Adam Simantov - "Un capăt de lume"
note de lectură

(articol publicat în Minimum nr. 224, TEL AVIV, noembrie, 2005, pag 77-78)

O apariție poetică ce este privită de unii comentatori cu răceala combinată cu indulgența ce se acordă unor vestigii comune, care nu au alt merit în afara celui că mai persistă. Pentru ei, pare răsărită din sipetul cu dantele și levănțică a unor bătrânei simpatici, discret zaharisiți și cam simpluți la minte, sfătoși și căptușiți cu o voit naivă șiretenie.
S-ar crede că sunt hotărâți să-și educe urmașii în mentalitatea proprie, incapabili să sesizeze trecerea timpului, rămași ancorați în rigorile versului care a îmbogățit literatura întregii lumi pînă la începutul secolului XX.
Uimită de această ciudățenie, pentru a nu risca într-o parte sau alta, critica a preferat să se pronunțe în termeni care nu o angajau în vreun sens. Nici nu se putea. Semnalele la noi ca, întotdeauna sunt elogioase sau au un sfîrșit clarvăzător!
Este vorba de o prezență tardivă, un neadaptat la actualitatea a ceea ce ne-am obișnuit a numi vers cu rimă, un contestatar, sau ce anume?
Orice poet al vremilor noastre, pentru a avea vreo speranță de reușită, trebuie să-și demonstreze, cel puțin nealinierea la vechile orînduiri cu aspect formal, care dictau regulile prozodiei unei scrieri ce se dorea a fi poetică.
Citind versurile lui A.S., cu aparență de desuetudine și vapori de naftalină aurită, nu rămâi dezolat de faptul că se exprimă direct, fățiș, poate ostentativ educativ-moralizator precum în fabula "de toate zilele"! Nu cunoaște discreția sugerării unui gînd sau/și sentiment, nu face evocatoare împerecheri de cuvinte, nu pune probleme ce solicită deslușirea ideației, nu se lasă furat de descoperirea unui element din natură, pe care să-l filtreze prin elaborarea proprie.
Volumul se deschide cu un de trei ori "Cuvânt înainte", profesie de credință și totodată revizuire critică-satirică a canoanelor care dirijează apariția unei scrieri, continuă cu un "cotidian"-cronică rimată și apoi cu "un senin temperat" care, banuiesc, vrea să sugereze realitatea zilelor noastre: seninătatea trăirilor este umbrită de multiple amenințări locale sau globale. M-a surprins autorul, "tînăr" de peste 80 de ani care s-a hotarît să iasă în lume cu o a treia carte de o asemenea factură. Chiar era și timpul să ne pună cineva la punct că "nu există un capăt de lume", dar ce există ?!
De foarte mult timp, consumatorii de versuri reprezintă o minoritate raportată la volumul cititorilor de literatură. Uneori remarc că poezia rimată se consideră numai ea poezie. Scrie pentru publicul nostru, noi ne vindem ziarele lor, deci trebuie să fim vânzători! Eu mai scriu și pentru cei de Dincolo., asta în paranteză, fiind zise!
Situație explicabilă, poate, de condițiile de adresabilitate (care ține de autor) și receptivitate (care este hotărîtă de pregătirea și dispoziția lectorilor de a accepta o anume scriitură).
Poetul este sfârtecat de dilema născută din dorința de a denunța trăirile proprii și discreția cu privire la respectul pentru viața intimă. Ori ce autor se poate dedubla. De aia scrie... să fie puțin singur. Prin forța faptelor, se naște o cale de mijloc, un fel de "nici prea-prea, nici foarte foarte", care se oglindește în accepția cititorului (care se lasă educat și apoi antrenat), prin interpretări mustind imprevizibilul.
În cazul de față, autorul se prezintă ca un adept al vechii poezii explicite, de tip epic. Consumatorul de versuri primește materia gata gândită, nu-i rămâne decât "oboseala" asimilării pamfletice!
Sarcasm, ironie, persiflare, satiră, autoderiziune, sunt ingredintele preferate de autor, pentru a developa în tonalități jucăușe, slăbiciunile vieții noastre, cea de toate zilele: snobismul, intriga, bârfeala, viața mondenă, parvenitismul, exclusivismul, goana după senzațional, invidia, dragostea de frumos-cultură și cîte altele. Un critic social, care pentru a-și vehicula mesajul, înlocuiește dicția solemnă cu un surâs spiritual ca ambalaj atrăgător, ce închide uneori propriile noastre slăbiciuni și/sau patimi.
La prima citire, versurile par ușoare, problematica minoră însă cotidiană, banalul adus în poezie, prezentarea în stilul anilor pregătiți numai pentru poezia cu rimă.
Și totuși, ne pun pe gânduri, pentru că se află în dezbatere realitățile, cotidianul, absurdul lucrurilor, iar acestea nu au cum fi perimate, mai ales la noi unde totul te cam intrigă!
Și dacă ne obosim să mai și medităm puțin, descoperim o scriere ce evocă în formă premeditat demodată, cu o intrinsecă bonomie, racilele care ne fac viața amară în societatea din care cu onoare, facem parte. Un fel de megafon al cotidianului care nu te lasă rece!
Un exemplu printre multe altele, care confirmă, dacă mai era nevoie, valoarea primordială a mesajului exprimat deschis în expunerea poetică, cu talent tineresc, un "debutant" care aspiră la ce și eu aspir.


galeria agora, iunie, 2005
bianca marcovici
***
AVENTURÃ LA PARIS

Intensul azuriu de culoare incertă,
mi-a amintit de Parisul
lustruit în alb strălucitor.
Eram de gît cu un iubit,
totul părea un mit,
un fel de legendă,
deși era un timp ploios,
cu pietre ovoidale
ce semănau cu "Domnișoara Pogany",
fecioara lui Brîncuși,
cel care-a zidit coloane, mese și uși.
Treceam pe lîngă pietoni
ieșiți de prin muzee renumite,
ciudat că păreau fețe întîlnite
la alte orare,
pe meridiane diferite,
din vieți anterioare.
Cred că era un carnaval universal,
spectacol stradal.
Rembrand venise cu "Bathsheba"
și "Ovreiul" lui la braț,
Miro cu "Arlechinul",
Degas cu-a lui "Dansatoare"
se dădea mare,
în timp ce Rubens ieșise
cu "Bachus" la plimbare;
Renoir tîra o "Fată trezită din somn",
Van Gogh arăta ca un domn,
("Autoportret"-ul îi ascundea urechea lipsă,
din clipa lui de eclipsă),
"Virgilius și Dante în drum spre infern"
pășeau supuși,
de Delacroix conduși,
vreo trei "Napoleoni" de pe pereți desprinși,
de David convinși,
se străduiau fără succes prin gloată,
să înfiripe o nouă armată.
"Gînditorul", îndepărtat de realități,
în plină introspecție,
nu dădea atenție
la o seamă de "Gioconde" blonde,
cu sînii la vedere, sub rotonde,
tăifăsuind în plină animație
cu "Tahitienele" lui Gauguin,
alături și fără ostentație
de golașele "Domnișoare de la Avignon",
cu Picaso drept planton.
Curbet, indiferent la puritana anatemă,
punea cu-"Originea vieții"-în temă,
pe un Chagal ce-și conducea "Mireasa" diafană,
pe o alee pur aeriană,
deși urmăriți pe furiș,
de "Muzicantul pe acoperiș",
Lautrec, provocator, întîmpinat
de "Trupa domnișoarei Englantine"
era urmat de "La Goulue"
(ce se ferea de "Caii" lui Utrillo
și mîngîia "Pisicile" domnului Foujita),
numită și "nestăpînita"
Baronul Haussman și o midinetă,
l-au întîlnit pe Lesseps șușotind
cu-împărăteasa Jeni cea cochetă.
Maestrul Offenbach a dirijat din "Bal mascat",
în cinstea lui Chopin și George Sand.
S-a dansat în bandă, o sarabandă,
și-apoi mînă în mînă, aproape o oră
s-a încins o "Horă" cu strigături,
după-ale lui Grigorescu partituri,
în timp ce Monet aștepta "Răsăritul",
Manet era plecat să ia
un mic "Dejun la iarbă verde",
zărind în depărtarea ce se pierde
un domn cu barbă și distins,
(se nimerise-a fi Matisse
în căutare de rogoz,
planta decor la "Nudul roz").
Absența lui Vermeer n-a supărat,
n-a incitat reproșuri drastice,
avea doar înclinații casnice.
Zorile luceau pe-a noastră față,
toți semănam cu-o "Pasăre măiastră"
cînd balul s-a închis
cu "Dunărea albastră".
Nimic nu ne-a surprins,
totul părea un vis în plină veslie,
o sărbătoare,
sau poate o destrăbălare.
Dar oricum s-ar numi evenimentul,
intreaga lume a trăit momentul.
Ascuns într-o gheretă
dărăpănată, mucegăită, discretă,
afectat, înfuriat,
privind în jur disperat,
amărît și profund dezolat,
Epicur filozofa nemulțumit:
"cum am gîndit, și iată ce-a ieșit!".

FABULÃ COSMICÃ

Calea lactee e plină
cu galaxii,stele, planete comete,
și alte corpuri cerești
ce cu greu le osebești.
Ele-între ele se recunosc
și pentru echilibru
au stabilit atracții siderale
și observații individuale.
Un astru mic-micuț,
cu nume neștiut și necatalogat,
are în primire planeta Pămînt,
pentru urmărirea regulilor de rotire
și-a altora, de natură mai fină,
fiind cunoscută că de metehne-i plină.
Astrul mic-micuț, a raportat disciplinat,
către regina Cale Lactee,
că pe Pămînt, o organizație mondială tenace,
luptă pentru pace.
A recepționat ușor,
un răspuns liniștitor:
"Lasă-i să vorbească,
sunt niște trazniți neisprăviți,
laudă-searbădă,
n-au suficientă inteligență
și nici competență".

După-un anume timp,
astrul mic-micuț,a raportat disciplinat,
că pe Pămînt, o organizație mondială,
ia măsuri clare de luptă anti-poluare,
contra sărăcie, de protecție animalieră,
cu mare ardoare anti-teroare,
anti-rasială și a celor ce profită
de manevra antisemită.
A recepționat ușor un răspuns liniștitor:
"Lasă-i să vorbească,
sunt niște trăzniți neisprăviți,
laudă searbădă,
n-au suficientă inteligență
și nici competență".
În ultimul timp, astrul mic micuț,
a raportat disciplinat, tare speriat,
că pe Pămînt,
organizația ce-și zice mondială,
a încurcat atît de tare ițele,
încît a devenit clară,
o imensă explozie nucleară.
Răspunsul a fost imediat:
"Acești trăzniți neisprăviți,
laudă searbădă,
lipsiți de inteligență și de competență,
în imensa lor prostie și nebunie,
sunt capabili să se auto-pulverizeze,
echilibrul lacteic să deranjeze.
ORDIN URGENT, CE NU SE DISCUTÃ :
FAÞÃ DE-O ASEMENEA NETREBNICIE,
TOATÃ LUMEA SE MUTÃ
ÎN ALTÃ GALAXIE!"



Adam Simantov