“Balamuc”



(fragment)



Actul I, scena 1



Decorul: În stânga scenei, o bucătărie modestă, de prost gust: o masă, un dulap cu vitrină, o mască de chiuvetă, un cuier-pom. Ceva mai spre centrul scenei, un fotoliu și un televizor, dat ,,tare”. Dreapta scenei se află în întuneric. Lumină crudă, doar în stânga scenei, deasupra mesei.

Personaje: cpt. Vasile Alboiu, stând la masa de bucătărie, îmbrăcat in pijama și
soția, așezată în fotoliu, îmbrăcată într-un capot strident.

ALBOIU (citește siderat un petic de hârtie): Patru cartofi… trei roșii… un morcov (pauze din ce în ce mai lungi)… o juma’ de parizăr… bulion… trei mere… (ridică tonul): Pe ce-ai dat, dragă, trei sute milioane?!?
SOÞIA (ton agasat, ca și cum ar continua o discuție mai veche): Uite, știi ce, dacă nu-ți convine, n-ai decât ca de mâine să-ți faci piața singur!
ALBOIU: Și adică de ce, mă rog, numai fiindcă mata ești mână spartă?!? (pauză meditativă): Bine mi-ar sta mie, ditamai polițistu’, să car sacoși printre precupețe!
SOÞIA: Da’ ce, Vasile, îți cad gradele dacă iei și tu un sac de cartofi?!? În loc tu să zici: lasă dragă, că de mâine mă duc eu și fac ordine în piața aia nenorocită! (pauză de indignare). Fir-ar a dracului de piață, că tu nici nu ști ce escroci s-au făcut țăranii ăștia!
ALBOIU: Va’ zică, ’mneaei ar vrea să mă duc să iau mitocanii de beregată (schițează): ,,De ce nu lași mă, chiaburule, pătrunjelu’ mai ieftin?!”. Și jap, jap, jap, jap – o palmă! Pe urmă, să scot legitimația și să urlu (joacă, pe ton ridicat): Io-s comisaru’ Vasile Alboiu de la Criminalistică, ia faceți bine să vindeți la prețu’ de producție! Că vă ia mama dracului, dac-o mai escrocați pe nevasta-mea!
SOÞIA (disprețuitor): Nu rîde, prostule, că sectoristu’ Firică își face singur piața! Mă rog, de cele mai multe ori vine piața la el, acasă... Și... ce bine se gătește la ei! (răstit): Adică, ce, dacă tu ești comisar la Criminalistică, n-ai niciun cuvânt de spus față de ăștia care ne sabotează activitatea la cratiță?!? (scârbită): Parcă n-ar fi trecut și peste voi, în miliție, o revoluție! (nostalgică, privește în gol): Înainte știai să-mi aduci murături de la cantina partidului!

(Alboiu are o privire disprețuitoare, timp în care începe să studieze un ziar luat de pe masă. După o scurtă pauză):

SOÞIA (atentă la explicațiile de la televizor): Ascultă, dragă, tu crezi prostiile astea, cu (silabisește) tele-por-tabilitatea?
ALBOIU (bulversat): Pe cine?!?...
SOÞIA: Astea, dragă, cu indivizi trimiși d-aiurea, din alte timpuri, și nimeriți printre noi (revelație): să zicem, la coadă la 6 din 49!
ALBOIU (citește ziarul, fără să fie atent la replica soției): Ai dracului!!!
SOÞIA (nedumerită): ...
ALBOIU: Ãștia iar au scumpit mangalu’!
SOÞIA (și mai nedumerită): Da’, dragă, noi nu folosim mangal!...
ALBOIU: Nu folosim, da’ ne afectează! (schițează gestul de a explica de ce, renunță scârbit si reîncepe să citească ziarul. Soția își cercetează halatul, de parcă l-ar vedea pentru prima dată. O nouă pauză).
SOÞIA (surescitată): Þi-am spus că a dispărut și vecinu’ de la patru?!? ALBOIU (absent, citește în continuare)
SOÞIA: De trei zile! (pauză; răspunde unei întrebări nerostite): Ãla dragă, care era turnător la voi, la miliție!
ALBOIU (devine brusc atent)
SOÞIA (amuzată): Copii din bloc zice ca l-au teleportat ăștia la vreo ambasadă, în străinătate! Sau cine știe (meditativ), mâine-poimâine îi vezi portretu’ robot în „Evenimentul Zilei”!
ALBOIU (scârbit): Mai bine ai termina cu prostiile și ai pune și tu ceva de mâncare! (pauză; ton imperativ): Taie și tu niște brânză și fă o salată (cu un ton mai jos) că trebuie să tragă omu’ de tine, să-ți miști fundu’ ăla mare din fața televizorului!
SOÞIA (plictisită și vexată): Ho, Flămânzilă, că n-ai crăpat încă de foame, la mine-n casă! Da’ să știi că n-am luat brânză, că era scumpă! (schițează, lasciv gestul de a se ridica din fotoliu. Între timp, începe să sune telefonul. Nici unuia nu-i vine să răspundă. După câteva apeluri, Alboiu lasă ziarul și ridică receptorul).
ALBOIU: Alo, da... (pauză, timp în care se enervează vizibil). De ce țipi, măi animalule?!? Da, io sunt, și ce-i cu asta? (pauză scurtă). Bine, raportează! (pauză ceva mai lungă). Hoo, că nu pleacă mortu’ din stradă! (pauză). Bine, vin și io... (se grăbește să adauge): Și să nu dispară iar ceva de pe-acolo, că dracu-i al vostru!
SOÞIA (rămâne în fotoliu, cu o curiozitate stăpânită): Ce-i dragă, iar te cheamă unul din morții tăi celebri?...

(Alboiu își ia impermeabilul din cuierul-pom și îl îmbracă direct peste pijama)

ALBOIU (satisfăcut că poate să dea cu tifla – rânjește): Da, dragă, imaginează-ți că a mai plecat unu’ s-o viziteze pe soacră-mea! Nu vrei să-i trimitem, pe lumea-ailaltă, un pulovăr?!?

(Iese precipitat, prin stânga scenei, fără să mai aștepte replica soției care, din fotoliu, îi aruncă priviri otrăvite și înjurături înfundate. Scena se întunecă brusc).


Actul I, scena 2

(Acțiunea se mută în dreapta scenei, care se luminează difuz, în albastru. Întins pe jos, un „cadavru” îmbrăcat în pijama – asemănătoare cu a căpitanului – cu o pungă de plastic, trasă pe cap. În jur, forfotesc polițiști în uniformă, un fotograf, un criminalist dotat cu metru de croitorie.)

Personaje: Alboiu,
plutonierul Hîrjică,
un brancardier,
Criminalistul Cocîrlea.

HÎRJICÃ (vizibil „afumat”, cu uniforma în dezordine, șapca cu cozorocul la spate, se adresează cu dificultate căpitanului): Ordonați și permiteți să raportez: plutonier Hîrjică!
ALBOIU (scârbit): Ce-i cu tine, mă, în așa hal?! De unde vii la ora asta?
HÎRJICÃ (vesel): Dă la servici, să trăiți! (sughiță)
ALBOIU: Beat ca un porc!... (pauză; cu gândul parcă în altă parte): Ce-avem aici, plutonier Hîrjică?
HÎRJICÃ (adoptă un ton mai oficial): Permiteți să raportez: veneam cu Gică dinspre sediu, când deodată...
ALBOIU (siderat): Care Gică, trăsnitule?!?...
HÎRJICÃ (servil): Cum care? Sectoristu’! Vorba e că veneam de la sediu, cu patru beri în traistă (confesiv): c-am văzut meciu’ la birou și, când ajungem lângă spital, o văd pe zăluda asta în pijama, aici de față (arată acuzator spre cadavru) - traversa, parcă ieșită din balamuc!
ALBOIU (hâtru): Da’, pe cine-ai mai văzut tu, mă, în ziua de azi că traversează omenește?... Mașina ai depistat-o?
HÎRJICÃ (jenat de flash-urile fotografului): Depistat, că doar n-a plecat dă la locu’ faptei! Șoferu’ – l-am adus la sediu, e bun dă cinste! (își freacă, satisfăcut, mâinile).
ALBOIU (vizibil iritat, plictisit; își ridică de frig gulerul la impermeabil; își aprinde o țigară): Ai procedat la?...
HÎRJICÃ (doct, îi ia vorba din gură): Care identificare, dom’ comisar, că i-a trecut cu daravela peste cap!?... Am căutat ceva să-i acopeim fasonu’, așa c-am băut berea și-am folosit sarsanaua proprie și personală!
(Apare criminalistul, cu patru sticle goale, cu etichete de bere; agitația in scenă continuă)
CRIMINALIST (și el, vizibil „afumat”): Șefu’, am găsit patru corpuri delicte...
ALBOIU (agasat): Dă-le dracului! (privește cu atenție) Mă criminalistule, voi v-ați băut mințile cu toții?!?...

(Criminalistul aruncă, rușinat sticlele, în culise, unde se sparg cu zgomot)

HÎRJICÃ (își dă aere, cu mâinile la spate, deși are dificultăți cu echilibrul): După cum vedeți, reiese dîn aspect că moarta a fugit dă vizavi, din spital. Pijamaua are ștampilă dă inventar, să n-o fure bandiții de bolnavi, la externare...
ALBOIU: Ai verificat și în ce secție era?
HÎRJICÃ (derutat): Unde să verific, că la ora asta din noapte nu-i nici dracu’ în spital!? S-au culcat toți doftorii, în special ăia care era de gardă! Ce să mai, șefu’, treaba-i clară, cucoana a șters-o din salon și-a călcat-o mașina! Ãla scapă doar cu suspendare, n-are nicio vină. Avocatu’ să-i trăiască!

(Între timp apar doi brancardieri, evident treziți din somn, cu halatele în dezordine, pijamale pe dedesubt, complet blazați).

BRANCARDIER I: Am venit să luăm coletu’, dacă nu vă mai trebe...
ALBOIU (în pragul isteriei): Ce-aveți mă, ați innebunit?!?
BRANCARDIER I (se opresc mirați): Lasă, dom’ne, că ne pricepem; spitalu’ și morga e la doi pași! (agresiv): Ce, voiai să venim cu salvarea?! N-am benzină nici pentru un ciubuc!
ALBOIU (are un gest de lehamite și în același timp de încuviințare; încearcă vizibil să se calmeze și aruncă scârbit țigara). Hîrjică, mâine la șapte ne-ntâlnim în fața Spitalului. Vedem unde era internată fata și p-ormă ne ocupăm de lucruri mai serioase. Uite pentru ce m-ați scos din casă, pe-o vreme ca asta (după o pauză, are o idee): Adică, ce să aștept până mâine, dacă tot mi-am stricat somnu’? Dacă nu dorm eu, nu doarme nimeni! (poză): Îi sculăm pe toți, ce mama dracului!

(Hîrjică se insuflețește vizibil; agitația de la locul faptei se intensifică până devine o hărmălaie insuportabilă. Se aude din ce în ce mai distinct și mai tare o sirenă de mașină de poliție. Personajele ies prin spatele scenei unde, pe fundal, se profilează spitalul.)



Actul I, scena 3

Alboiu intră în spital, din spatele scenei spre rampă, însoțit de Hîrjică și criminalist. Rămîn în prag, pînă îi împing din spate brancardierii, vizibil iritați că sînt încurcați din treabă. Toți trei își scot, aproape concomitent, fîșurile de ploaie și toți trei rămîn în pijamale - din acest motiv, se uită uimiți unul la altul.

ALBOIU: Parcă ziceai că veniți de la sediu, nu de-acasă!... În pijamale?!?
HÎRJICÃ: Așa e, dom’ comisar, da’ ne trăsesem și noi la scutece, dîn cauza orei înaintate. Ziceam că, dacă ațipim la meci, să nu ne prinză îmbrăcați și să șifonăm bunătate de uniforme vechi. Că altele nu ne mai repartizează...
ALBOIU: Știu, pînă-n două mii paișpe! Ce vrei, buget de austeritate la Ministerul de Interne... (către criminalist): Băi, criminalistule, ție cum îți zice, că-mi scapă numele?
CRIMINALISTUL (vizibil însuflețit): Cocîrlea, să trăiți! Mă știți, nu să poate să nu mă știți! (evocativ): Cînd a fost ministrul în control, anul trecut și i-a tras unuia palme, de față cu tot Inspectoratul de poliție?... (mîndru): Mie mi-a tras, io sînt ăla!
ALBOIU: Da, da, da, parcă... În fine, să ne-apucăm de treabă (se uită în jur): Da’ chiar e pustiu la ăștia... N-o fi nimeni de gardă?

(reapare unul din brancardieri. Se apropie de Alboiu):

BRANCARDIER I (interogativ): Dumneavoastră?...
ALBOIU: E nu, că v-a tîmpit pe toți ploaia asta! Nu ne-am întîlnit adineauri afară, nu erai cu brancarda?!?
BRANCARDIER I: Ba da, da’ aici înăuntru nu mai sînt brancardier, sînt director! Salariu mic, asta e, fac cumul de funcții. Știați că un brancardier, cu tot cu ciubucuri, cîștigă mai bine decît un director?!
ALBOIU (mirat): Decît un director de spital?!?
BRANCARDIER I (DIRECTOR): Eeh, nu chiar... Mai mult decît un director... de liceu, să zicem!
ALBOIU: Așa da, mi se pare corect! Una peste alta, vă învîrtiți frumos, ce să zic... Dar, să revenim: n-avem timp de pierdut - din ce salon credeți c-a fugit pacienta călcată de mașină?
BRANCARDIERUL-DIRECTOR: De unde știți c-a fugit de la noi?!...
ALBOIU: După pijama, vezi bine! (se uită la propria pijama, vizibil încurcat). Era sau nu pijamaua spitalului? Directore, sper că nu-ncerci să mă aburești! Noi tot aflăm pînă la urmă. Cît de mare poa’ să fie spitalul ăsta?
BRANCARDIERUL-DIRECTOR: Ãsta?! Are paișpe etaje, dom’ne! E făcut de sovietici, înainte de retragere. Au vrut să-l demoleze anu’ trecut, ca să nu-l mai renoveze, da’ n-a căzut! În schimb, au dărîmat biserica de vizavi - de la suflul exploziei...
HÎRJICÃ (simte nevoia să intervină, după ce a inspectat minuțios toate colțurile încăperii): Dom’ne, uite care-i treaba, oricîte etaje o avea șandramaua asta, noi tot o găsim pe moartă! (încurcat): Adică, o să găsim unde stătea cazată... Cocîrleo, hai cu mine să strigăm prezența. Hai (strigă tare), toată lumea pe culoar, alinierea la perete!
ALBOIU: Nesănătoșilor, ați înnebunit definitiv?!? Aici e spital, nu balamuc! Cum să scoateți bolnavii din saloane, la ora asta?! Ho, c-o găsim noi pe moartă, unde era pacientă. Că, era pacientă, nu?
BRANCARDIERUL-DIRECTOR (gest de neputință): Io știu ce să vă zic, că aici sînt sute de pacienți, mai mulți decît locuri, că dorm și trei într-un pat!? Două treimi sînt muieri, așa că... Da’, dacă a fugit de-aici, aflăm noi de unde. Permiteți să mă uit în registre...
CRIMINALISTUL: Da, și ce-o să găsești acolo, dacă nu știm cum o chema?! (către Alboiu): Dacă-mi permiteți, dom’ comisar, în calitate de criminalist... (către director): Acolo, în registre, aveți și pozele pacientelor? (Directorul tace). Păi, vedeți? Prin urmare (doct): nu ne rămîne decît să căutăm în ce salon a rămas un pat liber, și-am găsit moarta, gata!
ALBOIU: Foaaarte inteligent Cocîrleo! N-ai auzit că stau cîte trei într-un pat?!? Și dacă era singură, cum a plecat, și-a pierdut locul, sănătate la neamuri! Ce, aici e hotel de lux?!?
BRANCARDIERUL-DIRECTOR: Observație corectă, dom’ comisar, nu ne permitem să lăsăm paturi goale! E trei milioane un pat, dacă vrei luxu’ să stai singur... (își dă seama de gafă. Se scuză): Dați la brancardieri, ei se ocupă cu d-astea...
HÎRJICÃ (hotărît): Dom’ comisar, vedeți? Aștia-s niște escroci, v-am spus io. Trebuie luați tare! Zice c-o să caute în registrele lor, da’ ne amețește. Ce mai, tre să mergem personal, din salon în salon, să-i numărăm ca pe gîște! Altfel nu să poate!
ALBOIU: O să facem și asta, dacă e nevoie. Eu zic să ne-mpărțim, și-o luăm din etaj în etaj. Uite, io le iau pe alea impare, voi pe restul...
CRIMINALISTUL: Adică, care restul?!... În fine, ne orientăm noi. Vorba e, să fie muncă egală, juma-jumate! Hai, Hîrjică, nu mai sta, că-ți stă norocul! Începem (arată spre culise) din capătul ăsta, că-i lumină. Dom’ comisar, dumneavoastră de unde-o luați?
ALBOIU: De la etajul întîi, că-i impar, idioților! Directore, ce-i la etajul întîi? E cineva acolo, noaptea?
BRANCARDIERUL-DIRECTOR: Ginecologia! E dășchis acolo, că lucrăm foc continuu - nașteri, chiuretaje, avem de toate. Să mergem, că acu se crapă de ziuă și ne călcăm pe picioare cu pacienții pe-aicea. Dom’ comisar, după mine!

(ies toți, pe toate trei laturile scenei).