Iurie Burlacu


Oamenii noi
sau
De ce ne pierdem timpul cu Timpul






PERSONAJE: Adam
Eva
Bărbatul
Femeia
Îngerul
Barmanul
Vecinul I
Vecinul II
Vecina
Doamna cu ochelari de soare pe ochi și exagerat de fardată
vocea unui domn din stradă
Vocea Domnului

SCENA 1

(Scena reprezintă încăperea unui bar. BARMANUL șterge paharele cu un șervețel uscat, apoi le anină de suportul special de de-asupra tejghelei. VECINUL I, care stă în fața sa pe un taburete înalt, soarbe savuros dintr-o halba de bere. Al treilea personaj din această scenă, care stă la o masă ceva mai într-o parte, și care își citește ziarul sorbind periodic din ceașca cu cafea, e VECINUL II)

VECINUL I: (îngîndurat, dar brusc se face că începe a rîde) Drăcie!
BARMANUL: (destul de serios) Ce te-a apucat rîsul?
VECINUL I: Mi-am amintit un banc și rîd, ce?
BARMANUL: Atunci spune-l ca să rîd și eu!

(Vecinul II ciulește urechile ca să asculte și el bancul)

VECINUL I: (foarte distrat, de parcă ar privi o comedie) Stai să rîd eu mai întîi, și-apoi ți-l spun și ție!

(BARMANUL șterge în continuare păhărelele, iar VECINUL I rîde ca un prost de unul singur. Își întoarce capul spre VECINUL II, care reușește repede să-și retragă privirea de la el și să și-o arunce asupra ziarului, prefăcîndu-se că citește. La un moment dat, BARMANUL se oprește de șters privindu-l intrigat și curios pe VECINUL I, care nu se mai poate opri de rîs)

BARMANUL: Mai e mult?
VECINUL I: (încă rîzînd) Poftim?
BARMANUL: Zic, mai mult pînă îți termini rîsul?
VECINUL I: (răsuflînd profund) Uf, încă puțin... Uf, uf... (pare că se liniștește, dar îl apucă o nouă criză de rîs)

(VECINUL II îi aruncă BARMANULUI o privire interogativă despre VECINUL I. Acesta dă din umeri, ștergînd păhărelele mai departe. Urmează o pauză mai lungă)

BARMANUL: (puțin enervat, către VECINUL I) Ai de gînd să încetezi cu rîsul ăsta prostesc și să-mi spui bancul, sau urmează să te dau afară?!
VECINUL I: (potolindu-se) Gata... Ajunge... Nu am mai rîs de mult cu atîta poftă... Uf... Și vă spuneam... Despre ce vă spunem?
VECINUL II: (jenat) V-ați amintit un banc și ați vrut să ni-l spuneți și nouă...
VECINUL I: (brutal) Nu vouă, ci domnului meu prieten Barmanul!
VECINUL II: (rușinat) Scuzați... (își trage ziarul în față, ca să-și ascundă privirea)
BARMANUL: (către VECINUL I) Și totuși domnul meu, cu bancul cum rămîne?
VECINUL I: (dă lehamite din mînă) Lasă, nu are rost să-ți pierzi timpul cu bancurile astea!
BARMANUL: Dacă nu vrei să mi-l spui, atunci n-o face, dar să știi că ești un nerușinat!
VECINUL I: (indiferent) Știi, mi se rupe...
VECINUL II: (ițindu-se de după ziar) Domnule Barman, dacă doriți, pot să vă spun eu un banc? Recunosc, nu e de loc amuzant, dar e un banc totuși...
BARMANUL: (indiferent) Domnule Vecin II, nu are nici un rost să vă pierdeți timpul cu bancurile astea!
VECINUL II: (sfios ca un copil) Nu, am vrut să știu doar, dacă pot să vă spun un banc... (se retrage din nou după ziar)
VECINUL I: Spuneți-mi-l mie! Chiar dacă nu e de loc amuzant, îl voi asculta cu o satisfacție nebună!
VECINUL II: (lăsînd ziarul într-o parte, cu o voce tremurîndă) Într-o zi, mergea pe stradă un domn cu ziarul subsuoară. Din direcția opusă vine o doamnă, îmbrăcată într-un impermeabil negru și lung, din piele, cu ochelari de soare pe ochi și exagerat de fardată... Ajungînd în dreptul domnului, doamna își scoate ochelarii de pe ochi și-l întreabă „Spuneți-mi vă rog, știți cumva cît e ora?” Domnul saltă umerii, în sens că nu știe. „Atunci îmi spuneți poate, ce zi e astăzi?”, insistă doamna. „Habar n-am”, răspunde domnul. Doamna ezită puțin, apoi i se adresează din nou „Dați-mi vă rog, ziarul d-stră!” Domnul îi întinde ziarul și doamna dispare în mulțimea de pe stradă. El o privește ceva timp, pînă o pierde apoi se pornește într-ale sale... (pauză) Ei?

(BARMANUL se prăpădește de rîs. Mai nu cade pe jos, în spatele tejghelei. VECINUL I însă, stă înlemnit privind uimit și indignat pe BARMAN, neînțelegînd care e hazul)

BARMANUL: (încă rîzînd) Hai că ai dat-o bună, amice! Pînă la urmă, netotul ăla a rămas fără ziar...
VECINUL II: Așa e, dar nu asta e poanta!
BARMANUL: (brusc devine serios și dezamăgit într-un fel) Nu? Și care e atunci?
VECINUL II: Ziarul nu avea nici o literă tipărită pe el! Ei? (începe a rîde tare, într-o măsură oarecare, imitîndu-l pe BARMAN din momentul de mai sus)

(BARMANUL nu mai rîde, se întoarce către VECINUL I și-i aruncă o privire interogativă despre VECINUL II. Acesta dă din umeri, trăgînd o sorbitură din halba sa. VECINUL II rîde în continuare ca un prost)

BARMANUL: (într-un fel șocat) Ei, ce părere ai?
VECINUL I: (indiferent) Cred că e nebun!
BARMANUL: Și cum se face că înnebunești așa, spunînd un banc?

(În bar întră DOAMNA îmbrăcată într-un impermeabil negru și lung, din piele, CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI și EXAGERAT DE FARDATÃ. Se apropie de tejghea, abia respirînd. Are subsuoară un ziar)

DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (către BARMAN) Vă rog mult, n-ați putea să-mi spuneți ce scrie în ziarul ăsta, că nu mai sunt în stare să deosebesc literele! (BARMANUL ia ziarul și-l răsfoiește) Citiți aici, pe prima pagină, sus... Aici, unde se scrie data și ziua editării ziarului... (așteaptă curioasă) Ei, ce scriu? Ce dată scriu că e azi? Ce zi scriu că e azi?
BARMANUL: (pufnește în rîs) Mă scuzați doamnă, dar ziarul acesta e gol-goluț... Nu e nici o literă tipărită în el! (începe a rîde ceva mai sănătos) Acesta nu e un ziar... Acestea sunt doar... niște hîrtii curate... (începe a rîde ca un stricat, urmîndu-i exemplul și VECINUL I cu VECINUL II)
VECINUL II: (înecîndu-se în hohote) Acum ați înțeles care e poanta adevărată? Ha-ha-ha!.. Ziarul ce la furat din mîinele acelui domn netot, nici măcar nu era un ziar adevărat!.. (rîde și mai tare)

(La spusele acestuia, BARMANUL cu VECINUL I rîd și ei cît se poate de tare. DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI se simte oarecum ofensată și se îndreaptă spre ieșire)

DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (deschide ușa ca să iasă, dar deodată se oprește, întorcîndu-și capul către cei trei) Domnilor, spuneți-mi vă rog, nu știți cumva ce zi e astăzi?

(Cei trei domni se opresc de rîs, fac un schimb de priviri între ei, apoi izbucnesc într-un alt rîs și mai infernal)

DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (rușinată) Mă scuzați... (iese)

(Cei trei rîd în continuare, abia reușind să-și tragă aer)

SCENA 2

(Scena reprezintă o altă scenă de teatru. Aceasta din urmă, reprezintă la rîndul ei o încăpere din subsol, de-asupra căruia se află barul. Pereții sunt umezi și igrasioși, iar pe alocuri se observă pete de mucigai. Lustra este reprezentată printr-un simplu bec electric, care răsfrînge o lumină slabă. Pe pereți pot fi atîrnate cîteva tablouri sau niște fotografii decupate din reviste. În stînga scenei – un pat, lîngă pat poate fi un fotoliu jerpelit și de o culoare ștearsă. în dreapta – o masă, cîteva scaune și necesarul mobilier pentru bucătărie, iar în fund – un dulap. Televizorul stă, cumva, în fața dulapului, ca ecranul să fie văzut din sală. În general, mobila și toate cele cîte se găsesc în încăpere, trebuie să dea încăperii un aspect de sărăcie și umiditate, ca situația ce va urma să pară mai adecvată.
ADAM, un bărbat în floarea vîrstei, cu mustață și barbă, păr lung, poartă ochelari, stă întins pe pat și meditează. Își alină gîndurile cu o țigară, dar trage din ea foarte rar, fiindcă e absorbit totalmente de ceea ce-l frămîntă. EVA stă în fotoliu, răsfoind o revistă. E o femeie de-ale casei, fără deprinderi dar și fără complexe, care își știe locul său în menținerea căldurii familiare.

ADAM: (îngîndurat) Auzi iubito, spune-mi te rog, ce zi e astăzi?
EVA: (dă din umeri) Habar n-am! Știi doar că încă nu am cumpărat un calendar pentru anul acesta!
ADAM: De fapt, poți nici să nu cumperi!
EVA: De ce?
ADAM: (indiferent) De aceea fiindcă nu mai are rost!
EVA: (indignată) Cum adică, n-are rost? Dacă mă întrebi și mîine, ce zi e astăzi, sau poimîine? Să știi că nu am de gînd să-ți dau în fiecare zi unul și același răspuns!
ADAM: Nici nu este nevoie să-mi dai în fiecare zi unul și același răspuns!
EVA: Și atunci? Cum să fac de fiecare dată, cînd mă întrebi ce zi e astăzi?
ADAM: Trebuie să te comporți, ca și cum te întreb pentru prima oară! În felul acesta îți va fi mai ușor să-mi dai în fiecare zi unul și același răspuns!
EVA: Nici de data aceasta n-ar fi trebuit să-ți răspund astfel, fiindcă așa ți-am răspuns și ieri și alaltăieri și tot așa mai departe!
ADAM: Trebuie să-ți imaginezi că întrebarea ce ți-o pun în fiecare zi, e una care se pune numai o singură dată, astfel și răspunsul ce mi-l afișezi zilnic, va fi unic!
EVA: Chiar astăzi voi merge la un chioșc și voi cumpăra un calendar! Nu mai pot trăi așa! Într-o măsură oarecare, chiar mi-e rușine că-ți răspund în fiecare zi una și aceeași!
ADAM: Poți crede chiar că întrebarea ce ți-o pun atît de des, face parte dintre acelea ce nu se pun deloc!
EVA: Și-apoi, ce ne costă să dăm un leu-doi, ca să avem și noi o minune de calendar în casă?
ADAM: Dacă îți vei putea insufla lucrul acesta, atunci nici nu va fi nevoie să-mi răspunzi!
EVA: Îți dai seama, dacă întră vreun vecin și ne întreabă „Ce zi e astăzi?”, atunci ce ne facem? Dăm din umeri, și-i spunem că nu știm...
ADAM: Iubito, viața nu e chiar atît de oribilă... Vom fi fericiți, vei vedea!
EVA: Am putea păți rușinea și ne va rîde întreg cartierul! Înțelegi? Va trebui să stau zile întregi în casă, ca să mă feresc de privirile ironice și batjocoritoare ale vecinilor!
ADAM: Noi nu avem nevoie să știm ce zi e astăzi, fiindcă ziua aceasta e una misterioasă și nu cred că și-ar dori să-și scoată identitatea la suprafață!
EVA: (mîhnită) Presupun că va trebui să stau în casă mult timp, pînă în ziua, cînd va întra un alt vecin și ne va întreba „Ce zi e astăzi?”, iar noi iarăși vom spune că nu știm, nu avem calendar și atunci...
ADAM: (continuă vorba EVEI) ...atunci iar vom păți rușinea și ne va rîde tot cartierul!.. (pauză) Și-apoi, ziua aceasta în care savurăm din plin plăcerea vieții, e ziua noastră ce preferă să rămînă în taină
EVA: (dezamăgită) Ce soartă împuțită ne-a căzut pe umeri!
ADAM: Trebuie să înțelegi că ceea ce se întîmplă, e un fenomen neobișnuit... Și-apoi, nu învinui soarta, căci ea nu e de vină!
EVA: Poate, vrei să spui că eu sunt de vină?
ADAM: Nici tu, nici eu și nici altcineva! Totul se va petrece într-o altă formă, nu așa cum crezi tu!
EVA: Adică?
ADAM: În primul rînd, rușinea o va păți vecinul, care va recunoaște că nu are calendar, iar în al doilea rînd, nu va veni nici un vecin care să ne întrebe „Ce zi e astăzi?”, fiindcă lor nu le mai trebuie să știe asta.
EVA: Iubitule, trebuie să cumpărăm un calendar și să-l atîrnăm aici, pe peretele ăsta!
ADAM: Dacă și vine unul, atunci rușinea nu-l va afecta tare, fiindcă el nici nu are nevoie de calendar și de aceea ne va întreba „Ce zi e astăzi?”, așa, numai într-o doară, ca să-și alunge plictiseala...
EVA: (analizînd suprafața unuia dintre pereți) Da, anume pe peretele acesta se va privi cel mai bine!
ADAM: Trebuie să acorzi mai multă atenție faptului, că ziua aceasta e ziua zilelor! Însemnătatea ei ține de fiecare individ în parte! Inclusiv și de vecinii noștri, care, presupun, că-și dau seama de misterul ei...

(Urmează o pauză modestă, în care ADAM cade cuprins de gînduri)

EVA: Nu știu ce tot spui, dar am presentimentul că dimineața aceasta... (ca să-și trezească bărbatul din reverie, accentuează cuvîntul) „dimineața” aceasta, zic, va fi foarte neobișnuită...

SCENA 3

(Scena reprezintă o încăpere din subsol, de-asupra căruia se află barul. Pereții sunt umezi și igrasioși... În general, mobila și toate cele cîte se găsesc în încăpere (o ladă mare și veche care se află între pat și dulap), trebuie să dea încăperii un aspect de sărăcie și umiditate, ca situația ce va urma, să pară mai adecvată.
BÃRBATUL stă culcat în pat și pare că doarme gesticulînd ca prin vis, totodată parcă ar medita discutînd cu el însăși. FEMEIA deretică prin casă, întoarcîndu-se periodic spre el și privindu-l oarecum îngrijorată.)

BÃRBATUL: (calm, dar treptat se va revolta) O fi ea dimineața aceasta – dimineață, dacă m-aș fi trezit pe la revărsatul zorilor, așa ca toată lumea! Eu văd că soarele îmi frige deja tîmplele, iar tu-mi spui că dimineața aceasta va fi foarte neobișnuită! Nu pot să te înțeleg! Sincer, chiar nu pot! Judecă și tu, cum poate fi dimineața aceasta nu ca celelalte, dacă eu la ora aceasta, de obicei, îmi iau prînzul. Nu e corect să gîndim astfel! S-ar putea să fim certați, iar pe noi lucrul acesta, nu ne prea aranjează! Mă înțelegi despre ce vorbesc? Mă refer la dimineața aceasta, care după părerea ta e o dimineață adevărată și încă o dimineață, ce s-ar dovedi a fi neobișnuită! Aceasta e culmea! Sincer, cred că ceva încurci! (pauză) Sau poate ai băut prea mult aseară și-acum starea aceasta molatică, care ar putea să te apese, îți insuflă niște iluzii... care... (pe un alt ton) Da, asta mai zic și eu... Niște iluzii, pe care într-adevăr aș putea să le numesc neobișnuite. (admirîndu-se) Ah, cît de frumos sună... Îți dai seama, dacă eu sau tu am avea niște iluzii, s-ar putea ca ele să fie neobișnuite, dar o dimineață, care de fapt, nu e nici un fel de dimineață, nu poate fi neobișnuită! (chibzuiește puțin) Nu, nu pot să admit lucrul acesta! Asta ar fi o jignire din partea noastră aruncată Absolutului și tu știi că eu nu-mi permit niciodată una ca asta! Altfel, s-ar duce dracului toată munca mea, care am depus-o ani de zile, pentru a ajunge la această concluzie. Și-apoi, ce te-a apucat să-mi declari că această dimineață, după cum am mai spus și scuză-mă că mă repet, nu e nici un fel de dimineață, va fi neobișnuită! Aici, iarăși devin confuz... Mă zăpăcesc uite-așa, văzînd cu ochii și nu pot să înțeleg ce vreai să-mi demonstrezi cu această declarație! (pauză) Oare, nu cumva vrei să spui că...
FEMEIA: (îl întrerupe) Iubitule, trezește-te odată, spală-te și hai să luăm micul dejun, că te-a prins amiaza în pat! (așează tacîmurile pe masă) Pe lîngă toate că dormi, mai îndrugi verzi și uscate! Ar trebui să-ți schimbi regimul ăsta încurcat! Să dormi nopțile ca toată lumea și ziua să-ți dai seama de unde se ia și unde se pune!
BÃRBATUL: (încurcat) Vezi iubito, că pentru a dormi nopțile ca toată lumea, trebuie mai întîi să știi de unde se ia și unde se pune ziua...
FEMEIA: Poți ști de unde se ia și unde se pune și în timpul nopții, numai că pentru asta, e nevoie să dormi... Trebuie să-ți formezi un regim strict pentru somn, altfel riști să-ți trăiești toată viața ca pe un vis...
BÃRBATUL: (încercînd s-o liniștească, se ridică din pat, se apropie de ea, o apucă de umeri și o sărută pe gît) Lasă scumpo, nu te mai agita, că visul e și el o părticică a realității și dacă nu-i accepți existența, nici realitatea nu mai e realitate! (pauză) Ar trebui să-l citești pe Freud!
FEMEIA: (ironic) Dar tu l-ai citit?
BÃRBATUL: Nu, dar știu că el a scris ceva despre interpretarea viselor și presupun că ar fi putut atinge și subiectul acesta!
FEMEIA: Lasă-l pe Freud de-o parte, că el nu te poate salva de ceea ce ești în realitate...
BÃRBATUL: Ei bine, dar ceea ce sunt eu în realitate, a fost, ca și cum, visul său, pe care nu și l-a putut realiza...
FEMEIA: (întrerupîndu-l, sarcastic) Ce spui!
BÃRBATUL: ...(continuîndu-și fraza) ...dar fii pe pace! În ciuda acestui fapt, el i-a făcut visului o interpretare, că te apuc fiorii...
FEMEIA: (disperată) Pe mine, în schimb, mă apuc fiorii cînd te aud vorbind în dodii! (se aude soneria de la ușă) Vezi, că a și venit cineva!
BÃRBATUL: Cine-o mai fi fiind la ora asta atît de matinală?

SCENA 4

(ÎNGERUL și DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI și EXAGERAT DE FARDATÃ stau pe marginea unei faleze, contemplînd apusul dureros de roșu al Soarelui. Au cîte o sticlă de brandy în mînă din care beau periodic cîte un gît, iar între degetele celeilalte mîini, fumegă cîte o țigară)

DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (trăgînd un fum sănătos din țigară) Tu ai făcut vreodată dragoste?
ÎNGERUL: De ce mă întrebi?
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Ca să știu dacă îngerii fac și ei dragoste.
ÎNGERUL: Da, fac.
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Dar tu ai făcut?
ÎNGERUL: Nu.
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (uimită parcă) Serios?
ÎNGERUL: (înghițind un gît de brandy din sticlă) Eu, toată viața, am iubit o femeie și niciodată nu am putut face vreun pas în stînga sau în dreapta.
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Ai suferit mult, presupun!
ÎNGERUL: Ce mai... Dar acum nu mai are nici o importanță.
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Þi-ai pierdut orice speranță?
ÎNGERUL: Nu chiar așa, dar acum nu mai are nici un rost!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (îngîndurată) Cîndva, și eu am iubit foarte mult pe cineva, dar acum totul s-a prăbușit în abis.
ÎNGERUL: Presupun că ai suferit și tu mult!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Ce mai... A fost greu, dar acum s-a terminat totul!
ÎNGERUL: Te-ai culcat cu el?
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Chiar în prima noapte, dar nu regret de loc!
ÎNGERUL: Ai fost fericită, presupun!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Doar pentru cîteva clipe, dar acum totul s-a sfîrșit!
ÎNGERUL: Nu-i nimic! Ești încă tînără, ai toată viața înainte!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Asta nu se mai poate numi viață!
ÎNGERUL: Mie, recunosc, mi-a fost insuportabil de greu să ies din cercul dragostei imposibile, dar acum m-am resemnat!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Viața pe care o duc, nu mi-a fost destinată cu adevărat, dar se vede că pînă la urmă, tot mie mi-a căzut colacul.
ÎNGERUL: Eu am izbutit să ies din tornada sfîșietoare a dragostei, și acum parcă sunt altul!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Viața pe care o duc, aș numi-o mai mult infernală!
ÎNGERUL: Se vede că anume ăsta ți-a fost destinul!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Da, dar atunci cînd m-au trimis pe pămînt, mi-au zis să nu-mi fac griji. Au spus că totul va fi cît se poate de minunat!
ÎNGERUL: Poate n-ai reușit să-ți vezi partea pozitivă a vieții?
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (îl privește indignată) Ce spui? Nu a fost nici o parte pozitivă! Toată viața mi-a fost neagră! Nici măcar o dunguliță albă! Nimic! Numai negru!
ÎNGERUL: Înseamnă că va fi de acum înainte! Trebuie să crezi!

(Ambii sunt destul de piliți)

DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Uneori cred că viața pe pămînt e o pedeapsă!
ÎNGERUL: S-ar putea!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Dar cu ce-am greșit, ca să fiu pedepsită acum atît de crunt?
ÎNGERUL: Cine știe? Tu constitui o valoare fără de preț pentru oameni, așa că pînă la urmă, oricum vei fi remunerată!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Chiar și de constitui o oarecare valoare, nimeni nu ține cont de asta!
ÎNGERUL: Pînă la urmă, își vor da seama și vor regreta!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: Posibil, dar atunci pentru mine nu va mai avea nici un rost!
ÎNGERUL: (lasă sticla din mînă și o cuprinde, mîngîind-o) Va fi totul cît se poate de bine! Vei vedea!
DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ: (își lasă fața pe umărul ÎNGERULUI) Te iubesc atît de mult!
ÎNGERUL: Și eu te iubesc scumpo!

(Apusul s-a trecut de mult și deasupra lor domnește întunericul nopții. Se aud fîlfîiri de aripi. Putem crede că acestea sunt produse de ÎNGER, care și-a luat zborul împreună cu DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ)

SCENA 5

(se aude soneria de la ușă)

ADAM: Întrați, e descuiat!

(întră VECINUL I)

VECINUL I: Noroc prietene! (o zărește pe EVA) A Eva, te salut! (o pauză de ezitare) N-ați putea să-mi spuneți, ce zi e astăzi, fiindcă nu-mi pot aminti și pace!
ADAM: (o privește pe EVA zîmbind, apoi către VECINUL I) Dar d-stră domnule Vecin I, ce, nu aveți un calendar?
VECINUL I: Nu, pentru anul acesta nu am!
ADAM: (ironic) Atunci de ce nu vă cumpărați unul?
VECINUL I: Să știți că nu m-am gîndit la asta. (chibzuiește) Dar de fapt, nici nu am nevoie de el! La ce mi-ar trebui?
ADAM: Cum la ce v-ar trebui? Ca să știți ce zi e astăzi, ce zi va fi mîine!
VECINUL I: Eu știu lucrul acesta și fără a mă folosi de el!
EVA: (indignată) Atunci de ce ați venit să ne întrebați „Ce zi e astăzi”?
VECINUL I: Știți, mă plictiseam și eu acasă și mi-am zis, ia să trec pe la voi, să vă întreb ce zi e astăzi, așa, ca să mă distrez puțin și să-mi alung plictiseala.
ADAM: Și credeți că v-ați distrat bine?
VECINUL I: Așa, puțin... În orice caz, mi-a făcut plăcere.
ADAM: Bine, atunci puteți pleca domnule Vecin I. V-ați jucat bine rolul! Vă garantez că la sfîrșitul spectacolului veți primi flori ca și toți ceilalți!
VECINUL I: (se închină puțin către ei) Rămîneți cu bine! (iese)
ADAM: Ei vezi, dar eu ce-ți spuneam? Nimeni nu are nevoie să știe ce zi e astăzi, sau mîine și tot așa mai departe!
EVA: Asta de loc nu înseamnă, că nimeni nu e interesat de lucrul acesta! Să zicem că cu Vecinul I ai ghicit, dar dacă vine alt vecin?
ADAM: Nu va veni nici un alt vecin! Crezi că el va lăsa totul baltă și va veni să ne întrebe „Ce zi e astăzi”? Stai liniștită!
EVA: Cum să stau liniștită, cînd e posibil așa ceva? Dacă primul a venit să ne întrebe, ce zi e astăzi, numai ca să-și alunge plictiseala, atunci se poate găsi altul, pe care l-ar interesa într-adevăr lucrul acesta! Îți închipui, a stabilit sărmanul om o întîlnire pe la sfîrșitul săptămînii și acum nu-și poate aminti: e începutul săptămînii, ori ea deja se sfîrșește!
ADAM: Bine, dar aici situația e puțin altfel! Un alt vecin ar putea veni să ne întrebe numai, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei și nu concret: Ce zi e astăzi. Ca să știi dacă e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei, nu e nevoie de calendar, iar noi doar despre el vorbeam! De ce ai schimbat tema discuției?
EVA: Nu am schimbat nici un fel de temă. Despre faptul că acum ar putea fi începutul săptămînii, ori sfîrșitul ei, am spus-o așa, ca exemplu Și-apoi, lasă-mă în pace că mă și doare capul!
ADAM: Trebuie să devii mai obiectivă!
EVA: Lucrul acesta nu mă va scuti de necesitatea de a cumpăra un calendar...
ADAM: Vezi, că dacă reușești să te convingi că nu ai nevoie de calendar, atunci nici nu vei simți necesitatea de a-l cumpăra!
EVA: Iubitule, un calendar în casă e ca un lucru sfînt... Ca o icoană, cărei trebuie să te rogi zilnic!
ADAM: Eu încă nu am auzit să stai în fața unui calendar și să te rogi!
EVA: Nimeni nu-ți spune să te rogi în fața unui calendar, însă faptul de a-l avea în casă e o chestie importantă...
ADAM: (se gîndește puțin) Scuză-mă iubito, dar noi nici nu avem icoană în casă!
EVA: În schimb, putem avea un calendar!
ADAM: Asta nu e una și aceeași! Te rog, nu profana lucrurile sfinte!
EVA: Crede-mă, că ceea ce ține de timp, e la fel de sfînt ca și icoanele... Inclusiv și calendarul!
ADAM: Sunt de-acord... Timpul, îl simțim cum trece, dar nu-l putem vedea sau pipăi...
EVA: Desigur, nici nu e nevoie să-l vezi, ori să-l simți!
ADAM: Dacă am zbura cu viteză mare, lumea pe lîngă noi ar trece rapid...
EVA: (continuînd vorba lui ADAM) Iar dacă ne-am opri brusc, am vedea tot ce ne înconjoară în altă formă!
ADAM: Exact! În altă formă – mai frumos, mai curat, liniștit, fără boli și durere...
EVA: Domnule Platon, lasă-mă în pace cu teoriile tale, căci și-așa mă doare capul!
ADAM: (îndreptîndu-se spre pat) Vezi că aceste teorii au proprietatea de a calma durerile de cap! (pentru el) Desigur, numai dacă dorești să le înțelegi! (se culcă în pat cu mîinele la ceafă și privirea în pod)

SCENA 6

BÃRBATUL: (parcă ezitînd) Dar tu la ce oră te-ai trezit?
FEMEIA: Mai bine, mai întreba dacă am dormit!
BÃRBATUL: (mirat într-un fel) De ce?
FEMEIA: (supărată) Fiindcă manifestările și discuțiile tale somnambulice m-au încurcat!
BÃRBATUL: Nu se poate!
FEMEIA: De ce nu se poate?
BÃRBATUL: Fiindcă eu am adormit abia spre dimineață. Nici măcar nu am stat în pat!
FEMEIA: Dar unde ai fost?
BÃRBATUL: Am stat toată noaptea în baie și am plîns, apoi am venit lîngă tine și ți-am vegheat somnul.
FEMEIA: Dar nu era neapărat să faci asta!
BÃRBATUL: De ce?
FEMEIA: Puteai să te culci alături de mine și să încerci să dormi!
BÃRBATUL: Am încercat, dar nu mi-a reușit!
FEMEIA: Trebuia, cel puțin, să te prefaci că dormi, astfel eu m-aș fi simțit mai liniștită!
BÃRBATUL: (cît se poate de serios) Am încercat să fac și asta, dar îți zic că nu mi-a reușit! Crezi că e atît de simplu să stai o noapte întreagă în pat și să te prefaci că dormi?
FEMEIA: Puteai s-o faci pentru mine!
BÃRBATUL: Pentru tine și am vrut s-o fac, dar nu aveam puteri! Eram mai slab ca niciodată! Plus la toate, eram implicat într-o luptă nesfîrșită cu somnul! Avea gheare ascuțite și mă zgîria pe spate și pe obraji! Nu aveam nici gram de putere! Eram pe terminate! Îl imploram cu lacrimi în ochi să vină și să mă copleșească în întregime, dar el rînjea mulțumit și tot îmi făcea cu ghearele sale ascuțite! Îmi scăpa totul din vedere! Ce mai... Eram pe sfîrșite... Nu aveam putere să mișc măcar un deget...Eram ca fătul înainte de urzire!
FEMEIA: Te înțeleg iubitule, dar nu-ți fă griji, fiindcă toate astea au fost un vis, pe care tu nu ți-ai dat seama că-l visezi!
BÃRBATUL: Greșești categoric! Eram absolut treaz și mă luptam cu somnul pe viață și pe moarte! Avea gheare ascuțite și-mi zgîria tot corpul!
FEMEIA: Încearcă să nu te mai gîndești la asta! Noaptea a trecut deja și dimineața aceasta minunată te va ajuta să uiți de toate cîte le-ai îndurat!
BÃRBATUL: De acum înainte nu voi mai putea dormi nopțile!
FEMEIA: Lasă, nu mai exagera și tu atîta!
BÃRBATUL: Vorbesc serios! Mi-a spus că la noaptea viitoare mă vă jupuia de tot și mă va arunca în beznă!
FEMEIA: Iubitule, ai grijă ce spui! Vino-ți în fire! (pauză) Spune-mi, mai bine, de ce ai plîns în baie?
BÃRBATUL: Fiindcă contorul de la apă arăta aceleași cifre ca și la începutul lunii. Mi-am zis că, dacă vine vreun control, ar putea să ne pună o amendă frumușică, precum că noi facem careva șmecherii, de aceea am și plîns neîncetat, acum contorul arătînd cu cîțiva metri cubi de apă, sau de lacrimi mai mult!
FEMEIA: Dar nu era neapărat să plîngi. Puteai deschide robinetul și să mergi în stradă să te plimbi, să te mai aerisești puțin, ori să faci altceva... Spre exemplu, să faci ceva cu gazul, fiindcă aici contorul se află în aceeași stare ca și cel de la apă!
BÃRBATUL: Nu se poate!
FEMEIA: De ce?
BÃRBATUL: Cel de la lumina electrică, la fel s-a oprit!
FEMEIA: (gîndindu-se ) Cred că cineva își bate joc de noi! Să se oprească toate trei contoare în același timp, așa din senin!
BÃRBATUL: Da, cum așa, să se oprească toate trei contoare în același timp, așa din senin, fără nici un motiv?
FEMEIA: Tu ce părere ai? Cine, crezi, că implicat în toată treaba aceasta?
BÃRBATUL: Nu știu iubito și te-aș ruga să nu-mi mai pui întrebări de astea, la care nu pot găsi răspuns!
FEMEIA: Dar nu-ți cer să cauți răspuns la întrebările, la care nu se poate răspunde! Îți cer doar părerea despre toate acestea!
BÃRBATUL: Părerea ce mi-o ceri e una care ar constitui răspunsul la întrebarea ce mi-ai pus-o adineaori! Nu mă mai iscodi atît, fiindcă simt că explodez!
FEMEIA: Iubitule, te implor! Nu-mi face asta! Mergi puțin să te plimbi, ca să te mai aerisești! Poate întîlnești pe cineva în stradă care ar putea ști ce se întîmplă, de fapt!
BÃRBATUL: Mă doare capul atît de tare, încît simt că trebuie să ies chiar acum în stradă, că să plimb puțin și să mă mai aerisesc!
VOCEA UNUI DOMN DIN STRADÃ: Domnule, aveți de gînd să ieșiți în stradă, ca să vă plimbați și să vă mai aerisiți puțin?
BÃRBATUL: (strigînd DOMNULUI DIN STRADÃ) Ies imediat! Aveți puțină răbdare, ce dracu! (către nevastă-sa) Eu am să ies în stradă ca să mă mai aerisesc puțin, iar tu cearcă de fii cuminte și găsește răspunsul la întrebarea pe care am să ți-o pun cînd mă întorc!
FEMEIA: Bine iubitule! Mergi, dar să ai grijă de tine!

(BÃRBATUL iese, iar FEMEIA se plimbă agitată prin casă)

SCENA 7

(În bar. Barmanul șterge paharele la infinit, atîrnîndu-le pe suportul special. Sala e pustie, dar imediat își fac apariția ÎNGERUL și DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI)

ÎNGERUL: (cu un aer dispus) Salut prietene! Ce se mai aude pe aici? Cu ce ne mai bucuri?
BARMANUL: (ridicînd privirea către cei veniți, dar nu observăm pe chipul său vreun semn de bucurie; oftînd) Ah frate, e foarte trist! Mai trist nici că se poate!
ÎNGERUL: (uimit) De ce? Ce s-a întîmplat?
BARMANUL: Am scăpat un pahar din mînă adineaori, cînd îl ștergeam și s-a făcut țăndări!
ÎNGERUL: (încurajîndu-l) Lasă, că nu e mare treabă!
BARMANUL: (parcă emoționat) Ce spui, nu era un pahar simplu!
ÎNGERUL: (nedumerit) Cum adică, nu era un pahar simplu?
BARMANUL: Era un pahar din care nu se bea! Îl spălam și-l ștergem în fiecare zi, dar nimeni n-a băut din el! Nimeni și niciodată!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Să înțelegem că era un pahar virgin?
BARMANUL: Exact doamnă, era tocmai ceea ce spuneți!
ÎNGERUL: Interesant...
BARMANUL: Îl spălam și-l ștergeam în fiecare zi, iar mititelul a căzut și s-a stricat!
ÎNGERUL: Ei bine, n-a căzut singur... Tu l-ai scăpat!
BARMANUL: (înfuriindu-se) Da, nenorocitul de mine! Îmi vine să-mi pun capăt zilelor! (aproape plîngînd) Ce fel de om mai pot fi acum, după ce am șters de pe fața pămîntului unicul pahar din lume, din care nimeni n-a băut niciodată!
ÎNGERUL: De ce spui unicul? Cred că mai sunt pahare din care nimeni n-a băut nimic niciodată!
BARMANUL: (vorbind în amintirea paharului ca în amintirea unei rude apropiate) Mă și deprinsesem cu el! Îmi era ca un copil! Seara, cînd mă culcam, îl puneam pe noptieră, alături de mine, iar dimineața mă trezeam cu gîndul la el! De îndată ce deschideam ochii, îl priveam oarecum fericit și prin sticla sa vedeam ceea ce se petrece în realitate... Era un pahar virgin și acum nu mai e! Acum, nici măcar, nu e un pahar, ci doar o grămăjoară de cioburi! (scoate cioburile de după tejghea și i le arată ÎNGERULUI și DOAMNEI CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) Uitați-vă domnilor, ce a mai rămas din prea scumpul meu pahar! Din paharul, din care nu mai băuse nimeni de cîteva veacuri în șir! Era fericit peste măsură să se știe unicul pahar din care n-a băut nimeni niciodată sau cel puțin de cîteva milenii la rînd! (plînge și mîngîie cioburile, în felul acesta rănindu-și un deget) Drăcie! Acum că l-am fărîmițat, nici nu mă mai iubește! Uitați-vă ce mi-a făcut! (le arată degetul lezat) Se răzbună micuțul! (șterge paharele în continuare)
ÎNGERUL: Lasă, nu mai exagera și tu atît! Vedem noi cum facem!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (își scoate ochelarii) Dacă vreți, pot să vă dăruiesc ochelarii mei! (îi întinde ochelarii) Poftim, luați-i! Sunt ai d-stră!
BARMANUL: (ștergîndu-și lacrimile) Nici nu știu ce să zic! Cum așa să-mi dăruiți ochelarii? Și d-stră?
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Nu vă faceți griji, am altă pereche! (BARMANUL ia ochelarii, îi pune pe ochi și se privește în oglindă) Plus la toate, eu mai sunt și o doamnă exagerat de fardată! Nu știu dacă lucrul acesta vă spune ceva!
ÎNGERUL: (confirmînd spusele DOAMNEI CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) Are dreptate! Într-adevăr, nu știu dacă faptul acesta îți spune ceva, însă ea e o doamnă a naibii de fardată! (își apropie gura de ureche BARMANULUI) Așa ca printre altele, doamna aceasta care nu mai e cu ochelari de soare pe ochi, dar care în schimb, e exagerat de fardată, e iubita mea!
BARMANUL: (uimit) Ce spui? Ești un înger, nu te poți îndrăgosti așa, cînd îți poftește inima!
ÎNGERUL: De ce nu mă pot îndrăgosti? (pauză) Și-apoi, eu nu mă îndrăgostesc cînd inima îmi poftește. Eu mă îndrăgostesc numai dacă ea poftește!
DOAMNA CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Așa e domnule Barman! Eu și cu prietenul d-stră Îngerul ne iubim numai pentru că inimile noastre doresc asta! Noi ne iubim, dar nu în împrejurări obișnuite pămîntești, ci în afara lumii! Dragostea noastră, dacă vă dați seama, e ceva mai enorm decît planeta aceasta scîrboasă!
BARMANUL: Mda... (ezitînd) Atunci nu-mi rămîne decît să vă felicit! (iese de după tejghea) Tanti auguri, ragazzi! Tanti auguri, amico! (își cuprinde prietenul, apoi se apropie de DOAMNA CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI) Tanti auguri, cara signora! (îi sărută mîna apoi merge la locul său după tejghea) Să sărbătorim deci...
ÎNGERUL: (rușinat) Mă scuzi amice, dar am uitat să trec pe la un bancomat! N-am nici o lițcaie în buzunar!
BARMANUL: (foarte dispus) Nu vorbi prostii! Oferă localul! (pune trei pahare și le umple cu vodkă) Ridicați-vă paharele! (toți trei își ridică paharele) Prieteni, închin acest păhărel în memoria unui alt păhărel, din care n-a băut nimeni niciodată... (parcă se întristează, dar brusc își capătă înfățișarea veselă) Și desigur pentru voi! Să trăiți mulți ani și fie ca dragostea voastră să împînzească lumea pînă la ultimul individ!

(Ciocnesc, apoi golesc paharele)

SCENA 8

(ADAM stă întins pe pat ca și înainte, iar EVA spală vesela; întră VECINUL II)

VECINUL II: Bună ziua domnul meu! (o zărește pe EVA) Bună ziua doamnă! (EVA îl salută)
ADAM: (distrat) Bună, bună... Ce v-a adus pe la noi?
VECINUL II: Îmi cer iertare că vă deranjez, dar n-ați putea să-mi spuneți, dacă acum e începutul săptămînii, ori sfîrșitul ei?
ADAM: La ce v-ar trebui să știți?
VECINUL II: Să vedeți numai, am stabilit o întîlnire pe la sfîrșitul săptămînii și acum nu știu, e începutul ori sfîrșitul ei. (pauză scurtă) Problema e, că această întîlnire importă mult pentru mine și n-aș vrea s-o ratez! De aceea și am îndrăznit să vă deranjez, mă înțelegeți?
ADAM: Vă înțeleg perfect domnule Vecin II, dar dacă vă este frică să nu vă scape careva momente importante din viața d-stră, de ce nu vă cumpărați un calendar?
VECINUL II: Știți, înainte de a mă hotărî să vin la d-stră, m-am gîndit la asta, dar mi-am dat seama, că un calendar nu te poate ajuta să afli dacă e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei.
ADAM: Da, aveți dreptate... M-am gîndit și eu la asta.
EVA: (indignată) Ce tot spuneți? Domnule Vecin II, lăsați că pe Adam îl cunosc eu, se mai prostește cîteodată, dar d-stră... D-stră, care sunteți profesor la universitate, cum de vă permiteți să gîndiți în felul acesta? (VECINUL II o privește cu o satisfacție impertinentă) Dacă te interesează să știi ce zi e astăzi și dacă ai un calendar, atunci poți afla lucrul acesta foarte ușor, și odată ce l-ai aflat, poți foarte lesne să-ți dai seama dacă e începutul săptămînii, ori mijlocul, ori sfîrșitul ei...
VECINUL II: (zîmbind) Știu doamnă, că doar nu degeaba sunt profesor la universitate!
EVA: (supărată) Atunci de ce ați venit să ne prostiți? (se enervează) Ori credeți că suntem niște imbecili?
VECINUL II: (parcă ar regreta de cele întîmplate) Vă rog să vă calmați doamnă și nu vă supărați! Știți cum se întîmplă, probleme la serviciu, certuri în familie, și avînd o dispoziție proastă, mi-am zis să întru pe la voi, ca să mă distrez puțin...
ADAM: (ironic, dar și cu o satisfacție față de femeia sa) Ei, și v-ați distrat pe cinste?
VECINUL II: (mulțumit) Da, e bine! Vă rămîn îndatorat pentru plăcerea ce mi-ați făcut-o!
ADAM: Atunci puteți pleca domnule Vecin II! V-ați jucat rolul la fel de bine și vă promit că la sfîrșitul spectacolului, veți primi și d-stră flori!
VECINUL II: (își saltă pălăria) Sănătate domnilor! (pleacă)
ADAM: Ei vezi iubito, nimeni nu are nevoie de calendar! Absolut nimeni!
EVA: Dacă vecinii noștri nu au nevoie de calendar, asta nu înseamnă că nici nouă nu ne-ar trebui unul! Și-apoi, s-ar putea ca și asta să fie o coincidență. Dar a treia oară nu cred să-ți meargă! Așa sunt bărbații, mereu nepăsători, mereu nu știu de ce au nevoie... (se apropie de dulap, scoate o vestă și o îmbracă) S-ar putea ca de data aceasta să intre pe la noi, cu aceeași întrebare, o vecină și de aceea am să merg chiar acum să cumpăr un calendar, ca să nu pățesc rușinea cu adevărat! (se îndreaptă spre ușă)
ADAM: Stai, nu pleca! La ce i-ar trebui unei biete femei, să afle ce zi e astăzi? Nu cred că femeile ar fi interesate de astfel de lucruri!
EVA: (supărată) Și rău faci că nu crezi, fiindcă eu sunt femeie și pe mine lucrul acesta mă interesează! (deschide ușa și iese)
ADAM: Dar... Ce-o fi cu ea? (se ridică din pat și se plimbă prin odaie) N-am crezut niciodată, că e în stare să mă lase singur din cauza unui calendar blestemat, de care nu are nevoie, iar eu cu atît mai mult! (se apropie de masă și caută ceva de mîncare) Drăcie! Nici măcar nu ai ce mînca! Mai bine, s-ar fi dus să cumpere ceva de ale gurii! (se apropie de televizor, îl conectează, schimbă posturile, dar fără nici un rost; peste tot ecranul proiectează o imagine vagă). Ce se întîmplă? Nici televizorul nu mai dorește să ne informeze! (se plimbă prin odaie) Și cum de-a îndrăznit să mă lase singur?! Nu-nțeleg! Zău așa, nu-nțeleg și basta! (bate cineva la ușă) Întrați, e descuiat! (nu intră nimeni) Dar intrați, ce dracu! Alo, intrați, e descuiat! (se îndreaptă spre ușă și merge singur să deschidă)

SCENA 9

(FEMEIA încearcă cu o șurubelniță să demonteze contoarele de la apă, gaz și energia electrică, cu speranța de a găsi pricina stopării lor. Se aude soneria de la ușă.)

FEMEIA: Deja te-ai întors iubitule? (lasă șurubelnița și se îndreaptă spre ușă să deschidă) Dar de ce suni la ușă, ori ți-ai uitat cheia? Vezi cît ești de neatent! Și dacă eu nu eram acasă? (deschide ușa, dar nu e nimeni; iese în antreu privind într-o parte și în alta apoi se întoarce în casă) Ciudat! Și parcă am auzit soneria! (se apropie de unul din contoare, prelungind să-l deșurubeze; iarăși se aude soneria de la ușă) Ce dracu! Cine se joacă acolo? (merge să deschidă; în timp ce repetă toată scena de mai sus, se deschide capacul lăzii și din ea iese ÎNGERUL; FEMEIA întră în casă oarecum enervată și închide ușa după ea, trîntind-o tare) Auzi tu, n-au ce face și au hotărît să se distreze pe seama mea! Idioții!
ÎNGERUL: (vesel; de după perdea) Ce ai dragă, că te-ai enervat așa?
FEMEIA: (se sperie de neașteptata apariție a ÎNGERULUI; scuipă în sîn) Ah, domnule Înger... D-stră sunteți? M-ați speriat de toți speriații!
ÎNGERUL: Ce mai faci femeio? De ce ești atît de agitată?
FEMEIA: Dacă ai ști, bunul meu Înger, ce ni se întîmplă? Dacă ai ști în ce situația am picat? (îl cuprinde, lăsîndu-și capul pe umărul său)
ÎNGERUL: Și totuși, ce s-a întîmplat? (o „dezlipește” de el) Spune-mi scumpo, ce aveți?
FEMEIA: Vino să vezi! Uite, s-au oprit toate contoarele din casă, iar acum, cu ceva timp în urmă, am observat că nici ceasul nu mai merge...
ÎNGERUL: Ei și ce? Nu cred că ăsta e un motiv să te tulburi așa!
FEMEIA: Poate că ai dreptate, dar mă tem că s-a oprit timpul, înțelegi? Nimic nu mai merge! Am senzația că trăim o viață atemporală!
ÎNGERUL: Ah Femeie, voi întotdeauna v-ați trăit viețile în afara timpului! De ce te mai năcăjești atîta?
FEMEIA: Ei bine, dar nu pot sta liniștită, cînd știu că sa oprit timpul!
ÎNGERUL: Tu nu poți fi sigură că s-a oprit timpul! Poate visezi și toate acestea cîte se întîmplă îți par reale, cu toate că ele și sunt reale!
FEMEIA: S-ar putea, dar atunci cînd visezi situația este concepută numai în mediul subconștientului! Înțelegi? Îți trăiești visul și ești conștient de asta, fără să dai vreo oarecare importanță!
ÎNGERUL: Ar trebui să-l citești pe Freud!
FEMEIA: (ironic) Dar tu l-ai citit?
ÎNGERUL: Nu, dar știu că el a scris ceva despre interpretarea viselor și presupun că ar fi putut atinge și subiectul acesta!
FEMEIA: Lasă-l pe Freud de-o parte, că el nu mă poate salva de ceea ce sunt în realitate...
ÎNGERUL: Ei bine, dar ceea ce ești tu în realitate, a fost, ca și cum, visul său, pe care nu și l-a putut realiza...
FEMEIA: (întrerupîndu-l sarcastic) Ce spui!
ÎNGERUL: (continuîndu-și fraza) ...dar fii pe pace! În ciuda acestui fapt, el i-a făcut visului o interpretare, că te apuc fiorii...
FEMEIA: (disperată) Pe mine, în schimb, mă apuc fiorii cînd văd în ce situație mă aflu!
ÎNGERUL: Vrei să-ți prepar o cafea?
FEMEIA: Da, mulțumesc!
ÎNGERUL: (prepară două cafele) Dar te previn, dacă tot ceea ce trăiești acum e un vis, atunci cafeaua va fi cît se poate de reală!
FEMEIA: Perfect! E singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat!
ÎNGERUL: Cît zahăr să-ți pun?
FEMEIA: Dar zahărul va fi la fel de real?
ÎNGERUL: Mă tem că nu!
FEMEIA: Atunci am să beau fără zahăr!
ÎNGERUL: (Cafelele sunt preparate deja și îi întinde și FEMEII o ceașcă) Vezi că toată chestia aceasta cu timpul e un lucru, cu adevărat, oribil, dar o cafea servită la timp îți înmoaie într-un fel privirile și poți vedea lumea din jur cu alți ochi!
FEMEIA: Ai dreptate, mai ales cînd cafeaua e fără zahăr!

(Sorb ambii din ceștile cu cafea fără să spună un cuvînt. Se aude soneria de la ușă. FEMEIA pune ceașcă pe masă și se apropie de ușă să deschidă)
FEMEIA: Iubitule, tu ești? (deschide ușa, dar nu e nimeni; iese în antreu privind într-o parte și în alta apoi se întoarce în casă) Ciudat! Și parcă am auzit soneria! (își reia ceașca de cafea, consumînd tot conținutul din ea , apoi o pune în chiuvetă; vrea să-l întrebe ceva pe ÎNGER, dar se aude din nou soneria de la ușă) Ce dracu! Cine se joacă acolo? (merge să deschidă; în timp ce repetă toată scena de mai sus, ÎNGERUL se ridică și merge la locul său în ladă; FEMEIA întră în casă oarecum enervată și închide ușa după ea, trîntind-o tare) Auzi tu, n-au ce face și au hotărît să se distreze pe seama mea! Idioții!

SCENA 10

(Scena e împărțită în două de un zid uriaș. De o parte a zidului stă BÃRBATUL, iar de cealaltă parte – VCENUL I și VECINUL II)

BÃRABTUL: (lipindu-și urechea de zid) Domnilor vecini, sunteți de partea cealaltă a zidului?
VECINUL I: (lipindu-și urechea de zid) Da domnule, de ce?
BÃRABTUL: Nu, am vrut să știu dacă sunteți de partea cealaltă a zidului!
VECINUL II: (lipindu-și urechea de zid) Acum că știți, vă este mai ușor?
BÃRABTUL: Nu de asta v-am întrebat! Pentru mine e important să știu doar dacă sunteți de partea cealaltă a zidului! Și-apoi, de ce sunteți de partea cealaltă a zidului? Ce faceți acolo?
VECINUL II: Noi trăim aici și suntem de parte aceasta a zidului, fiindcă suntem vecini!
BÃRABTUL: Înțeleg! De fapt e și normal! Dacă ați fost de parte aceasta a zidului, unde mă aflu și eu, atunci nu ați mai fi fost vecini, așa e?
VECINUL I: Așa e domnule! D-stră, ce faceți acolo?
BÃRABTUL: Nimic! Am ieșit să mă plimb puțin, ca să mă mai aerisesc și uite că am ajuns pînă la zidul acesta! Mai departe nu pot merge!
VECINUL II: Da, păcat că nu puteți merge mai departe!
BÃRABTUL: Domnilor vecini, spuneți-mi vă rog, acolo, de partea cealaltă a zidului, e frumos?
VECINUL I: Ce întrebarea e asta, domnule? Aici e neînchipuit de frumos!
BÃRABTUL: Dar cum e, totuși?
VECINUL II: Ah, pentru ce vă trebuie să știți, dacă totuna nu veți putea trece de partea aceasta a zidului!
BÃRABTUL: Nu are importanță! Aș vrea să știu, fiindcă în altă zi, cînd voi ieși din casă să mă plimb și să mă mai aerisesc puțin, voi porni în direcția opusă, astfel voi ajunge la zidul acesta din partea cealaltă, unde sunteți voi! Mă înțelegeți?
VECINUL I: Vă înțelegem perfect domnule, dar atunci cînd veți ieși din casă și veți porni în direcția opusă, ca să ajungeți de partea aceasta a zidului, noi nu vom mai fi aici!
BÃRABTUL: (mirat) Și unde veți fi?
VECINUL II: Vom fi de partea cealaltă, unde sunteți acum d-stră!

(pauză)

BÃRABTUL: Știți, cîndva am avut un cal, dar acum nu-l mai am!
VECINUL I: E trist, ce se mai poate de spus!
VECINUL II: Și totuși, nu veți putea trece niciodată de partea aceasta a zidului!
BÃRABTUL: Îl hrăneam din palmă cu orzișor, dimineața îl scoteam la plimbare, ca să se mai aerisească puțin și acum uite, nu mai e!
VECINUL I: Trebuie să fiți tare!
VECINUL II: Aici, de partea aceasta a zidului, nu e chiar atît de simplu, după cum vi se pare!
BÃRABTUL: Și știți de ce nu mai am calul?
VECINUL I: De ce?
VECINUL II: Trebuie să vă întoarceți acasă, fiindcă n-o să puteți rezista prea mult, cînd știți că nu puteți trece de partea aceasta zidului!
BÃRABTUL: Într-o zi, cînd mă concentrasem peste limite asupra unei piese de teatru, el, calul și-a luat catrafusele și s-a dus!
VECINUL I: Unde?
VECINUL II: Într-adevăr, unde putea să se ducă un cal, care nu avea pe nimeni, în afară de d-stră?
BÃRABTUL: M-a lăsat dobitocul plîngînd și a pornit în căutarea adevărului! Zicea că un cal are și el dreptul să cunoască adevărul!
VECINUL I: Ce fel de adevăr?
VECINUL II: Nu-nțeleg, de ce fel de adevăr are nevoie un cal atît de nerușinat ca cel al d-stră!
BÃRABTUL: ((plîngînd) Domnule Vecin II, vă rog să nu-mi insultați calul! (mai plînge puțin apoi se liniștește) Domnilor, spuneți-mi vă rog, ce oră e acum?
VECINUL I: Din păcate, noi nu avem ceas!
VECINUL II: Nici măcar nu avem un calendar!
BÃRABTUL: Mie nu-mi trebuie calendar! Mie îmi trebuie să știu ce oră avem la moment!
VECINUL I: Știți domnule, aici, de partea aceasta a zidului, unde ne aflăm noi, nu există timp!
VECINUL II: Și știți de ce? Fiindcă timpul a fost violat și omorît! Acum nu mai e! S-a terminat cu el!
VECINUL I: Acum trăim ca îngerii! Nu avem nici o obligație față de noi înșine și nu ne mai gîndim că în curînd vom muri!
VECINUL II: Suntem aproape divini! Suntem la un pas de dumnezeire!
VECINUL I: Acum suntem ca copacii și ca pietrele! Nu ne gîndim la cei apropiați și nici la ceilalți care mai sunt!
VECINUL II: Acum avem tot ce ne poftește inima! Suntem îndestulați din gros!
VECINUL I: Era și timpul, de fapt!
VECINUL II: Pînă la urmă, viețile noastre au meritat asta!
BÃRABTUL: (își dezlipește urechea de zid) Mă iertați domnilor, dar trebuie să plec! S-a făcut tîrziu deja! (se îndepărtează de zid și pleacă)
VECINUL I: Domnule, stați! Nu plecați! Avem să vă spunem ceva important!
VECINUL II: Nu plecați! Așteptați puțin! Ceea ce avem să vă spunem e cu mult mai important decît vă puteți imagina!
VECINUL I: Vrem să vă dăm o idee pentru piesa la care lucrați și pe care nu o puteți scoate în capăt!...
VECINUL II: Dacă n-o să țineți cont de ideea ce vrem să v-o suflăm, atunci n-o să reușiți niciodată să scrieți sfîrșitul piesei!...

(BÃRBATUL nu se mai vede pe scenă, iar vecinii prelungesc să se strige în urma sa)

VECINUL I: (către vecinul său, dezlipindu-și urechea de zid) Și lasă-l să plece! Ce te-ai legat de capul lui?
VECINUL II: (dezlipindu-și ureche de zid) Ai dreptate, stimate vecin! De ce ne pierdem timpul cu un dobitoc, care nici măcar nu știe cît e ora!

(se îndepărtează ambii de zid și se îndreaptă spre culise)

VECINUL I: Ce spui de o bericică?
VECINUL II: Hm! Pot să-ți spun doar că ași bea una dintr-o răsuflare!
VECINUL I: (se repede la fugă) Atunci, cine e ultimul la bar, pune berea! (de acum nu mai e pe scenă)
VECINUL II: (care încă nu a prins că trebuie să fugă) Dar... Împuțitul! (către spectatori) Mereu mă freacă așa! (o rupe la fugă pentru a-l ajunge pe VECINUL I din urmă)

SCENA 11

(Adam stă cocoțat pe dulap cu un ceaun în cap și bate în el cu o lingură, scoțînd și niște sunete stranii, de parcă și-ar ieși din minți. Se aude soneria de la ușă)

ADAM: (se oprește din inexplicabilul său acces) Da, intrați! E descuiat! (coboară jos de pe dulap și se apropie de ușă; deschide și în fața sa stă o doamnă, care e VECINA sa) Ah, d-stră erați?
VECINA: Bună ziua domnule... î-î-î...
ADAM: Adam! Adam îmi spune!
VECINA: Ah da! Bună ziua domnule Adam!
ADAM: Îmi cer iertare, dar... nu vă cunosc!
VECINA: Da, știu...
ADAM: (făcînd un gest de invitație cu mîna) Mai întîi v-aș ruga să întrați, ca să fie mai clar! (pauză de scurtă durată) Doar n-o să ne comportăm ca primitivii! Cel puțin, sper asta...
VECINA: Desigur, domnule Adam! Nu avem nici un motiv să ne comportăm astfel, adică în modul acesta barbar... (accentuează fraza ce va urma) Mai ales că sunt vecina d-stră. M-am mutat aici, acum cîteva zile!
ADAM: Și eu cu ce vă pot ajuta?
VECINA: Am o mică problemă. Vedeți, m-am mutat aici, acum cîteva zile...
ADAM: (o întrerupe) Da, știu! Mi-ați spus deja lucrul acesta!
VECINA: Ei, și încă nu am reușit să-mi aduc nici televizorul, nici radioul... Nici măcar nu am un calendar!
ADAM: (uimit la culme) Ce să faceți cu calendarul?
VECINA: Păi vedeți, am uitat ce dată e astăzi și nu-mi pot aminti nicidecum. De aceea am și venit la d-stră!
ADAM: (încurcat) Stați puțin... De unde v-ați luat d-stră, că doar nu aveți nici un rol în piesa care se joacă acum!
VECINA: Știu, și vă rog să mă iertați că vă stric premiera, dar trebuie să știu neapărat ce zi e astăzi!
ADAM: Doamnă, îmi pare foarte rău, dar sunt obligat să vă dezamăgesc, fiindcă nu știu nici eu ce zi e astăzi. Dacă doriți și dacă aveți timp, puteți rămîne s-o așteptați pe soția mea. Ea tocmai a ieșit să cumpere un calendar!
VECINA: Da, cred că am să rămîn, desigur, dacă nu vă deranjez!
ADAM: Nici o problemă! Într-adevăr, nu e nici un fel de deranj. (îi aduce un scaun) Așezați-vă doamnă, nu stați în picioare!
VECINA: Vă mulțumesc, sunteți foarte gentil! (se așează)
ADAM: (se plimbă prin odaie) Nu-nțeleg, de ce toți se interesează să afle ce zi e astăzi? Bunăoară d-stră, pentru ce vă trebuie să știți lucrul acesta?
VECINA: Vedeți că eu știu ce zi e astăzi, dar mai mult mă interesează să aflu, ce dată e!
ADAM: Dar, cel puțin, știți ce lună e acum?
VECINA: Cum să știu, dacă nu am un calendar? Acuși soția d-stră va aduce calendarul și voi putea afla foarte ușor!
ADAM: (i se face a rîde) Că ciudată mai sunteți! Cum o să aflați ce zi e astăzi, dacă nu știți ce lună e acum? Ar fi amuzant de tot, dacă aș afla că nu știți nici anul!
VECINA: Degeaba rîdeți, fiindcă într-adevăr nu știu ce an e acum! Nici ce an, nici ce lună, nici ce dată!
ADAM: Dar asta e ceva absurd! Cum o să aflați ceea ce vă interesează, dacă nu știți nici anul?
VECINA: Anul se poate afla, doar pe fiecare calendar se scrie anul pe care îl reprezintă!
ADAM: Ce importanță are dacă se scrie sau nu! Oricum, lucrul acesta nu vă va ajuta să aflați ce zi e astăzi!
VECINA: De ce credeți așa?
ADAM: Fiindcă altfel nu se poate!
VECINA: Atunci, pentru ce mai există calendarul, dacă nu poți afla cu ajutorul lui, ce dată sau ce zi e astăzi?
ADAM: Doamnă, vă rog să fiți foarte atentă! Cu ajutorul calendarului poți afla ceea ce te interesează, dar ceea ce te interesează nu e neapărat să fie data sau ziua pe care îți dorești s-o afli! Plus la toate, calendarul e ca o icoană, în fața căruia poți să te rogi Timpului, dacă pot să spun așa!
VECINA: Desigur, că puteți spune... Și-apoi, la moment ne interesează să știm ce dată e? Cel puțin, eu îmi doresc asta foarte mult...
ADAM: Bine, atunci nu ne rămîne decît s-o așteptăm pe soția mea!
VECINA: (pentru ea) S-o așteptăm...

SCENA 12

(BÃRBATUL se plimbă pe stradă foarte epuizat cu un ziar subsuoară și abia reușind să pătrundă în mulțimea ce vine din sens opus. DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI, care se numără și ea printre trecătorii ce vin în întîmpinarea BÃRBATULUI, se oprește în dreptul lui)

DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (jenată) Mă scuzați domnule, nu știți cît e ora?
BÃRABTUL: Mă iertați doamnă, dar pentru mine timpul nu mai există!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (uimită) Cum așa? Ce spuneți?
BÃRABTUL: Doamnă, în orașul acesta timpul s-a sfîrșit! Înțelegeți? A fost violat și omorît!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Cred că nu vă simțiți bine!
BÃRABTUL: Aveți dreptate, mă cam doare capul!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Vreți o aspirină?
BÃRABTUL: Nu-mi ajută! Vreau să știu adevărul!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: (și mai uimită) Ce fel de adevăr?
BÃRABTUL: Știți, am avut un cal și el m-a părăsit! A spus că merge în căutarea adevărului! Mă înțelegeți? Calul acela smintit avea nevoie de adevăr, fiindcă nu mai putea trăi cu speranța și trăgînd trăsura din urma sa! Mă înțelegeți? Am ieșit în stradă ca să mă plimb puțin, să mă aerisesc și să-mi găsesc calul împreună cu adevărul!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Domnule, văd că vorbiți pe de rost, dar nu-i nimic! O să treacă!
BÃRABTUL: D-stră sunteți foarte frumoasă! Sunteți căsătorită?
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Nu, dar știți, nu prea vreau să vorbesc despre asta! Am vrut să aflu cît e ora și acum că v-am întîlnit pe d-stră, nu mai știu ce să fac!
BÃRABTUL: Aveți niște ochelari de soare! Sunt foarte drăguți!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Vreți să vi-i dăruiesc?
BÃRABTUL: (oarecum sfios) Nici nu știu ce să spun? Cum așa, din senin, să-mi dăruiți ochelarii? Și d-stră?
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Nu vă faceți griji, am o altă pereche! (își scoate ochelarii și-i întinde BÃRBATLUI)
BÃRABTUL: (ia ochelarii și potrivește pe ochi) Vă mulțumesc doamnă! (privește în vitrina unui magazin, ce-i reflectă imaginea)
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Să știți că vă stă foarte bine!
BÃRABTUL: Dar eu... Nu știu ce aș putea să vă dăruiesc!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Dacă vreți, puteți să-mi dăruiți ziarul, ce-l aveți subsuoară!
BÃRABTUL: (se gîndește puțin) Da, de ce nu? (îi dă ziarul DOAMNEI CARE NU MAI E CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI)
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: Vă mulțumesc domnule!
BÃRABTUL: Nu face!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI: La revedere domnule! (se pierde în mulțime)
BÃRABTUL: La revedere doamnă!

(BÃRBATUL o urmărește ceva timp, apoi dispare și el de pe scenă)

SCENA 13

(FEMEIA se apropie de lada în care s-a refugiat ÎNGERUL. Stă puțin și se uită primprejur apoi se aruncă asupra ei)

FEMEIA: (bate cu disperare în capacul lăzii) Domnule Înger! Domnule Înger, ieșiți! Ce dracu v-ați ascuns în lada asta! Domnule Înger, dacă nu ieșiți chiar în momentul acesta, să știți că voi pune aici un lacăt și nu veți mai ieși niciodată! Acolo o să vă putrezească aripile! Ieșiți, domnule Înger! De ce-mi faceți mie una ca asta! (se oprește puțin) Mă iertați desigur, am spus-o la furie! (plîngînd își lasă capul asupra lăzii) Știu că nu aveți aripi, de aceea am și spus-o! Odată ați fi vrut să le aveți, dar acum nu va mai rămas nici o speranță! Nu-i nimic, dacă tot nu vreți să ieșiți, nici nu trebuie! Am vrut doar să vă rog un lucru! Știți, timpul s-a oprit, iar eu stau ca o nerușinată aici, în casă și nu pot întreprinde nimic! Pînă la urmă totul se va rezolva, dar acum... (are un alt acces de isterie) Acum v-aș ruga să ieșiți din lada aceasta împuțită și să mă ajutați! (bate cu pumnul în capacul lăzii) Domnule Înger! Ieșiți odată! Ieșiți, cel puțin, în numele Timpului, ce dracu!...

(Sună telefonul; FEMEIA se ridică de lîngă ladă și ridică receptorul)

FEMEIA: Alo?
VOCEA BÃRBATULUI: Alo, scumpo! Ce faci?
FEMEIA: Ah iubitule, unde te-ai pierdut? De ce nu te întorci?
VOCEA BÃRBATULUI: Știi, eu de acum nu mai sunt cel de odinioară!
FEMEIA: Ce spui?
VOCEA BÃRBATULUI: Eu, nici măcar nu exist! Din mine a rămas doar vocea, pe care o auzi în receptor!
FEMEIA: Iubitule, nu vorbi prostii! Trebuie să te întorci imediat acasă! S-a întîmplat o mare nenorocire!
VOCEA BÃRBATULUI: Știu! Vrei să-mi spui că calul nostru ne-a părăsit!
FEMEIA: Ce vorbești? Care cal? Noi nu avem nici un cal!
VOCEA BÃRBATULUI: Exact! De acum nu mai avem, fiindcă el ne-a părăsit și a plecat în căutarea adevărului!
FEMEIA: Iubitule, delirezi! Unde ești! Spune-mi pe ce stradă te afli, ca să vin să te iau!
VOCEA BÃRBATULUI: Eu nu sunt în oraș!
FEMEIA: Și unde ești?
VOCEA BÃRBATULUI: Sunt în căutarea calului nostru! Am ajuns într-o cîmpie! Dacă vrei, poți veni și tu! Aici e foarte frumos!
FEMEIA: Iubitule, îți dai seama? S-a oprit timpul! Trebuie să te întorci ca să punem lucrurile pe picioare!
VOCEA BÃRBATULUI: Eu nu mai am necesitate de timp! Îmi doresc doar să-mi găsesc calul!
FEMEIA: (pe un ton mai ridicat) Spune-mi chiar acum, unde te afli! Ce fel de cîmp e acela?
VOCEA BÃRBATULUI: Ah, femeio! Acesta, dacă poți să-ți dai seama, e Cîmpul Minunilor! Și sper că prin minunile ce se cultivă aici, să-mi pot găsi și calul!
FEMEIA: Ce tot îndrugi, nerușinatule! Îți ieși din minți! Mai lăsat singură și hoinărești dealurile și văile! Să-ți fie rușine!
VOCEA BÃRBATULUI: (după o scurtă pauză) Știi, am o pereche de ochelari! Mi i-a dăruit o doamnă din stradă, iar eu i-am dat în schimb un ziar, care de fapt nu era nici un fel de ziar!
FEMEIA: (indignată) Ce spui? Ce fel de ochelari? Care doamnă?
VOCEA BÃRBATULUI: Nu era un ziar! Erau doar niște foi de hîrtie, pe care vroiam să scriu o piesă de teatru despre Adam și Eva...
FEMEIA: Îți ordon chiar acum să te întorci acasă!
VOCEA BÃRBATULUI: (prelungindu-și fraza) ...dar am ajuns la un zid enorm și în momentul acela mi-a scăpat totul! Mi-am dat seama că timpul s-a terminat și nu mai există nimic sfînt pe lumea asta! Trebuie să vii aici, în cîmpia aceasta, că să înțelegi ce se întîmplă ca atare! (în receptor se aude un nechezat de cal) Iubito! (cu o voce fericită) Mi-am zărit calul! A nechezat în depărtare! E o minune! Te aștept aici, iubito! Vino cît mai curînd! Eu merg să-mi ajung calul din urmă! (pune receptorul)
FEMEIA: Dar... Alo... Alo... Iubitule, mă auzi? Alo... (pune receptorul și se apropie agitată de ladă) Vezi? Acum vezi ce mi se întîmplă, ticălosule! (lovește cu piciorul în ladă) Să-ți fie rușine că porți numele de Înger! (mai trage un picior în ladă) Să-ți fie rușine, zic...

SCENA 14

(Adam se plimbă prin casă, puțin agitat, iar Vecina stă calmă pe scaun)

ADAM: (intervine brusc) Ei bine, dar pentru ce vă trebuie atît de mult să știți, ce zi e astăzi?
VECINA: V-am spus deja, eu știu ce zi e astăzi... Problema e că nu știu data!
ADAM: Și dacă spuneți că știți ce zi e astăzi, atunci ați putea să vă împărtășiți și cu mine cunoștințele de care dispuneți despre acest fapt?
VECINA: Vreți să aflați ce zi e astăzi?
ADAM: Da, chiar aș fi curios să aflu!
VECINA: Sunteți sigur că vreți să aflați?
ADAM: Da, de ce nu?
VECINA: Că ciudat mai sunteți și d-stră!
ADAM: De ce spuneți asta?
VECINA: Fiindcă nu știți ce zi e astăzi!
ADAM: Eu nici n-am știut vreodată despre lucrul acesta! Niciodată nu s-a întîmplat să mă trezesc dimineața și să mă întreb, oare ce zi o fi astăzi? Sincer! Nu văd de ce ar trebui să vă pară straniu faptul, că nu știu ce se întîmplă în spațiul timpului!
VECINA: Dar nu ați dorit niciodată să aflați ce zi a fost ieri, sau alaltăieri, sau cu cîteva săptămîni în urmă?
ADAM: Nu! De fapt, nu că n-am vrut, pur și simplu, nu am avut niciodată necesitate să știu lucrul acesta, însă după cum v-am spus, acum sunt extrem de curios și aș vrea să-l aflu numaidecît!
VECINA: Ei bine, am să vă spun. Astăzi e... (ezită)
ADAM: Ce s-a întîmplat? Nu cumva ți uitat ce zi e astăzi?
VECINA: Nu, n-am uitat!
ADAM: Atunci, de ce nu-mi spuneți?
VECINA: Mă gîndeam și eu, la ce bun să fac asta?
ADAM: (dezamăgit) Cum la ce bun? Doar v-am rugat s-o faceți pentru mine!
VECINA: Ei, și ce-o să vă ajute, dacă o să știți ce zi e astăzi?
ADAM: Nu știu, dar vreau să știu!
VECINA: (indiferentă) Ce folos c-o să știți ce zi e astăzi, dacă mîine sau într-o altă zi oarecare, nu veți mai ști lucrul acesta!
ADAM: Mîine sau într-o altă zi oarecare, nici nu-mi voi dori să știu, dar astăzi... Astăzi vreau să știu, fiindcă m-ați făcut al naibii de curios și cer să-mi spuneți neapărat ce zi e astăzi!
VECINA: Ei bine, am să vă spun, dar să nu vă pară rău!
ADAM: Nu vă faceți griji! Nu are pentru ce să-mi pară rău! Dacă voi afla ce zi e astăzi, nu voi avea pentru ce regreta, așa că îmi puteți spune fără nici o problemă!
VECINA: Da, probabil, că într-adevăr nu veți avea pentru ce regreta, dar să știți că eu m-am răzgîndit! Refuz să vă spun ce zi e astăzi! Nu ar ieși nimic din asta, de aceea, haideți mai bine, să schimbăm tema discuției!
ADAM: (enervat din cauza dezamăgirii) Nu doamnă, în casa mea numai eu pot schimba tema discuției și deoarece eu nu doresc lucrul acesta, ar fi mai bine să-mi spuneți, totuși, ce zi e astăzi!
VECINA: Va trebui să vă dezamăgesc, dar n-o să vă spun nimic! Absolut nimic!
ADAM: (enervat la culme) Așa deci?
VECINA: (cît se poate de calmă) Se vede că așa, dacă altfel nu se poate!
ADAM: Atunci să știți, că nici eu n-o să vă permit să vă uitați în calendarul, pe care-l va cumpăra soția mea, pentru a afla ce dată e astăzi!
VECINA: Mare treabă! Eu și așa știu ce dată e astăzi! (se ridică de pe scaun)
ADAM: (enervat) Dacă știți, atunci de ce dracu ați venit să mă prostiți?
VECINA: (gata să plece) V-am spus doar, nu mi-am adus nici televizorul, nici radioul și din neavînd ce face, am hotărît să întru pe la d-stră, ca să mă distrez puțin!
ADAM: (zîmbind hain) Și v-ați distrat bine, nu?
VECINA: (zîmbind vicleană) Ce să zic? Nu am pentru ce mă plînge. A fost foarte amuzant! (se pornește spre ușă)
ADAM: (sare înaintea ei) Stați, n-o să plecați nicăieri! (o apucă de mînă și o așează pe scaun) Dacă ați fi avut vreun rol în acest spectacol, l-ați fi jucat foarte bine, pot spune chiar cel mai bine, însă cu permisiunea spectatorilor ne vom abate puțin și vom clarifica careva lucruri! (se îndreaptă spre dulap)
VECINA: S-ar putea să regret, că am hotărît să mă distrez pe seama d-stră, dar să știți, n-o să puteți face nimic cu mine! Nu veți reuși nici într-un mod să mă jigniți!
ADAM: (se apropie de ea cu o funie în mînă) Asta mai vedem noi! (o leagă de scaun) Ca să nu apară careva probleme și mai complicate, să fiți bună și să nu încercați să vă împotriviți, sau să vă împingă păcatul, chiar să fugiți! (se apropie de telefon și formează numărul) Alo... Domnule Vecin I... Ce faceți, tot vă mai plictisiți? N-ați vrea să vă distrați puțin? Veniți pînă la mine, am să vă explic! (pune receptorul; către Vecina) Acuși vom vedea noi cum e să-ți bați joc de oameni cumsecade! Stați să vedeți! Numai să vină domnul Vecin I și atunci veți spune ce zi e astăzi, altfel, nu știu ce-o să pățiți!

SCENA 15

(În bar e mare veselie. Multă lume, muzică tare. VECINUL I și VECINUL II stau lîngă tejghea cu halbele sale de bere în față. Periodic se întorc spre sală, în centrul căreia DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ dansează strip-tease. ÎNGERUL lîngă ea, aplaudă apoi îi pune dolari în chiloți. Aplaudă toți și muzica de discotecă stîrnește din nou un zgomot mare)

BARMANUL: (către VECINUL I și VECINUL II) Domnilor, ce-ați mai hotărît pînă la urmă cu dramaturgul?
VECINUL I: (distrat) E un neisprăvit!
VECINUL II: E un necioplit, care nu știe nici cele mai elementare lucruri despre noțiunile universului!
VECINUL I: Ce fel de dramaturg poate fi el, dacă nu are nici o idee despre timp și spațiu?
VECINUL II: Ce fel de dramaturg poate fi dobitocul cela, dacă nici nu-și închipuie că timpul e un lucru, pe care trebuie să-l înfrunte prin teatrul său!
VECINUL I: Spațiul i se așterne la picioare ca un cîine, iar el nici măcar nu profită de asta!
VECINUL II: Și-ncă a vrut să scrie o piesă despre Adam și Eva!
VECINUL I: Aici chiar că îmi vine să mă piș de rîs!
VECINUL II: Fii sănătos vecine!

(VECINUL I și VECINUL II ciocnesc paharele cu bere, apoi beau din ele cîteva gîturi. Îngerul abandonează toată distracția din mijlocul sălii și se apropie de tejghea)

BARMANUL: Ce e domnule Înger, ați însetat? Vreți o bericică
ÎNGERUL: Astăzi e ultima zi cînd mă aflu pe pămînt!
VECINUL I: (mirat) Poftim?!
VECINUL II: (la fel de mirat) Ne părăsiți?
ÎNGERUL: Misiunea mea se termină aici, așa că mîine îmi voi lua zborul spre infinit, în cuibul meu!
BARMANUL: Domnule Înger, poate noi și nu avem simțul umorului, dar gluma aceasta am înțeles-o! E una cît se poate de tristă!
VECINUL I: Așa e domnule Înger! D-stră cînd spuneți un banc, îți vine a rîde atît de tare, încît, pînă la urmă, plîngi!
VECINUL II: Și nu știu cum se face, că vrei să rîzi din tot sufletul... Simți că sufletul însăși dorește asta, dar pînă la urmă plîngi ca un nenorocit...
ÎNGERUL: Prieteni, cu cît omul e mai aproape de moarte, cu atît e mai curat... Cu cît e mai aproape de adevăr, cu atît e mai vesel... Cu cît mai mult vrea să rîdă, cu atît mai tare plînge... E un lucru foarte bine știut... Un postulat al dracului de încîlcit...
BARMANUL: Presupun că ați obosit foarte mult. Nu cred că e atît de ușor pentru un înger să înfrunte viața pe pămînt!
ÎNGERUL: Da, amicul meu Barman, dar să știi că m-am simțit bine! Am să vă duc lipsa! Voi simți un gol în sufletul meu!

(Sună telefonul; BARMANUL ridică receptorul, apoi își îndreaptă privirea spre VECINUL I)

BARMANUL: (întinzînd receptorul VECINULUI I) Sunteți căutat...
VECINUL I: (ia receptorul) Da!
VOCEA: Alo...
VECINUL I: Da...
VOCEA: Domnule Vecin I...
VECINUL I: Da, vă ascult!
VOCEA: Ce faceți, tot vă mai plictisiți?
VECINUL I: Așa, ce să zic!
VOCEA: N-ați vrea să vă distrați puțin?
VECINUL I: (mirat) Poftim?!
VOCEA: Veniți pînă la mine, am să vă explic!
VECINUL I: (pune receptorul și se ridică de la tejghea) Domnilor, mă iertați, dar trebuie să plec! (iese)

(După o scurtă pauză)

VECINUL II: Domnule Înger, cum e acolo, în cosmos?
ÎNGERUL: Acolo e primăvară...
VECINUL II: Presupun că e foarte frumos!
ÎNGERUL: Acolo e toamnă...
VECINUL II: Aș fi vrut tare mult să merg și eu într-acolo pe o zi-două, ca să văd totul cu ochii mei...
ÎNGERUL: Acolo e vară...
VECINUL II: Cu atît mai mult că timpului i-a expirat termenul de valoare!
ÎNGERUL: Acolo e iarnă...
BARMANUL: Ce dracu, domnule Înger! Și la noi e iarnă, primăvară, vară și toamnă! V-am rugat să ne spuneți despre locurile acelea ceva, ce nu există pe pămînt!
ÎNGERUL: Anume ăsta și e secretul! Toate anotimpurile se desfășoară concomitent! E vară, primăvară, toamnă, și iarnă în același timp!
VECINUL II: Vreți să spuneți că poți culege cireșe din copac, totodată și să te dai cu sania la ghețuș?
ÎNGERUL: Da, și-ncă să culegi ghiocei și să te plimbi prin aleile galbene ale faimoasei prințese Toamna!
VECINUL II: Să știți, că m-a intrigați domnule Înger! Mă împingeți să fac un păcat și să merg într-acolo!
ÎNGERUL: Totul se va petrece la timpul său! Nu e nevoie să grăbiți lucrurile!
BARMANUL: Mă iertați domnule Înger, dar despre ce fel de timp vorbiți, că el doar s-a oprit!
ÎNGERUL: Scumpii mei prieteni, timpul s-a oprit în secunda aceasta, dar se poate porni în următoarea!
VECINUL II: Vreți să spuneți, că el se poate porni în orice clipă?
ÎNGERUL: Exact! Timpul se poate porni atunci, cînd nici nu te aștepți la asta!

(Sună telefonul; BARMANUL ridică receptorul, apoi i-l dă VECINULUI II)

BARMANUL: E pentru d-stră!
VECINUL II: Alo...
VOCEA: Alo! Domnule Vecin II...
VECINUL II: Da!
VOCEA: Puteți veni pînă la mine?
VECINUL II: Dar ce s-a întîmplat?
VOCEA: Am să vă explic cînd veniți!
VECINUL II: Bine, voi fi într-un sfert de oră!
VOCEA: Vă aștept...

(VECINUL II pune receptorul, iar ceilalți doi îl privesc într-un fel ciudat)

VECINUL II: Mă iertați domnilor, dar trebuie să plec! (către ÎNGER) Sper să ne mai vedem, Luminăția Voastră!
ÎNGERUL: Sper și eu, domnul meu!

(VECINUL II iese, iar cei doi se întorc spre DOAMNA EXAGERAT DE FARDATÃ, care încă se află în centrul atenției)

SCENA 16

ADAM: (se plimbă prin odaie, așteptîndu-l pe VECINUL I; se aude soneria la ușă) Da domnule Vecin I, întrați!
VECINUL I: (întrînd) Noroc Adame, ce s-a întîmplat?
ADAM: Ia să-mi spuneți domnule Vecin I, vă mai interesează să știți ce zi e astăzi?
VECINUL I: Nu cred... Þi-am spus doar că eu știu ce zi e astăzi!
ADAM: Bine, știți asta după rolul pe care-l aveți, însă acum cu permisiunea spectatorilor, ne-am abătut puțin. Nu e nici un fel de spectacol, de aceea vă întreb încă odată, în realitate ați vrea să știți ce zi e astăzi?
VECINUL I: Firește că aș vrea!
ADAM: Atunci, țin să vă comunic că tîrfa aceasta, care stă legată de acest scaun, cu această funie, știe ce zi e astăzi și refuză să ne spună!
VECINUL I: E adevărat doamnă? Chiar știți ce zi e astăzi?
VECINA: (zîmbind haină) Da, știu, dar refuz să vă spun!
VECINUL I: (către ADAM) Ce-și permite ea? Au, nu cumva vrea să se pună în poară cu noi?
VECINA: Să știți, chiar dacă va trebui să mor, totuna n-o să vă spun ce zi e astăzi!
ADAM: Lasă, n-o mai fă pe eroina! Oricum vom scoate din tine ceea ce ne interesează!
VECINUL I: (își apropie fața de fața ei) Doamnă, vă rog să ne spuneți cu binișorul, ce zi e astăzi?
VECINA: V-am spus deja că n-o să aflați nimic de la mine! Ar trebui să înțelegeți odată lucrul acesta!

(VECINUL I începe să se inerveze și el; se retrage plimbîndu-se prin odaie. ADAM, vrea să încerce și el încă odată, apropiindu-și fața de fața ei)

ADAM: (amenințînd-o) Să știi idioato, dacă nu ne vei spune ce zi e astăzi, te vom spînzura! (Vecina îl scuipă între ochi; ADAM se retrage) Împuțita! (își șterge fața) Auzi domnule, ce-și permite imbecila asta? M-a scuipat între ochi! Dobitoaco! Las’că acuși te învăț eu minte! (se repede s-o lovească, dar VECINUL I îl oprește)
VECINUL I: Stai Adame, nu te enerva! Sună-l mai bine pe domnul Vecin II! Poate dumnealui va reuși să scoată din ea ceea ce ne interesează!
VECINA: (strigînd) Nimeni nu mă va obliga să spun ce zi e astăzi! Auziți? Nimeni!
ADAM: (luînd receptorul și formînd numărul) Las’că vedem noi acuși! Alo... Domnule Vecin II!.. Puteți veni pînă la mine? Am să vă explic cînd veniți... Bine, vă aștept...
VECINUL I: (calm) Doamnă, dacă nu vreți să ne spuneți ce zi e astăzi, atunci trebuie să înțeleg că aveți un motiv foarte serios și de aceea v-aș ruga să ne spuneți, cel puțin, care ar fi acest motiv?
VECINA: (mîndră) Da, într-adevăr am un motiv foarte serios, dar nu-l veți afla, fiindcă este la fel de enigmatic!
ADAM: (iritîndu-se și mai tare) Auzi împuțito, te-aș pofti să nu-ți faci mendrele și să ne spui ceea ce ne interesează, dacă vrei să ne capeți indulgența!
VECINA: (se gîndește puțin) Bine, m-ați convins, dar v-o spun numai d-stră, domnule Adam! Veniți să vă spun la ureche!

(ADAM bucuros își apropie fața de fața ei, iar VECINA îl scuipă încă odată. Se enervează și o lovește peste față)

VECINUL I: (îl trage într-o parte) Stai, nu te grăbi! Avem destul timp pentru a o pedepsi! Să vină mai întîi domnul Vecin II!
ADAM: Dar... O omor cu mîinele astea... (își arată demonstrativ mîinele; vrea să mai spună ceva în adresa VECINEI, dar nu găsește nimic, ca s-o jignească; în fine, se plimbă prin odaie în așteptarea VECINULUI II)

(După o pauză bună, se aude soneria la ușă; ADAM umblă nervos prin casă și cînd se apropie de VECINA se îndîrjește s-o lovească încă odată, dar iarăși este oprit de VECINUL I)

VECINUL I: Stai puțin, așteaptă! Domnul Vecin II trebuie să apară din clipă în clipă!
ADAM: (încă iritat) Dar nu știu ce fac cu imbecila asta! Vă închipuiți domnilor, o căcăcioasă să mă scuipe în propria mea casă!
VECINUL I: Liniștește-te! Ai puțintică răbdare! (iarăși se aude soneria la ușă) Vezi că a și venit domnul Vecin II!
ADAM: (liniștindu-se) Întrați domnule Vecin II, nu mai stați sub ușă!
VECINUL II: (întrînd în casă) Ce se întîmplă aici domnilor?
ADAM: Stați să vedeți! Ia să-mi spuneți domnule Vecin II, d-stră doar ați trecut adineaori pe la mine, să vă interesați dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei!
VECINUL II: Da, am fost!
ADAM: Și vă mai interesează să știți lucrul acesta?
VECINUL II: Nu, fiindcă eu și așa știu, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei!
VECINUL I: Vedeți domnule Vecin II, o știți în spectacol, dar țin să vă întreb, dacă vă interesează lucrul acesta în realitate?
VECINUL II: Nu știu... Probabil că nu mă interesează!
ADAM: (indignat) Cum puteți spune asta domnule Vecin II?! Dacă într-adevăr ați stabilit o întîlnire pe la sfîrșitul săptămînii? D-stră doar nu știți în realitate, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei? (pauză în așteptarea răspunsului) Vedeți bine, poate fi o întîlnire importantă și s-ar primi foarte prost, dacă ați rata-o!
VECINUL II: (îngîndurat) Da, probabil că aveți dreptate! Într-adevăr, aș fi putut stabili o întîlnire importantă la sfîrșitul săptămînii...
VECINUL I: Și d-stră doar nu știți în realitate, dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei?
VECINUL II: Aveți dreptate, nu știu!
VECINUL I: Înseamnă că ar trebui să aflați?
VECINUL II: Da, dar cum?
ADAM: Știm noi cum, dar nu se cam primește!
VECINUL II: De ce nu se primește?
ADAM: Păi, vedeți dobitoaca aceasta, care stă legată de acest scaun cu această funie, știe ce zi e astăzi... Dacă ar vrea să ne spună, d-stră ați putea foarte ușor să aflați dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei!
VECINUL II: (se apropie de ea și o cercetează) E adevărat doamnă? Chiar sunteți atît de egoistă și nu vreți să vă împărtășiți gîndurile cu noi?
VECINA: (revoltîndu-se) Ce vă interesează dacă știu sau nu? E treaba mea și asta doar pe mine mă privește!
VECINUL II: (revoltîndu-se și el) Doamnă, vă rog să-mi spuneți numaidecît, fiindcă s-ar putea să am o întîlnire la sfîrșitul săptămînii și dacă o voi rata din cauza dumitale, să știți că nu știu ce-o să vă fac!
VECINA: Atunci, nu vă rămîne decît să vă gîndiți ce-o să-mi faceți, fiindcă întîlnirea pe care ați stabilit-o la sfîrșitul săptămînii, ați ratat-o deja, iar dacă nu, o veți rata neapărat! Vă garantez lucrul acesta!
ADAM: Ei vedeți domnule Vecin II? Vedeți ce mîrșavă? Ce propuneți să facem cu ea? Nu poate rămîne nepedepsită, dacă nu dorește să ne spună ce zi e astăzi!
VECINUL II: Da, aveți dreptate... Nu poate rămîne nepedepsită!
VECINUL I: Evident că nu poate rămîne nepedepsită, dar în ce mod să-i aplicăm această pedeapsă?
ADAM: De ce să ne gîndim atîta? S-o spînzurăm la mama dracului, după cum am mai spus și s-o terminăm cu ea!
VECINUL II: Stați puțin domnilor! Nu e neapărat să recurgem direct la o pedeapsă atît de cruntă!
VECINUL I: Da, de ce să recurgem la o pedeapsă atît de cruntă?
ADAM: Dar ce propuneți să facem?
VECINA: (strigînd) Degeaba stăruiți asupra mea, fiindcă n-o să vă reușească nimic!
ADAM: (cu o voce ridicată) Tu să taci, nemernico!
VECINUL II: Eu zic să i-o facem mai întîi toți trei, și dacă nu ne va spune nici de data aceasta, atunci, într-adevăr, nu ne va rămîne nimic altceva decît s-o omorîm!
VECINUL I: (indignat) Cum puteți spune asta, domnule Vecin II? D-stră, care sunteți profesor la universitate și care predați viitorilor juriști dreptul penal, cum puteți gîndi în felul acesta?
VECINUL II: Dar altceva ce e de făcut? Eu văd că cucoana noastră nu are de gînd să ne spună cu binișoru’ ce zi e astăzi, ca eu să pot afla dacă acum e începutul săptămînii ori sfîrșitul ei și știind lucrul acesta, să nu ratez întîlnirea pe care aș fi stabilit-o la sfîrșitul săptămînii...
ADAM: Da domnule Vecin I, să știți că, într-o măsură oarecare, eu sunt de-acord cu domnul Vecin II. Din cauza acestei împuțite, fiecare în parte, am putea suferi careva eșecuri!
VECINUL I: Da, vreau eu sau nu vreau, va trebui totuși să fiu de-acord cu d-stră, fiindcă ingrata aceasta, într-adevăr ar putea să ne curme viețile!

(După ultima replică rostită, în jur se formează o atmosferă apăsătoare de atac asupra VECINEI. Cel mai entuziasmat este VECINUL II, iar VECINUL I, care nu e prea de-acord cu planul răzbunării, îl privește interogativ pe Adam, acesta nefiind și el sigur de ceea ce trebuie să se întîmple)

SCENA 18

(Scena reprezintă o stradă obișnuită dintr-un cartier. Nu este țipenie de om, în schimb strada e inundată de cai. Foarte mulți cai umbla în toate direcțiile, rotindu-se, de parcă s-ar afla într-o ogrăjoară. Toți au aripi. FEMEIA aleargă cînd la un cal cînd la altul!

FEMEIA: (apropiindu-se de un cal) Spuneți-mi domnule, n-ați văzut cumva pe bărbatul meu? (calul o privește cîteva clipe, parcă mirat, apoi nechează odată și pornește mai departe în cercul
său; ea se apropie periodic de cîte un alt cal) Domnule, spuneți-mi vă rog, nu ați văzut pe bărbatul meu, care a pornit în căutarea timpului? Se simțea cam rău, cînd a ieșit din casă... A zis că iese să se plimbe, ca să se mai aerisească puțin, apoi se întoarce... A trecut mai bine de jumătate de zi, iar el nu s-a întors... (se oprește puțin) Nu-nțeleg, cum se face așa că ieși să te plimbi, și să nu te mai întorci acasă... (continuă să se apropie de cîte un cal) Domnule, n-ați zărit cumva pe bărbatul meu, care... Mi-a sunat adineaori, a zis că nu se mai întoarce acasă... A zis că a avut un cal, care l-a părăsit și a mers în căutarea lui... Domnilor cai, spuneți-mi vă rog, e cumva printre voi calul care a fugit de la bărbatul meu? (caii se opresc toți brusc și își îndreaptă privirile asupra FEMEII, apoi continuă să meargă fiecare pe cercul său) Nu vă supărați că vă întrerup din mersul vostru infinit, dar aș vrea să știu dacă e cumva aici, printre voi un cal care a fugit de la soțul meu și a pornit în căutarea adevărului... (se oprește puțin) Ce fel de adevăr mai e și ăsta? (continuă să se apropie de cîte un cal) Domnule, spune-ți, ați văzut cumva pe bărbatul meu care a trecut adineaori pe aici în căutarea calului său, acesta la rîndul său – în căutarea adevărului? (Caii ies de pe scenă cîte unul, iar FEMEIA rămîne singură în centrul scenei) A trebuit să depunem mult efort ca să fim ceea ce suntem și acum poftim! A plecat, fără a se gîndi că a lăsat acasă o biată nevastă ce-l așteaptă!... Am fost dispusă să-l aștept cît va fi nevoie, dar acum cînd îmi dau seama că nu se simte chiar bine, mi-e frică pentru el! Nu-l pot lăsa așa, fără stăpînire! A suferit vreun eșec, presupun, sau oprirea timpului l-a afectat într-o măsură oarecare și acum uite că nu mai știe ce are! Cred că e disperat și are nevoie de mine! Dar unde să-l găsesc? În care parte să pornesc pentru a da de urmele sale? (către spectatori) Domnilor, poate l-ați văzut cumva trecînd pe aici? Spuneți-mi în ce direcție a apucat-o? Nu știți? Bănuiam eu...

SCENA 19

(Atmosfera încordată asupra VECINEI se mai păstrează, pînă ce VECINUL II nu intervine prin dorința de a-și potoli instinctul sexual)

VECINUL II: (își descheie șlițul și-și dă pantalonii în jos) Ce mai așteptăm? Să-i arătăm acestei domnișoare de ce suntem noi în stare!...
ADAM: (îl oprește) Stați!... Stați domnule Vecin II! Suntem dispuși cu toții s-o pedepsim pe femeia aceasta, dar încă nu am stabilit concret în ce mod va fi aplicată pedeapsa!
VECINUL II: (mirat) Adică?
ADAM: Adică, eu n-o să permit aceasta în casa mea!
VECINUL II: (la fel de mirat) Ce se întîmplat domnule Adam? Parcă d-stră erați tipul care ardea de nerăbdare, s-o pedepsească pe imbecila asta!
ADAM: Eu și acum ard de nerăbdare, dar nu voi permite violul în casa mea!
VECINUL II: (mirat la culme) De ce ? Ce importanță are unde: în casa dumitale sau în altă parte? Principalul e că toți trei dorim s-o pedepsim și ar trebui să ne satisfacem poftele cît mai repede!
VECINA: (strigînd, însă ei n-o iau în seamă) N-o să mă atingeți de loc! Nu va cădea nici un fir de păr de pe mine!
ADAM: Da, dar am spus că acest viol nu va avea loc în casa mea, fiindcă Eva trebuie să apară din clipă în clipă și n-ar înțelege corect situația!
VECINUL II: De ce n-ar înțelege? Îi vom explica că această femeie nerușinată refuză să ne spună ce zi e astăzi și dacă doamna Eva va fi curioasă să afle și ea lucrul acesta, atunci va înțelege situația destul de bine! Nu văd pentru ce ar trebui să vă îngrijorați!
ADAM: Probabil că aveți dreptate, dar să știți că Eva tocmai a ieșit să cumpere un calendar și dacă l-a cumpărat deja, nu cred că ar mai fi curioasă să afle ce zi e astăzi!
VECINUL II: Domnule Adam, văd că d-stră nu mai știți în ce lume trăiți! Doar ați spus că ceea ce se află în această femeie, ne interesează în realitate. Ar trebui să vă dați seama că soția d-stră, chiar și de va cumpăra un calendar și va afla ce zi e astăzi, nu va fi o mare descoperire, fiindcă atît eu cît și domnul Vecin I, știm ce zi e astăzi, dar o știm numai după conținutul piesei pe care o jucăm, în realitate însă, suntem neștiutori atît despre aceasta, cît și despre multe altele!
VECINUL I: Da Adame, trebuie să-ți dai seama că Eva va afla ce zi e astăzi numai după conținutul scenariului, dar nu și în realitate!
ADAM: (încurcat) Aveți dreptate! M-am luat și eu cu toate situațiile astea încurcate și am uitat că ne-am abătut de la spectacol... Că toate evenimentele se petrec în realitate!
VECINUL II: Atunci să ne apucăm de treabă! (se îndreaptă spre VECINA)
ADAM: (îl oprește) Nu domnule Vecin II. Am spus doar, violul nu se va petrece în casa mea!
VECINUL II: (indignat) Dar ce s-a întîmplat iarăși? Parcă am clarificat deja lucrurile!
ADAM: Da, le-am clarificat, dar v-am spus că acuși trebuie să apară Eva și ea urăște violurile, vă dați seama, e și ea femeie... Pe lîngă toate, ea urăște mai mult violatorii, de aceea nu voi permite acest viol aici, mai ales că eu refuz să iau parte la el!
VECINUL II: Atunci dă-ne-o nouă și vom merge în altă parte să ne răfuim cu ea!
VECINUL I: Cui nouă? Eu, la fel refuz să-mi bat joc de ea!
VECINUL II: Domnilor, și asta ce mai înseamnă?
ADAM: Asta nu înseamnă nimic! Ea va rămîne aici și dacă alte propuneri asupra pedepsei ei nu există, atunci o vom spînzura după cum am propus la început!
VECINUL II: Ei bine, dar d-stră credeți că omorul e o crimă mai puțin gravă decît violul? Dacă d-stră și cu domnul Vecin I refuzați s-o violați, atunci, cel puțin, permiteți-mi mie s-o fac! Oricum va muri după aceasta!
ADAM: Nu domnule Vecin II, dacă d-stră doriți atît de mult să vă satisfaceți plăcerile sexuale, atunci nu vă rămîne decît să așteptați pînă va muri și-apoi după asta, luîndu-i corpul, veți putea merge în altă parte, acolo făcînd cu el tot ce vă poftește inima!
VECINUL II: Dar nu credeți că sunt un necrofil?
ADAM: Nu cred nimic, însă am spus că în casa mea nu va avea loc nici un viol!
VECINA: Domnilor, nu vă certați fiindcă e inutil! Nu mă veți putea omorî nici într-un caz!
ADAM: (se enervează) Dar cine dracu te crezi, de pretinzi că ești atît de prețioasă și că noi n-o să fim în stare să te distrugem?
VECINUL I: Într-adevăr, cine ești dumneata?
VECINUL II: Ar fi bine să ne spui, altfel aici îți cîntă cucu’!
VECINA: Nu vă mai rățoiți atîta! Oricum n-o să-mi puteți face nimic!
ADAM: (enervat și mai tare) Dar spune odată, cine dracu ești!
VECINA: (zîmbind) Ar fi trebuit de mult să vă puneți întrebarea aceasta și să înțelegeți că eu nu pot muri, în caz contrar se va întîmpla o mare catastrofă!
ADAM: (cu binioșorul) Auzi puicuțo, dacă vezi că noi suntem atît de nepricepuți, atunci fie-ți milă și spune-ne cine ești!
VECINA: Aș face-o cu mare plăcere, dar eu nu pot să-mi etalez identitatea. Voi singuri trebuie să înțelegeți cine sunt eu, de ce sunt atît de prețioasă și de ce nu mă puteți omorî!
VECINUL II: (enervat și el) Spune odată cine ești, că altfel frînghia care ți-e legată de mîini, va fi înnodată în jurul gîtului tău împuțit!

(VECINA se gîndește, parcă ce să facă, ezitînd cu răspunsul, pe cînd ceilalți nu mai rezistă de atîta nervozitate, cu excepția VECINULUI I, care se apropie de ea, parcă cercetînd-o, apoi brusc își capătă o înfățișare iluminată)

VECINUL I: (cu o expresie a feții fericită, totodată și dezamăgită) Așteptați domnilor, pare-se că încep să înțeleg cine e doamna aceasta!
VECINA: Da domnilor, ascultați-l, fiindcă merită!
VECINUL I: (trist) Cu toate că ceea ce am să spun, pare foarte ciudat și practic, de necrezut, însă eu cred că această doamnă este Timpul, adică o întruchipare a Timpului... Anume așa, dumneaei reprezintă Timpul în carne și oase, iar nouă nici să ne treacă prin cap!
ADAM: (dezamăgit și el, dar cu un sentiment mai pronunțat) Ce spui domnule Vecin I? Te-ai țicnit la cap? Cum poate fi Timpul o femeie, și-ncă o femeie atît de ticăloasă?
VECINA: Da domnilor, eu sunt Timpul, de aceea și vă spuneam că nu mă puteți omorî!
VECINUL II: Chiar dacă dumneata și ești Timpul, asta încă nu înseamnă că l-ai apucat pe Dumnezeu de picioare!
VECINUL I: Dar domnule Vecin II, cum se poate omorî Timpul?
VECINUL II: Foarte simplu, ca pe orice suflet viu!
VECINUL I: Nu, asta ar fi o crimă foarte mare și de neiertat!
VECINUL II: Dar dacă ea refuză să ne spună ce zi e astăzi, atunci ce altceva îți rămîne de făcut?
ADAM: Stați domnilor, că sunt încurcat cu totul! (către VECINA) Doamnă, nu știu ce tot spune domnul Vecin I, însă vă rog personal să-mi spuneți, cine sunteți?
VECINA: Doar vi s-a spus clar, eu sunt Timpul!
ADAM: Și dacă sunteți Timpul, atunci de ce vă încăpățînați și nu vreți să ne spuneți ce zi e astăzi?
VECINA: (cu ură) Fiindcă voi vă trăiți viețile așa cum vă place și v-ar păsa mult de ele, dacă cineva ar încerca să le oprească mersul, pe cînd de a mea viață vouă nu vă pasă! Și asta numai pentru că voi, toți oamenii, sunteți aceia care vor să mă îngroape de vie, neîncercînd să-mi înțeleagă rostul!
ADAM: (rușinat) Bine doamnă, bine! Dacă v-am jignit, ne cerem iertare, dar ce vă împiedică să ne spuneți ce zi e astăzi?
VECINA: La prima vedere s-ar părea că nu mă împiedică nimic, însă nu-i chiar așa! Eu, de fapt, nu am dreptul să fac asta! Voi trebuia să vă dați seama de toate acestea de la bun început! Ați trăit toată viața fără să vă pese, ce zi a fost ieri, sau alaltăieri, sau cu două săptămîni în urmă și tot așa mai departe. Acum cînd nu găsiți ieșire din situație, vreți să aflați cu orice preț lucrul acesta. Poate că și-l veți afla, mai tîrziu, la sfîrșitul tuturor celor cîte se vor întîmpla, însă eu vă pot spune doar că ziua aceasta, despre care voi nu știți nimic, va lăsa urme mari în întreaga existență a tot ceea ce e dat să fie.
VECINUL II: (nemulțumit) Domnule Adam, ce vă tot pierdeți timpul cu Timpul? S-o omorîm, că mare treabă n-o să fie dacă va muri! Cu atît mai mult, că nici n-a făcut mare treabă cît a trăit asupra noastră! Bunăoară eu, uitați-vă în ce hal am ajuns din cauza ei!
VECINA: (indignată) Cum adică din cauza mea?
VECINUL II: (revoltîndu-se) Dar din cauza cui am îmbătrînit? (către ADAM și domnul VECIN I) Uitați-vă domnilor, ce moșneag am devenit mulțumită ei! Dacă va prelungi așa și în continuare, probabil că nu va trece nici un an de zile și va trebui să mor, iar mie lucrul acesta nu-mi prea convine! De aceea, haideți să pregătim funia și săpunul și s-o terminăm cu ea!
VECINUL I: Adame, nu știu ce-o să hotărîți pînă la urmă, eu însă mă retrag și nu mai doresc să mă implic în astfel de situații stupide! (se apropie de VECINA, cade în genunchi și-i sărută mîinele) Doamnă, vă rog să mă iertați că nu am avut la început cugetul pe care îl am acum și că am îndrăznit să vă ofensez. Vă rog să mă iertați că am fost atît de neatent față de prețiosul Tău suflet și nu mi-am pus străduința să-i simt necesitatea... Vă rog să mă iertați pentru toate! (îi sărută încă odată mîinele, se ridică și pleacă)
VECINUL II: Dar domnule Vecin I, cum puteți lăsa totul baltă și să plecați într-un moment atît de important?
VECINUL I: (întoarce capul spre ei) Au revoir domnilor! (iese)

(ADAM și VECINUL II se uită mirați, dar și șocați de cele întîmplate, în urma VECINULUI I)

SCENA 20

(BÃRBATUL și ÎNGERUL vin pe drumuri diferite, dar întîlnindu-se vor merge mai departe pe același drum. Ambii par triști și disperați, dar ÎNGERUL se va înveseli pe măsura înaintării acțiunilor)

BÃRABTUL: (fiind deja în dreptul ÎNGERULUI) Bună ziua!
ÎNGERUL: (întinzîndu-i mîna) Bună ziua! Eu sunt Îngerul!
BÃRABTUL: Și eu sunt Dramaturgul!
ÎNGERUL: Îmi face plăcere! E o mare onoare pentru mine să vă cunosc personal! Că dealtfel vă cunosc de la televizor, dar așa, să vă văd alături... E o mare onoare pentru mine, domnule dramaturg, sincer...
BÃRABTUL: Lasă, nu e mare treabă!
ÎNGERUL: Ce spuneți? Eu aș fi gata să mă dezic de ceruri și de aripi, numai că să fiu și eu ca d-stră!
BÃRABTUL: Nu vorbi prostii! Îți dai seama ce spui?
ÎNGERUL: Domnule Dramaturg, eu, recunosc, nu știu nimic ce ține de dramaturgie, dar am visat de mic copil să devin unul ca d-stră!
BÃRABTUL: Bine că te-a ferit Domnul de așa ceva! Trebuie să-I fii recunoscător că te-a făcut înger!
ÎNGERUL: Bineînțeles, că-I sunt recunoscător, dar a fi dramaturg e un gest ce nu i se oferă oricui!
BÃRABTUL: Crede-mă că nici rolul îngerului nu e pentru oricine!
ÎNGERUL: Și totuși, ce îmi puteți spune... De fapt, vreau să cunosc cît mai multe despre viața unui dramaturg atît de talentat ca d-stră! Cine știe, poate în viața viitoare, mă fac și eu unul de-ale teatrului?
BÃRABTUL: Să ai grijă să te ferești de o astfel de pacoste!
ÎNGERUL: De ce? De ce sunteți atît de brutal cu soarta d-stră?
BÃRABTUL: Lasă asta... Spune-mi, mai bine, nu ai văzut cumva vreun cal pe-aici? De cîteva zile îmi tot caut calul și nu pot să-l găsesc!
ÎNGERUL: Calul d-stră a zburat în ceruri!
BÃRABTUL: (mirat) Poftim?!
ÎNGERUL: Da, calul d-stră a cunoscut adevărul și a zburat acolo (arată în sus), în cuibul său!
BÃRABTUL: (supărat) Nemernicul! Pocitura dracului!
ÎNGERUL: Ce aveți domnule dramaturg?
BÃRABTUL: Dobitoc nerecunoscător! L-am hrănit din palmă și acum uite... A zburat în ceruri! Iar eu ce ă fac fără el? Cum să scriu mai departe? De ce nu m-a luat și pe mine? Acolo am fi scris împreună cele mai geniale piese de teatru! Am fi avut misiunea de a scrie destinele oamenilor ce orbecăie ca schilozii și netoții! Am fi făcut lucruri fenominale împreună! Animalul hăului! Așa e mereu! Crești un dobitoc, te chinui cu el, iar cînd îi cresc aripioarele, te părăsește pentru un adevăr blestemat, pe care-și dorește atît de mult să-l afle? La ce bun? La ce bun, mă întreb? Spuneți-mi domnule Înger, pentru ce-i trebuia lui adevărul acela? Parcă acum se simte mai bine, dacă l-a aflat? (ÎNGERUL stă nemișcat și trist) Spune-mi îngerașule, de ce taci? Ce s-a făcut cu calul meu? De ce m-a părăsit pentru un adevăr de care nu avea nevoie?
ÎNGERUL: Domnule Dramaturg, îmi pare rău, dar trebuie să plec!
BÃRABTUL: Poftim?
ÎNGERUL: Trebuie să plec, în cuibul meu, în ceruri...
BÃRABTUL: (înfuriat) Ai aflat și tu adevărul? (îl apucă de guler) Spune-mi ticălosule, ai aflat adevărul și acum ștergi putina!
ÎNGERUL: (speriat) Domnule Dramaturg, vă rog să vă păstrați calmul! Nu are nici un rost să vă enervați așa!
BÃRABTUL: (îi trage ÎNGERULUI una în față; acesta cade la pămînt) Acuși îți dau eu adevăr! Să vezi numai! Spune-mi, ce-ai aflat și eu nu știu! Spune-mi canalie, altfel te omor!
ÎNGERUL: Ești un nebun! Îngerii nu mor!
BÃRABTUL: (lovindu-l cu picioarele în burtă și în coaste) Vezi bine, tu vei muri, dacă va fi nevoie! Dacă nu-mi spui ce se ascunde în toată afacerea asta cu timpul, să știi că te gîtui cu mîinele mele! (urlînd la el) Ai înțeles?
ÎNGERUL: N-o să afli nimic, fiindcă nu ești demn de asta! O scîrnăvie de scriitoraș nu poate fi demn de a cunoaște Tainele Cerului!
BÃRABTUL: Ce-ai spus?
ÎNGERUL: Nu degeaba te-a părăsit calul! Sărmanul cal! Acum îmi dau seama cît a suferit din cauza unui dobitoc ca tine!
BÃRABTUL: (îi dă cîteva picioare) Repetă ce-a spus canalie!
ÎNGERUL: Zic, ești un dobitoc care a pierdut totul! Puteai scrie și altceva! Nu era neapărat să întorci istoria și să creezi lumea după placul tău!... Nu e era de loc nevoie să te anini de Adam și Eva!... Nu era de loc necesar să faci lucrul cesta!... Înțelegi? Ai scris o piesă de teatru, ce-a prăbușit toată lumea asupra ta!
BÃRABTUL: (îi mai dă cîteva picioare) Tu nu ești dramaturg și nu poți ști ce înseamnă asta! Tu nu poți ști această durere a scriitorului! Tu nu poți ști ce se ascunde în sufletul fiecărui om de artă!
ÎNGERUL: În schimb, eu știu că nu trebuie să profanezi lucrurile sfinte!
BÃRABTUL: Eu n-am profanat nimic! Am vrut doar să spun lumii cum stau lucrurile în realitate! (se retrage de la corpul ÎNGERULUI și începe a plînge)
ÎNGERUL: (se ridică de la pămînt) Nu era neapărat să faci asta! Lumea ar fi văzut și singură ce se petrece în jur! Și-apoi, pentru asta este Dumnezeu, care știe ce are de făcut!
BÃRABTUL: Mă tem, că Dumnezeul ăsta al tău, a cam uitat de noi!
ÎNGERUL: Dar voi, oare n-ați cam uitat de El?
BÃRABTUL: Eu nu sunt un propovăduitor al religiei voastre, ci un biet dramaturg, care uite în ce hal a ajuns!
ÎNGERUL: Și asta numai pentru că ți-ai uitat Dumnezeul, iar lucrul acesta înseamnă că ai pierdut totul!
BÃRABTUL: (se apropie de ÎNGER și-L îmbrățișează) Iartă-mă frate! Iartă-mă pentru această durere ce ți-am făcut-o, dar trebuie să știu și eu ce se întîmplă! Nu mai suport! Simt că înnebunesc! Trebuie să cunosc acest adevăr ca să știu cum fac cu personajele mele! Simt că explodez! Trebuie să pun lucrurile pe picioare, iar pentru asta am nevoie de acest adevăr... Mă înțelegi?
ÎNGERUL: (îl dezlipește de corpul său) Ascultă, stai jos mai întîi... (se așează ambii pe o piatră) În epoca civilizației primordiale a fost pusă baza noțiunii, ce ține de timp. Cu părere de rău, informația referitoare la această noțiune, nu a ajuns pînă în prezent. A existat ceva, care a împiedicat transmiterea din generație în generație a unor procese psihice, cu ajutorul cărora omul să poată percepe situația în cauză. Datorită acestei nedezvoltări, odată cu prelungirea generațiilor, fiecare individ ar fi amenințat de această nenorocire și anume asta și ar trebui să-l impună să dezlege taina ce s-a format atunci. Dar realitatea e realitate... Oamenii din jur, nici măcar nu sunt oameni și de aceea n-au suferit careva urmări... Reiese că voi sunteți cei, ce trebuie să clarifice lucrurile! Adică tu și soția dumitale!
BÃRABTUL: Dar cum anume să descifrăm această noțiune?
ÎNGERUL: Mai întîi, trebuie să găsiți cauza care stă la granițele generațiilor și care împiedică transmiterea informației, ce ar trebui s-o cunoașteți...

(ÎNGERUL și BÃRBATUL stau așa mult timp, conferind între ei și clarificînd lucrurile)

SCENA 21

(În momentul cînd VECINUL I iese pe ușă se întîlnește cu EVA, care dă buzna în casă)

VECINUL II: (către ADAM, cu dispreț față de VECINUL I) Și cum de-a îndrăznit să plece, nerușinatul!...
EVA: (nedumerită) Ce se întîmplă aici? Domnule Vecin II, de ce ați venit iarăși, doar v-ați jucat rolul!
VECINUL II: (încurcat) Păi... cum să vă spun...
EVA: (revoltîndu-se) Adame, ce înseamnă asta? (o zărește pe VECINA) Și femeia aceasta cine e?
ADAM: (încurcat și el) Aceasta e... vecina noastră...s-a mutat aici... acum cîteva zile!
EVA: Și de ce-ați legat-o? Ce vreți să faceți cu ea?
VECINUL II: Nimic doamnă... Absolut nimic...
EVA: (indignată) Ce înseamnă nimic? De ce v-ați dat pantalonii în jos? Nu cumva ați vrut să vă bateți joc de ea? (speriată) Of Doamne! Adame, ce înseamnă asta? Cum de ți-ai permis să faci una ca asta? (începe a plînge) Și eu, care credeam că mă iubești... (cu ură) Nemernicule! Ar trebui să-ți fie rușine! Cretinule, ce ești! (se îndreptă spre ușă și iese)
ADAM: Dar Eva, stai să-ți explic!... (își dă seama că nu se va întoarce și iese după ea)

(VECINUL II rămînînd împreună cu VECINA, își poate satisface acum toate dorințele)

VECINUL II: (rîde hain) Acum scumpo, nu te mai salvează nimeni! (se îndreaptă spre ea, își scoate și chiloții. În momentul acesta se închide cortina și peste cîteva clipe se poate deschide din nou. VECINA stă pe scaun fără cunoștință. Are hainele rupte și părul dezordonat. VECINUL II își ridică pantalonii) Să știi cum să-ți mai bați joc de oameni și să-i îmbătrînești! (După ce și-a ridicat pantalonii, iese)
SCENA 22

(Acțiunea se petrece pe o întindere plată, mai degrabă o cîmpie pustie, la apusul soarelui. În centrul scenei e amplasat un pendul uriaș, iar în fața pendulului o oglindă, ca și cum fermecată. BÃRBATUL stă lîngă pendul. Din partea stîngă apare FEMEIA într-un suflet; Este important de menționat că în această scenă BÃRBATUL și FEMEIA trebuie să fie goi, cu cîte o frunză în dreptul organelor genitale)
BÃRABTUL: Iubito, puteai să te grăbești! Soarele acuși-acuși apune și tu-mi faci mie una ca asta...
FEMEIA: Ah scumpule, dacă ai ști prin cîte am trecut ca să ajung aici?...
BÃRABTUL: Oricum, puteai să te grăbești!
FEMEIA: Ai dreptate, trebuie să ne grăbim! Avem foarte puțin timp!
BÃRABTUL: Avem foarte puțin timp pentru ce?
FEMEIA: Vreau să spun că avem foarte puțin timp la dispoziție pentru Timp!
BÃRABTUL: Nu-ți fă griji, căci Timpul are suficient timp pentru el, noi însă nu avem nici o secundă...
FEMEIA: Sunt de acord, dar ce anume trebuie să facem?
BÃRABTUL: Privește acest pendul. (FEMEIA privește pendulul cu atîta uimire, de parcă nici nu l-ar fi observat cînd intrat) La o anumită viteză a oscilațiilor, există două stări complet diferite una de alta: îndreptarea pendulului de la centru spre stînga și spre dreapta! (face această mișcare a pendulului) Aceste stări contradictorii pot exista fără a se distruge una pe alta, numai pentru faptul că ele sunt înregistrate în timp! Încercarea de a le împreuna, spre exemplu, în timp de o secundă, viteza pendulului fiind de o oscilație pe secundă, va rezulta oprirea mișcării, sau oprirea dezvoltării. Să ne imaginăm că viteza pendulării s-a mărit de cîteva oscilații pe secundă! Înseamnă, că trebuie să aibă loc împreunarea a două stări contrar opuse, fără distrugerea lor reciprocă...
Acum, dă-ți seama că perfecționarea omului trebuie să înceapă cu anumite cunoștințe despre lumea înconjurătoare, cu o înțelegere a normelor ei, măcar a celor principale și în sfîrșit, cu conștientizarea sa despre faptul că el formează o părticică din sistemul unic al Universului! Este cert faptul că în prezent, omul, nu că n-are habar despre aceste reguli, dar nici nu-și închipui că ar trebui, cel puțin, să se gîndească la o astfel de perfecționare!...
FEMEIA: Ei bine, și ce legătură are atunci pendulul cu această perfecționare a omenirii?
BÃRABTUL: Vezi bine, că legătură e foarte strînsă și acuși voi încerca să te explic. Îți spuneam că, încercarea de a mări viteza pendulării cu cîteva oscilații pe secundă, ar duce la împreunarea a două stări contradictorii, fără distrugerea lor reciprocă, însă în cazul pendulului nostru uriaș, care reprezintă Timpul, situația stă puțin altfel. Din cauza neglijării faptului de a tinde spre o perfecționare, aceste oscilații ale timpului au fost supramărite, ceea ce nu a adus la o împreunare pașnică, ci la distrugerea totală a acestor stări opuse, care reprezintă trecutul și viitorul. Și dacă trecutul și viitorul au dispărut, atunci prezentul ca și cum ar fi orfan, stă pe loc!
FEMEIA: Cred că acum încep să înțeleg...
BÃRABTUL: Și-ncă asta nu e tot. Toate aceste fenomene au loc la anumite nivele ale cîmpului întregului Univers! Odată ce aceste nivele sunt afectate în anumite regiuni ale lor, se formează o lipsă, nu numai a timpului, dar și a substanței și a spațiului, adică a unui anumit punct. Acest punct tinde să pătrundă în infinit și infinitul tinde să pătrundă în punct. În fiecare punct din cîmpul Absolutului, se găsește informația nedeterminată despre întregul Univers și mai cu seamă, despre cel obstacol ce ne creează atîtea probleme. Cu alte cuvinte, punctul este infinitul nedeterminat, infinitul este punctul nedeterminat.
FEMEIA: (îngîndurată) Ce situație încurcată!
BÃRABTUL: Așadar, există contradicție... Absolutul rămîne în punctul celui mai fin nivel al cîmpului și totodată se lărgește, formînd o nouă substanță, un nou timp și un nou spațiu. Dezvoltarea se va desfășura ca mai înainte, după principiul pendulului, numai că de data aceasta, va trebui în primul rînd noi și-apoi împreună cu ceilalți, să avem grijă ca pendulul să se manifeste prin oscilații constante.
FEMEIA: (nedumerită) Ce vrei să spui?
BÃRABTUL: Vreau să spun că oamenii din jurul nostru, au împietrit, și vor fi descoperiți peste foarte mulți ani de așa numiții arheologi interplanetari, care se vor manifesta în alte generații și vor scoate la suprafață trecutul întregului Univers!
FEMEIA: Dar nu te înțeleg!
BÃRABTUL: Îți spuneam doar, că se va forma o substanță nouă, un spațiu și un timp nou. Oglinzile de pe noua plapumă a Universului, nu vor mai fi aceleași. De acum în colo, vor fi niște oglinzi virgine și ideale, în care reflectările noastre vor forma alți oameni!
FEMEIA: (speriată) Cum adică alți oameni?
BÃRABTUL: (cît se poate de calm) Uite-așa!
FEMEIA: Nu pot să cred! (se plimbă agitată de ici colo) Și cei care au fost, de acum nu vor mai fi? Chiar vor dispărea toți pînă la ultimul individ?
BÃRABTUL: Exact! Anume așa și se va întîmpla, dar după cum ți-am spus, se vor forma alții... Pentru început, privește în această oglindă și te vei convinge!
FEMEIA: (privește în oglindă, în care vede orașul pustiit cu străzile sale, unde nu e țipenie de om) Nu pot să cred...
BÃRABTUL: Asta e! Nu ai ce face cu realitatea! Că de altfel, e realitatea pe care ne-am creat-o noi înșine!
FEMEIA: (speriată parcă) Și-acum ce urmează?
BÃRABTUL: (mișcă pendulul) Acum pendulul va menține cursul timpului prin oscilații constante și viața se va începe de la început

(O rafală de vînt năvălește scena, respectiv auzindu-se foșnete de frunze și fîlfîiri de aripi.)

VOCEA DOMNULUI: Adame, unde ești?
BÃRABTUL: Sunt aici Doamne...

SCENA 23
(Scena reprezintă o altă scenă de teatru, în avanscena căreia stau BARMANUL, ÎNGERUL, VECINUL I, VECINUL II și DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI și EXAGERAT DE FARDATÃ; Toți se închină, privind înspre ambele direcții ale culiselor, așteptîndu-i pe Adam și Eva. În sală se aud aplauze, „bravo!” etc. Se mai închină de cîteva ori apoi se trage cortina)

VECINUL I: Domnilor, spectacolul s-a terminat deja, iar ei nu-s! Ce înseamnă asta?
VECINUL II: Poate i-a jignit cineva și acum sunt supărați?
BARMANUL: Domnilor, cine dorește ceva de băut?
ÎNGERUL: Tatăl nostru, carele ești în ceruri...

(La auzul acestor cuvinte, BARMANUL se scutură puțin)

DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: Meno male că am scos-o în capăt și cu premiera aceasta! Părea c-o să dureze veșnic!
VECINUL I: Aveți dreptate doamnă! La fel și eu credeam că n-o să mai văd niciodată realitatea!
VECINUL II: Ce spui prostule, realitatea nu se vede! Realitatea se simte!
VECINUL I: Și dacă eu vreau s-o văd, ție ce-ți pasă?
BARMANUL: Domnilor, cine dorește o bericică răcoritore, rog să se apropie de tejghea!
ÎNGERUL: Pîinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi...

(BARMANUL are un alt acces de scuturătură la auzul rugăciunii)

DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: Chiar acum voi merge la un magazin și-mi voi cumpăra o nouă pereche de ochelari! Aceștia de acum și-au pierdut culoarea!
VECINUL II: (către DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ) Doamnă, dacă îmi permiteți, pot să vă invit l o cafea?
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: Îmi pare rău, dar i-am promis deja domnului Vecin I!
VECINUL I: (îl privește învingător pe VECINUL II) Mă ierți amice, ți-am luat-o înainte!
VECINUL II: (enervat și dezamăgit se apropie de tejghea) Domnule Barman, dă-mi, te rog, ceva mai tare!
BARMANUL: Ce anume?
VECINUL II: Vodkă, ai?
BARMANUL: Da desigur! (scoate o sticlă de vodkă și-i toarnă VECINULUI II)
ÎNGERUL: Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește...

(Același joc cu BARMNUL, de data aceasta trupul parcă îi amorțește, scăpînd și sticla de vodkă din mînă și oasele-i parcă pocnesc toate)

VECINUL II: Domnule Înger, vă ajunge! Coborîți odată pe pămînt, ce dracu!
BARMANUL: (revenindu-și; pentru el) Îl omor acuși...
ÎNGERUL: (cu privirea în cer) Iartă-i Doamne, căci nu știu ce spun!...
VECINUL I: (apropiindu-se de DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ) Trebuie să știți că nu am întîlnit niciodată o femeie atît de frumoasă!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI EXAGERAT DE FARDTÃ: (privind într-o oglinjoară și ștergîndu-și machiajul) Ah, mă simt foarte măgulită, dar nu e nevoie să exagerați atît!
VECINUL I: Doamnă, știți eu, de obicei, sunt foarte rușinos cu femeile, dar cu d-stră e altfel!
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI CARE NU MAI ESTE EXAGERAT DE FARDTÃ: (punîndu-și oglinjoara în poșetă) Ei, nu v-ați răzgîndit în privința cafelei?
VECINUL I: Nu, ce vorbiți...
DOAMNA CU OCHELARI DE SOARE PE OCHI ȘI CARE NU MAI ESTE EXAGERAT DE FARDTÃ: Atunci să mergem! (ies ambii)
VECINUL II: (servindu-și cinzeaca) Știți domnule Barman, odată am vrut să devin și eu barman.
BARMANUL: Serios? Și de ce nu ați făcut-o?
VECINUL II: Nu mai știu. Cred că pînă la urmă, m-am decis totuși să fiu un vecin!
BARMANUL: Să știți că nu e chiar atît de rău să fii un vecin!
VECINUL II: Aveți dreptate, dar uneori îți vine să-ți ieși din piele! Cînd stai și te gîndești că iești un simplu vecin, nici nu mai ai poftă de viață!
BARMANUL: Credeți că profesia mea de barman e mai ușoară?
VECINUL II: Nu, nu cred, dar e o chestie mai interesantă cînd știi că ești barman!
BARMANUL: Pe dracu!
ÎNGERUL: Domnilor, e timpul să plecăm! Spectacolul s-a sfîrșit pentru totdeauna și trebuie să ne începem rolurile în adevărata viață!
BARMANUL: Domnule Înger, mi se rupe de cuvintele d-stră! Cărați-vă naibii de aici, altfel vă rup în bătaie! Nu am chef acum să discut cu un țicnit!
ÎNGERUL: Aveți dreptate! (gîndindu-se) De ce sunt atît de țicnit?
BARMANUL: Domnule Înger, cum credeți d-stră că e posibil să explici unui țicnit, de ce s-a țicnit! Cărați-vă cu binișoru’, pînă nu v-am rupt oasele!
ÎNGERUL: Iarăși aveți dreptate! Cred că ar fi mai bine să plec! (se întoarce și iese)
BARMANUL: (enervat și furios) Dobitocul... Și cînd te gîndești că e un înger!
VECINUL II: Anume că e un înger! De ce vă comportați așa cu el?
BARMANUL: Domnule, îmi pare rău, dar și d-stră mă enervați! Vă rog să vă ridicați și să părăsiți localul!
VECINUL II: (mirat) Ce aveți domnule Barman?
BARMANUL: (foarte furios) Am spus să ștergeți putina, altfel chem sicurezza și veți zbura afară cu forța!
VECINUL II: (jenat) Bine, plec... Nu vă supărați... Am vrut doar să vă țin companie...
BARMANUL: (urlînd ca un animal) Afaaaarăăă pocituurăăă!
VECINUL II: (speriat) Ești o scîrnăvie! (iese)

(BARMANUL stă după tejghea cu mîinele ridicate în sus și urlînd ca un nebun, de parcă ar ieși din propria piele. Urmează un joc haotic de lumini, în timpul căreia, el parcă este înghițit de pămînt, pînă cînd nu se mai vede din sală. După o pauză, de după tejghea apare Satan, în formă de șarpe, care se tîrăște în avanscenă, privește puțin în sală, apoi dispare în culise)

CORTINA