Traducerea poeziilor lui B. Fundoianu în engleză e un proiect dificil. Dan Solomon a avut inițiativa - dusă la bun sfârșit - de a traduce volumul Priveliști, care a apărut la Editura Institutului Cultural Român, la București în 2004. Volumul bilingv, prefațat de Mircea Martin începe cu textul pe care Fundoianu însuși îl scrisese ca introducere la propriile poezii: Cuvinte pădurețe, și el în versiune bilingvă.
Pentru orice traducător de literatură a traduce poezie e o punere la încercare supremă, plină de tentații, dar și de riscuri. Momentele cele mai dificile constau în confruntarea cu elementele poetice ireductibile, care își păstreză complexitatea, apărând astfel de multe ori imposibil de transpus în altă limbă.
Teoriile traducerii se focalizează în jurul a două puncte de vedere esențiale: unul se bazează pe principiul fundamental al "fidelității" față de textul-sursă, dublat de principiul "modestiei" traducătorului, dus uneori până la ideea extremă a dispariției acestuia în fața textului tradus. Desigur, riscul ar fi aici transpunerea plată, mașinală, servilă a originalului. Pe de altă parte, mulți dintre traducători sunt adepții principiului "naturalului" în "limba-țintă", al lizibilității textului tradus mai presus de orice. De data aceasta riscul constă în a oferi cititorului - dacă se ține cont în primul rând de confortul acestuia - un text prea simplificat, sau chiar explicat de către traducător.
Dan Solomon pare să se situeze între cele două teorii, apropiindu-se poate mai mult de a doua perspectivă. De la prima lectură a traducerilor sale, ceea ce ne frapează e fluiditatea limbii, facilitatea lecturii, bogăția și facilitatea rimelor redate în limba engleză. Esențial e pentru un traducător de poezie să "asculte" asonanțele, ritmul, aliterațiile, cadența scrisului – cu toate efectele lor -, pentru a putea descompune și apoi recompune un text care să-și păstreze aceleași efecte în traducere. Dan Soloman a încercat să păstreze în engleză ritmul esențial al pământului, al naturii, al anotimpurilor, străduindu-se să redea bogăția imaginilor și, în special, a rimelor. Cu toate acestea, ne lasă impresia că de prea multe ori pare să fi pivilegiat transpunerea rimelor în detrimentul imaginilor. Ne întrebăm desigur – și aceste întrebări rămân întotdeauna deschise – cum ar trebui rezolvată dilema în fața căreia traducătorul de poezie se găsește în general: să privilegieze, pe de o parte, ritmul, sau, pe de altă parte, rima, fie poate sensurile și imaginile cu multiplele lor straturi de semnificații. Rimele din aceste poezii în traducere engleză cer să fie dislocate: privind mai îndeaproape versurile lui Fundoianu, descoperim o muncă minuțioasă, o scrutare incontestabilă a textului original. In cursul unui astfel de efort însă, traducătorul riscă în mod evident să se lase tentat de mult prea multe compromisuri, cum ar fi adăugarea de termeni parazitari, dispariția unor ritmuri construite cu măiestrie de poet, metafore care își pierd profunzimea, toate acestea cu scopul de a salva o rimă sau alta.
Păstrarea echilibrului între elementele încorporate într-un text poetic, respectul raportului initial stabilit de poet între diferitele nivele ale limbajului poetic vor constitui întotdeauna piatra de încercare în traducerea unui text poetic.