Cum se-nțeleg ardelenii (scenetă)

Da cin’ te-o supărat, de te văz verde-galben, Tibérie ?
Mintenaș îți spui, bădie Octave, nu pot să mai înghit așé ceva… Muierea m-o pus.
Ce-i mă, Tibérie, t’obligă nevastă-ta să înghiți vreonu’?…
Apoi d-aia îmi vine să-l stuchesc și să-mi vărs mațele. Ptiu, blăstematul!...
Așé, eliberează-te de ea, de el… Dă-i drumu’, boala mă-sii !
Bădie Octave, mi-o spus careva că făr’ d-ăsta nu-mi trece... (Tușăște demonstrativ.) D’apoi nici aia nu mă slăbește o dată… Mi-l bagă pe gât. Și-i o spurcăciune, numai de-l ating la nări. Îi unu’ așé, abia ițit pe la noi, fără “suspensii lichide”..., Bălsamic îi zice. Dar mă clatină, bădie, așé tare !
Cine-i, flăcăiaș, că n-o auzit nici Aiudu’ și nici tot Cluju’ de el ?!...
N-am nimic cu el, dar dacă-l răstorn și-i dau pe gât deodată parcă-i sare...
Nu, păi-i sare muștarul! Sare la bătaie... Nu înghiți așé lucru mare!...
Numai când îi miros o țâră acizii – că puche rău, nu alta – îmi vine să-mi vărs și fierea din pept... Știi când puche el mai tare?
Adică cum, tu bei iar el se face turtă ?
Nu, turta-i bună sara, când eu șuncă cat și mânc. Îți spui, ăsta-i fără “suspensii”. Dacă-i vin, e rău… atunci, vinu-mi să-l arunc !
Ce-i flăcăiaș, mai mânie-te așé pe el, dă-l în gât !
Auzi, nu fi ! Ce mă batjocori așé, bădie, că tare nu-l suport, nici pe frigare, nici în saramuri.
Nu crezi că mai bine-o fi să-i vină borșul?
Nu, nu, că mi s-o acrit amu de putoarea lui.
A, m-am prins, nu ți-i vrăjmaș. Atunci e-o specie den’aia, ce n-o înghiți...
O specia otrăvitoare înainte și după Cina cea de Taină.
Păi, știu eu... Vrei să spui, poate, peștele balaur?!
Nu, bădie. Știi, iese și din fructele căzute la pământ, amu numa’ de-s stârcoșite bine...
Dar ce, îi vérme zburător ?
Zburător e tac-su! Basta, bade Octave! N-ai înțeles dumneata că Bălsamicul ăsta al meu e chiar rețeta mea de gât... Oțetul nevesti-mii cu miere... Păi cum!... Mai nou, mulți se dreg cu așé ceva, să mă crezi!