- continuare -

ACTUL 5
Decăderea Troiei, atât fizic cât și spiritual. Cassandra refuză a accepta ajutorul lui Apollon, alegând eșafodul. Aceasta va duce la despărțirea lui Apollon de Alcor. Întoarcerea lui Apollon la Domnul.

(decăderea Troiei, atât fizic cât și spiritual)

Scena 2
Cassandra, Apollon, Alcor, Hidra

(Apollon convinge pe Alcor să meargă împreună pe insula unde este întemnițată Cassandra, spre a o elibera pe aceasta. Evident că îi însoțește și Hidra, unealta lui Alcor. După discuții ample între Apollon și Cassandra, aceasta refuză să plece cu Apollon, preferând moartea în acea temniță, pe motiv că Apollon are sufletul vândut diavolului)

Apollon
(către Alcor, care tocmai venise la el acasă)

Acum că tot ai venit
Te rog fă gest neprețuit
Și hai să mergem la Cassandra
Să o putem scoate pe ea, draga
Căci sper ca încă să poată accepta
Să mai stea în preajma mea.
De vrei sau nu, nu am ce-ți face
Mă vei ajuta și pace
Căci pactul este dar făcut
La bine și la rău, cum am căzut.

Alcor
(încuviințează din cap și spune)

E greu a crede că vei putea
Să iei din nou inima sa
E prea pierdută și mai mult
E rătăcită chiar demult.
Dar orice șansă-ți aparține
Chiar de crezi sau nu în mine
Voi fi dară lângă tine
Când ți-e rău și când ți-e bine.
Cată dar și pregătește
La drum lung pe loc pornește
Și vom încerca ce-o fi
Căci Cassandra într-o zi
Va pieri precum neantul
Și vei fi singur cu dracul
Pe care tu l-ai hulit
Dar și când te-ai folosit
A fost bun și chiar a fost
Ajutorul tău anost
Doar un semn ai ridicat
Și pe loc te-am ajutat.
Geaba mai crezi tu în tine
Eși om mort, căci fără mine
Mai poți crede a obține
Un pahar de vin și o pâine.
Totul stă în mine frate
De îți place sau nu, dar socoate
Că va veni ziua când
Vei suspina chiar profund
Va fi ziua judecății
Că și noi avem instanțe
Pe care de le vei trece
Vei fi drac, chiar după lege
Și vei sluji calea noastră
Chiar de-i neagră, nu albastră.

Hidra
(de sub haina lui Apollon, acolo unde se pare
și-a găsit un loc stabil)

Atunci să mergem la drum
Eu sunt cu voi și mănânc fum
Dar să nu fie tămâie
Că am rău de ea, se știe.
Cât din mine vă ajută
Să iau tot, sau doar o trupă?
Din ale mele capete pe care
Părinții mei Typhon și Echidna mi le-au hărăzit, se pare
Să mă ajute la mai tot
Dar nu în bine, dacă pot
Ci în ceea ce e rău
Căci sunt lipsit de Dumnezeu.

(ajunși pe insulă, Alcor face rost, cu ajutorul Hidrei, de cheile de la temnița Cassandrei și îl așteaptă pe Apollon la intrarea în închisoare)

Apollon
(ajuns la temnița Cassandrei seara târziu, pentru a scăpa de vigilența temnicerilor, o găsește pe aceasta agonizând, inclusiv din cauza suferinței pierderii gemenilor, și i se adresează)

Iubire fără margini
Ce treci prin stropi de gheață
Au tu nu mai știi oare
Cât pot a fi povață
Pentru o clipă-n care
De vrei să ai viață
Tu hai cu mine sus
Și vom trăi în față
Tot ceea ce s-a dus
Și nu am mai pătruns
Dar care va veni
Când vom avea de spus
Totul doar în plină zi.

Cassandra
(privind cu deznădejde la cel pe care l-a iubit atât
de mult, încât a renunțat la zeul Apollo)

Într-o lume cu jigodii
Am cules acum trei rodii
Într-o lume cu păcat
Am cules, ce-am semănat
O iubire rătăcită
De diavol fiind iubită.
Am privit în tine atunci
Orizontul fără dungi
Dar am constatat apoi
Că tu erai parcă doi
Sau chiar trei, când uneori
Aveai acces la câțiva nori
Din cei negrii, ca veninul
Căci așa e când pelinul
E făcut să fie apoi
Pentru tot ce-i între voi.

Apollon

Tu Cassandra, hai cu mine
Fără vorbe și suspine
Și vom merge acolo sus
Pe Pământul ce s-a dus
Să se transforme-n lumină
Când pe cer luna e plină.

Cassandra

Minți și nu-nțelegi nimic
Eu de aici nu mă ridic
Mă voi duce la eșafod
Ca să fie clar de tot.
Nu mai vreau să merg cu tine
În ispita celui ce-ți ține
De tată și chiar de mamă
De credință și năframă
De iubire și dreptate
E el diavolul cel bun la toate.
Nu mai vreau a mă momi
Cu tine a mă murdări
Mai bine o moarte dreaptă
Decât libertatea stearpă
Dată de regele tău
Cu suflet negru și rău.
Piei de-aici că ești ca el
Ești și om, dar și cățel
Ești șopârlă și moluscă
Ești și șarpe, dar și muscă.
Am crezut în tine odat`
Dar mi-a ajuns pentru un veac
Du-te tu cu șleahta ta
În pământ, în gaura cea
E făcută pentru voi
E obscură și apoi
E mai mult decât hidos
Să-ți dorești să fii frumos..
Lasă-mi suferința mea
Să o strâng eu undeva
Și s-o duc la Domnul meu
Să mă ierte, căci mereu
Am crezut în legea Sa
Pân-am dat de urma ta
Și m-ai pângărit încât
Mi-a ajuns până la gât.

Apollon
(aruncând de sub haină Hidra ce tot îi spunea ceea ce să zică)

Ai dreptate, știu prea bine
Că am luat-o pe căi străine
Și am supărat prea tare
Pe Măritul Domn cu care
Am trăit la piept mereu
Până când dușmanul său
M-a ademenit pe mine
Și-am avut numai suspine.

Cassandra

Du-te de te luminează
Pocăiește-te și lasă
Pe Domnul să-ți reintre în suflet
Și atunci să vii cu-n cântec
La mine acolo unde
Voi fi vers, voi fi și unde
Voi fi pasăre măiastră
Voi fi floarea cea din glastră.

Hidra
(tot încercând să revină la pieptul lui Apollon)

Lasă-mă să stau cu tine
Că te-nvăț numai de bine
Nu privi la ea cu foc
Că te face neom de tot.
Soarta ta e pecetluită
Ești al nostru, n-avea frică
Nu mai poți să te întorci
La lumea ce îți dă morți
În suflet și conștiință
Mai bine e-n neființă
Fără suflet și putere
Decât pentru cele rele.

Apollon
(adresându-se Hidrei, cu oarece furie în glas)

Piei de-aici tu drac bătrân
Tot hidos și tot hapsân
Lasă-mă să retrăiesc
Cu sufletul cel omenesc.
Nu mai pot să fiu al vostru
Fugi de-aici drac negru, anostu
Ajunge cât te-am purtat
La pieptul meu de bărbat
Ca tu să mă faci să fiu
Dintre voi, acum știu
Cum să scap de voi îndat`
Cer la Domnul un mandat
În care să dovedesc
Cât eu pot să mă căiesc.
Apoi El va hotărî, când, cum
De sunt fiul Său acum
Nu o clipă, nu o zi
Ci atât cât El va binevoi.

(Apollon pleacă, lăsând în urmă pe Cassandra în suferință, ca jertfă a vinderii sufletului său, pactul cu diavolul și tot urâtul trecutului)

(ajungând în zorii zilei din nou la intrarea în închisoare, Apollon este interpelat de Alcor, care deja a fost anunțat de Hidra despre schimbarea totală de atitudine a sa)

Alcor
(înfuriat peste măsură de schimbarea atitudinii lui Apollon)

Tu nu-nțelegi că nu se poate
A te întoarce, că e semn de moarte
Nimeni nu te va mai accepta
Sentința ta e-n mâna mea.
Ori stai cu noi întru păcate
Ori vei dispărea, prin propria-ți moarte.
Nu înțeleg cum poți să-ncalci
Un pact onest, pe care dracii
Odată ce ei l-au semnat
Au devenit „îngeri” în păcat.
Tu nu-nțelegi că e doar dus
Pe calea ta, ce ai parcurs
Nimeni nu te va mai accepta
Decât în starea asta așa.
Ești dintre noi și ești chiar bun
Încerci baloane de săpun
Nu mai ai nicio șansă zău
Rămășag este chiar cuvântul tău.
Rămâi aici, lasă femeia
Să-și plângă singură epopeea
Pe care singură a ales-o
Atunci când tu nu ai înțeles-o.

Apollon
(hotărât în decizia luată, se adresează lui Alcor fără echivoc)

Ce spui? Tu nu-nțelegi nebun turbat
Că eu renunț de-acum la păcat?
Îți las moșia ta întinsă
Să fie veșnic neatinsă
De gândul meu, de fapta mea
Mi-ajunge suferința grea
În care tu m-ai bălăcit
De am ajuns din om nimic.
Dispari din calea mea momâie
Căci arunc pe tine cu tămâie
Voi arde și o lumânare
Să-nțelegi că a mea cărare
Va fi acum doar către Domnul
Vreau să fiu din nou eu, omul
Bătrân în fizic, dar curat
Fără extravaganțe, dar și fără păcat
Cu sufletul deschis la El
Cu minte, cuget întru Cel
Ce-a fost și este Tatăl meu
Pe veci voi sta cu El mereu.

Alcor
(încercând să-i stăvilească pornirile lui Apollon)

Crezi tu că cel Bătrân mai are
Un loc la școala cu clase primare
Crezi tu că El mai are timp
Să piardă vremea cu cel ce în schimb
A fost un diavol de la grupa mare
Avea cap, coadă, dar și picioare
Pe care toate el le folosea
Să slujească lumii de jos, deci rea
Dar bună pentru cei ce vor
Să facă în necaz Bunului lor.

Apollon
(este de neînduplecat)

Orice ai spune tu diavol împelițat
Eu voi pleca la Domnul deîndat`
Și voi aștepta la poarta Lui
Până în clipa când ai Lui
Mă vor primi alăturea
Și-mi vor reda libertatea.
Căci nu există împăcare
Pentru sufletele rătăcite care
Mai cred în șansa lor aici
Decât să retrăiască în predici
În care să slăvească doar pe Domnul
Mărit să fie El, căci omul
A fost creat și va rămâne
Un strop de vin și-un strop de pâine.

Alcor
(trece la amenințări, pentru a-l descuraja pe Apollon,
din demersul său)

Atunci când vei pleca, știi bine
Ai sufletul vândut la mine
Și sângele ți-e amestecat
Cu cel de drac împelițat.
Ești om pierdut, tu nu-nțelegi
Pierdut vei fi tu chiar pe veci
Și de va veni ziua-n care
Te vei întoarce cu a ta coadă-ntre picioare
Vei fi pus la cazne grele
De vei trece cu bine prin ele
Atunci vei deveni îndat`
Din nou un drac adevărat.

Apollon
(deja cu mult calm în glas)

Piei de-aici nebun cu mască
Ești pierdut demult, nu-mi pasă
De ce spui și ce gândești
De ce tot te tăvălești.
Nu-ți convine când mai pierzi
Suflete ce încă crezi
Că îți aparțin de drept
Piei de-aici tu drac infect.
Rămâi cu a ta stare
De drac mic, cu gura mare
Ce se-ndoapă cu rahat
Până la ultimul păcat.

Hidra
(încercând să ofere câteva ”capete” în ajutorul lui Alcor)

Știi că sunt al tău pe veci
Lasă-mi doar pe unde treci
Libertatea de a spune
Lucrurilor doar pe nume.
Numele să fie al nostru
Din străfunduri, nu fi prostu`
Care se va-ntoarce odat`
Și-o să fie refuzat.
Stai cu noi și te distrează
Nu se știe ce urmează
Dacă ne vei părăsi
Poate mâine vei muri.
Nu va ști nimeni motivul
Va fi doar el invectivul
Pe care îl vei primi
Pentru când nu vei mai fi.

Apollon
(total dezinteresat de spusele acestuia)

Piei de-aici curvă bătrână
Ai tu capete, dar până
Când va fi să știi a cerne
O iubire de infern, e
O cale mult prea lungă
Nu știu dacă o s-ajungă
Timpul de pe axa lui
Până când vei bate-un cui
În mintea ta-ntortocheată
Să gândești dreptatea dreaptă.

Corul
(se aude pe fundalul neînțelegerilor dintre cei trei, dar și după)

Decât să trăiești în păcat
Mai bine mort și curat
Decât o viață murdară
Mai bine sărac pe afară
Dar bogat pe dinăuntru
Să moară de ciudă slutul
Cel uitat de viața-n tihnă
E obscur, fără lumină.
***
Întoarcerea la Dumnezeu
E privită ca un zeu
Pentru cel ce vrea la Domnul
Să îi țină tot isonul.
Căci doar Domnul este bun
Preamărit și nu hapsân
Îți dă tot ce îți dorești
Pentru suflet, nu tânjești
La sătulul burții tale
Că-i murdar și-i tristă cale.

Un soldat
(mergând tot trist și îngândurat, ca o presimțire
a stării din eter)

De-ar fi să mă mai nasc odată
Eu tot la Domnu` aș bate-n poartă
Și aș aștepta cu sufetul
Până atunci când cântecul
Va rezona el pentru mine
Și îmi va spune: hai creștine.

Un elev
(mergând în legea lui pe drum)

Cine crede-n Dumnezeu
E elev bun, nu ateu
Cine vrea să se ajute
Crede-n Domnul, nu în tute
Cine vrea să se căiască
Are timp să și citească
În cartea credinței sale
Biblia e cartea care
Te învață să trăiești
În credință să iubești
Să privești omul și pomul
Ca pe frați și doar atomul
Va fi cel ce va aduce
Lumea la a sa răscruce.


- va urma -