Posibila răscumpărare

Note de lectură la volumul « Al cincilea anotimp » de Madeleine Davidsohn
Fundația Culturală Libra, București, 2003.

Motto :
« important este să crezi !
(…) restul vine de la sine. »
Madeleine Davidsohn, « Oglinda magică » p. 172.

Să crezi în oameni, asa cum înțelege să o facă doamna M. Davidsohn, să nu te lasi pradă deznădejdii distructive, să te răscumperi prin iubire. Cum altfel s-ar fi născut duioasele proze ale Domniei-Sale, ce altceva s-ar fi putut potrivi în lipsa credinței în semeni și în înțelegerea valorii umane ?
Am citit cu deosebită plăcere volumul “Al cincilea anotimp “, trimisă fiind spre această lectură de câteva fragmente din scrierile autoarei, publicate în reviste israeliene de limbă română. Pe lângă descoperirea unui autor despre existența căruia nu știam, plăcerea mi-a fost dublată printr-un dialog firesc cu acest mare om de suflet și de litere: Doamna Madeleine Davidsohn este medic stomatolog și s-a născut în România.

Generoasa lume a povestirilor doamnei Madeleine Davidsohn se construiește pe acest adevăr : egalitatea în fața iubirii și a morții. Descrierea speranței că nimic nu este pierdut. Savant sau analfabet, omul trăiește iubirea pe aceeași scală, de la emoție și dor, la gelozie și îndoială, febră a inimii și a cărnii. Săraci, cerșetori, nevoi umane, boală, cruzime, răscumpărabile numai prin iubire, solidaritate, toleranță. Universuri paralele (materie-spirit) destine repetabile, macro-cosm miniaturizat, coincidente. Extraordinarul amalgam real-fantastic, minuțios dozat grație stiinței prelucrării informației se regăsește în cea mai mare parte a prozelor.
Viața e vis, visul poate deveni realitate, omul rezistă, omul depășeste, pentru că trebuie, situațiele de criză, viața se află la îndemâna tuturor, viața oferă șanse egale.
Personajele Madeleinei Davidsohn, din pături sociale diferite, cu preocupări diverse, ajung la numitorul comun care este sufletul. Sufletul omenesc, cu toate încercările, la care poate fi supus, și cărora el le supraviețuiește sau nu. În scrierile autoarei, această victorie a sufletului se relevă din plin. Stările sufletesti sunt atent observate și redate cititorului avid de a se recunoaște.
Fiecare povestire sau schiță din volum poate constitui o sursă valoroasă de pagini critice. Substanța volumului nu se epuizează într-un simplu comentariu. Doamna Madeleine Davidsohn pledează în favoarea răscumpărării valorilor care, în mod trist, uneori insesizabil, se sting.
Un text de o inepuizabilă finețe și profunzime, în sensul revelat mai sus este « Mingea de baschet ». Alegându-și drept erou un copil de vârstă școlară, autoarea ne reamintește fragilitatea condiției umane intr-o lume unde răul proliferează.
Un terorist căruia copilul îi dejoacă toate planurile aduce la lumină un băiețel fără nume, incitând la tema generoasă a inocenței versus violență.
Memorabilă pledoarie în favoarea curajului, demers discret în sensul restabilirii păcii, și , de ce nu ? a ordinii mondiale !

Clava Nour, mai 2005, Ra’anana, Israel.


***

Viața într-o carte cu clima dulce


În timp ce în zona noastră excesiv temperată cele patru anotimpuri se rezumă ambiguu la două, undeva în nordul Africii, într-o țară veche de când lumea, dar într-un oraș ultra occidental, la țărmul Mediteranei, doamna Madeleine Davidsohn inventează un al cincilea anotimp . Risc asumat ! Adaug că, după o noapte de lectură, îmi priește și mie…
Doamna Madeleine Davidsohn scrie o proză agreabilă, sentimentală și, mai important ca orice atunci când e vorba de ficțiune, convingătoare. Secretul acestei proze este sinceritatea. A nu te complica inutil, a gândi clar, a ști ce ai de spus, a-ți cunoaște cititorul și a-i da ce crezi că i se cuvine, iată o miză nu la îndemâna oricui.
Astăzi când, obișnuit, se scrie aspru, brutal, rece, mimându-se de multe ori fără vocație urletul și furia, această autoare mai deloc cunoscută găsește pentru povestirile sale un timbru plăcut, o lumină dulce, un final echilibrat. Este rețeta care cu ani în urmă a consacrat printr-o carieră internațională fulgerătoare un roman de o sută de pagini. O carte scrisă cu bună-credință împotriva curentului. De fapt, o reacție a unui om mai degrabă intelligent decât abil la valul de violență al momentului. Lasă că s-a făcut rapid și un film, iar autorul a devenit peste noapte milionar. Este vorba, firește, de Love Story. Cum se știe, autorul nu este un fluture de noapte dimpotrivă, e om de carte, profesor de limbi clasice la una din marile universități americane. Încă se mai ascultă șlagărul din coloana sonoră a filmului. Succesul cărții în chestiune a fost, fără îndoială, o formă de normalitate.
Drama nu lipsește din povestirile doamnei Davidsohn, tragicul stă la pândă, se evită grotescul. Chiar atunci când mesajul pare dictat de o anume urgență amenințătoare, există mereu un apel la speranță. Stări contradictorii, totdeauna tandru și cu delicatețe puse în pagină. Tristeți provinciale moștenite din târgul moldovenesc de baștină și, egal, o neliniște apăsător citadină, viața complicată din Israelul de azi. Tăria de a rezista. Încăpățânarea de să fii și să faci. Curajul memoriei “sănătoase”, deloc resentimentală. Nu e puțin lucru.
Tonul discret, clarobscurul, calmul povestirii sunt semnele bune ale acestei proze.
De neuitat, durerea senină a bătrânei Carola și portretul în pastă groasă, expresivă al “tatălui”, Maximilian Morales Jurava. “Anotimpurile Estellei” este un roman concentrat în câteva zeci de pagini. O familie cu toate ale ei. Iubire, ură, părinți și copii, ambiție, vanitate, voință, orgoliu, avere, tenacitate, resemnare etc. Cernăuți, Viena, Transnistria, Israel. Istorie. O lume, teribile expreriențe-limită, bucurii scurte și adânci. Totul scris cu instinct sigur, subiect tratat inteligent, sine ira et studio…
Iar "Oglinda magică" este o cheie cu care se poate pătrunde în cartea asta. O mică piesă de colecție lucrată de un artizan foarte priceput. Vechiul motiv al oglinzii se împrospătează ca prin minune. Fiindcă ce este minunea ? Ceva cât se poate de simplu, așadar, credibil. Totul e să rămâi copil până la adânci bătrânețe.

George Bălăiță în prefața cartei.


***



Madeleine Davidsohn s-a năcut în orașul Dorohoi, România. După absolvirea facultătii de Stomatologie la Institutul Medico-Farmaceutic Iași, emigrază în Israel în anul 1973.
Deși s-a ocupat cu scrisul încă din adolescență, se hotărăște târziu să publice.
În 1999 îi apare volumul de versuri Intrare liberă, prefațat de scriitorul Alexandru Mirodan. Mai târziu, autoarea semnează volumul de proză Întinde mâna zilei care vine, apărut la Editura Libra. Cărțile ei sunt foarte bine primite de critica literară. În anul 1999 este distinsă cu premiul Fundației Ianculovici – Haïfa, decernat pentru literatură. După această dată, Madeleine Davidsohn începe să publice frecvent poezie și proză scurtă în revistele literare din Israel și din România. Madeleine Davidsohn face parte din Asociația Scriitorilor de Limbă română din Israel și din Asociația Scriitorilor Medici din România.

Criticul literar Eugen Campus, analizând volumul de proză Întinde mâna zilei care vine, scrie în cronica sa literară : « Ca și romanticii germani, ca și Mircea Eliade, în proza sa, prozatoarea noastră împletește în mod firesc realul cu fantasticul. (…) Fantasticul este integrat realului. Din când în când se deschide o poartă minunată și miraculosul ne învăluie cu căldură lui mirifică. Fantasticul și realul sunt, aș spune, două expresii ale aceleiași esențe ».

Criticul literar Ion Cristofor scrie despre același volum și despre autoarea lui : « Finețea figurării unor medii diverse, simplitatea rafinată a construcției povestirilor o recomendă pa Madeleine Davidsohn ca pe un scriitor autentic. »

***



« Al cincilea anotimp » de Madeleine Davidsohn
Fundația Culturală Libra, București, 2003.