Reșița,

Orașul Reșița este reședința județului Caraș – Severin, situat în sud-vestul României. Reșița s-a dezvoltat pe valea Bârzavei, fiind desfășurat pe aproximativ 18 km de-a lungul văii. Orașul cuprinde localitățile arondate: Câlnic, Cuptoare, Doman, Moniom, Secu și Þerova. Suprafața totală a municipiului este de 19.834 ha. Reșița devenită municipiu este atestată ca așezare în secolul XV, documentar din anul 1673 iar ca oraș cu tradiție industrială din 1771. Denumirea orașului se presupune că ar proveni din cuvântul slav “ recița “ (râuleț ), fapt ce confirmă existența acestei așezări din cele mai vechi timpuri.
Din punct de vedere geografic putem distinge trei zone de relief și anume:
- munții: - zona munților înalți de peste 1200 m: Masivul Semenic;
- zona munților coborâți, între 600 - 1200 m, formați din șisturi,
calcare, roci eruptive;
- zona piemontului bănățean între 200 – 600 m alcătuită din nisipuri,
gresii, argile.
- dealurile: Ranchina, Budinic, Driglovăț, Crucii, Bebravița, Ciorii, Ponor.
- câmpia este restrânsă.
Clima se caracterizează prin temperaturi moderate. Temperatura maximă absolută a avut valoarea de + 38,5 O C și a fost înregistrată în luna august 2000 iar cea minimă absolută a avut valoarea de – 19 O C, înregistrată în ianuarie 1987. Precipitațiile au o medie anuală de 960 mm iar zilele cu ninsoare sunt în medie de 29 pe an, grosimea medie a statului de zăpadă fiind de 12,98 cm.
Masivul Semenic constituie nodul hidrografic din care se desprinde și cel mai important râu din Reșița și anume: Bârzava. Acest râu împarte orașul în două. Cursul său se desfășoară pe o lungime totală de 158,3 km. Afluenții săi sunt: Liscovul, Stârnicul, Râul Alb, Valea Cuptoare, Valea Domanului, Sodol, Þerova, Bârzăvița și Govândar. Lacurile formate în zona Reșiței sunt: Gozna – Văliug, Secu, Timiș – Trei Ape și Breazova – Văliug.
Flora și fauna sunt variate, pădurile cuprinzând circa 53% din suprafața municipiului. Speciile cele mai frecvente de arbori sunt: cornul, teiul, fagul, frasinul, gorunul, pinul și bradul. Ca animale viețuiesc: iepuri, fazani, căpriori, mistreți, cerbi iar în ape, păstrăvi, șalăi și carasi.
Potențialul economic al Reșiței a cunoscut un declin în ultimii ani, ramurile industriei grele: siderurgia și construcțiile de mașini constituind principalele activități economice. Peisajul economic reșițean este însă completat de industria de prelucrare a lemnului și de industria ușoară: confecții și alimentară. Suprafața totală ocupată de industrie și unitățile de producție este de 590 ha. Activitățile industriei grele sunt dispersate pe întreg teritoriul administrativ al orașului după cum urmează:
- platforma industrială Reșița Veche
- platforma industrială Câlnicel
- platforma industrială Nord – Vest
- Valea Bârzavei, zona Câlnic – Moniom
- Valea Domanului ( sector de exploatare minieră – carieră, minerit )
- Valea Þerovei.
Din punctul de vedere al populației Reșița a fost permanent un oraș multietnic și un model de conviețuire interetnică. Din 1776 și până în prezent se disting două etape în privința etniei majoritare din oraș. Până în anul 1945 etnia majoritară a fost germană. Începând cu 1945 românii au devenit majoritari. Din 1776 și până astăzi creșterea populației s-a datorat mai degrabă colonizărilor decât sporului natural, după cum scăderea populației din ultimul deceniu s-a datorat mai degrabă emigrării decât sporului natural. Până în anul 1989 tendința indicilor demografici era într-o creștere constantă. După această dată s-a constatat o stagnare după care o descreștere, datorată mai ales emigrării în vestul Europei.
Conform recesământului din anul 2002, din punct de vedere al etniei, populația Reșiței se-mparte astfel:
- români 74511
- maghiari 3045
- germani 2690
- rromi 1733
- sârbi 578
- ucrainieni 447
- turci 10
- slovaci 102
- evrei 39
- ruși 20
- bulgari 28
- cehi 144
- croați 545
- greci 5
- polonezi 6
- armeni 1
- sloveni 12
- ruteni 1
- carașoveni 14
- italieni 16
- chinezi 2
- macedoneni 2
- ceangăi 2
- alte etnii 20
Din punct de vedere confesional, populația orașului Reșița se-mparte după cum urmează:
- ortodoxă 70768
- romano-catolică 6458
- greco-catolică 1055
- reformată 1052
- evanghelică augustană 64
- luterană 38
- unitariană 8
- creștină de rit vechi 38
- baptistă 1806
- penticostală 1801
- adventistă de Ziua 7-a 195
- creștină după evanghelie 41
- evanghelică 52
- musulmană 6
- mozaică 43
- altă religie 281
- fără religie 88
- atei 91.
Fondarea uzinelor la Reșița și colonizarea primelor familii de etnici germani a coincis cu întemeierea școlilor. Odată cu coloniștii au venit și preoții și învățătorii, continuând aici cu organizarea culturii din locurile lor de baștină. Prima lege școlară emisă de Statul austriac pentru organizarea și funcționarea învățământului elementar din întreg imperiul a fost Allgemeine Schulordnung. Potrivit legii școlile elementare germane erau de trei feluri: școli: normale, capitale și comunale. Școala este tot timpul regăsită în jurul bisericilor, iar conținutul învățământului a fost predominant religios. Biserica romano-catolică a fost înființată odată cu fondarea uzinelor. La 1776 este construită și școala romano-catolică. Această școală mixtă, de băieți și fete, avea un învățător numit și plătit de stat. Clădirea școlii, renovată la 1841, a fost plasată în apropierea bisericii catolice. În anul 1868 fosta școală confesională apare ca Școala Centrală din Reșița, care le-a avut în subordine pe cea din Stavila și pe cea greco-catolică. Pe lângă aceste școli mai funcționau două instituții si-anume: Școala ortodoxă din Reșița Montană și Școala Ortodoxă din Reșița Română. În anii 1860/1861, Primăria a construit o clădire care, pe cele două nivele ale sale, adăpostea Școala Civilă de Băieți , la etaj și Școala Supraprimară de Fete, la parter. Datorită cerințelor acerbe de cunoaștere și perfecționare a cunoștințelor, la 7 octombrie 1877 se-nființează Școala Superioară Comunală, care a pus bazele învățământului liceal la Reșița. În 1912 este începută construirea noii școli Centrale. După anii de război abia prin anul 1927 se reiau lucrările la Școala Primară nr. 1și se dau în folosință la 1929. Astfel că existau în Reșița următoarele instituții de învățământ: Școala Primară de Stat Nr. 1( Centrală ), Școlile din Casa Pittner, Școala Primară de Stat nr. 2 ( Beton ), Școala Primară de Stat din Reșița Română. La 1934 din Șc. Primară nr. 1 s-a desprins o unitate nouă, și–anume: Șc. Primară nr. 4. Între anii 1948 – 2002, școlile din Reșița au avut o evoluție în timp lărgindu-și spațiile și perfecționându-și profilurile, după cum urmează:
- 1948-1952 Grup Școlar UCMR
- 1949 Școala Generală de Muzică și Arte Plastice
- 1952 Școala Primară din Lunca Pomostului
- 1959 Școala Generală nr. 6
- 1961 Liceul nr. 2 ( azi Tr. Lalescu )
- 1964 Școala Generală nr. 7
- 1965 Liceul nr. 3 ( azi Școala Generală nr. 10 )
- 1966 Școala Profesională CSR
- 1968 Liceul Industrial de Metalurgie ptr. Construcții de Mașini ( azi Lic. Tr.
Vuia )
- 1971 Institutul de Subingineri; Liceul de Construcții ( azi Mircea Eliade );
Grupul Școlar Economic
- 1975 Liceul Economic
- 1976 Școlile Generale nr. 8 și 9
- 1977 Clădirea nouă pentru Școala generală nr. 2 și 3 și Școala Sportivă
- 1980 Școala Generală nr. 12
- 1981 Școala Generală nr. 11
- 1987 Școala Generală nr. 5
- 1991 Liceul de Muzică și Arte Plastice ( fostă Generală nr. 12 )
- 1992 Școala Generală nr. 12
- 1995 Liceul Teologic Baptist.
În 1989 exista un liceu teoretic ( Lic. de matematică-fizică ), 5 licee industriale și un liceu economic. După 1989 se constată existența a : 4 licee teoretice, din care unul existent și care devine Lic. Teoretic nr. 1, Liceul Industrial nr. 1 devine Liceul Teoretic nr. 2, Liceul Industrial nr. 3 devine Liceul Teoretic nr. 3, Liceul Industrial nr. 5 devine Liceul Teoretic nr. 4 iar după 1999, Liceul Diaconovici-Tietz cu clasele I-XII în limba română și limba germană. În anul școlar 2001-2002 în Lic. Diaconovici-Tietz au funcționat 35 de clase cu limbile de predare: română, germană și maghiară. La învățământul liceal funcționează clase cu profil matematică-informatică, matematică-fizică și filologie.
Turismul a jucat încă de la începutul înființării orașului un rol în lărgirea orizontului de cunoaștere a cetățeanului și viza frumusețea naturală a împrejurimilor. Practicarea turismului, devenit între timp industrie de turism și exploatat ca atare, își are adânc înfipte rădăcinile atât în cunoașterea orașului și a ramurilor sale industriale cât și a cadrului natural al împrejurimilor descoperit și evidențiat prin drumeții pe munți, dealuri și văi.
Reșița este un puternic centru cultural și sportiv, aici desfășurându-se diverse întreceri, manifestări și festivaluri, atât ale populației majoritare cât și ale minorităților.
Din cele mai mai vechi timpuri și până în zilele de astăzi, Reșița a cunoscut o înflorire treptată din an în an, dezvoltându-se pe toate planurile, ajungând un oraș de talie națională dar cu o mereu constantă legătură de izvoare prin păstrarea tradiție și obiceiurilor populare.
Aruncând mereu o privire peste timp, regăsim orașul într-un continuu proces de transformare, proces care-l poziționează pe o traiectorie bine definită în a deveni o verighă de legătură pe drumul țării către Uniunea Europeană.