poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-26 | |
Ca să vezi lucrurile lumii de aproape trebuie să cobori din turnul de fildeș. Poetul austriac Rainer Maria Rilke obișnuia în repetate rânduri să "coboare în cetate" pentru a se inspira. Pe bună dreptate, criticii literari au observat că în poezie, Rilke fotografia, asemenea unui fenomenolog, realitatea vieții sociale, bunuri ale acesteia, statui, plante, picturi si edificii, precum și stări ale oamenilor. Dacă avem în vedere spațiul românesc cu privire la acest tip de literatură, îi descoperim pe avangardiști care, nu numai că găseau în mijlocul comunității teme poetice, dar aduceau în văzul acesteia așa-zisele colocvii de stradă. Sub comunism fenomenul a încetat oarecum, rămânând la suprafață, mai mult, autorii cu goarnele bine șlefuite în fabrica partidului. Astăzi, mai exact de aproape 30 de ani, mulți autori s-au întors le teme legate în mod direct de comunitatea în care trăiesc. Generația 80 s-a impus prin forța biografismului poetic, precum și prin capacitatea de a readuce în atenția lectorilor teme crezute camuflate. Pe aceeași linie, îl găsim pe poetul George Asztalos, care anul acesta a debutat la editura clujeană Grinta cu volumul de poeme „Zoon poetikon”, un volum pe care revista Feed Back îl recomandă.
George Asztalos nu este necunoscut în rândul scriitorilor de poezie, el scrie de câțiva ani buni pe diferite forum-uri și pagini virtuale. El face parte, dacă am lua în calcul evoluția și preocupările lui poetice, din grupul poeților virtuali, grup care se remarcă, în revistele literare din țară și străinătate, prin temele și obsesiile abordate. Ca și ceilalți „colegi”, majoritatea debutați după 2000, poetul mureșan crede că, în lumea în care trăiește, valorile suportă mutații axiologice nefavorabile pentru viață în general, motiv pentru care găsește „orașul” ca o „cușcă” în care este obligat să își ducă existența. El crede că mutațiile asupra culturii determină schimbări de paradigme care ar putea duce până la dezumanizare. Poemele, scrise parcă în stilul lui Charles Bucovski, sunt de o profunzime aparte. Ele apar, în multe locuri, ca niște aforisme în vers, iar în alte locuri, în sentimentul revoltei pe care îl poartă în suflet, niște pastișe încărcate de ironie. Sunt scrise cu talent și aduc în față crezul ontologic al autorului. El creează o lume alternativă, alcătuită din amintiri din copilărie, prezența iubitei, a fiicei Iulia, precum și a „animalelor” de companie. La rândul lui, se consideră exponent al lumii mecanicizată, se descoperă învelit în anvelopele jeep-urilor care străbat orașul asemenea curtezanelor de odinioară, își simte libertatea controlată, așezată în cercurile unui lanț. În „Poem intravilan” autorul explodează și ne arată care îi sunt emoțiile purtate pe bulevard: „am adoptat un municipiu un câine de pripas e drept / că mă cam enerva că se băga îi spuneam / omenește cu un calm dubios / țiba umfla-te-ar buba / și el se scotea se gudura eficient // cuștii îi spuneam Metropolis aveam o feblețe / la numele ăsta cretin îmi evoca / romanțe polițiste / înalte ca gardu` // în inima lui sunau / clopotele mîntuirii pe jeepuri / și băteau tobele de eșapament / ale globalizării efectului de sferă // libertatea se întindea / cît un lanț de cafenele / parțial virtuale cu separeuri / pentru sărutatul interzis // pe-acolo ne pierdeam și noi regăsiții”. George Asztalos în ciuda sentimentului nihilist față de lume, în ciuda faptului că tot ce vede a devenit brusc o fotografie distantă continue să iubească. El știe că iubirea, fie ea și virtuală, este păpădia care apare în cercul zgardei purtată de câine. „Sunt sărac și jegos uneori e chiar bine / că n-am / n-am decît să-mi mîzgălesc copilăria / să mi-o înconjur de mizerii / sau de o fuaarte părintească ocrotire // n-am decît să te iubesc / cînd fac urît și te-njur” (Jeg). El latră la lume pentru că aceasta poartă și chipuri frumoase, chipuri care adunate alcătuiesc deodată libertatea și moartea. „Casa cîinelui dormea dărăpănată / cu lanțul în iarbă // nu știu dacă era mort sau liber / dar insinua așa o trăznită de normalitate / încît ai fi lătrat din toată inima / la putoarea asta de lume frumoasă // zgarda era ruptă elocvent / și cercul ei imperfect răsărise / naiba știe cum / o păpădie” (Zoon poetikon). George Asztalos, mare zoon poetikon al acestui volum de poeme, săvârșește un act biblic. El este un Noe postmodern, adună animalele universului poetic ce-l înconjoară și le urcă pe toate în această arcă, mărturie a debutului poetic, pentru a le salva de la apocalipsă. El știe că acest act îi poate aduce moartea, că e un sacrificiu și în același timp un privilegiu. În fond, în lupta lui cu zoozeii limbuți ai lumii, are ca scop reactualizarea sacrului. „Sunt încolțit o să ajung în pământ / o să mă delirez de tot mă deteliorez / pînă voi înflori ca din altă lume” (Aiureola boreală). Deși vine dintr-o zonă literară unde argumentul poetic stilistic pare să troneze, găsim în poezia autorului mureșean multă simplitate. Exprimările nu sunt ancorate în figuri de stil care să sufoce în timpul lecturii. Autorul, așa cum are el însuși să mărturisească în una din poeziile lui, vede în aceste anvelope postmoderne o tristă fragilitate. „Ca un vînător ce sunt / al tuturor intemperiilor / demn de o cauză mai bună // cred că voi arunca pe geam toată / vesela aia tristă a fragilității” (Vultur împiedicat). Poezia lui George Asztalos e George Asztalos, iar când spun asta am în vedere faptul că debutantul, care deși nu e chiar atât de tânăr, se va distinge din generația din care vine, pentru că sufletul lui este unul haiducesc, singuratic. „George știe. că petul de plastic. e mai plin de viață. / decît el. / că respiră căldură. de cînd l-a adus. gol. și slab. de-afară. // george e un biet trăitor. s-a și obișnuit. să umble. de viu / printre morți. fluieră. și crede. că nu are. decît. să se / dezo-bișnu-iască. să moară. și el. cîte puțin. pînă cînd. / i se va epu-iza. toată moartea.” (George se animează). |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate