Român în lume

Poezia disporei române după 1990 – Spania
Antologie bilingvă de poezie românească

Cristina Lincu, Dan Munteanu Colán
În colaborare cu Gelu Vlașin, Cătălin Marleneanu.

Prolog de Dan Munteanu Colán

Traducere în limba spaniolă de Dan Munteanu Colán și Eugenia Alexe Munteanu.

Editura Fundației culturale IDEEA EUROPEANÃ, 2004.

***

Proiect realizat de :
Asociația româno-spaniolă “România” în colaborare cu “Român în Lume”, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.

*****

PROLOG

În societatea actuală, dominată de globarizare și informatizare, zilnic se aud voci care denunță brutala invazie a mass mediei și internet-ului în viața noastră particulară, și atrag atenția asupra primejdiei dispariției literaturii din viața culturală. Deși este adevărat că sunt tot mai mulți cei care se uită la televizor si navighează în internet în loc să se ducă la teatru sau să intreî]ntr-o bibliotecă, nu putem nega vitalitatea și prezena permanentă a literaturii în viața noastră. Literatura n-a murit – proclamă nenumăratele persoane care răsfoiesc și cumpără cărți , care citesc în metrou, în autobuz sau în tren , precum si faptul că zilnic se publică noi titluri. Asistăm cu satisfacție la o autentică renaștere a literaturii , a poeziei ca mijloc de comunicare a ideilor, cunostințelor si sentimentelor. Pentru că a citit înseamnă a informa , a ști și a participa activ în procesul comunicării; a ne lăsa imaginația să zboare dincolo de cuvântul scris, a da frâu liber capacității noastre de a recrea, de acord cu propria noastră personalite, și de a percepe textul cu toate simțurile noastre. Este ceea ce sperăm să se întâmple, stimați cititori, când veți deschide această carte.
O antologie este întotdeauna subiectivă, se supune afinităților selective și afective, și întotdeauna i se va putea reproșa că este incompletă. O antologie este o sumă de diferiți autori, cu personalități distincte, cu diverse sensibilități artistice, care au întotdeauna un numitor comun- spațial, temporal, de generație, estetic etc. Prezentul volum un se putea îndepărta de aceste coordonate generale. Reunește în paginile sale autori de ambele sexe, foarte diferiți ca vârstă, categorie socială, studii, pregătire, profesie, stil, curent literar etc. Pentru unii dintre ei, includerea în această antologie înseamnă debutul editorial; alții au publicat până acum diverse cărți în România. Dar în cazul volumului pe care îl aveți în mână, stimați cititori, nu trebuie să vă opriți asupra acestor aspecte, ci asupra semnificației lui mult mai profundă. Pentru că, după părerea noastră, este modul cel mai adecvat, ales de românii stabiliți în Spania de a face cunoscuți în alt fel decât cel de zi cu zi. În țara marilor fapte eroice si a aventurilor fabuloase, Spania, îndrăznim să afirmăm că și această carte este o faptă eroică.
După 1990, ca urmare a schimbării politice care a avut loc în România, mulți români au emigrat în Spania, pentru a începe de la zero, să muncească într-o țară liberă, încercând să înceapă o viață nouă, mai demnă. Există multe comunități de români în toată Spania, de la Alcalá de Henares până la Castellón și Barcelona, sau de la Bilbao până în Insulele Canare. Oamenii din jurul lor îi cunosc din viața cotidiană ca persoane muncitoare, cinstite, amabile, cu sufletul deschis, generoase, dar de multe ori nu știu nimic sau foarte puțin despre locul de unde vin, despre civilizația, cultura, tradițiile si obiceiurile lor.
Prezentul volum, autentic manifest destinat românilor și spaniolilor, s-a publicat sub auspiciile Asociației româno- spaniole “România”, a proiectului “Român în lume” si a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul guvernului de la Bucuresti, si a văzut lumina tiparului mulțumită generoasei, dezinteresatei si totalei dăruiri a Cristinei Lincu.
Prin această antologie poetică, românii stabiliți în Spania vor să demonstreze cine sunt în realitate: oameni cultivați, pregătiți, mostenitori ai unei bogate și vechi culturi europene, ai uneia dintre cele mai interesante și originale creații folclorice a continentului nostru, ai unei civilizații care, mereu deschisă la cele mai binefăcătoare influențe, a știut să-si păstreze propria identitate în ciuda vicisitudinilor istoriei, și nu în ultimul rând, vorbitori ai unei limbi romanice, bastion al latinității între limbi și culturi complet diferite, ce un o dată au încercat să anihileze spiritualitatea românească.
Cultura si civilizația românească s-au dezvoltat și îmbogățit neîncetat, într-o permanentă strădanie impusă de Istorie – România a fost apărătoarea simțirii europene chiar la hotarele Europei timp de veacuri- și de a ajunge la o spiritualitate rafinata și complexă, la nivelul oricăreia dintre marile culturi și civilizații europene. Românii care trăiesc și muncesc în Spania nu și-au uitat limba si cultura, rădăcinile, bogatele tradiții și obiceiuri, în timp ce încearcă să se integreze într-o nouă realitate- cea spaniolă- însușindu-și tot ceea ce este mai bun în viața materială și spirituală a spaniolilor. Aceasta este, după părerea noastră, mesajul fundamental al volumului de versuri Român în Lume, și numai pornind de la aceste coordonate vom putea înțelege esența și finalitatea acestei cărți.
Condiția de emigrant, de persoană ce simte că trăieste în altă lume, în care încearcă să se integreze total, fără să rupă însă definitiv legăturile cu glia strămoșească, păstrând vii toate amintirile propriei realități, este ideea dominantă în majoritatea poeziilor, cu prezența implicită și aproape obsesivă a sentimentului de dor(acelasi cuvânt e folosit de poeta galiciană Rosalía de Castro în lirica sa). Dor este un cuvânt care poate însemna “dorință, jind, alean, melancolie, nostalgie, năzuință, aspirație”, cu un sens asemănător cuvântului portughez saudade, sau al celui german Sensucht . Pentru români, conceptul de dor este o dimensiune a vieții, strâns legată de concepte ca iubire, tristețe, singurătate, destin. Dragostea pe care o exprimă acest cuvânt este foarte complexă: nu se referă doar la iubirea pentru o persoană, ci și pentru meleagurile natale, pământul strămoșesc, patria, familia, sau chiar natura întreagă, cosmosul. Și în splendidele metafore ale poeziei populare românești sentimentul de dor se situează mai presus de legile ce cârmuiesc timpul și spațiul pământean. E un sentiment ce produce tristețe, suferință, chiar și moartea, care poate distruge ființa omenească, dar, în acelasi timp, o poate face fericită; este o forță ce poate da viață întregii naturi și poate face ca sufletul omenesc să atingă dimensiuni universale.

În literatura populară românească, expresia poetică a acestui concept este, în primul rând, genul cunoscut cu numele de doină, cuvânt de origine sanscrită. Concept necunoscut în lirica universală, doina este o poezie sau un cântec nostalgic, care exprimă dorul, melancolia poetului popular pentru peisajul cu care se identifică, nostalgia trezită de ființele iubite, zbuciumul și tristețea, singurătatea, dorința de a revedea ființa dragă sau fericirea unei dragoste împlinite. În literatura populară românească, cele două concepte, dor și doină sunt inseparabile. Și în ciuda faptului că antologia de față reunește doar creații lirice culte, datorită legăturii dintre conceptele menționate, multe dintre poeziile incluse par îndepărtate ecouri ale vechii doine.

Dan Munteanu Colán , Las Palmas de Gran Canaria, octombrie 2004.

***

Manuela Catalina Oancea (Barcelona)
Manuela Catalina Oancea pe Agonia.Ro


umbră nebună

meditație

A pus
urechea la pământ
și-a auzit usor bătând
inima lui...
Acolo,
undeva și nicaieri
era ascuns
începutul și sfârșitul
Universului.
Încercând
să descopere misterul,
omul a fost înghițit de pămaânt.

... Și acuma-i
cu pământ pe față
înmormântat în Univers.
Va învinge viața și moartea...
(omul)
Oare va fi biruitor?

întuneric

Îngenunchiat,lipsit de putere
mă las atins de moarte
și cad în întunericul
vieții apuse,
Întunericul e tot ce rămâne
după ce eu nu mai sunt,
eu sunt infinitul absolut.
Întunericul
lasă-l așa!
Până învie
lumina...

****

Mae Stanescu (Barcelona)
Mae Stanescu pe Agonia.ro


era o frumusețe de vară

era o frumusețe de vară
o ascultam lipită de aer prin urechea galbenă a unei seri înspumate
venea cu greieri, mă umplea cald
mă arginta cu argintul porumbilor
cu foșnetul lor aproape marin

aproape că începusem să îmi dezbrac umbrele
una câte una goală pana la o transparență safirica prin care
trecea neîmpiedicat râsul timpului

mirosea a iarbă dormindu-și în sânge
simfonia tacerilor
și acordurile pământului

pământul mi se-nvârtea încet sub călcâi


eu am spus atunci
e o frumusețe de vară prin lume
lasă-ți moartea pe pietre
și vino și tu


amintiri

cineva a cules floarea de colț
a îngenunchiat înălțimile
a-ngândurat apusul

peste lume
doar o ploaie maruntă

și eu
mă preumblu cu amintiri
în această beznă


un spațiu alb

de la o vreme rămâneam în urmă
cuprinsă de somn în spațiul alb dintre două invazii

în surdina visului
tropotul cailor devenea un ecou perimat
și nu mi-era frică

din ce în ce mai aproape
mă fascinau cărăbușii întorși din secretele iernii
un sentiment de rouă
acoperind literele

mă surprindea degetul îngerilor
muiat în lacrima pamantului
o încercare de a cunoaște iubirea fără aripi,
zborul fără aripi,
aripa fără aripi, fără aripă

gândeam că de acum
nimeni nu ne va mai chema la război
rămași in urmă într-un spațiu alb
cuprinși de somn
cu păsări crescute în suflet


tăcerea

sa nu ma crezi cand am sa-ti spun
te iubesc
eu nu stiu sa iubesc
la mine iubirea e un strigat lacom,
un fel de dor
si dac-am sa-ti spun imi e dor
sa nu ma crezi
sunt tristetile mele pulsand neegal
un sange de toamna
si nici trista nu sunt
tristetea e iluzia unei singuratati pe care,
chiar si pe ea, atat de singura fiind, am nascocit-o
ca pe-un refugiu strident

sa nu ma crezi
decat atat
cand tac

tacerea mea niciodata nu minte

*****

Claudiu Stroe (Madrid)



Claudiu Stroe pe Agonia.ro


acum… e incă mâine

Acum...e inca maine
si-ai obosit sa cauti
prin lumile de sare, oglinzi
in care sa privesti
fara teama de adevar.

In jurul tau
si ceasurile-au stat.
Iar Timpul – balanta rupta
intre doua clipe –
se zbate ca o aripa de Phoenix
scurmand cenusa in cautarea
unei scantei din care sa renasca.

acum.... e inca maine
in spatele pleoapei ard inca focuri
pe altare de zei uitati

si acul busolei ingheta
iar Nordul...e intotdeauna
spre tine.


declarație de dragoste !

S-au nascut stele
Din colbul talpilor tale
Si n-ai stiut nicicand
Daca stralucirea lor
Iti lumineaza urma pasilor

Ai rupt conduri dupa conduri
Calcand pe lumina lor
Si-au murit vise
Din parfumul buclelor tale

Daca-i fi fost o poveste
Te-ar fi povestit bunicii la gura sobei
In noptile cand rataceai
Printre focuri

Cand visai ca viata
Ti-e doar o rama de tablou
Pentru primavara
gandurilor mele!


Dansul

Ne cantau fulgii de zapada
Si-i ascultam vrajiti
cu degete rascolind prin trupuri
al meu, al tau..
stiam ca privirile noatre se cearta
pe ceea ce vad
se atingeau si-si sopteau
"e mai frumos,
e mai frumoasa!"
ne aruncam temerile
in dansul fulgilor
si pluteam odata cu ei
catre abisul dintre carnuri
fierbinti
topind cu rasuflari de-argint
lumea dintre noi
“fluid nebun in cautarea unor verbe”

o mare de cuvinte

ne construiam tacerile din ele
si ne jucam cu-adverbele
de timp
nestiind ca Batranul
le are pe inventar
zimbeam, gandindu-ne
ca ni le va cere-napoi
intr-o zi

cand ne jucam, si ne priveam
si fulgii ne-au acoperit
in plete,
si-n suflet,
si-n priviri.

*****

Mirela Vlaica (La Coruòa)



Mirela Vlaica pe Agonia.ro


eu

Eu nu sunt decât mișcarea norilor
peste imaginea ta reflectată în mare
și zâmbetul meu e pentru că...
Mie nu mi-e frică,îți strigam printre pietre,
mie nu mi-e frică decât de pescărușii
aceia care încearcă să prindă îngerii
între două bătăi de aripi.
Eu nu sunt decât adierea de vânt
care-ți sărută mișcarea ochilor
în fiecare dimineață


Imagine

Ascultă pământul cum plânge ,
până acum nu s-a întâmplat ca îngerii
să moară pentru el.
Ne iubeam în nisipul prelins de pe stele,
trupurile noastre absorbind întunericul
concurau cu eternitatea.
După ce primisem în dar oasele vântului,
încercasem să punem în ele oceanul,
ne uitam la umbrele lumii,
treceam dincolo de oglinzile care ascundeau
peșteri și vise, acolo unde purtam la gât
oasele de sticla ale vântului.

Ne iubeam în nisipul prelins de pe stele,
numărând lacrimile pământului…

Chemare

Fiul pământului

*****

Gelu Vlașin (Madrid)



Gelu Vlașin pe Agonia.ro


mâna

mintea

ochiul stâng

prejudicățile

simțirea


ultima sufletare

sunt
ceea ce crezi
că nu
e
sunt valul
care
te ia
și care
te izbeste
de stâncile
trecutului
care-ți aduce
pustiul
la picioarele
tale
sunt
nisipul
nesfârșitului
sunt
stăpânul
prăpastiei eterne
respira-mă
sunt
ultima suflare...

***

Nota :
Home page lui Gelu Vlașin