poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 11865 .



Marea, luna si Eminescu
articol [ Cultura ]
15 ianuarie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bell ]

2005-01-15  |     | 



Marea,luna si Eminescu

(text reluat)

,, Efectul unei nemarginiri pururea miscate.,,


I.

Nu voiam sa amestec cu nimic a scrie despre Eminescu, adica cu nici o alta impresie adusa de la marea cea mare. Am privit marea dupa miezul noaptii, cu luna oglindita pe apa si m-a dus inevitabil gandul la poeziile lui.

Cand eram copil mergeam undeva cu mama, la niste oameni pe care nu ii mai tin minte. In casa acelor oameni era un tablou mare. Iisus, stand ganditor pe o stanca, privind spre mare. Era un tablou intunecat. Luna era cea care trimitea lumina pe apele marii, parand a fi undeva foarte departe. In acelasi timp, pentru ca lumina obrazul Lui Iisus, aceeasi luna era foarte aproape. Acest triunghi m-a uimit atunci si m-a impresionat. Luna, marea, obrazul si fruntea Lui Iisus.

Atunci nu stiam de Eminescu, si nici nu vazusem inca marea, dar imaginea mea despre luna si mare era definitiv formata. Paradigma a ceea ce va fi sa fie pentru mine imaginea lunii pe mare, imi era pusa ca o stampila. Luna deasupra marii, undeva in ceruri, si cararea de valuri galbene, de la tarm pana sub luna, nedefinita. Eu scriu si ca urmare scriu si despre mine. Amestec, pentru ca nu am cum tine in mana doua idei, cea care vorbeste si cea despre care se vorbeste fara sa nu le vad pe amandoua.

De aceea e greu sa revin prin scriere la faptul ca Eminescu a vazut luna deasupra marii tarziu de tot, cand multe dintre poeziile sale cu aceasta imagine erau deja publicate. Vorbesc despre asta criticii si cei care au scris despre viata poetului.
Eminescu nu a vazut marea. A descris-o insa mai bine decat oricare dintre privitori.

,,Luna tu stapana marii, pe a lumii bolta luneci;
Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci …
Peste cate mii de valuri stapanirea ta strabate,
Cand plutesti pe miscatoarea marilor singuratate !,,

Sunt versuri din Scrisoarea I-a sau Satira I, cum o denumea Eminescu atunci cand a scris-o.

Mi-a fost dat sa traiesc la propriu aceste patru versuri. Intr-o vara a vietii mele am strabatut noaptea drumul dintre Atena si Creta, peste Mediterana. Dupa ce s-a oprit orice miscare am iesit pe punte. Era liniste, senin si luna. Cand am vazut valurile si cararea de lumina pana la acel departe de sub luna mi-a venit sa strig spre Eminescu, sa-i spun ca acel loc exista. Era o mare descoperire a mea, la care voi tine pentru totdeauna. In acel al XIX-lea secol, geniul sau strabatuse lumea, peste mari, prin nopti, fara a fi acolo si fara ca el sa le fi vazut.


II.

Pe 16 iunie 1881 Eminescu, bolnav, ajunge la Constanta, dupa ce scapase vaporul la Giurgiu. El scrie o scrisoare spre Veronica Micle.

,, Am venit si am facut deja doua bai in mare care promit a-mi face mult bine, dar pe aici e frig inca si apa marii nu e destul de calda pentru bai.
De aceea sunt cei de-ntai, sositi aici pentru bai, si nimeni nu se scalda inca afara de mine… O sa ma intrebi ce efect mi-a facut marea pe care o vaz petru intaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate. Dar de abea de doua zile ; n-am vazut-o in toate fetele – caci ea e schimbacioasa la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia… Cu toate ca omul pare a intineri de ele ( baile ) privirea marii linisteste, mai ales sufetele furtunoase.,,


Tristete si fara rost. Asta simt acum, scriind. Ma urc parca cu un elicopter deasura Constatei si dau timpul innapoi pana in iunie a lui 1881. Vad marea inca prea albastra si rece si ca intr-un final de film, o singura fiinta, draga, care se imbaiaza cu precautie si sfiala. E Eminescu cred , dar imaginea e mereu mai indepartata si mai neclara. Nu e mila si nici compasiune, cum ma incearca, ci dragoste. Asta as vrea sa fie.

De o suta de ani si mai bine ne laudam cu Eminescu. Lauda asta e mai mult o nerusinare. Fac parte dintr-un popor laudoros si fara acoperire.

,,Si nimeni nu se scalda inca in afara de mine…,,

Voiam sa inchei asa. E razbunator si ironic si nu am impotriva cui. Toata acea societate de milioane de romanii, contemporani ai lui Eminescu, nu mai exista. Toti sunt in spatele timpului. Unii sunt privitorii de pe plaja, din acel iunie.


III.

,,Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indrepata
Langa ferestra unde-n colt
Luceaferul asteapta

Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.,,




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!