Probabil că prima parte a articolului i-a făcut pe cei mai mulți să sforăie, dar sper ca această parte secundă să fie mai interesantă și mai atractivă de parcurs! Revenind unde eram...

- Asemănător cu "Alfabetul" lui Sașa Pană și Moldov este "Drumul dragostei" de Grigore Cugler, în care mai toate cuvintele încep cu litera D: "Domnule, declară dânsa, dârdâi de durere. Dorințele divine depășesc demnitatea.//- Domnișoară, Dumnezeu dădu dobitoacelor două dorinți: dorința dragostei...//Destul, destul, declară duduia. Devin damnată, divaghez. Dumneata domini duhul, devii deosebit de dulce. Decide-te, devino domnul, domnitorul!" ("Drumul dragostei"). Dar asta e o contribuție modestă pe lângă extrem de numeroșii ași textuali în mâneca lui Cugler: de pildă, în mai multe dintre narațiunile sale sunt inserate niște poezii care ar putea fi considerate imnuri dacă, în pofida versificației, conținutul lor n-ar fi fost complet absurd: "Samuraiul se întinde ca o glandă de granit./Rübetzahl mi-a spus: vreau pipi și și-a pus paltonu-n stele/Unde ești priveghetoare a vaniliilor mele,/Catapodică madamă cu dinam la răsărit?" ("Decan al majestății" din capitolul V al cărții "Apunake și alte fenomene"). Un "proiect pentru o autobiografie" conține multe note de subsol cu versuri "extrase" din volume care, de fapt, nu există (versuri care parodiază vizibil pe Minulescu sau Bacovia, de exemplu). Un alt text reprezintă un amplu dialog imaginar cu un candelabru (!), în care se află intercalat și un fragment dintr-o piesă de teatru de asemenea imaginară. O altă proză amplă este compusă din mai multe capitole denumite însă "etaje". Există chiar și o "carte de bucate", un ansamblu de rețete (cu denumiri precum "Limbă à la Princesse" sau "Colțunași cu Șteregoaie") în care autorul (vreți să zic naratorul?) divaghează pe marginea femeilor "cu picioare groase" sau "cu ochi de culoare deschisă", ș.a.m.d E insuficient spațiul pentru a menționa toate procedeele intertextuale și metatextuale pe care Cugler le-a elaborat, și pentru care ar merita aplaudat, pentru că, totuși, calamburul nu este singura lui armă! Dacă mai menționăm și jocurile de cuvinte, cu siguranță nimeni nu poate nega imensa fantezie a lui Grigore Cugler, chiar dacă lipsește tragismul (de altfel, detestabil, în opinia mea) lui Urmuz: întâlnim, de pildă, în "Consultație gratuită" doi copii cu numele de Marin, respectiv Submarin (profesorul lor este numit... Ultramarin!), într-un alt loc în volumul "Apunake și alte fragmente" regăsim un text "aparținând" unui doctor numit Klepp care "în traducere literală, pe înțelesul tuturor" sună cam așa: "Plerofontagii azgulibatici sunt ermostria clopusului nostru. Oricare sesuină frapnică lartează fospecrul pecreului tedat. A râvni cinta fespoleștilor sau pagea vezvecată, cet mengiul brogelui, nu pot. Angomesa trisescizei potice ajută zemul tubricei ag span, tengetă mosa chernelui tausuc, egalizând-o cu feura conatei din om." Ar mai fi de menționat, de pildă, "povestea Dorobanțului care a băgat o oaie în cinematograf", "un trotuar pavat cu cozoroace de șepci numărul 56”, „Galopul Precupeților Ortocromatici”, ”orchidee lubrice”, „lume care se plimba mâncând felii de capete de mort cu unt”, etc. etc. dar timpul nu iartă pe nimeni, nici măcar pe mine!



- Dacă preocuparea continuă a lui Grigore Cugler este de a distra cititorii și pe el însuși cu giumbușlucurile sale manieriste (și nu vreau să supăr pe nimeni!), preocuparea lui Victor Valeriu Martinescu este de a-i aduce pe cititori la disperare. Insultarea cititorului e dusă la culmi inimaginabile în "superromanul" său "Cocktail" (care se pare că a fost tipărit prima oară în 1933). În ediția din 1943, ni se spune că a mai tipărit în urmă cu câțiva ani "numai 31 de exemplare - și acestea hors commerce - dat fiind nivelul de înțelegere pur intelectual al publicului cititor de ieri, de azi și de totdeauna". O cascadă de avertismente urmează: "Cine mă citește îmi face onoare, cine nu mă citește îmi face plăcere"; "Persoanele cu nervi slabi, suferinde de insuficiență prematură a glandelor endocrine și de pronunțată debilitate intelectuală, sunt insistent rugate a nu citi scrierea de față. Autorul nu răspunde de eventualele accidente mintale"; "Voi, cari cutezați a citi acest super-roman, lăsați-vă acasă prostia" etc. etc. În continuare, cartea, în chip suprarealist, nu urmează niciun fir epic coerent, sărind de la un subiect la altul, de la o notație la alta, deseori contradictorie cu "filozofia" autorului însuși (care, la un moment dat, parodiază filozofie într-o "trilogie" ce amintește de cea a lui Lucian Blaga). Totul într-un experiment lung de cinci sute de pagini, subintitulat înșelător "Drumul cel mai scurt dintre două inimi", dar, de fapt, "un război cu toată lumea", cum ar spune Eugen Ionescu. În afară de "Cocktail", Victor Valeriu Martinescu (care n-a fost asociat cu niciun grup avangardist) se laudă cu o vastă serie de apariții bibliografice care, în cea mai mare parte, par inventate:

"PROZÃ: 1. Cocktail, ediție 1933, epuizată prin tiraj confidențial; Cocktail, ediție 1942, epuizată prin confiscare; 2. Eu și victor valeriu martinescu, ediție dactilografiată 1945, epuizată prin subtilizare; 3. Cartea duioșiilor, ediție manuscris, epuizată prin subtilizare; 4. Psihochimie, ediție dactilografiată 1946, epuizată prin subtilizare; 5. Lupta pentru existență și nonexistență, ediție dactilografiată 1947, epuizată prin subtilizare.

POEME: 1. Cele dintâi știri despre victor valeriu martinescu, ediție 1933, epuizată prin tiraj confidențial; Cele dintâi știri despre victor valeriu martinescu, ediție 1943, epuizată prin confiscare; 2. Am un pătrar de veac, ediție 1935, epuizată prin tiraj confidențial; 3. Astăzi v.v.m. la 33 de ani, ediție 1943, epuizată prin tiraj confidențial; 4. România mea, ediții: 1945, 1946, 1947, epuizate prin vânzare.

VOR APARE: 1. Ultimele știri despre victor valeriu martinescu; 2. Epilog"

La acestea se adaugă și placheta "7 țâțe pergamute", care ar fi fost, conform autorului, tipărită în 7 exemplare și expusă în 1934 în vitrina editurii Cartea Românească, precum și poemul-afiș (lipit pe gard!) "Răvaș deschis generației 2000" (1930), care chiar a existat! Dar, pentru cine n-a remarcat deja strategia lui VVM (cum îi place să se abrevieze), notațiile sale bibliografice sunt și ele o farsă în care nu prea poți să-ți dai seama ce apariții sunt reale și ce nu...

Să trecem la altceva! Vom vorbi, în continuare, despre suprarealiștii români (în sfârșit!). Pe Gherasim Luca (care, între timp, a publicat o curioasă carte intitulată "Fata morgana", care, pe de o parte, este proletcultistă în esență, dar care, pe de altă parte, recurge la imagini suprarealiste! De altfel, din aceeași perioadă datează și încercările lui Tristan Tzara de a "reconcilia suprarealismul cu marxismul"!) și Paul Păun i-am menționat deja când am vorbit de grupul Alge. Gellu Naum începe să scrie poezii cam prin 1932, iar în aceeași perioadă Virgil Teodorescu fondează la Constanța revista Liceu, împreună cu Tașcu Gheorghiu (alias Șuly, cunoscut mai ales ca poetul avangardist "fără operă" - a publicat doar câteva poeme: "Ughi", "Maltratat despre oamenii grași", "Herb", "Marylin Monroe" și "Tu, bercule, ai un tubercul de os, tuberculosule", după care s-a apucat de recitat din Mateiu I. Caragiale și de traduceri) și Mircea Pavelescu (fratele epigramistului Cincinat Pavelescu? N-am aflat prea multe informații despre el.). Au apărut doar două numere din revistă, în care apar versuri asemănătoare cu cele din "unu": "Þăranca vine pufoasă-n in/și cu migrene în papură/φ flux de forță rodrig/destin din clasa cincea mă apară" (Virgil Teodorescu, "Mobila mare vine-n ex-concert). Brăileanul Dolfi Trost se pare că a apărut prima dată în revista antifascistă "Reporter", în 1933, după care a mai apărut în "Era nouă" (1936), o altă revistă "angajată" a vremii (efemeră datorită cenzurii politice) și în longeviva revistă Meridian, unde au apărut din când în când texte ale avangardiștilor, deși este promovat în general modernismul temperat. La aceste reviste se întâlnesc cei care vor forma, nu peste multă vreme, grupul suprarealist...



(Imagine preluată de pe gellunaum.ro, înfățișând Gellu Naum (dreapta-sus), Dolfi Trost (sus), Gherasim Luca (stânga-sus) și Paul Păun (jos), împreună cu Renny Păun (dreapta-jos), Lyggia Naum (în spatele lui Paul Păun) și Valentina Sesto-Pals (stânga-jos).)

După 1937, când publică placheta "Libertatea de a dormi pe o frunte", Gellu Naum pleacă la Paris, unde se întâlnește cu suprarealiștii francezi în frunte cu Breton. În urma acestei experiențe, rezultă "L'image présente à l'esprit" sau "L'image présente a l'esprit" (înseamnă "Imaginea prezentă în memorie" sau cam așa ceva). Este vorba despre o carte cu text în franceză și ilustrații în exemplar unic pe care Gellu Naum a "confecționat-o artizanal" în 1939. Foarte puțini oameni au știut de existența acestei cărți misterioase până ce Dan Stanciu a dezvăluit povestea ei în 2004, în primul număr din "Athanor, Caietele Fundației Gellu Naum", și chiar și după aceea "L'image présente à l'esprit" a rămas învăluită într-o aură de mister...

În 1940, Gellu Naum și Gherasim Luca au format grupul suprarealist român, în care au mai intrat apoi Paul Păun, Dolfi Trost și Virgil Teodorescu. Abia în 1945, "după Eliberare", ei vor începe să publice masiv, dar, începând cu 1940, ei publică mai multe cărți în exemplar unic, probabil urmând modelul lui Gellu Naum. Cărțile în exemplar unic sunt "Poem în leopardă" (sau "Un vis în leopardă", după unele surse) de Virgil Teodorescu (1940), "Diamantul conduce mâinile" de Virgil Teodorescu, Paul Păun și Dolfi Trost (1941) și "Quantitativement aimée" ("Iubită cantitativă") de Gherasim Luca (1944). Să le prezentăm pe rând.

Unicul exemplar din "Poem în leopardă", "încredințat unui prieten", conține și "hartă a Leopardiei", un glosar și "un număr mare de stilamancii" (voi explica mai încolo ce este o stilamancie sau stilomancie). Mi-ar fi plăcut, sincer, să vi le arăt, dar pot doar să vă arăt un fragment din text reprodus în "Antologia literaturii române de avangardă întocmite de Sașa Pană": http://www.agonie.ro/index.php/poetry/13899098/Poem_%C3%AEn_leopard%C4%83_(fragment) Începutul sună așa: "Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot/entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe/toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof". Nu știu dacă apare și în ediția originală, dar în "Antologia..." există și o "traducere" în română: "Peste câteva zile îți vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord/între amândouă alternativele sunt de diamant/marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ți se lipește de coapsă ca o șopârlă dimineața când te scoli". Poemul seamănă mult cu un alt poem al lui Virgil Teodorescu din acea perioadă, "Alternativele sunt de diamant", care este probabil o variantă rafinată, așa cum și "Semicerc" este o variantă îmblânzită și cu un ton oarecum proletcultist al poemului "Lobul sării"...

Mai puțin spectaculos decât experimentul "Poem în leopardă" este "Diamantul conduce mâinile", compus dintr-o serie de "texte oculare" scrise de Virgil Teodorescu, Paul Păun și Dolfi Trost. Un soi de "cadavre exquis" lipsit poate de "valoare literară", dar în care cei trei suprarealiști se încălzesc pentru realizările lor de după 1944, drept dovadă faptul că, încă de pe acum, vocile lor se amestecă până la confudare: "Acum părul se desface lent și se oferă unei mașini complicate făcută pentru părul din care cresc cearceafuri nupțiale și cearceaful are la mijloc o pată imensă dintr-o fundă de mătasă puțin desfăcută dar susținută de o cascadă în care totul e putred./Fecioara e plină desigur de fulgi și bucăți de sticlă tăioasă./Apa tare care-i curge din gură se împrăștie pe jos. Agitând un puf mare ea pudrează cearceaful și mai ales cearcănul ascuns sub pernă./Și iată că se vede în oglinda în care Dublul îi trimite un lung sărut pe care degetele maseuzei răsărite din mica masă de lemn ovală îl suprinde și-l soarbe odată cu aerul uscat al camerei, transformându-l în cel mai trist dintre obiectele comune." ("Părul pătrunde direct în cearceaful nupțial")

În același an în care apare placheta "Culoarul somnului" al lui Gellu Naum, 1944, apare și scrierea în exemplar unic "Quantitativement aimée" ("Iubită cantitativă") al lui Gherasim Luca (aceasta fiind prima sa scriere în limba franceză), care conține... 944 de desene "de forme și culori diferite"! În mod evident, desenele sunt scrise automatic, dar mă întreb cum le-a tipărit sau desenat în mai puțin de 944 de pagini și cum de a mai avut timp să scrie despre ceva... Din păcate însă, nu dețin multe alte informații despre acest volum.

Până în 1947, când vor fi despărțiți de comuniști, suprarealiștii români (autoproclamați, spre deosebire de cei de la "unu") au apucat să inventeze cel puțin 14 procedee/tehnici/noțiuni suprarealiste! Dacă aveți răbdare, vi le spun pe toate:

- cubomanie (inventată de Gherasim Luca. Cubomaniile sunt realizate în felul următor: o imagine este tăiată în pătrate, care sunt apoi redistribuite la întâmplare, rezultând cubomania. Sau, după cum explică Luca în stilul lui Tristan Tzara: "Alegeți trei scaune, două pălării, câteva umbrele, câteva pietre, mai mulți arbori, trei femei goale și alte cinci bine îmbrăcate, șaizeci de bărbați, câteva case, vehicule din toate epocile, mănuși, telescoape, etc. Tăiați totul în bucăți mici (de exemplu, 6x6) și amestecați-le bine într-o piață largă. Reconstituiți după legile hazardului sau cum vi se năzare și veți obține peisajul pe care vi l-ați dorit întotdeauna." Mai multe exemple de cubomanii sunt prezente în "Les orgies des quanta" ("Orgiile cuantelor") și în broșura "Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets" ("Prezentare de grafii colorate de cubomanii și de obiecte"). O cubomanie din "Les orgies des quanta" este reprodusă mai jos.)



- grafomanie entoptică (inventată de Dolfi Trost, care explică tehnica în "Vision dans le cristal" (1945): se folosește o foaie de hârtie albă pe care se desenează punctele în care hârtia pare să aibă impurități, desenul rezultând după ce punctele sunt unite prin niște linii. În aceeași carte sunt prezente 9 exemple, dintre care una se află și la începutul acestui articol. Se pare că tehnica a mai folosită de Gherasim Luca. Cei mai mulți practicanți datează din ultimii ani, grație Internetului.)

- stilamancie sau stilomancie (inventată de Dolfi Trost, pe care o consideră "supraautomatistă". Se iau picături de cerneală (sau alt lichid) și se preling pe o suprafață verticală, formându-se "peisaje" aidoma testelor Rorschach. Mai multe stilamancii se întâlnesc în volumele "Poem în leopardă" și "Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit" de Virgil Teodorescu. Am o fotografie cu "Un ocean..." care are pe copertă o astfel de stilamancie, după cum vedeți dedesubt.)



- OOO = obiect oferit obiectiv (noțiune inventată de Gherasim Luca și prezentată de el în "Le vampire passif" ("Vampirul pasiv", 1945). OOO este un obiect creat în timp ce te gândești la persoana căreia i se adresează. Adică un soi de dar în stil suprarealist.)

- supraautomatism (termen general inventat de suprarealiștii român, desemnând cele mai extreme scrieri/desene automatice. În categoria aceasta se încadrează, de pildă, stilamancia. Volumul "Le profil navigable. Négation concrète de la peinture" ("Profilul navigabil. Negare concretă a picturii", 1945) al lui Trost conține câteva "supraautomatisme", printre care "Strania influență a lui Neptun", reprodusă dedesubt.)



- scriere indescifrabilă (pe lângă sensul său obișnuit, se referă, în opinia suprarealiștilor români, la un set de tehnici supraautomatiste care include stilamancia, fumajul sau grafomania entoptică)

- mancie indescifrabilă (altă tehnică supraautomatistă inventată de Dolfi Trost. A nu se confunda cu stilamanciile. Câteva exemple sunt incluse în "Le profil navigable", printre care "Homeopatie astrologică", reprodusă dedesubt.)



- oniromancie obsesională (metodă de interpretare a viselor inventată de Dolfi Trost. Este bazată, în primul rând, pe hazard. În "Vision dans le cristal", Trost explică metoda: "Ca într-o ședință de analiză, reluam fiecare frază simptomatică, dar în loc să o pun în asociere mnezică de idei, deschideam la întâmplare, cu ajutorul unui cuțit, un manual de patologie erotică, considerând că textul care îmi cădea sub ochi era o interpretare a frazei citite înainte." Această oniromancie atribuie hazardului capacitatea de a lămuri, de a revigora, de a revela “episoade” ale experienței senzoriale disimulate de cele mai multe ori sub forme care le fac de nerecunoscut. Adică “valoarea criptestezică a întâmplării”.)

- vaporizare (încă o tehnică de desen inventată de Trost. În "Le profil navigable" (dar și în "Un lup văzut printr-o lupă" de Gherasim Luca), sunt prezente mai multe exemple, printre care "Coada unei comete non-periodice", reprodusă dedesubt.)



- non-oedipian (noțiune inventată de Gherasim Luca, desemnând ceea ce e în contradicție cu "complexul lui Oedip", de ex. cubomanii non-oedipiene.)

- mișcare hipnagogică (altă tehnică supraautomatistă inventată de Trost. Câteva exemple se regăsesc în "Le profile navigable", printre care "Pentru întotdeauna", reprodusă dedesubt.)



- lovaj (tehnică de desen inventată de Paul Păun. Mai multe lovaje și un "brevet lovaj" se regăsesc în placheta "Butelia de Leyda" de Virgil Teodorescu.)

- pantografie

- ecografie

- stereotipie

Despre ultimele patru tehnici și probabil altele nu prea am multe informații. Se pare că aceste tehnici sunt descrise și/sau exemplificate în broșura "Présentation de graphie colorée de cubomanie et d’objets" de Gherasim Luca și Trost, dar cum eu nu am respectiva carte... De asemenea de menționat "afumăturile" lui Paul Păun - adică "sticle de lampă cu gaz afumate".

Ar mai fi de menționat o altă metodă care însă nu are o denumire. Alexandru Lungu (un poet, de altfel, apropiat ca stil de suprarealism; a fondat Caietele Zarathustra împreună cu alt neoavangardist, Ion Caraion), într-un interviu cu Nicolae Tzone, povestește despre o întâmplare din 1945. Împreună cu o prietenă, Lungu s-a dus la o expoziție a lui Paul Păun, "înarmat" cu mai multe etichete pe care sunt scrise "strigăte" precum "Paul Păun nu este păun, este înger!" sau "Urâm lumina, iubim întunericul din [desenul cutare]..." (sic), etichete pe care cei doi le-au pus pe tablourile lui Păun, în timp ce acesta stătea retras într-o altă încăpere. A propos, Gellu Naum a "scris" pe la sfârșitul anilor '30 (nu se știe data exactă) un "Autopoem" - de fapt, o fotografie în care mai multe bucăți de hârtie sunt lipite pe fața și ochii lui Gellu Naum, hârtii pe care sunt scrise cuvinte precum "libertate", "viol" sau "moarte"... Pentru a fi în ton cu subiectul, decid să pun numele de "autopo(h)etigrafie" acestei tehnici... Scuzați-mă, dar mă duc să nu beau apă...

Am uitat să menționez: suprarealiștii români au scos între 1945 și 1947 vreo... 27 de cărți! (13 în 1945, doar 5 în 1946 și 9 în 1947) Acestea sunt:

1945
1. Dolfi Trost - "Vision dans le cristal"
2. Dolfi Trost - "Le profil navigable"
3. Dolfi Trost + Gherasim Luca - "Dialectique de la Dialectique"
4. Dolfi Trost + Gherasim Luca - "Presentation de graphies colorées, de cubomanies et d'objets"
5. Gellu Naum - "Medium"
6. Gellu Naum - "Teribilul interzis"
7. Gellu Naum + Paul Păun + Virgil Teodorescu - "Critica mizeriei"
8. Gherasim Luca - "Le vampir passif"
9. Gherasim Luca - "Un lup văzut printr-o lupă"
10. Gherasim Luca - "Inventatorul iubirii"
11. Paul Păun - "Marea palidă"
12. Virgil Teodorescu - "Blănurile oceanelor"
13. Virgil Teodorescu - "Butelia de Leyda"

1946
1. Dolfi Trost - "La connaissance des temps"
2. Dolfi Trost + Gherasim Luca - "Les orgies des quanta"
3. Dolfi Trost + Gellu Naum + Gherasim Luca + Paul Păun + Virgil Teodorescu - "L'Infra-Noir"
4. Gellu Naum - "Castelul orbilor"
5. Gellu Naum + Virgil Teodorescu - "Spectrul longevității. 122 de cadavre"

1947
1. Dolfi Trost - "Le plaisir de flotter"
2. Dolfi Trost - "Le même du même"
3. Dolfi Trost + Gellu Naum + Gherasim Luca + Paul Păun + Virgil Teodorescu - "Éloge de Malombra"
4. Gherasim Luca - "Amphitrite"
5. Gherasim Luca - "Le Secret du Vide et du Plein"
6. Paul Păun - "Les esprites animaux"
7. Paul Păun - "La conspiration du silence"
8. Virgil Teodorescu - "Au lobe du sel"
9. Virgil Teodorescu - "La provocation"

De menționat faptul că doar unele dintre cărțile din 1945 și 1946 sunt încadrate în "Colecția suprarealistă", care se mai regăsește în unele cazuri sub numele de "SURREALISME". Aparițiile din 1947 sunt toate cuprinse în așa-numita "colecție Infra-Noir":





Dintre acestea, majoritatea sunt proze poetice/eseistice, cu trei excepții: "Au lobe de sel" ("Lobul sării") de Virgil Teodorescu - un excelent poem a cărui versiune în română se regăsește în antologia "Cât vezi cu ochii" (1983), "Amphitrite" de Gherasim Luca - un soi de piesă de teatru urmată de cunoscutul poem Passionnément și "Le secret du vide et du plein" (tot de Gherasim Luca), care, pe lângă notațiile teoretice, conține și un poem în același stil ca Passionnément. În aceste poeme debutează celebra tehnică a lui Gherasim Luca, "bégayement" - adică bâlbâială. Este suspect cum foarte puține dintre așa-zisele "dicteuri automate" au bâlbâieli și greșeli gramaticale! Să citim puțin din "bâlbâielile" lui Luca: "pas pas paspaspas pas/pasppas ppas pas paspas/le pas pas le faux pas le pas/paspaspas le pas le mau/le mauve le mauvais pas/paspas pas le pas le papa/le mauvais papa le mauve le pas". Așa începe poemul Passionnément, care s-a bucurat de ceva popularitate în Franța și care a fost considerată ca o alegorie a "chinurilor facerii" de unii critici. Să vedem un fragment din poemul de la sfârșitul "Secretului golului și al plinului": "vovovovovovocea oceaa ta/sau vavavavavasul în care tu țiițiițiițiții/cu orororor izozoorizonnntalmente/unpicunpicunpicun înclinclinclinclinat/pentru a te putea oglindi/în ale tale propropro/proproproproprii cearcăne". Obositor? Fără îndoială. Suprarealist? Cu siguranță.

Aș fi putut să mai trec în revistă "Elogiul Malombrei", o proză poetică scrisă de cei cinci suprarealiști după ce au văzut un film... suprarealist, evident. Sau "Nisipul nocturn", un alt text scris la zece mâini care are spre sfârșit o "descriere supraautomatică a 16 obiecte întâlnite în nisipul nocturn. Sau chiar manifestul "Infra-negrul" în sine. Dar puteți să le găsiți pe astea ușor (în culegerea de proză "Întrebătorul" de Gellu Naum, de exemplu). Și nu mai e timp, uf!

În 1947, când suprarealiștii noștri români și-au etalat realizările în fața celor parizieni (la Expoziția Internațională a Suprarealismului), André Breton însuși, "papa" suprarealismului, lansează afirmația: "Centrul lumii [suprarealiste] s-a mutat la București". O afirmație suficientă să gâdile urma de patriotism a unora ca mine, dar care a trecut neobservată în România în care, la scurtă vreme, avea să fie complet interzis modernismul!... În ziua de azi, când nu ne mai jignește (oare?) șocul avangardelor, se poate observa că, în România, suprarealismul s-a dovedit un teren fertil, dând naștere la o cantitate mult mai mare de suprarealiști (mai mult sau mai puțin fideli...) decât în alte țări (de pildă, Rusia, unde doar câțiva precum Khlebnikov pot fi considerați oarecum suprarealiști), probabil și din cauza faptului că multă vreme francezii au fost imitați în mai toate domeniile de români (Bucureștiul era Micul Paris!). Dar, măcar în ceea ce privește grupul nostru suprarealist, și calitativ au fost la înălțime, chiar dacă multe idei bretoniene au fost preluate - Sarane Alexandrian (critic de artă, fost secretar al lui Breton) ne spune chiar că Gellu Naum & co. au fost "grupul cel mai exuberant, cel mai aventuros și chiar cel mai delirant din suprarealismul internațional"! Cum să nu te umfli în pene?

Ceea ce se știe mai puțin e că, după 1947, unii dintre membrii grupului suprarealist au mai încercat să rămână în picioare, trimițând colete din străinătate lui Breton. De pildă, Paul Păun a trimis în martie 1951 un text cu desene stranii în care descrie câteva obiecte suprarealiste (probabil OOO-uri), Trost, ajuns la Jaffa în iulie 1951, îi trimite lui Breton un manuscris lung de 76 pagini intitulat "L'âge de la rêverie", iar o altă scrisoare, dactilografiată nedatată, este semnată de toți membrii grupului, cu excepția lui Gellu Naum (care, oricum, ajunsese în 1947 într-o poziție oarecum detașată, urmând în 1948 să înceapă scrisul la "Calea șearpelui"). Cel mai spectaculos este coletul trimis (tot în 1951) de Gherasim Luca, în care sunt vreo 13 planșe cu... scotch-uri transparente lipite una peste alta în forme diferite. Luca le intitulează: "transpercer la transparence" (adică "a transperfora transparența"). Reproducerea uneia dedesubt. (Informații și imagini obținute de pe un site care expunea, la un moment dat, colecția lui Breton de cărți și corespondență, dar care este acum lipsit de orice informații.)



Poate nu o să vină să credeți, dar articolul, inițial, nu se oprea aici! Vroiam să vă vorbesc tot aici despre chiar mai numeroasele invenții ale fondatorului lettrismului, Isidore Isou (care este tot român!), sau despre ce au mai făcut Luca, Trost și Păun din anii '50 încoace, dar spațiul și timpul se comprimă - simt că atât eu, cât și cititorul trebuie să ia o pauză... (Sper totuși să fac, în curând, un articol despre Isidore Isou!) Înainte de a ieși din această transă, trebuie totuși să-l menționez pe cel fără de care, poate, n-ar fi existat o multă parte din lucrurile consemnate aici: Tristan Tzara. Fiindcă în primul articol încep de la 1924 (când apare 75 H.P.), n-am menționat poate cea mai importantă invenție dintre toate acestea: Tristan Tzara are brevetul DADA! În mod evident, au existat cu puțin înainte de 1916 câțiva poeți "proto-dadaiști", dar lui Tzara, trebuie să recunoaștem, îi revine ca o mănușă rolul de corifeu dada: "Luați un ziar. Luați niște foarfeci. Alegeți din acest ziar un articol de lungimea pe care intenționați s-o dați poemului dumneavoastră. Decupați articolul. Decupați apoi cu grijă fiecare dintre cuvintele care alcătuiesc acel articol și puneți-le într-un sac. Scuturați ușor. Scoateți apoi fiecare tăietură una după alta. Copiați cu conștiinciozitate în ordinea în care au ieșit din sac. Poemul o să semene cu dumneavoastră. Și iată-vă: un scriitor nesfârșit de original și de o sensibilitate fermecătoare, deși neînțeleasă de vulg..." ("Ca să faceți un poem dadaist")

Înainte să plec, vă mai recit minunatul megapoem "Frază" de Céline Arnauld (poetă de origine română): "Gândacul de bucătărie este cubist." Vă las, în continuare, să faceți cunoștiință cu o pagină din volumul "De nos oiseaux" al bunului meu amic postum, Tristan Tzara. 'nă seara!