Statuia lui Ovidiu

de Sorin-Lucian IONESCU


Personaje: Max și Fax, detectivi particulari
Mary, secretara lor
Baroana de Cobadin sur Mer
Guvernatorul Coteț
Lili Cimpoi, reporter TV
Statuia lui Ovidiu
trecători


Scena I

(Personaje: Max și Fax, detectivi particulari; Mary, secretara lor.
O încăpere modestă, mobilată cu 3 birouri. La cele două din spate stau Max și Fax, detectivi particulari, beau cafea și fumează cu voluptate. Mai în față, la un birou mai mic, stă secretara Mary, cufundată în studierea unor hîrtii.)

Max (către Fax, vesel): Þi-am zis io, mă Fax, c-o să ne meargă bine anu’ ăsta?! Daaa, mi-a ghicit mie o țigancă, în noaptea de Anu’ Nou! Ne umplem de bani, ce mai!...

Fax: Te cred, coane Max, ești tare! Ai mînă bună... Numa’ că ideea cu Agenția de detectivi a fost a mea, dacă e să fim cinstiți pîn-la capăt! Îmi pare rău, să știi!...

Mary: Pînă să vă umpleți de bani, vedeți mai bine că v-ați umplut de facturi neachitate! Ia uite aici (arată către hîrtiile de pe birou): halal bilanț! Ați încasat zece mii de lei, și-aveți facturi de nouă mii!

Max (contrariat): Păi, și nu e bine?!... Înseamnă că sîntem „tanda pe manda”, și ne rămîne și-un profit!

Mary: Era să zic io... ce vă rămîne! Păi, încasările sînt în lei vechi și facturile... în lei noi, deștepților!

Fax: Hai mă, Mary, că ești cusurgioaică! Numa la bani ți-e gîndu’...

Mary: Numa la bani, mi-e gîndu’, da?! Păi bine, mă, pîrliților, de cînd nu mi-ați mai dat salariu, dacă e p-așa?!? V-am cerut io vreun ban în ultimele trei luni?! Că stau cu voi din milă aici, secretară la Agenția... lu’ Pește sărat! Și vă mai fac și treaba, în locul vostru!

Max: Așa e, Mary, așa e!... Nu te supăra... Da’, ne făceam și noi planuri... Acuși pică vreun client barosan și tre s-avem un tonus pe măsură... Să nu ne găsească pesimiști...

Fax: Uite, cum a fost cazu’ ăla cu lăptăria... Cînd ne-a pus patroana să-i găsim inelu’ de logodnă, moștenit de la tac-su. Unde crezi că era? Într-o roată de cașcaval, dom’ne!

Mary (chipurile mirată): Daaa?... Și nu cumva io v-am sugerat chestia asta, c-a scăpat inelu’ în laptele covăsit?! (Max și Fax se fîstîcesc, se uită în jos). Da’, mă rog, n-ar fi fost nimic, dacă vă încasați onorariul și nu vă punea reclamanta să plătiți toate roțile de cașcaval pe care le-ați rupt, pînă să găsiți inelu’... Fraierilor!

Max: Ce vrei, dragă, ne-a fost jenă, îi făcusem femeii atîta deranj...
Da’, la următoru’ caz, tăiem factură înainte, ca la...









Scena II

(Personaje: cei trei; Baroana. Același birou.
Intră Baroana spectaculos, îmbrăcată în blănuri)

Baroana: Ca la ce, dom’ne?! (cei trei o privesc siderați) Ce vă uitați așa, ca la poarta nouă?!? N-ați mai văzut blănuri pînă acuma?...

Fax(se ridică galant): Din animalu’ ăsta încă nu, ne scuzați... Da’, vă rugăm să luați loc. (către Max): O fi... pîrșuț?...

Baroana: Cine dom’ne, io??! Nu, fugi de-aici! Sînt văduva baronului de Cobadin sur Mer, actualmente decedat!

Max: Cine, doamnă, pîrșuțu’?...

Baroana: Și-unu’, și-altu’! A murit la vînătoare... în accident de mașină!...

Mary: Cum adică?! Or într-una, or într-alta!

Baroana: Ba, cum îți zic, madam! La-mpușcat unu’, cînd intrase cu mașina în pădure. Era cu secretara, într-un moment intim! L-a împușcat drept în...

Fax: Io n-am înțeles nimic, da’, în fine... Și vreți să-l găsim noi pe făptaș?

Baroana: Nici pomeneală! Păi, se știe cine-a tras, c-a apărut și-n ziare. Era un ministru, un barosan! Binențeles că l-au scos pe bărbati-miu vinovat, că de ce stătea în jeep, în poziția aia!?

Max: Adică, cum, în ce poziție?

Baroana: Cu cracii-n sus!!!

Mary: Și ziceți că l-a nimerit drept în...?

Baroana: Exact!

Fax: Și... secretara, a pățit ceva?...

Baroana: Aș, de unde?... (pauză de efect)... Aia a murit pe loc, i-a trecut glonțu’ prin cap! Uite p-aici (arată), drept în frunte!!!

(ceilalți trei sînt complet siderați. După un timp):

Max: În fine, acuma... D-zeu s-o ierte... Și pe ea, și pe el...

Baroana: Ba nu, așa le trebuie! Ce-au căutat, să-mi pună mie coarne în pădure?!?... Io pentru altceva am venit la dvs.! E agenție de detectivi particulari, nu?...

Fax: Exact, precum spuneți! Agenția de detectivi Max și Fax! Dumnealui e Max... io, celălalt. Discreție absolută, tarife promoționale, rezultate garantate! Vă servim „la clește”!

Baroana: Da’ ce, sînteți dentiști?!?

Mary (sarcastică): Nu, da’ unul din ei a fost ginecolog! Așa vine vorba... (încet, către Max): Asta-i cam năroadă...

Max (cucernic): Să iertați încă-o dată... N-am înțeles exact... Ce ne solicitați nouă, agenției de detectivi, de fapt?

Baroana: Nu v-am zis?... Ei bine... vreau statuia înapoi!

Fax: Care statuie, distinsă doamnă? Ați avut o statuie și v-a fost furată?...

Baroana: Nu mai știu, domnu’... Pax, că eram tulburată... Era în perioada de doliu, chiar dacă de complezență... A dispărut, pur și simplu!... Stați așa, că am la mine o poză... E soțul meu, baronul, fotografiat lîngă ea. De fapt, semănau leit, el și statuia, ce mai! (scoate o poză): Uitați-vă și dvs.!

(Max și Fax privesc fotografia, din ce în ce mai stupețiați. După un timp se uită și Mary, care face aceeași figură mirată):

Mary (agresivă): Bine, cucoană, da’ dumneata ești în toate mințile?!? Păi, ăsta-i... Ovidiu!?!

Baroana (aparent mirată): Ovidiu?!? Ba nu, pe soțul meu îl chema Petrică (arată spre poza pe care o țin cei doi): e ăla mic și crăcănat, cu barbă, de jos!

Max (conciliant): O fi Petrică ăla de jos dar, vedeți dvs., ăla de sus e... Ovidiu! Și nu e crăcănat!

Baroana: Ovidiu... și mai cum?!

Fax: Publius Ovidius... Naso!!! Adică... năsosu’! Nu vedeți ce carenă are?!?

Baroana: Nu se poate dom’ne, nu-l cheamă așa! Uitați, (scoate niște hîrtii): am și acte de proprietate pe statuie! A fost a lu’ bunicu’, a cîștigat-o la cărți, de la unu’, fost primar!

Max: Bunicu’... de la Cobadin?!... Că Ovidiu ăsta din poză era din Sulmona, asta vine pe undeva... pe lîngă Topraisar, cred. Cel puțin, așa am învățat la școală...

Baroana: Io îl vreau înapoi, că-i amintire de familie! Dau oricît, numai aduceți-mi-l!

Fax: Unde să vi-l aducem, doamnă?! Acasă, la bloc?!

Baroana: Nu, că io stau la vilă, pe malul mării. E loc suficient... De exemplu, lîngă piscină, dar nu în partea cu grătarul, că se afumă... Să-l puneți mai spre gard, să se vadă și din stradă! (scoate un cec din poșetă): Uitați, v-am scris un cec, pentru efortul dvs. Sper că e suficient...

Max (ia cecul, se uită, îi lucesc ochii): Mai încape vorbă?!? Vă aducem statuia, chit că tre s-o cumpărăm la mîna a doua!!!

Mary (îi smulge cecul din mînă): Pardon, ăsta merge la facturile neplătite! (baroana iese, cu gesturi teatrale). Io-l încasez și plătesc datoriile – e treaba vostră cum îi duceți femeii statuia lu’ Ovidiu! (pauză de efect): Sînteți bolnavi cu capu’!!!

(Max și Fax se uită unul la altul, prostiți.)











Scena III

(Personaje: Guvernatorul Coteț, Max și Fax.
Un birou somptuos. Coteț se află la birou.)

Coteț (își face ordine prin hîrtii): Unde-oi fi pus, frate, plicu’ cu bani, de la investitoru’ ăla?... A zis că-mi lasă trei mii aici, pe birou... Să-mi fi tras țeapă?! Nu cred, părea om serios... Mi-l recomandase cineva de la București... Îl găsesc io pîn-la urmă... (sună telefonul): Da... da, păpușă... Max și Fax? Detectivii ăia de doi bani?! Le-ai zis că sînt aici?!? Proasto! Acuma, lasă-i să intre...

(intră Max și Fax, cu un aer umil)

Max: Să trăiți, dom’ prefect!

Coteț: Ce prefect, mă?! Asta era demult.... Adică, anu’ trecut. Acum sînt Guvernator al Regiunii, ca la americani! (în engl. pocită): Hau zgu du iu du?

Fax (ipocrit): Te-n cur veri buci! Adică mulțumim, bine! Sperăm că nu deranjăm...

Coteț (viclean): Și io sper... Dacă n-ați venit cu mîna goală, atunci nu deranjați... Hai, stați jos... (cei doi iau loc). Cu ce probleme pe la mine?

Max: O afacere... Mai bine zis, un caz mai ciudat. O doamnă foarte bine, baroana de Cobadin, poate-o știți, ne-a angajat să-i găsim o statuie...

Coteț: Și nu știți unde s-o căutați, și-ați venit la mine! Știți că io sînt băiat deștept...

Fax: Nu, că nu e cazul... (confuzie – Coteț se uită urît). Adică... vreau să zic... nu e cazul s-o căutăm, că știm unde e... E... expusă în piața publică..

Coteț: Poftim?!?

Max (încurcat): Da... în fața muzeului, la vedere. Face lumea poze cu ea... Au ieșit și ilustrate, adică vederi... de la mare...

Coteț: Bă, voi ați înebunit?! Despre ce statuie vorbiți?

Fax (timid): A lu’ Ovidiu... Aia cu mîna la falcă, de parcă-l doare măseaua...

Coteț: Și ce treabă are cucoana care v-a angajat, cu statuia lu’ Ovidiu din piață?!?

Max: Are... Adică, are și acte de proprietate pe ea, ni le-a arătat. E revendicată! Vrea să i-o ducem în curte, lîngă piscină. Asta, desigur, dacă semnați actele de retrocedare...

Coteț: Ziceți că are acte... Or fi false?!...

Fax: Noi de unde dracu’ să știm, ce, sîntem notari publici?! Pentru banii care-i dă, îi aducem acasă și Statuia Libertății!...

Coteț: Aia de la Ploiești?...

Max: Nu, dom’ne!... Treaba-i serioasă, am încasat și cecul, bani frumoși...

Coteț (brusc interesat): Zici că oferă mulți bani?...

Fax: Destui. Stai liniștit, nea Coteț, ai și matale comision. Hai, semneză actele de retrocedare, că ne grăbim. Sau ai dat-o deja?!

Coteț: Ce să dau, bre?!

Max: Statuia, frate, poate mai sînt și alții interesați! Că, dacă ai cel puțin două oferte, după aia tre să faci licitație!

Coteț: Aveți dreptate, nu m-am gîndit... Hai, dați-mi să semnez! Ați adus plicul? (cei doi aprobă pe muțește, cu ochii la pereți, lasă plicul pe un colț al mesei). Lăsați-l la îndemînă, că am mai rătăcit unu’ azi... (semneză). Hai, baftă și spor la treabă!

Fax: Să vă dea D-zeu sănătate! (către Max): Mare boier, guvernatorul!... Hai, să luăm statuia!

Max: Mergem, mergem... Da’, cu ce o luăm? Ai o pătură în mașină, un sac, ceva?... Că n-aș vrea să se păteze!... (ies amîndoi)




















Scena IV

(Personaje: Max, Fax, baroana, Lili Cimpoi - reporter TV, lume.
Max și Fax stau la baza statuii lui Ovidiu.)

Fax: Bă Max, tu ești sigur că asta-i statuia? Să nu facem naibii vreo tîmpenie!...

Max: Bă Fax, mă nărodule, atîta cultură turistică ai tu?! Păi, și-un copil de școală știe că asta-i statuia lu’ Ovidiu! Mai vezi vreuna prin preajmă?! Hai, ajută-mă s-o dau jos...

(apare Lili Cimpoi cu microfon și cameraman)

Lili Cimpoi (către cameră): Doamelor și domnilor, sînt Lili Cimpoi și transmit de lîngă statuia lui Ovidiu! După cum ne-a confirmat și domnu’ guvernator, fost prefect, se va petrece un moment istoric: prima retrocedare a unui monument revendicat! Baroana de Cobadin sur Mer pretinde cu acte că celebra statuie aparține familiei sale!...

(intră în cadru baroneasa, și-i smulge microfonul)

Baroana: Și ce, nu mă credeți?! (către cameră): Stimați telespectatori, n-o ascultați, că presa minte! (către Max și Fax): Haideți, dom’ne, mai repede cu statuia aia, dați-o jos odată, că se-adună lumea și mai mîncăm și bătaie!

Fax: Doamna baroneasă, asta-i statuia, sînteți sigură?! Uitați-vă bine!...

Baroana (se apropie, trăgînd după ea microfonul, cu Lili și cu cameraman cu tot): Ia stai un pic, parcă nu seamănă, n-avea nasu’ așa de mare...

Fax (către Max): Ai văzut, boule?! Pușcăria ne mănîncă!

Max: Da’ ce-are doamnă statuia asta, draci pă ea!?! A semnat și Guvernatoru’, i-am dat partea, a retrocedat-o, gata! S-o stăpîniți sănătoasă! Ei, drăcia dracului!

Baroana: În fine, acuma... Atunci, împachetați-mi-o și puneți-o în potbagaj... Da’, să stiți că ne-dată cu bronz auriu n-o iau! Uitați-vă în ce hal arată! Parcă-i o vechitură!?!

Fax: Max, adu vopseaua, tu-i vopseaua mă-sii! (către baroană): Da, doamnă, imediat! Vineee!!!








- sfîrșit -