În timpul regelui Ludovic XIII al Franței, pe domeniul regal de vânătoare exista o alee, care a fost lărgită și prelungită în timpul succesorului său, Ludovic XIV, de peisagistul André Le Nôtre , printr-un canal lung, ce se poate vedea și astăzi cum se pierde în zare. E vorba de celebra grădină a palatului de la Versailles. Spre deosebire de vechea grădină medievală, caracterizată de un spațiu închis, grădina lui Ludovic XIV are o largă deschidere, încât nu-i pot fi văzute marginile ce comunică cu natura sălbatică, considerată un spațiu ce trebuia cucerit. „Regele Soare” venea cu noi inițiative asemănătoare cu tendințele lumii în mișcare: marile cuceriri geografice, care au instituit o viziune nelimitată, pusă în perspectivă de această grădină.
„La Versailles, nici un bazin nu seamănă cu altul. Nici un boschet nu oferă un spectacol deja văzut în altă parte. Totul se schimbă și sporește plăcerea, în interiorul unei distribuții fixe, armonios calculate. Construcția grădinii a mobilizat imense mijloace de terasament, de săpare, de susținere și de cantități însemnate de pământ. Le Nôtre profită de spațiu și-l constrânge. Îl netezește și-l înalță, ca să-l încline. Nu se teme să «tiranizeze natura», cum se spunea pe atunci. Rezultatul este somptuos.” („Versailles -grădinile puterii”, Jean-Paul Fargier, critic de artă, scriitor și jurnalist de televiziune)(*).
Drumul spre castel duce la descoperirea statuii zeiței Latona, inima acestei grădini, înconjurată de jocul jeturilor de apă ale fântânii arteziene. Zeița e înconjurată de cei doi copii ai săi: Apollo și Diana, rezultați din unirea zeiței cu suveranul zeilor, Jupiter. Aici sunt redați în momentul când erau pe cale să fugă din fața răutății țăranilor. Þărani pe care Jupiter îi va pedepsi transformându-i în broaște și năpârci. „Este o aluzie la un eveniment istoric, pus aici în scenă. În timpul insurecției unei părți a nobililor, mama tânărului Ludovic XIV a fost constrânsă să părăsească Parisul cu copiii ei. Răsculații au fost învinși și pedepsiți cum se cuvine, iar familia regală s-a putut întoarce la Paris.”(*) Monumentul proclamă faptul că Apollo a crescut, că a devenit Soarele, astrul în jurul căruia se învârtesc toate planetele. Orice vizitator poate vedea că la Versailles acest zeu este investit cu un simbolism solar. Camera regelui de la palat se deschide spre răsărit. Axa centrală a grădinii este și ea ordonată după mersul Soarelui.
În partea opusă monumentului de mai sus, există un altul care înfățișează odihna Soarelui în timpul nopții pe fundul oceanului, în grota lui Tetis, soția lui Neptun. Servitoarele lui Tetis îl îngrijesc, în timp ce tritonii se ocupă de caii Soarelui. Grota a fost distrusă când s-a construit aripa nordică. Ce pare ciudat e că, la Versailles, soarele răsare la Vest și apune la Est. Această inversare a punctelor cardinale este una din cheile esențiale ale acestor grădini, iar faptul e perceput și de vizitatori. Statuia lui Saturn este situată pe dos față de poziționarea sa tradițională. „Zeu al iernii, anotimp când zilele se lungesc, ar trebui plasat în Est, direcția în care Soarele se înalță. La fel, Bachus, zeu al toamnei, anotimp când zilele se scurtează, ar trebui plasat în Vest, unde soarele coboară. Aici, totul e pe dos. De ce ? Răspunsul îl avem la capătul drumului, în boschetul numit Insula regală.”(*) Bazinul, numit Oglinda regelui, are două arteziene. Aici e și cheia: grădinile Versailles sunt o oglindă. Aici regele își imprima propria imagine ca într-o oglindă. Mai în jos, la acea vreme, se afla un mare bazin cu arteziene, statui, porticuri. Centrul bazinului era ocupat de Insula dragostei, iar în centrul ei se afla o arteziană imensă. Astăzi e doar o peluză de iarbă înconjurată de alei. Le Nôtre crease bazinul în 1671 ca să dreneze apele acestei părți joase a parcului, îmbinând astfel utilul cu plăcutul. În 1684, regele se căsătorește cu dna de Maintenon. Insula dragostei este desființată, iar arteziana uriașă a fost înlocuită cu cinci mai mici. „În timpul Restaurației, spre 1820, bazinul este suprimat la rândul său, pentru o grădină englezească, având în centru o peluză mare. Se ascunde secretul regelui libertin sub pământ. Dar nu în totalitate: desenul boschetului povestește încă lucruri indiscrete cui știe să le vadă.”(*)
În zona colonadelor, vizitatorii se pot delecta cu șirul de coloane ce străjuiesc de o parte și de alta, cu basoreliefuri și cu bazine cu arteziene. „Hardouin-Mansart, nu Le Nôtre a ales această arhitectură, unde mineralul se substituie vegetalului. De fapt, nu e nici mai mult, nici mai puțin, decât o operă de propagandă în cinstea marmurei franțuzești. Războiul artistic împotriva Italiei se continuă aici prin folosirea a patru tipuri de marmură de origine franceză, față de una singură provenită din Carrara. În trecere fie spus, aceasta se degradează cel mai puțin.”(*) Sculptura lui Girardon, Răpirea Proserpinei de Pluto, a ocupat tardiv centrul monumentului. Ea nu figurează în itinerarul regelui. În acest loc al colonadelor se țineau serbări, se compunea muzică. În timpul lui Ludovic XV, aici a cântat și Mozart, iar Ludovic XVI adora să vină aici să citească. „Lui Le Nôtre nu-i plăcea. Regelui, care i-a cerut părerea, i-a răspuns cu franchețea obișnuită: «Ați comandat o grădină zidarului, v-a făcut-o după priceperea lui.»”(*)
Ieșind din zona colonadelor, vizitatorii se pot opri să vadă grupul statuar al lui Guidi, Renumele regelui, de unde se poate merge spre Apollo, pentru a studia figurile, vazele de pe aleea regală, Latona și castelul. De aici se poate observa și canalul. O panoramă la 360 de grade reprezintă mișcarea de rotație a Soarelui, pe care regele te invită s-o reproduci pentru a constata imaginea sa în parc, dar, evident, o reproducere inversată. Privind apoi canalul pe care circulă acum bărci de agrement, se poate aminti că sub domnia lui Ludovic XIV, o adevărată mică armadă plutea pe acest canal. Ea era dotată cu tunuri, șalupe și marinari care se ocupau de vapoare. Totul era înscenat de rege pentru a-i impresiona pe ambasadori sau pentru a-i incita să încheie un tratat. Suveranul îi plimba pe canal, unde încerca să-i uimească prin puterea lui. „Lucrurile nu se făceau în scop ludic, ci în scopuri strategice. Ludovic a studiat proiectul de unire a canalului cu Loara, pentru a da astfel un acces la Atlantic plecând de aici.”(*)
Boschetul Domurilor, era numit de Ludovic XIV Băile lui Apollo, fiindcă în momentul când redactează acest itinerar, cele trei grupuri statuare ale lui Apollo sunt instalate aici. Ele au și rămas aici 10 ani, după distrugerea Templului lui Tetis, amintit mai sus. „Este locul din Versailles unde jocurile de apă și de lumină, din cauza marmurei, formei balustradelor, ating nivelul de subtilitate sublimă. Prin numărul statuilor sale, acest boschet funcționează oarecum ca o galerie. Basoreliefurile pe care regele ne invită să le vedem reprezintă armele de care se folosesc diverse nații din Europa în lupte.”(*) Spectacolul privit câteva secunde doar, dă o suficiență de încântare. Aici, ca mai peste tot, complexele sculpturale sunt însoțite de arteziene care dau dinamism peisajului. „Encelada este una dintre artezienele cele mai înalte din parc. Fiind în josul grădinilor, beneficiază de toată forța gravitațională. Aici, presiunea apei este maximă. Cred că a venit timpul să vorbim despre istoria apelor de la Versailles. O muncă titanică.”(*)
Pentru alimentarea fântânilor de la Versailles, era necesară foarte multă apă, iar pentru că în împrejurimi nu era suficientă, s-a adus de foarte departe. Apa era economisită punând în funcțiune doar o parte din fântâni. Când regele se plimba prin parc, nu funcționau decât fântânile ce se aflau în drumul său. Apa folosită era stocată în rezervoare mari, lângă castel, în partea de nord. Pentru a avea mereu apă la dispoziție, s-a pompat apă din întreaga regiune. „Mai întâi s-a folosit heleșteul de la Clagny. Avea o pompă acționată de cai care urca apa la ultimul etaj al unui turn, de unde putea curge cu forță spre grădini. Apoi s-au folosit noi heleșteie. Cele de la Bois d’Arcy, de la Trappes… Și fiindcă tot nu era de ajuns, s-a construit o enormă pompă pe Sena, la Marly. Cu apeductul său construit de Vauban și 32.000 de soldați. Tot nu era de ajuns. Atunci s-a proiectat deturnarea Loarei. Dar, cum fluviul se afla prea departe, s-au mulțumit cu Eure. A trebuit săpat un canal și ridicate două viaducte.” (*) În fața castelului sunt săpate canale subterane prin care apele se învârtesc în circuit închis. Circa 10% din apă se disipează când apele se umflă, prin evaporare sau prin căderea lor pe lângă bazine, de la vânt.. Astăzi, sistemul este similar, numai că în locul morii se află un motor electric care dă energia necesară ascensiunii apei spre bazine, într-un mod mai rentabil. „Ordonând aceste lucrări, Ludovic XIV și miniștrii săi, Colbert, Louvois, puneau bazele a ceea ce numim azi amenajarea teritoriului. Adică planificarea infrastructurilor și echipamentelor la nivelul unei întregi regiuni sau unei întregi țări. Se poate spune că Versailles a servit drept model pentru construirea statului modern.”(*)
Jocurile de apă ale artezienelor din acest grandios parc, oferea vizitatorilor cele mai frumoase spectacole în stil baroc create de Le Nôtre. Unele boschete au fost distruse în secolul XVIII, dar în curând ele vor fi reamenajate așa cum erau pe vremea lui Ludovic XIV. Azi mai poate fi văzut un spectacol pe care regele de atunci nu l-a putut vedea, fiindcă a fost amenajat sub Ludovic XVI de pictorul Hubert Robert. E vorba de cele trei grupuri statuare din Grota lui Tetis. „Este boschetul cel mai străin de gusturile lui Le Nôtre. Apa curge de peste tot, e construită o grotă falsă, caii își bagă boturile în apă… Ca să nu mai vorbesc de această muzică pompoasă, deversată în valuri în zilele când apele se umflă.”(*)
În culmea gloriei sale, Ludovic XIV aprecia mai mult imaginea nobilă care i-o dădea Guidi. Astfel, în 1702, a instalat o sculptură la intrarea din nordul parcului pe unde se perindă multă lume. Statuia este marcată și păzită de figura sculptată de Bernini. Postând aceste la două frontiere, Ludovic XIV trasează o nouă axă simbolică în parc. O axă care merge de-a lungul castelului, considerată drept axă politică, unde regele e reprezentat în sculptură de el însuși, de figuri ale sale. O axă care se opune axei rectangulare a castelului, axa mitologică. În această axă măreția regelui este reprezentată prin figura mitologică a lui Apollo, mai întâi copil, apoi adult. Așadar, statuia redă imaginea zeului solar înaripat, ținând în mâini în partea stângă un medalion în care este redat în basorelief Regele Soare. Caracterul politic al axei Nord-sud este verificat de boschetul Arcului de triumf, aflat actualmente în restaurare. În picturile lui Cotelle, redate într-o cărticică purtată și de ghizi asupra lor, se pot vedea imaginile din acea vreme.
Urcarea pe Aleea copiilor a fost imaginată de Charles Perrault. Și ea e legată de o viziune politică. Este un decor conceput în cinstea unui monarh absolut, care vrea să arate că a triumfat asupra a tot, inclusiv asupra ingratitudinii terenului. Cu o lunetă topografică și un grafometru, inventate în timpul lui Ludovic XIV, inginerii și topometrii se foloseau de ele pentru a aprecia pantele, ca să constrângă terenul la armonia construcțiilor proiectate.
Ansamblul Versailles trasează mutatis mutandis portretul de hedonist absolut lângă acela de monarh absolut al regelui Ludovic XIV. Basoreliefurile cu frumoasele doamne, redate prin nimfe, lămurește concentrat: raporturile sunt de putere și sex, de plăcere și putere politică. „Ludovic XIV invită vizitatorul să se mai întoarcă o dată ca să contemple cea mai frumoasă imagine a majestății sale. Aceste aliniamente de merișor tăiat sunt el. Aceste straturi de flori sunt el. Aceste arteziene în lumină sunt el. Planul secret al acestor statui dispuse ca să inspire înțelepciune sunt el. Aici totul respiră puterea și gloria. Desenele lui Le Nôtre devin un fel de geometrie politică abstractă și veselă.”(*)