Cuvintele Fericitului Augustin sunt astăzi de o mare actualitate.Vremurile, ca și oamenii, urmează acest parcurs inexorabil, indreptandu-se, conform planurilor divine, spre un final dinainte știut, dar nedezvăluit nouă muritorilor.
Forțele răului,ispititorul din veac, entitățile malefice iși fac lucrarea lor și-l duc pe omul care se lasă condus de ele,doar cu voia lui, spre distrugerea ființei sale spirituale. Este un lucru cert că sufletul bolnav distruge trupul și numai vindecarea sufletului prin iubire și credință asigură și sănătatea
trupului.
Iubirea inseamnă de fapt două certitudini puse in practică de fiecare creștin. Iubirea de Dumnezeu care se traduce prin iubirea față de propriul suflet creat
de Dumnezeu, nemuritor și după chipul lui Dumnezeu și iubirea de aproapele, care este iubirea față de cel asemenea ție, de care ești legat prin aceeași sămanță adamică și fără de care nu poți trăi.

A fi singur este un nonsens. Unul dintre cei mai mari filozofi ai lumii, Martin Heidegger a spus: „Sein ist Mitsein –A fi inseamnă a fi cu”. Nu există „A fi” pur și simplu. Numai Dumnezeu „este cel ce este” pur și de neclintit,omul este întotdeauna împreună cu celălalt, cu aproapele. In toate ipostazele viețuirii sale.
Atunci iubirea este o condiție sine qua non a existenței, practic iubire și existență este același lucru și aceasta încă de la Facerea Lumii.Nu te naști în lume decât ca ființă înconjurată de iubirea părinților și a sferelor îngerești, dator la rândul tău să împărtășești iubire atunci când poți conștientiza acest fapt.

Toată viața omului este centrată pe iubire și depinde doar de noi cum focalizăm acest uluitor și unic sentiment pentru ca în jurul nostru să iradiem binele și lumea în care trăim să se umple de frumusețe.Iubirea, după căderea primilor oameni,este jertfelnică. Nu poți concretiza acest sentiment decât renunțând cumva la sine din dragoste pentru celălalt.
Vechiul Testament, prin cele 10 porunci date lui Moise pe Muntele Sinai, nu a reușit să pună în prim plan iubirea. Trebuia să se întample ceva cu totul deosebit pentru ca iubirea jertfelnică să fie înțeleasă și asumată de tot omul care vine în lume. Și s-a intamplat ceea ce avea să marcheze timpul și veșnicia:Intruparea Lui Iisus Hristos, Cel de o ființă cu Tatăl, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut.
Dumnezeu se face ființă de carne și sânge cu durere și chin, cu speranță și sentiment, cu teamă și așteptare, cu dramă și izbăvire. Este ceva de neînchipuit, ce depășește limitele umanului, ceva ce vine de sus, din profunzimile cerești, măreția și slava, reduse la dimensiunile omenești, aproape scandalos și de neacceptat pentru mințile înguste,
pentru omul obișnuit. De aceea persoana Iisus Hristos este respinsă de administrația terestră, laică și eclezială, de religia concetățenilor săi, de formalismul riguros al castei conducătoare.

Iisus nu este de aici, din proximitatea concretă, el vine din afară,adică de sus, dar de o rudenie cu tine, din aceiași țărană, dar alt duh,al adevărului, care pretutindeni este, ca și vântul: „nu știi de unde bate și încotro se duce”.„Impărăția mea nu e din lumea aceasta” spune Iisus, dar atunci de unde este și cine ești Tu, intreabă fariseii, să ne strici randuiala aceasta pe care noi o știm de veacuri intregi? In fața lor, a doctrinarilor templului,Iisus este un străin de lege și datorie și se comportă atipic, ceea ce
sperie și-i exasperează pe acești diriguitori neclintiți din cutumele lor.
El este intrusul, alterarea care cutremură acea lume trufașă și care propune un lucru inacceptabil: iubirea față de dușman, față de cel care te urăște, intoarcerea celuilalt obraz,iertarea care pare infinită, „de 70 de ori cate șapte”, bucuria întoarcerii oilor risipite ale turmei lui Israel,adică o schimbare radicală, de atitudine,de limbaj și innoire a doctrinei pe cu totul alte baze.

Centrală nu mai este legea, ci iubirea cu toate alte ale sale, iar rezultatul este un cu totul alt om, acela peste care harul a pus o pecete de neșters.Iisus desparte lumea și istoria,aproape că o „rupe” in două părți,inainte și după, așa încat vorbim de două lumi total diferite; „nimic nu mai e cum era”, ca un curcubeu aruncat peste soartă, iar paradigmele
se schimbă fundamental, trecând de voie sau de nevoie prin palmele răstignite de pe Golgota.
Viața și lumea nu mai plutesc in derivă, există un far călăuzitor,un reper luminos absolut, o speranță veșnic reinnoită, o certitudine care rămane dincolo de vreme, că acolo, la sfârșit și pentru „toată” eternitatea ne așteaptă Răscumpărătorul păcatului adamic,Cel care poartă chipul și asemănarea noastră, Cel care ne împacă cu Tatăl Creator, Iisus Hristos. Suntem in brațele Lui iubitoare,in ochii Lui plini de dragoste nețărmurită, iar intalnirea cu El, in viața aceasta trecătoare, ne asigură un loc în vecii netrecuți și nesfarșiți, acolo de unde pleacă și unde se întoarce întamplarea neîntamplătoare a existenței noastre.

Este de neconceput o viață fără raportarea la un reper absolut și la acel cineva care are grijă de ființa ta, necondiționat, fiindcă te-a răscumpărat cu preț de sânge, a murit pentru tine, prin acea libertate de a se lăsa sacrificat, pentru ca tu să ai dreptul la viață și la eternitate.
Poți fi atât de nebun să nu ții cont de acest adevăr?!
Poți trăi ca și cum nu ar fi,poți face abstracție de El, care este Calea, Adevărul și Viața, poți fi neutru intr-o astfel de dramă și să spui: „nu știu dacă e așa sau nu e așa”, cum ne comportăm noi cei de azi?! Nu, fraților, categoric nu!
Vine vremea, și acum este,când trebuie să ne decidem: suntem sau nu suntem cu Iisus Hristos,suntem creștini sau anticriști,credem în fantasmagoriile „Neocrației”,adică intr-o lume condusă dintr-un centru unic dirijat de un regizor malefic
sau credem cu tărie că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, care a venit in lume pentru mântuirea noastră? Putem ințelege acel cuvânt –„Iubește și fă ce vrei!” al FericituluiAugustin – doar prin Iisus Hristos,reperul cel mai inalt, în sensul că mai mare dragoste decât aceasta nu este și nu va fi vreodată, ca cineva să moară din dragoste pentru tine,practic El să moară ca tu să trăiești în veci!
Dacă ajungi la o asemenea înălțime, poți face tot ce vrei, adică nu mai poți face decat să rămâi într-o astfel de iubire jertfelnică și ziditoare, prin aceea că tot ce atingi, ca-n legenda regelui Midas, se face iubire, se topește precum minereul impur pentru a se face aur curat și tainică arhitectură, între stele duble sau stele perechi, logodnă a iubirii cu libertatea, agapologie trăită, știința însoțită cu arta de a trăi din iubire, pentru iubire,care este mai presus de toate și le împacă pe toate, unindu-le „sub pecetea tainei”, fără să le șteargă identitatea.De aceea folosim termenul de logodnă, de întâlnire pe un tăram al iubirii și al libertății, sub steaua magilor, in lumea răscumpărată de Iisus –Iubirea Intrupată, Răstignită și Inviată –, lume care se apropie de eshatonul final, când cerurile se vor deschide și ni se vor arăta nouă toate cate au fost, sunt și vor mai fi.
Să stăm cu candelele iubirii noastre aprinse, ca și fecioarele ințelepte și să ne bucurăm ca după Noaptea Invierii la marele praznic al Celei de-a Treia zi, când unul pe altul ne imbrățișăm și ne sărutăm cu sărutare aleasă, mai dulce decat vinul pe care-l vom bea in Impărăția Tatălui, a Fiului și a Sfantului Duh, pregătită pentru Mire și prietenii săi, în rândul cărora nădăjduim să ne numărăm și noi.