poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9773 .



Cât pe ce
articol [ Recenzie ]
la Augustin Cupșa Colecţia: Cutitul de argint

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [taras el bulba ]

2010-09-17  |     | 



Perforatorii, Cartea românească, 2006, romanul lui Augustin Cupșa începe abrupt, sec și alert. Filonul e unul absurd, extrem de eficace și spectaculos. Este una dintre rarele proze românești care reușește să nu-și ațipească cititorul de la primele pagini. Devierile semantice și subînțelesurile fac apel la inteligență și mai puțin la un ochi estetizat. Nu contează atât intriga și personajele, cât prăvălirea unui bulgăre narativ ce strânge pe parcurs nenumărate ciudățenii amuzante. Asimilarea aceasta fericită ține cam optzeci de pagini, după care se declanșează procesul invers – dezasimilarea. Adică scriitura devine tot mai lirică și mai goală de imagini și de conținut propriu-zis. O pastă albă, nedefinită, care ar fi de bonton dacă s-ar întinde pe douăzeci de pagini. Din păcate, sunt mult mai multe. Dar despre asta mai încolo. Deocamdată să mai amintesc că prozatorul „încapsulează” în eul său social două profesii: medic psihiatru și scenarist. Adică este antrenat în foraje psihice și analize pluridirecționate, dar a beneficiat și de stăpânirea tehnicii scenariilor: concizie, intrare puternică în subiect, renunțare la retorică. Două dimensiuni care până la un punct conlucrează perfect, apoi se bat cap în cap.

„Tata a fost turnător-sudor”, sună prima propoziție a cărții. Apropierile semantice cu subînțeles sunt evidente. Făcând naveta cu un profesor de filosofie timp de treizeci și cinci de ani, ajunge tobă de teorii. Asta îl înnebunește, ca pe John Durbeyfield întâlnirea cu pastorul care îi revelează descendența nobilă. Omul se apucă să perforeze tot ce îi vine în cale – obiecte și oameni. Satul își schimbă denumirea din Þipați în Găuriți. Găurind, omul parcă vrea să verifice ce se ascunde în spatele plinului. Gaura este un gol care face trecerea spre altceva. O dematerializare în vederea altei realități.

Povestea continuă în ritmul acesta succint, o înlănțuire de aberații logice. Ai zice că e unul dintre romanele inventate de Mircea Horia Simionescu în Bibliografia generală. Naratorul are doi prieteni, Ta și Robert. „De fiecare dată când ne comparam penisurile, al lui [Robert] era desemnat cel mai urât, motiv pentru care și-l ura și încerca cu orice preț să scape de el”. Vine războiul și tatăl-perforator își continuă activitatea pe front. Robert își schimbă sexul. „După primul război, Ta a pierdut o mână și un picior, casa, familia, nevasta, doi copii și întreaga avere, iar Robert a suferit a doua oară operație de schimbare de sex și a redevenit bărbat. Spunea că nu își mai putea suporta păsărica”. Naratorul, din plictiseală, se închide în casă, unde studiază științele și artele (toate). Iese în lume după 35 de ani, pentru a întâlni „o blondă cu o pereche de țâțe cât două străchini cu pilaf umplute ochi”. După căsătorie, se reîntâlnește cu Ta la emisiunea „Surprize peste surprize”: „Ta e de nerecunoscut. Și-a mai pierdut un picior și una din urechi în normandia. În vietnam a pierdut-o și pe cea de-a doua. În africa a rămas fără jumătate din gât, cap și două treimi din piept...”. Fantoma lui Italo Calvino, unul dintre tăticii postmodernismului, plutește peste rândurile de mai sus.

„Astăzi am fost chemat la secția 3 ca să îmi identific cadavrul”. Uite și teoria dublului, tratată la modul spectaculos. Mai întâi, viul-mort protestează că nu poate fi el, apoi, la morgă, se rușinează de radiografia care arată plămânul îmbâcsit de tutun al decedatului. Bineînțeles, viul este tăiat în două, la fel și cadavrul, apoi se face îmbinarea mixtă, exact ca un viconte calvinian. Și uite-așa se obține omul adevărat, pe jumătate mort.

Urmează lupta cu boșimanii și certurile cu nevasta: „Și ea era tot soldat, dar lupta în alt război. Își luase de lucru acasă. La ei era mai ușor” sau „Dacă lupta cu rușii, aducea o groază de noroi în casă. De-abia așteptam să se mute frontul”. Certurile sunt explozive: „Din ușă i-am mai aruncat două grenade de rămas-bun”. Dialogul dintre Ta și narator, susținut exclusiv pe bază de tropăituri de bocanci, este beckettian: „vorbiserăm atât de mult din bocanci și despre atâtea lucruri minunate”. Universul devine simultan acromegalitic și obnubilat (se umflă și dispare, scuze!). Uite și motivul hălăduirii romantice: „O vreme ne însoțea o fată cu părul lung, roșu, până la umeri. Cred că era foarte frumoasă și avea un văr în germania. Nu o cunoscusem niciodată, poate nici nu era cu noi”.

Aici musai să zic ceva despre problematica spoiler-ului, adică cel care strică plăcerea cititului, povestind subiectul cărții. Ca să evit o asemenea acuzație, o să spun că, în general, nu-i dezvălui cititorului decât strictul necesar pentru a-i stârni (dez)interesul sau pentru a-mi susține demersul critic. E adevărat că multe cronici și prezentări de carte nu fac altceva decât să relateze intriga, ca și cum o operă literară s-ar reduce la o înlănțuire de evenimente, iar stilul și procedeele narative nu ar conta. Pe de altă parte, orice critică de întâmpinare trebuie să-i dea șansa cititorului potențial să aleagă în cunoștință de cauză. Comentarea unor porțiuni semnificative din intrigă nu înseamnă că, gata, la ce bun să mai citească cineva cartea? O percepție de felul acesta impune imaginea unui cititor obsedat de suspans, superficial. Or, să fim serioși, câte romane sunt capabile să creeze și să susțină suspansul autentic? Mai degrabă în cazul teatrului și al scenariilor ar trebui să ne speriem de apariția spoiler-ului, dătătorul în vileag și ucigașul surprizei. A, plus i romanzi gialli, thriller-urile. Eu chiar îmi doresc un spoiler care să-mi destăinuie misterele cărților, așa încât să mă pot concentra mai bine asupra stilului și inovațiilor tehnice.

Din păcate, Perforatorii nu se menține la nivelul primelor 80 de pagini. Spectaculosul absurd este luat pe sus de viituri prolixe, de genul acesteia: „Mi-a povestit despre trenuri și despre așteptare, despre ce nu e, dar se face formă într-o clipită, se așază sau, din contră, se destramă în viața fiecăruia. Despre ceea ce ne pândește la fiecare pas”. O clipă de plăcere mi-a fost provocată de considerațiile privitoare la retragerea în cititul clasicilor și al filosofiei, într-o lume în care meseriașii scriu maniacal și citesc doar noutățile. Literatura ca presă. Oricum, și mi-e ciudă, Augustin Cupșa a ratat șansa unui debut genial.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!