poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-03 | |
„Omul de la fereastră” era un text care se studia în vechiul manual de limba română, în clasa a IV-a. Prezenta povestea unui bărbat care, călătorind cu trenul, se mândrea, către tovarășii de călătorie, cu copiii săi. Cum ajungea trenul într-o localitate, amintea de alt copil care a ajuns om de nădejde în urbea respectivă. Călătorii din compartiment se mirau cât de mulți copii are și chiar le pierduseră numărul. La coborâre, află că domnul respectiv fusese profesor și copiii cu care se mândrea erau, de fapt, foști elevi.
Mă emoționam citind acest text, gândindu-mă că, peste ani, asemenea „omului de la fereastră”, voi avea și eu atâția elevi cu care să mă mândresc… Spre neuitare, păstrez într-un dosar, așezate în ordine, tabele cu numele lor. Notez în dreptul fiecăruia amănunte pe care le aflu pe parcurs. Alături, stau albumele cu sute de fotografii și teancuri de felicitări și desene făcute de mânuțele lor (singurele „atenții” pe care le accept). Cu unii dintre foștii mei elevi mai țin legătura. Unii m-au invitat să le fiu alături în momente importante ale vieții, ca de exemplu căsătoria. Deunăzi, am găsit pe site-ul cadrelor didactice un concurs: „Sunt mândru de copiii mei…”. Dascălii care se vor înscrie în concurs vor depăna povestea elevilor cu rezultate deosebite, care au excelat într-un anumit domeniu. În regulament, se precizează că se vor avea în vedere performanțele școlare deosebite ale acelor elevi, talentul și excelența în domenii diverse, atitudinea într-o anumită împrejurare, rezultatele deosebite, în ciuda dificultăților cu care se confruntă (probleme familiale sau de sănătate). Primul gând a fost să mă înscriu și eu la acest concurs. Ușor de zis, dar… despre cine să scriu? Mi-ar fi foarte greu să aleg un elev… M-am lăsat purtată de amintiri și m-am întors în urmă cu 23 de ani, urcând într-un tren imaginar. „Stația” de plecare – Grădinița cu Program Normal Nr. 5 Lupeni. Am început „călătoria” la grupa mică, în 1988, cu o repartiție guvernamentală în mână și cu multe speranțe în suflet. Îmi amintesc de micuții mei preșcolari, nu am uitat nici întâmplările haioase din acea vreme. Andrei, puștiul simpatic, pus mereu pe șotii, este arhitect. Paradoxal, Corina mi-a fost colegă de grupă, la facultate. Violeta, sora ei geamănă, este medic. Dacă aș cunoaște și povestea celorlalți, sigur aș fi mândră de mulți dintre ei. Următoarea „oprire” – Școala Generală Nr. 1 Lupeni, unde m-am transferat, după Revoluție. Primii mei școlari erau în clasa a III-a, învățătoarea lor tocmai ieșise la pensie iar eu i-am luat locul. Când mă gândesc la acea promoție, nu pot să nu mă întristez, deoarece despre trei dintre ei se vorbește deja la trecut. Sorin nu a mai apucat să devină un mare fotbalist; povestea lui s-a întrerupt, pe neașteptate, la un antrenament. Sunt mândră de Paul, pe care l-am admirat pentru îndrăzneala de a deveni alpinist utilitar Mă revoltă ghinionul de a i se rupe hamul în timp ce curăța un siloz, la o fabrică de ciment. Mai sunt atâția de care sunt mândră...… Amelia și Adina mi-au călcat pe urme, sunt dăscălițe. Cătălin este jandarm montan și, de o vreme, participă la spectacole, unde interpretează piese din repertoriul mamei sale, regretata Tatiana Stepa. Pe Mihaela am privit-o cu admirație, la televizor, la finala concursului Top Model România 2000. Probabil, Sebastian nu a devenit cosmonaut, așa cum visa în copilărie, dar cred că și-a găsit un drum în viață. Aceeași școală, altă „oprire”, între anii 1992-1996. Gelu mi-a spus, de curând, că este barman, dar nu unul oarecare. În urma concursurilor de profil, s-a clasat pe locul 18 pe țară și se antrenează pentru a ajunge și mai sus. Cu Laura, premianta clasei, m-am întâlnit, anul trecut, la București. A rămas la fel de ambițioasă și de serioasă, cum o știam. Cum să nu mă mândresc cu ea? Ne-am plimbat prin oraș și am vorbit ore în șir despre colegii ei. 1996-2000 – următoarea „gară”, de data aceasta la Școala Generală Nr. 4 Vulcan. Tamas mi-a fost elev doar în clasa a IV-a, rămăsese repetent, era mai mare cu doi ani decât colegii săi. Poate nici nu mi-aș fi amintit de el, dacă nu aș fi avut surpriza ca un tânăr să mă abordeze, de curând, în fața școlii: „Ați fost învățătoarea mea, sunt Tomi. Lucrez în Italia și am venit în concediu. Am trecut să văd ce mai faceți.” Ingrid, nepoțica mea, este acum studentă la medicină. Încă vreo doi au reușit să urmeze o facultate. Nu a fost o clasă care să exceleze la învățătură, dar sunt elevii cu care am obținut gradul didactic I. Următoarea „stație”: 2000-2004. Elevii de atunci sunt acum liceeni, în clasa a XI-a. Au fost elevii pe care și i-ar dori orice dascăl: isteți și cu mult bun simț. Emanuel învață la un liceu din Petroșani, dar este și un excelent gospodar. Vara trecută a reușit chiar să monteze acoperișul unei casei. Nu știu dacă Flavius mai participă la competiții de șah, dar am aflat că mulți dintre ei sunt premianții liceelor la care învață. O altă oprire, între 2004 și 2008. Cu acești elevi, aflați acum în clasa a VII-a, mă întâlnesc des, deoarece folosim aceeași sală de clasă. Sunt mândră de Andi, a cărui mamă a decis să încheie socotelile cu viața, sub ochii lui, chiar în ziua în care el începea clasa I. Cu toate acestea, este un elev deosebit, apreciat de profesori și iubit de colegii care l-au ales șeful clasei. Actualii mei elevi sunt în clasa a III-a. Împreună, realizăm lucruri deosebite. Au obținut sute de diplome, la concursuri naționale de desen sau creații literare. Georgiana ajunge în clasă, în fiecare dimineață, prima. E de admirat efortul ei de a veni la școală, tocmai din Dealul Babii, un cătun izolat de munte. Se trezește cu noaptea în cap, să prindă microbuzul școlii. În clasa I, a parcurs drumul pe jos, înfruntând ploaia sau gerul. Florinel studiază pianul, la Școala de Muzică din Petroșani. Am participat la două concerte ale lui și mi-a crescut inima de bucurie, văzând că... viitorul sună bine. Adelina schiază și participă la competiții de schi. Raul este înscris la karate. Recent, s-a întors cu o medalie, de la un concurs. Răzvan este membru al grupului folcloric Doruleț, laureat la Cerbul de Aur, în 2010. Ei sunt doar câțiva, dar mă mândresc cu toți și îmi sunt tare dragi. În fiecare copil se ascunde o comoară. Pentru a răzbi în viață, nu trebuie ca eu să mut munții din loc, ci trebuie să le arăt elevilor cum să o facă. Menirea mea este să îi ajut să înțeleagă că imposibilul este posibil. Astfel, vor ajunge oameni împliniți, oameni cu care societatea se va mândri. Nu știu dacă mă voi înscrie la acel concurs. Mă bucur, însă, că am dat de el. M-a determinat să-mi amintesc de elevii mei și să realizez ce dăscăliță norocoasă sunt. Dar „călătoria” nu se termină aici. Până la destinație, ar mai fi vreo cinci „stații”… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate