Scena VI

(Un restaurant elegant. La o masă, Robert Cerniatinsky și Maria Iosif, o femeie frumoasă trecută de prima tinerețe).

Maria : Bobby, mi s-a părut o veșnicie până am ajuns aici de la Arad! Mai ales atunci când m-ai sunat și mi-ai spus că vei trece prin România, am crezut că visez...
Robert : Te-a urmărit cineva?
Maria : Fii liniștit, știi cât sunt de abilă în astfel de jocuri...Apropo, era să nu te mai recunosc sub deghizarea asta de bătrânel simpatic...Doar când mi-ai rostit numele, am știut că ești tu...
Robert : Ei, lasă, că nu vor mai trece mulți ani și voi arăta chiar așa, natural...Dar acum trebuie să nu dau nimic de bănuit prin fizionomia mea!

(Femeia îl mângâie tandru pe obraz)

Robert : Ești palidă! Þi-e rău?
Maria : Se observă?

(Scoase o trusă de machiaj și se fardă cu grație. Îl privi apoi cu ochii ei mari și visători)

Maria : Oboseala, ce să-i faci! Nu mai am 20 de ani, ca atunci când m-ai cunoscut ! Drumul de la Arad până aici a fost un calvar!
Robert : De ce nu ai luat o cușetă?
Maria : Nu, e mai bine așa. Știi și tu asta. În mijlocul mulțimii ești mai greu de reperat.
Robert : Ce-ți face familia?
Maria : Bătrânii cu bolile lor, Sorin, frate-meu, a plecat în Germania...
Robert : Și tu?
Maria : Cum mă știi! Singură și uneori un pic nefericită! Dacă atunci când mi-ai propus să vin cu tine, am ezitat...
Robert : Ce mult este de atunci! Dar, hai, gata cu amintirile care dor, să vorbim despre prezent. Au venit și fetele cu tine?
Maria : Cu același tren, dar în alt vagon!.
Robert : Sunt așa cum te-am rugat, da? Știi cât de importantă este venirea mea în România și cred că intuiești că nu am venit în vacanță! S-ar putea ca după asta să mă las! M-am plictisit, ca un câine vagabond pe drumuri...
Maria : Poate te stabilești la noi, la Arad...
Robert : Să știi că este o idee la care am să mă mai gândesc. Știi cât de mult îmi place zona, ca de altfel întreg Ardealul, o altă lume, cu oameni deosebiți, de o calitate morală pe care nu o întâlnești, oricât ai căuta peste munți, în Regat! Dar, să revenim la fetele tale!
Maria : Sunt de o calitate rară. Sex-appeal cu carul. Și foarte discrete!
Robert : La banii pe care îi vor primi, cred și eu! Un singur lucru trebuie să le mai spui! Cei doi membri ai comandoului arab, cu care trebuie să-și petreacă noaptea sunt bărbați deosebit de violenți și unși cu toate alifiile. Va trebui să îi stoarcă de puteri întreaga noapte, să-i aghezmuiască bine, pentru ca eu să-i pot lichida apoi mai ușor. De al treilea membru al comandoului, un gay, mă voi ocupa eu personal!
Maria(surâzând cu subânțeles) : Nu știam că ai trecut în cealaltă tabără!
Robert : Numai aparent, draga mea, numai aparent, atât cât să-l am în mână pe arab. De restul, are grijă pistoletul meu...Scuză-mă, că am apelat la tine în privința momelilor cu fustă! Poate era mai simplu să le găsesc aici, la București, dar cum astea toate care roiesc îm jurul hotelurilor sunt mână în mână cu poliția, m-am gândit că fetele tale , fiind pe un teritoriu străin, sunt niște anonime. Cu toate astea multă prudență din partea lor! Hai, să terminăm cu lucrurile astea plicticoase și să dansăm. Vreau să-mi aduc aminte ce femeie am pierdut acum...câți ani?
Maria : Pentru mine ar fi mai bine dacă nu ne-am mai aminti numărul lor! Hai, să dansăm!


Scena VII

(O cameră de hotel. Mohamed Barsumi, alias „Corbul”, urmărește un film la DVD. Un ciocănit repetat în ușe. Intră George Dumitrescu)

Dumitrescu : Bună seara, d-le Barsumi! Sunteți gata?
Barsumi : Aproape! Credeam că nu mai vii!
Dumitrescu : Am avut ceva discuții cu prietena mea, Mira Radulian...
Barsumi : Da, mi-amintesc, mi-ai vorbit de ea.
Dumitrescu : A trebuit să o conving de faptul că întâlnirea cu d-voastră este mai importantă decât o seară cu ea!
Barsumi : Fii prudent, prietene! Știi cum sunt femeile, când le neglijezi!
Dumitrescu : Mai devreme sau mai târziu tot va trebui să afle. Ea este cheia succesului nostru. Fără ea, vă întoarceți cu mâinile goale la șefii dumneavoastră, și nu va fi confortabil nici pentru d-voastră, nici pentru mine, vă asigur! Mira este înnebunită după mine. I-am acceptat prietenia în toți acești ani pentru că știam că va veni ziua când va trebui să vă plătesc ceea ce mi-ați dat odată și ea este cea care ne va da lozul câștigător. Promisiunea de a o lua de nevastă parcă a pus-o pe jăratec. Va face tot ce-i voi cere! Hai, ne așteaptă fetele în hol, va fi o seară extrem de plăcută!




Scena VIII

(Un interior de discotecă elegant. La bar trei bărbați, cu fizionomii arabe, atletici, urmăresc cu privirea forfota specifică localului. În bar intră două fete, extrem de atrăgătoare, care trecând prin fața lor se așează pe două scaune înalte, gata să comande ceva. Doi dintre cei trei bărbați se îndreaptă spre ele, comandându-le cu eleganță ceva de băut. Al treilea rămase la locul lui urmărind mișcarea perechilor ce se perindau pe ringul de dans. Grupul celor patru devine extrem de exuberant, cei doi bărbați șoptindu-le din când în când la ureche fetelor cuvinte ce sporeau și mai mult râsetele lor pline de viață. De bărbatul rămas singur se apropie un bărbat, cu gesturi feminine și un glas moale, aproape șoptit. Se recomandă scurt, Patrick Duffy, apoi cere voie să se așeze. Arabul îi întinde o mână și se recomandă și el, Berty).

Duffy : Nu vă deranjează că vă țin companie? îl întrebă el pe arabul rămas fără companioni, și își scoase cu aceleași gesturi feminine o țigară. Locuiți în hotel?
Berty : Da.
Duffy : Vin pentru prima dată în România, nu cunosc pe nimeni și e atât de greu când ești singur! Plictiseală de moarte !

(În același timp, grupul format din cei doi arabi și fetele, urmărite dintr-un colț al barului de Magda Iosif, trece pe lângă cei doi și se îndreaptă spre lifturile din holul hotelului, nu înainte ca cei doi arabi să-l salute cu subânțeles pe colegul lor).

Berty : Există atâtea tentații în orașul ăsta, domnul meu! Iată, prietenilor mei nu le-a trebuit prea mult timp ca să le găsească!
Duffy : Da, văd! Dar câteodată simți parcă nevoia să scapi de aceste tentații. Sunt atât de efemere! Omul are nevoie de ceva trainic, un sentiment de siguranță, pe care niciodată o femeie nu ți-l poate asigura.

(Duffy îl privi aproape galeș, potrivindu-și părul)

Berty : Întotdeauna am fost de aceiași părere. Nu vreți să continuăm dicuția în camera mea? Este atâta zgomot aici!
Duffy : Cu plăcere! Nici eu nu suport gălăgia și luminile astea stroboscopice care pur și simplu te amețesc!

(Urcă cu liftul. Intră în camera lui Berty, care dă drumul la combina audio. O muzică siderală inundă încăperea)

Berty : Ia loc, te rog! Ce bei?
Duffy : Ceva dulce, desigur! Nu suport alcoolul tare! De fapt, în meseria mea de ziarist trebuie să fiu mereu cu mintea trează.
Berty : O meserie interesantă și care te face să colinzi întreaga lume!
Duffy : Și să cunoști oameni de cele mai felurite vârste, profesii...
Berty : Sexe...!
Duffy : La capitolul ăsta preferința mea este una...mai deosebită...dar omul trebuie în viață să încerce de toate, nu credeți?
Berty : Ba da, uite că ne potrivim la gusturi!
Duffy : Acum sunt prins până peste cap cu un târg internațional, aici, la București...
Berty : Ce coincidență! Eu și prietenii mei vrem să încheiem acolo o mare afacere cu îngrășăminte chimice cu o firmă românească...Așa, că, oricum ne vom mai vedea...Fă-te comod...mă scuzi câteva clipe!

(Berty intră în baie. În acea clipă, Duffy scoate din haină un plic cu un praf alb pe care-l toarnă în paharul gazdei sale. Revenit în cameră acesta ridică paharul)
Berty : În cinstea prieteniei noastre, nu te superi, nu?
Duffy : Nu, mă bucur că gândim la fel!

(Duffy bea încet, delicat, ca o femeie răsfățată, în timp ce Berty îl dă pe gât cu o mișcare sigură, bărbătească și-și mai toarnă unul. Vrea să se apropie de Duffy, dar simte că se învârte camera cu el. Se repedei spre o măsuță, dar picioarele nu-l mai ascultă. Bolborosește câteva cuvinte, apoi se prăbușește în genunchi. Duffy scoate un pistolet cu amortizor)

Duffy : Hai, amice, nu fi dezamăgit că ai pierdut o bucățică bună ca mine în seara asta. Ce să-i faci, așa este viața. O vor simți pe pielea lor și prietenii tăi, care acum se înfruptă din plăcerile trupești ale fetelor Magdei. Iar mai târziu vor gusta ca și tine, de altfel, din glonțul meu.

(Îi pune țeava la ceafă și trage. Berty cade moale de-a lungul peretelui, lăsând o urmă roșiatică pe tapetul cu flori de nufăr)

Duffy : Pantere negre!(scuipă cu dispreț pe trupul de-acum inert)

(Își pune o pereche de mânuși, șterge bine paharul din care băuse, ia țigara din scrumieră și o aruncă în toaletă, trăgând de câteva ori apa. Scoate mobilul și după câteva clipe raportează ca un soldat disciplinat : „ Bună seara, d-le Stopf. Sunt „Dihorul”. O panteră tocmai a căzut în capcană. Urmează și celelalte două! Apoi, vom intra în cuibul „Corbului!”).


Scena IX

(Biroul col. Avramescu, de la Brigada Antiteroristă. Intră cpt. Doru Scarlat)

Scarlat : D-le colonel, iată rezultatul expertizei. Cele trei cadrave de la „Inter” au murit prin împușcare în ceafă. Unul dintre ei consumase un tranchilizant foarte puternic. Ceilalți doi erau sub efectul băuturilor alcoolice. Aceiași armă, același calibru.
Avramescu : O răzbunare între facțiuni, nu?
Scarlat : Sau o mișcare mai rapidă a celui ce poate urma să le devină victimă celor trei.
Avramescu : Dacă nu cumva toți urmăreau aceiași țintă și cel care i-a executat le-a luat-o înainte...Să fie vorba de comandoul despre care am fost informați că vine în România? Barmanul ce a zis?
Scarlat : Fetele cu care au plecat în cameră doi dintre ei nu erau din zonă. Erau noi, prospături, profesioniste însă. Au dispărut fără urmă! Guarzii hotelului spun că nu le-au mai văzut până acum. În orice caz am vorbit și cu mr. Crăciunescu, de la „Moravuri”, să vedem dacă ne poate ajuta...Cel de al treilea arab, a plecat cu un gay, după spusele barmanului și știți și d-voastră că aceștia au ochiul format la câte văd din spatele tejghelei...
Avramescu : Și cocota masculină?
Scarlat : Nevăzut, necunoscut! În orice caz, un profesionist cu un sânge rece fantastic, din moment ce a reușit să anihileze trei membri ale unei grupări recunoscută pentru violența ei.
Avramescu : Avem două piste: prima, ucigașul cu sânge rece al celor trei a fost plătit de cel care urma să fie lichidat de aceștia... A doua...
Scarlat : Ucigașul celor trei este cel care trebuie să-l lichideze personal pe cel aflat în atenția comandoului. De aceea le-a luat-o înainte și i-a scos din peisaj! Și atunci treaba devine a naibii de complicată! De ce nu le-a lăsat pur și simplu pe pantere să-l „sfâșie” ele? Înseamnă că nu are numai misiunea de a-l lichida! Mai urmărește ceva, înainte de a-l trimite și pe el în lumea drepților! Dar ce?
Avramescu : Trebuie să stau de vorbă cu col. Davidescu! Singuri nu vom putea dezlega această enigmă!
- va urma -