PERSONAJELE

LOLA: O femeie la a doua tinerețe, rasată, elegantă, încă seducătoare
FABIAN Un tînăr ziarist, rebel, contestatar, amantul Lolei
ANGUS: Un student la litere, poet mediocru, melancolic, protejatul Lolei



DECORUL : Un bar frecventat de boemă ( lambriuri rustice cu pretenții de pub, mobilier de stejar afumat, litografii vechi cu reclame de bere acoperind pereții )

SCENA I
FABIAN: Cum îți spuneam amice, tactica cea mai adecvată, este să șochezi, să le zdruncini dogmele, să-i bălăcărești și să-i scoți din țîțîni! Ce crezi, ramoliții ăștia cu zeci de volume publicate au urcat altfel treptele afirmării, decît prin șantaj, relații, escrocherii sau pastișări ieftine !?
ANGUS: Unii dintre ei scriu totuși bine, trebuie să recunoști ! Uite de exemplu, Jean Epién, în ciuda vîrstei, are un suflu inepuizabil...
FABIAN: Cine ?! Bătrînul mandolinist cu pietre la fiere, satirul decrepit care fugărea liceenele nubile prin atelierele de creație, spaima muzelor, poetul ratării cotidiene ? Te asigur că nu am atîtea fire de păr în cap, de cîte ori l-am desfințat, cu orice ocazie, în recenzii, în editoriale, prin cenacluri ...
ANGUS: Credeam că trebuie să primeze valoarea, patosul, imaginația, nu amănuntele biografice și umane!
FABIAN: Tinere colega, nu poți despărți existența mizerabilă, chinuită, a acestui ofuscat etern, de opera sa...Știi că acest bard al pătimirii deghizat în Zorro, m-a amenințat cu moartea?
ANGUS: Jean Epién? Nemaipomenit !
FABIAN: Nu mă poate suporta, pentru că sunt tînăr, talentat, plin de vigoare, iubesc și sunt iubit, în general reprezint tot ceea ce nu a reușit să fie el în viața lui de coțcar !
ANGUS: Vă cunoașteți de mult timp?
FABIAN: Să fie vreo 3-4 ani de atunci ; Lola activa într-un cenaclu literar, „Ecoculture” sau „ Litérature verte”, cam așa ceva, m-a introdus și pe mine în bîlciul ăla, un adevărat azil de ratați, în care bătrînul Epién era un fel de guru liric, la care se ploconeau toate libărcile alea prozodice...Pune-te în locul meu: un tînăr provincial, aterizat pe asfaltul „Orașului Luminilor”, pornit să cucerească cu vigoarea sa toate redacțiile, cenaclurile, editurile! Cum puteam să mă fac remarcat, altfel decît biciuind babalîcii genialoizi, înțepînd neputința unora, trosnindu-i în moalele capului pe cei care mă contestau...
ANMGUS: Înțeleg... oricum, ascensiunea ta e demnă de invidiat, ești un model pentru mine, aș vrea să am impetuozitatea ta, dar sîngele meu curge în alt ritm, mai lent, profund, sunt un introvertit...
FABIAN: Vrei să-ți spun un secret ? Vodka, tinere, alcoolul lucidității depline, care arde și răcorește simultan, licoarea marilor spirite cinice îmi aprinde imaginația, îmi dă vigoare și inspirație! Licoarea ta din malț fermentat e-o băutură pentru highlanderii zgribuliți în kilturi, dospind sumbre balade și istorii sîngeroase...
(consultîndu-și ceasul): Darling întîrzie, ca de obicei; toate femeile frumoase se lasă așteptate, e un ritual, un preludiu temporal care incită nervii.. să mai luăm un rînd!
ANGUS: Ai citit ultimul meu poem, nu-i așa? (scoate un manuscris din buzunar și i-l întinde)
FABIAN ( dă repede peste cap paharul cu alcool, se scutură cuprins de fiori și face semn unui garçon să i-l reumple ):
Ce spuneai sensibilul meu prieten ? Poemul tău...e bine scris, deși eu nu mă pricep, mărturisesc, la prozodie, Lola e poeta în menajul nostru, dar...
ANGUS: Mă gîndeam că mă vei ajuta să-l public, în „Mélisande” , în „L’ Esprit” sau în suplimentul liric de la „Les Echos”...
FABIAN: „ Mélisande” e o revistă de critică teatrală și de operă...
ANGUS: Balada mea e suficient de consistentă ca să se transforme într-un libret...bine plătit!
FABIAN: Îmi placi, țintești sus! Îl cunosc pe redactorul șef de la „Mélisande”, mi-e îndatorat, l-am ajutat într-o încurcătură cu minore, anul trecut, dar patronul nu mă suportă, iar dacă pachidermul ăla bătrîn află că te-am recomandat eu...
ANGUS: Înțeleg...de fapt, nu mai înțeleg nimic, am trimis cópii după manuscris la aproape toate editurile și revistele culturale; au trecut 2 luni și nu am primit niciun răspuns!
FABIAN: Vezi, aici greșești ...nu trebuie să implori notorietatea, trebuie să înșfaci gloria, curva asta parșivă, bărbătește, să-i ridici fustele în cap și să o posezi fără scrupule!
ANGUS: Mi-ar fi util să îți cunosc părerea, obiectiv, fără menajamente...
FABIAN: Indubitabil, ai talent...ce-ți lipsește este impetuozitatea, obrăznicia... Lovește cititorul sub centură, exhibă-ți tarele, fă din defectele tale un stindard, aruncă-le în ochi nimicnicia existenței lor precare, de biete larve eclozate în marasmul cotidian...Jignește-i, acoperă-i cu murdării , iar ei lași și lingavi vor linge dejecțiile și te vor adula!
SCENA II
( intră Lola, cu un perfect aer de femeie mondenă, zîmbind enigmatic, căutînd cu ochii, în încăperea îmbîcsită cu fum
de tutun; îi zărește și se apropie de cei doi, cu pași elastici. Angus îi sărută mîna, Fabian o îmbrățișează, mîngîindu-i cu un gest lejer, spatele și fesele )
LOLA: Copii, am o veste trăznet pentru voi: am perfectat toate amănuntele, am semnat contractele cu proprietarul și cu tipografia; în maxim două săptămîni revista va putea să apară!
FABIAN: Fantastic, darling, ești cea mai tare!
(se apleacă peste masă, o îmbrățișează, contopindu-și gurile într-un sărut franțuzesc prelungit ; Angus, stînjenit, soarbe o înghițitură de wiskey, privește în jur, așteptînd ca cei doi să isprăvească )
LOLA: Ești cu noi Rob-boy? Îmi placi cu aerul tău ingenuu de Walter Scott căzut pe malurile Senei...hai, nu te mai bosumfla, o să-ți publicăm balada în noua revistă! Apropos, unde credeți că va fi sediul? Hai să vă văd dacă ghiciți...
ANGUS: În Fabourg Saint-Germain?
FABIAN: În Montmartre?
LOLA: Ei, na! Într-un studio, vis-à-vis de „ Le Croix”!
(rîde în hohote, acompaniată de chicotitul lui Fabian)
ANGUS: Sunteți religioasă?
LOLA ( își aprinde o țigaretă brună de foi și-l privește enigmatică):
Eu...nici gînd! Ultimul meu soț era; colecționa scapularii și avea fantezii erotice cu maici și Fecioara din Lourdes ! Fabian îi procura prostituate, așa ne-am cunoscut... ( îl mîngîie maternă pe obraz) Hai, baby nu te bosumfla, știu că ești ateu, ai fi preferat să ne stabilim lîngă L’ Huma’, unde sunt prietenii tăi!
FABIAN ( comandă încă un pahar de vodkă și o grendine pentru ea; bea, face un rictus de sațietate):
M-ai făcut fericit cu vestea asta, Lolita mea, unica și pubera mea iubire...Nu credeam că vei reuși! Să bem pentru noua gazetă literară!
(ciocnesc pe rînd)
ANGUS: Minunat, o revistă literară pură, cu ștaif ...
FABIAN: Eh, nu chiar 100% la 100% literară! Vor mai fi și pamflete, atacuri politice; îi șantajăm pe burghezi, îi flagelăm pe „ bătrîni”, plătim polițe, îi terfelim în articole mușcătoare, cinice, mai strecurăm și cîte o poezică...
ANGUS: V-ați gîndit la un titlu?
FABIAN: Les jeudis d’ Onan...( rîde cu chicotitul său copilăros)
LOLA: Nu, am eu un titlu penetrant : „Hiena”!
FABIAN: Cam ambiguu, iubi, nu crezi?
LOLA: Mă fascinează anatomia și moravurile acestui animal, în special ale femelei alfa, cu pseudopenisul ei pendulînd viguros, intimidînd masculii !
FABIAN: Bine... să bem pentru „ Hiena”!

**
DECORUL : redacția unei reviste efemere ( fotolii desperecheate, o canapea gri, teancuri de gazete, o veioză aruncînd o lumină tulbure)

SCENA III
FABIAN: (așezat într-un fotoliu cu o sticlă în mînă, răsfoiește febril niște șpalturi )
Bun, avem editorialul de prima pagină scris de mine, apoi un articol incisiv despre falsul celibat al lui Christ, cu referințe și citate din evangheliile apocrife, va răscoli rinichii fleșcăiți ai Vaticanului... avem pagina a 3-a cu dezvăluiri despre bătrînul truver scatologic, cu fotografii trucate, în care desfrînatul ramolit pipăie admiratoarele în timp ce semnează autografe, balada amicului Angus în pagina a 4-a și bineînțeles, o elegie de Iubi scrisă în dialect catalun , iar pe paginile a 5-a și a 6-a file din jurnalul subsemnatului...
LOLA:( sprijinită de fotoliu, citește peste umărul lui și aprobă tacit)
ANGUS: ( intrînd exuberant )
Fabian, e o zi mare pentru mine, așa cum am promis, voi colabora la revista voastră!
FABIAN: Normal, amice, tengo una palabra! Uite-ți balada: 36 de strofe, impecabil tipărite, titlul în corp gotic, o bijuterie a genului!
LOLA: Hello, Rob-boy, te-am citit, ești bun...
ANGUS: Merçi Lola, pot să fac și eu ceva...util pentru primul număr?
FABIAN: Da, de fapt ne-ar mai trebui un interviu cu o personalitate politică a zilei, de pildă cu liderul de stînga, Honoré LeMusil ; uite adresa cafenelei unde își bea pastis-ul, împreună cu docherii și hamalii din Hale, îl găsești cam la ora asta...
ANGUS: Alerg de îndată, sper să nu mă refuze!
FABIAN: Nici vorbă, e un tip popular, va candida cu mari șanse la primăria arondismentului XIV ; de altfel i-am dat telefon că îl vei solicita, te așteaptă...
Stai puțin, vreau să îți citesc ceva, am nevoie de o opinie proaspătă, candidă!
(se ridică din fotoliu și citește repede, sacadat, fără pauză sau intonație)

„M-am trezit în plin soare; încăperea miroase a vopsea îmbibată cu parfum ieftin de curvă și absint de proastă calitate. Tavanul se ondulează, scîndurile urcă spre mine, patul, ca un șevalet strîmb, se bîțîie din toate încheieturile. Mă miros și constat: sunt colorat, beat de soare și de culoare, am pictat excesiv...da’ unde dracu’ sunt?
Mi-amintesc că am plecat dis-de-dimineață de acasă cu șevaletul în spinare; mă aștepta un peisaj plin de grîu copt și chiparoși unduind semeți ca niște flăcări verde închis. Am oprit la bistrou, am băut un absint, apoi încă unul și încă...dracu’ mai știe cît ! Oricum am cheltuit ultimii bani, dacă nu vînd un tablou sunt terminat. Rachel îmi spune că-s dulce, dar n-o cred, deși ea nu-mi dă pe datorie. Dragoste. Absintul dizolvă toate amintirile, e cel mai ciudat moment, cînd iei paharul în mînă, unda aromată te învăluie, dulce-amărui, îți picură verde în creieri și te crezi genial. Sau genital...
Beau beau beau. Ca să uit. Că-s genial. Sau genital. Urlu la sticla de absint: te iubesc curvă verde, aș face dragoste cu tine! Afară urlă mistralul...sau poate șacalul, sau expresul de Marsilia. Mă pufnește rîsul, rîd cu lacrimi, rîd galben. De crom. De Napoli. De-o frumusețe de tușă ce-mi picură-n barbă stropi de absint...iar absint...pe cine dracu’ mint?
Încep să dansez ca vahineele lui Paul, îmi bălăngăne „ pensula” între picioare, dansez și rîd ca un înțelept. Sau ca un cretin. Sau chrétien...Offf! Îl văd pe sfîntul Francisc din Assisi, mă amenință mustrător cu degetul arătător; ce știe el Bătrînul, ce-i mila! Mi-e milă de mine și borăsc. Verde, galben, ocru, și oranj. Am în fudulii o arleziană (săltăreață a lui Bizet) și-n fiere un chiparos. Toate-s pe dos: cerul, cu stele, soarele luminînd în noapte, cafeneaua vomitînd verde și roșu spre mine.
În copilărie visam să ajung popă. Vinul de la împărtășanie era dulce; m-am îmbătat cu el la propriul meu botez; toți erau uluiți de precocitatea mea. Berea nu-mi plăcea, îmi dădea stări de melancolie, votca doar dacă era din cartofi, aburindă și tare pe fundalul figurilor afumate ale țăranilor mei.Pastis-ul aromat, mastica, romul jamaican sunt pentru simboliști, pe mine mă duce-n sincopă doar inegalabilul „diavol verde”. Așadar, am fost beat toată copilăria și de atunci nu m-am mai lăsat. Băutura și pictura, un drum pe care merg ca un maratonist însetat, mă împiedic, borăsc și merg mai departe. Absintul îmi dă aripi, culoarea mă ucide și soarele ăsta îmi usucă creierii. Mi-e sete, încă un rînd Paul, încă un rînd mon ami! Îți amintești? Am fugit de la San Rémy ,doar în cămașa de forță, cu o pensulă în mînă pe care o țineam ca pe-o sticlă goală de absint.
Aud tot mai des voci. În urechea mea stîngă. Sau dreaptă. Dracu’ mai știe care...Deschid fereastra, nu e nimeni, doar mistralul; sau șacalul care-mi roade șevaletul; sau expresul de Marsilia, cu ferestrele lui luminate în noapte ca și vitrinele dintr-un bar. E miezul zilei, e timpul să-mi fac al 70-lea autoportret: autoportret cu o sticlă de absint goală. Pictura la 70 de grade. După care mă sinucid. Îmi tai beregata... ca să nu mai beau absint. Are cineva un brici? Sau măcar o ghilotină? Mai beau un absint...ultimul, jur! Rachel , noi ne mai f...m cîndva?"

Asta e apropos de vînzarea unei mîzgălituri, făcute de imbecilul de olandez sifilitic, pentru suma de 13 milioane de franci…vă dați seama, cu atîția bani se putea dota un orfelinat de mărime medie !

ANGUS (rămîne tăcut o vreme, iar apoi cu stîngăcia introvertitului izbucnește):
Cît patos, cîtă dăruire în fiecare cuvînt…Mulțumesc maître, ești genial!
(iese, vizibil mișcat)
FABIAN ( mai mult pentru sine ) : Bun băiat, va ieși un gazetar excepțional din el !

SCENA IV
LOLA ( așezată pe canapea, îi citește corespondența lui Fabian, care proptindu-și capul pe genunchii ei, bea în răstimpuri dintr-o sticlă) :
Damas, redactorul șef de la « Le croix » : Blasfemicul fătălău scotocind prin bibliile apocrife, inventează sordidul « …bla,bla, bla…
FABIAN : Hermafroditul paroh se bîțîie pe craca edenului ca o cioară lihnită după viermișori…altceva ?
LOLA :Corbeaux, editorul de la « Écriture verte”: „ Dacă și-ar epura scrierea de bălăriile scatologice, Fabian, incontestabil lider al stîngii literare, ar merita toate considerațiile confraților...”
FABIAN: Imaculatul maître al pudorii literare s-a prins de ceva, dar nu mă scoate cu asemenea fraze goale din găoace...i-e frică de reacțiile conservatorilor!
LOLA: Aaaa...Jean Épien în „Le Mot”: „Maniacul sexual a ouat o nouă dejecție în peisajul publicistic ...” aaa, uite se ia și de mine: „ patronată de-o demimondenă libidinoasă cu-apucături maternal-schizoide”! Ar trebui să-l ataci mai sîngeros, darling, să-i înfuzi scîrboșeniile înapoi în gură!
FABIAN (se ridică dintr-un salt ): Ies puțin, mi-e gîtlejul uscat...în redacția asta de abstinenți, nu mai e de băut decît oranjadă! ( pleacă din scenă, grăbit)
ANGUS ( intrînd voios, cu un buchet de flori ): Unde e șeful?
LOLA: Prin preajmă, la vreun bar apropiat..oooo, merçi Rob-boy, ești dulce, anemonele sunt florile mele de suflet...Ce-ai mai scris? Ultimul tău poem, în care ne spui cum faci dragoste cu darling a ta pe un pat de mușchi jilăviți de cețuri hiperboreene, e grozav...în sfîrșit, te-ai dezinhibat !
ANGUS: Þi-a plăcut cu-adevărat ? Eu credeam că e prea explicit și prea împănat cu detalii carnale!
LOLA ( se ridică și trăgîndu-l brusc, îl sărută, cu lăcomie pe gură): M-a excitat ...e mirific, orice femeie s-ar dori în postura iubitei tale...

SCENA V
FABIAN ( cîntînd fals, intră cu pași împleticiți): Ahoe, Scotus Poeticus, cîte muze ai violat azi?
ANGUS: E bine că ești vesel...am vești proaste de la desfacere: vînzările din luna asta, a „ Hienei”, au scăzut cu 50%!
FABIAN: Lasă...am o idee de-a dreptul genialoidă: să scriem toți trei sub același pseudonim...în acest fel, vom putea să le dăm peste bot ramoliților, fără frică; ce ziceți?
LOLA: Și cum vom semna?
FABIAN ( luînd o gură de alcool): Atenție copii, un nou nume se naște: FALus ! Ați înțeles? Inițialele noastre combinate și-o terminație latină !
Primul articol va fi despre bătrînul mandolinist..se pare că în tinerețe îi plăcea să cînte la saxofonul cu pedale ! ( rîde ) Punem și poze, trucate firește...tigoria o să se oftice și-o să lepede o nouă piatră din bila-i poetică!
ANGUS: Trist...
FABIAN: De ce, amice? Dacă ți-e milă de menestrelul vulvelor aflate în climax, las pe mine, ți-l caftesc eu!
( ia niște foi și începe să scrie febril )
LOLA: Am auzit că amicul LeMusil a pierdut alegerile ...
FABIAN: Da, a făcut troc cu dreapta pentru un scaun în Senat ... ar fi pierdut oricum, opoziția avea un dosărel despre el, de cînd își satisfăcea stagiul militar prin Algeria...chestii cu hașiș și băieței berberi...
ANGUS: Am pierdut totuși un sprijin politic valoros...
FABIAN: Vor mai fi oportunități, schimbăm calul și mizăm pe naționaliști, se pare că emigranți din Magreb sunt un subiect gras...see apropie prezidențialele, vom face campanie pentru dreapta catolică!
ANGUS: Și „ Le croix” ? De-abia a trecut o săptămînă de cînd le-am spintecat viscerele!
FABIAN: Nu-ți bate capul, le dăm și lor un oscior de ros; de pildă, un manifest pentru colectarea de fonduri la Lourdes!

SCENA VI
DECORUL : interiorul unui dormitor heteroclit ( lampadare de bronz patinat, o lumină difuză, un pat rotund, drapaje în roșu venețian )
Lola și Angus întinși pe pat, față în față, într-o poziție echivocă
LOLA: Am obosit, dragul meu amic ; luptele lui literare, războaiele purtate neîncetat mă deprimă...la capătul lor nici o speranță de pace sau repaos. E un om extraordinar, talentat, spiritual, tandru, dar nu cred că mai pot continua! Mi-e dor de banal, de ceașca de cafea adusă dimineața la pat, de porumbeii gîngurind pe acoperiș, de zilele scurse domol, ca ploaia de toamnă..
ANGUS: Sunt un mizerabil, darling, dacă nu îți voi putea dărui toate astea; mi-aș da 10 ani din viață ca să pot dormi o noapte lîngă tine, să-ți simt în somn căldura trupului...dar, să nu mă crezi un laș, ar trebui să discuți cu el, să vezi ce reacții are!
LOLA: Aș prefera să plec fără nicio explicație, pur și simplu, fără nici măcar un bilet de adio, să ies din viața lui așa cum am intrat: simplu, firesc...iar acum, end of the road!
Fabian intră pe neașteptate, e amețit de alcool, dar paradoxal, sumbru și lucid.
FABIAN: Aaaa...ați început fără mine...da’ nu vă sfiiți, continuați, simțiți-vă în largul vostru!
LOLA: Nu e ceea ce pare, iubi, nu judeca după aparențe...
FABIAN: Niciodată nu e ceea ce pare, e un postulat idiot al sinergiei aparențelor...da’ în fine, de ce nu? ( își descheie cămașa și se apropie de pat). S-o facem în trei! Angus, băiețică , ce postură preferi?
LOLA: Ești aiurea, nu te pot împărți nici cu alte femei, darmite cu un alt bărbat...Înțelege, s-a terminat ! ( se ridică, scoate o valiză de sub pat în care îndeasă cu nervozitate haine, lenjerie )
FABIAN: Ce faci, pleci? Așa fără preaviz...ca TGV-ul din gară...Unde pleci, darling? De ce?
LOLA: În Caraibe... de-a dracului ! (iese furioasă, tîrînd valiza )
FABIAN: Menajul nostru în trei a făcut fîsss...Angus, ce facem?
ANGUS: Rămîi cu bine, eu plec..am primit un post de redactor la televiziune !
FABIAN: Și „ Hiena”, cum rămîne cu ea?
ANGUS: Habar n-am..fă ce vrei, îngroap-o, vinde-o, da’ cred că s-a împuțit complet de la atîtea stîrvuri înfulecate!
FABIAN: Cum vrei tu amice, voi supraviețui...un ultim sfat: fă mai mult amor și lasă dracului poezicile tale stupide..trăiește întîi și apoi după vreo douăzeci de ani, apucă-te și scrie!
Angus se retrage fără să mai spună nimic, cu un aer evident de ușurare, că deznodămîntul a fost atît de rapid
FABIAN: Plecați amîndoi, nicio problemă...ce contează! Mîine voi găsi alte Lole și alți Anguși, mai buni ca voi... ceea ce e mai important din toată existența asta idioată, este că mereu vor exista suficienți bătrîni suferinzi, libidinoși, , cu operele lor pitice, duhnind a scîrnă, cerșind aplauze pe culoarele literaturii, dispuși să-și dea viața lor împuțită, ca să i-o poată trage măcar o dată lui Euterpe!
Aziluri de scriitori, păzea că vin !
( Cortina)