Începutul:

(Ciripit de păsărele, șuierul unui vânt domol. Ivan, un copil de opt ani, stă și meditează.)
IVAN-GÂNDUL: Nouă și treizeci… Iar întârzie poștașul. Să-l aștept ori să mă duc până la chioșc, după baterii? O să mă omoare tata dacă află că m-am jucat cu reportofonul lui…
(Se aud clicurile butoanelor reportofonului, o scurtă derulare a benzii și verificarea a până unde s-a ajuns cu notițele. Clic. Ivan începe să dicteze cu o voce liniștită, egală.)
IVAN: Ziua a doua. Opt aprilie o mie nouă sute… ori nouă aprilie?
(Clic. Ivan socotește zilele cu voce tare. Clic.)
IVAN: Ziua a doua. Opt aprilie o mie nouă sute nouăzeci și doi. Străzile sunt pustii, toată lumea este la lucru. Tata și mama mea vitregă încă nu s-au întors. S-au dus după sora mea, Mașa. De fapt - soră pe jumătate. În urmă cu două zile s-au dus să o ia de la o zi de naștere, unde Marija se joacă de-a v-ați ascunselea cu copiii. Și nu mi-au lăsat bani pentru teniși. Le-am spart sertarul.
(Clic.)
IVAN-GÂNDUL: La Dino nu răspunde nimeni. Am vrut să-l iau la turtă dulce. Însă nu pot ieși, fiindcă ai mei au cheia, iar cu vecinii ne-am certat când vecinul Nedžad, beat fiind, ni l-a călcat pe motanul Nikolaje...
(Clicul reportofonului. Ivan începe să vorbească la reportofon.)
IVAN: Sper că nu am șters vreo înregistrare de-a tatei pentru ziar. Interviurile și panglicile… ziarul tatei se tipărește pe cea mai proastă hârtie. De fapt, toate ziarele din orașul ăsta sunt la fel. Dar de aceea huțulușurile de aici sunt cele mai bune din lume. În orașul meu…
(Un zgomot de avion în zbor razant. O serie de rafale. Explozii înăbușite.)
IVAN: … Sarajevo.
(Clic. O scurtă pauză. Exploziile înăbușite se aud tot mai departe.)
IVAN-GÂNDUL: Comunitatea locală se antrenează din nou, aici Albaștri, aici Roșii. Ori se face ceva gen “Terminator”… Tata mă duce întotdeauna când se filmează și întotdeauna sunt tăcut ca un șoricel, să nu-l deranjez pe regizor. Chiar dacă mama vitregă îi spune tatei “Ivan îți este povară, o viață întreagă îl vom duce în spate. Dar nu, nu, mă voi însura și eu la timp… Și Maša spune că nu sunt “special”.
(Sună telefonul. De mai multe ori. Se aude cum se ridică receptorul.)
IVAN: Alo? Alo?
(Se aude ecoul telefonic.)
IVAN: Tata?
(La celălalt capăt, un scurt horcăit. Legătura se întrerupe. Tonul telefonic.)
IVAN: Tata?
IVAN-GÂNDUL: Crede că m-am speriat. Cu siguranță că mama vitregă spune cum că n-am fost în stare nici să mă hrănesc de unul singur. Dar laptele s-a stricat pentru că frigiderul nu funcționează.
(Pauză. Așteptare.)
IVAN-GÂNDUL: Hai… sună…
(Telefonul sună. Se aude cum se răstoarnă un telefon și respirația lui Ivan.)
IVAN-GÂNDUL: În pătrunjel…
IVAN: Alo? Alo?
GLASUL 1: (Bărbătesc, dur.) Tu ești, omule?
IVAN: Da?
GLASUL 1: I-ai mutat? Mai ai opt minute.
IVAN: Aici Ivan…
GLASUL 1: Care Ivan?! (Cuiva de lângă el.) Un copil, de unde să știu eu? Numărul este acesta…
(Murmure și discuții în contradictoriu la celălalt capăt al firului. Se aude o a treia voce bărbătească, evident mai domoală și mai amabilă.)
GLASUL 2: Ivane, fiule… Așa te numești, nu? Ivane, ești acolo?
IVAN: Su… sunt. Cine-i acolo?
GLASUL 2: Tatăl tău este acolo?
IVAN: Nu, nu sunt aici…
GLASUL 2: Eu sunt prietenul tatălui tău. Îți mai aduci aminte când te-am dus la fotbal? Când a câștigat “Železnièar”…
IVAN: Nu, nu, mie nu-mi place…
GLASUL 1: Lasă-l pe mucos. Ne va expira timpul…
GLASUL 2: Taci! Ivane, fiule, mai ești acolo?
IVAN: Sunt, sunt…
GLASUL 2: Numai nu pune receptorul jos… Unde locuiți voi acum?
IVAN: Aici… Aici, lângă supermagazin. În blocurile-turn.
GLASUL 2: Lângă Liceul de Muzică ori lângă piață?
IVAN: Lângă piață.
(Glasul 2 răsuflă ușurat. De partea cealaltă a firului se aud agitație și discuții în contradictoriu.)
GLASUL 2: Ivane, l-ai ajuta tu pe prietenul tatălui tău?
(Ivan tace.)
GLASUL 2: Ivane, ai văzut vreun nene în uniformă?
IVAN: Ca poștașii ori în mai multe culori?
GLASUL 2: În mai multe culori…
IVAN: Da, am văzut.
GLASUL 2: Unde sunt acum?
IVAN: Peste tot. Prin parc, în piață, la râu.
GLASUL 2: Ne-ai ajuta tu pe noi, Ivane?
IVAN: Se filmează ceva?
GLASUL 2: Se filmează, se filmează. Pentru televiziunea americană…
(De partea cealaltă a firului, cineva râde și înjură.)
GLASUL 2: O să filmăm, Ivane, ori nu o să filmăm?
IVAN: Sigur că o să filmăm… Dar cum?
GLASUL 2: Să ne trăiești. Noi acum vom da drumul la pirotehnică peste acei nenea ai noștri în uniforme…
IVAN: La ce-i dai drumul?
GLASUL 2: La pirotehnică. Focuri de artificii, sărman de tine. Știi tu, focurile acelea din filmele americane?
IVAN: Știu.
GLASUL 2: Păi vezi, iar tu ne vei spune unde ni se duc artificiile, pentru că noi nu vedem dincolo de blocuri. Talky-walky nu ne funcționează. Știi ce sunt acelea talky-walky?
IVAN: Știu. Telefoane pentru sârme.
GLASUL 2: Ei vezi, o să-ți dăruiască nenea unul, numai să ne descrii unde ne cad artificiile! Poți?
IVAN: Pot.
GLASUL 2: Hai, pregătește-te! Și să știi, totul se filmează. Nu ai voie să greșești.
IVAN: Nu, nu o să greșesc.
(Liniște. Zgomotul de fond telefonic. Murmure de cealaltă parte a firului. Deodată un șuier puternic, iar pe urmă o detonație foarte puternică, dar oarecum îndepărtată.)
GLASUL 2: Ivane, fiule? Ivane, unde-i focul?
IVAN: În parcare… Aceea de lângă autostradă.
GLASUL 2: Ești sigur? Să-mi fie iertat, însă tu cu siguranță că nu ai urmărit…
IVAN: Da, da, în parcare.
(Înjurături și contradicții de cealaltă parte a firului.)
GLASUL 2: Dar actorii? Acei nene în uniformă?
IVAN: Râd. Aceia din piață. Ceilalți sunt departe, astfel că nu văd dacă râd sau nu.
GLASUL 2: N-au decât să râdă. Așadar, se apropie de piață?
IVAN: Întreaga piață și până la cinematograful “Libertatea”. Veți prezenta și acolo?
GLASUL 2: Sigur, sigur că da… (Cuiva.) Corectează. (Lui Ivan.) Fiule, vezi acum de asta care vine!
(Șuieratul și detonația se repetă, dar de data aceasta mult mai aproape. Ivan țipă scurt.)
GLASUL 2: Ivane, eroule? Þi s-a întâmplat ceva? Ivane?
IVAN: Ați filmat asta?!?
GLASUL 2: Ce anume să filmăm?
IVAN: Asta! Asta!
GLASUL 2: Liniștește-te, sărman de tine. Haide, încet-încetișor și o să primești un talky-walky: unde a explodat?
IVAN: În piață! Iar actorii…
GLASUL 2: Da? Actorii…?
IVAN: Actorii au… zburat și se mișcă… Unii. Ceilalți sunt plini de sânge…
GLASUL 2: Doar trucuri, sărman de tine. Pentru public. Ești bun, dar fă-mi un serviciu. Vezi și numără-i unde au zburat și nu se mișcă. Poți să numeri sau nu?
IVAN: Pot, pot…
IVAN-GÂNDUL: Acum or să-și dea seama că nu mă descurc la aritmetică. Trei, patru… Da, patru…
GLASUL 2: I-ai numărat, viteazule? Cam încet…
IVAN: Pa-patru nu se mișcă. Cred… Ceilalți joacă și mai departe. Þipă, de fapt…
GLASUL 2 Dar câți sunt cei care strigă?
IVAN: O mulțime… Mult mai mulți…
GLASUL 2: (Urlă.) Cât de mulți? Vrei să filmezi cu noi, dar ți-e greu să-i numeri, nu-i așa? Poți ori nu poți? Ești acolo? Mă auzi?
(Ivan începe să suspine. Încearcă să-și revină.)
IVAN-GÂNDUL: Au descoperit… Au descoperit că sunt slab la aritmetică…
GLASUL 2: (Mai moale.) Ivane?
IVAN: Aici… Sunt aici.
GLASUL 2: Ivane, am glumit… Eu știu că tu poți să socotești… Iată, privește, următoarele artificii le vom trimite pentru tine. Tu ești bun, nu-i așa?
IVAN: Da, da…
GLASUL 2: Ești curajos. Rămâi pe fir.
IVAN: Da, rămân…
IVAN-GÂNDUL: A spus: curajos… Nu am fost să ne uităm la “Železnièar”, dar ne vom duce. Când va auzi tata că am filmat, se va lăuda în redacție. Și Marija prin gimnaziu. Iar mama vitregă nu va spune că sunt “special”, ci ne va duce la Džafer, la huțulușuri. Ca și în primul an, când a adus-o pe Marija.
(Două șuierături, una după alta, iar apoi două detunături extrem de puternice. Sticlele ferestrelor se cutremură.)
IVAN-GÂNDUL: Și asta… și asta a fost în “Terminator”… Mă dor urechile… Urechile…
GLASUL 2: Ivane? Ivane, fiule, aici regizorul.
IVAN-GÂNDUL: Mă dor urechile…
IVAN: Vă rog… sunt aici…
GLASUL 2: Ești bun. Hai, șoimule, vezi dacă actorii ăștia lucrează ceva sau pierd timpul de pomană?
(Pauză. De afară se aud strigăte, rafale de armă și chemări pe nume.)
IVAN: Mai sunt și culcați pe jos…
GLASUL 2: Fac pe morții?
IVAN: Fac pe morții. Să-i număr?
GLASUL 2: Numără-i.
(Ivan înșiră niște numere. Apoi le repetă.)
IVAN-GÂNDUL: Dacă voi număra greșit, îi vor spune tatei… Iar el se va plânge mamei vitrege…
IVAN: Cincisprezece…
GLASUL 2: Cincisprezece? Ești sigur?
(Pauză.)
IVAN: Sunt sigur.
GLASUL 2: Dar ce fac ceilalți?
IVA: Aleargă. Mai vin și alții, mulți…
GLASUL 2: Cât de mulți?
IVAN: Mulți… Îi cară pe cei care mai mișcă… Filmați?
GLASUL 2: Filmăm, fii fără grijă… Și ce anume mai fac?
IVAN: Aduc tunuri micuțe. Și ceva țevi pe trei picioare… Ceva nu le convine și le pare rău…
GLASUL 2: …Și țevi pe trei picioare… Dar încotro sunt acestea îndreptate? Ivane, îi poți spune tu lui nenea încotro sunt acestea îndreptate?
IVAN: (Se bâlbâie.) Nu, nu știu… Încă nu le-au așezat… Da, le-au îndreptat pe deasupra școlii, peste râu…
GLASUL 2: Peste râu? (Cuiva.) Lovește! Lovește, măgarule! Nu ezita!!!
(Cîteva șuierături de grenade care zboară. Se apropie. Se aud detonațiile, una mai puternică decât cealaltă. Zdrăngănit de geamuri. Bubuituri. Afară se aud oameni aflați în panică. Receptorul de la telefon cade. După el cade și trupul copilului.)
IVAN-GÂNDUL: Numai să nu întrerup… Numai să nu…
GLASUL 2: Ivane? Ivane? În trei frumoase… Ivane, răspunde imediat…
IVAN: Aici… Sunt aici… A lovit aici…
GLASUL 2: Ai fost rănit? Ivane, te-a rănit?
IVAN: A lovit în blocul-turn… Eu sunt bine. Doar urechile… Urechile, oarecum…
GLASUL 2: Ascultă, fiule, du-te acum încetișor până la fereastră și spune-i lui nenea ce anume vezi. Poți sau să întrerupem filmările?
IVAN: Pot…
(Se aude mersul de-a bușilea până la fereastră. Și o respirație greoaie.)
IVAN: Nene?
GLASUL 2: Te ascult. Șoimule, te ascult…
IVAN: Nene, ceva nu este în regulă… Nu este…
(Ivan începe să plângă. Rumoare de partea cealaltă a firului. De afară se aud gemete.)
GLASUL 2: Ivane, nu cumva tu plângi? Spune-mi, tu plângi? Nu mă face de râs chiar acum, în moașă-ta!
IVAN: Sunt împrăștiați… Le curge… Sânge. Și celelalte…
GLASUL 2: Nu plânge, sărman de tine. Nu mă face de râs, eu te laud aici…
IVAN: Mă lauzi?
GLASUL 2: Pe cine altul să laud? Dar nu-ți fă probleme, nu e vorba de sânge adevărat, ci sânge de film. Eu sunt chirurg, iar fiică-mea merge cu mine să vadă cum operez. Ea nu se sperie nici de sânge adevărat. Câți ani ai?
IVAN: Opt… Dar nu ești regizor?
GLASUL 2: (Pauză.) Iar fiică-mea nu are nici nouă ani! Hai să nu ne facem acum de râs. Nu-i așa că nu ne vom face de râs?
IVAN: Nu ne vom face.
(Pauză. De afară se aud strigăte. Cineva cere apă, geme.)
IVAN: Nene, cineva cere apă…
GLASUL 2: E cald, li s-a făcut sete. Aleargă careva?
IVAN: Aleargă… Mai vin și alții…
GLASUL 2: Să alerge, să-și facă datoria… (Cuiva.) Dă-i drumul.
(Se aude un șuier. O detonație. Geamurile zdrăngăne.)
GLASUL 2: S-a întâmplat ceva, Ivane?
IVAN: S-a întâmplat, I-a doborât pe toți… Nenea!
GLASUL 2: Așteaptă-un pic… (Pauză, rumoare.) Spune, șoimule.
IVAN: Nenea, m-au văzut.
GLASUL 2: Cine te-a văzut, sărman de tine?!
IVAN: Actorii. Mi-ai făcut cu mâna. Și eu le-am răspuns. Voi fi și eu film…
GLASUL 2: Ivane, stai puțin… (Se liniștește.) Ivane, spune-i tu lui nenea, te-a văzut careva dintre artiști că ții receptorul în mână? Ai ținut receptorul în mână când te-ai apropiat de geam?
IVAN: Da, am ținut, am vrut să te aud…
GLASUL 2: Ivane, ascultă-mă, fugi imediat de-acolo! Ivane, fugi din apartament! Imediat!!!
IVAN: O să fug, dar de ce…
(O rafală puternică sparge geamurile apartamentului lui Ivan Se aude ceva intrând pe fereastră și rostogolindu-se în apartament. Rafale.)
GLASUL 2: Ivane?!
(Se aude explozia unei grenade în apartament.)
GLASUL 2: Ivane, ești acolo? Dă un semn de viață, Ivane… Ivane?!
(Se aud pași grei pe culoar. Se sparge o ușă. Cineva pătrunde în apartament.)
GLASUL 2: Ivane, mai ești acolo?
(Cizmele calcă peste cioburile de sticlă. Cineva ridică receptorul. Se aude, gâfâind, o voce bărbătească, răgușită. Glasul 3.)
GLASUL 3: Puturosule, mai ești acolo?
(Liniște. Apoi se aude un răcnet.)
GLASUL 3: Alo, gunoiule, anunță-te de mai ai ceva bărbătesc în tine.
GLASUL 2: Sunt aici, porcule, sunt aici. Ați început să aruncați cu grenade și în copii?
GLASUL 3: Nu face pe deșteptul, împuțitule. Tu știi totul foarte bine!
GLASUL 2: Nu-i așa că v-am întristat? Dacă nu mai există facere de bine… Dar voi ucideți și copiii, nu-i așa?
GLASUL 3: La noapte voi fi pe fir. Ne vom iubi cu gloanțe de oțel. Te voi răsplăti pentru toți…
GLASUL 2: Vino, porcule. Te voi beli de viu.
GLASUL 3: Voi veni, voi veni. Te vei mânca pe tine însuți bucată cu bucată.
GLASUL 2: Ați început și pe copii…
(Se aude trântindu-se receptorul. Se mai aude cum calcă mai mulți oameni peste cioburi.)
GLASUL 3: Voi doi, luați luați foaia de cort și puneți-l pe băiat.
GLASUL 4: Dar de ce? E gata?
GLASUL 3: Vrei să repet?
GLASUL 4: Măi, băiatule, tu te crezi în trupele de marină.
(Se aude foșnet de foaie de cort. Rumoare. Oftaturi. Duc trupul micuțului. Se aude ușa deschizându-se, apoi pașii de-a lungul coridorului.)
GLASUL 3: Hei, tu! Când ieși, zăvorăște ușă.
GLASUL 5: Poate vin rudele puștiului…
GLASUL 3: Mi se rupe. Hai, nu mai sta pe gânduri…
(Se aud pașii târșâiți ai cuiva care iese.)
GLASUL 5: Ziua doar ce nu a început…
GLASUL 4: Probabil că eu…

SFÂRȘIT


Belgrad, mai 1992


Versiunea românească: Dușan BAISKI