poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-26 | |
CASA DINTRE LUMI
Motto Dacă îndepărtăm măștile, rămân alte măști, și tot așa la nesfârșit până când totul nu este decât durere. “ …creștinismul nu se opune lumii prin excludere, ci prin voința de a modifica lăuntrul lucrurilor ( de aici dogmatica omului nou ). Spiritual creștinismul nu este în mod firesc solidar cu constructivismul, ci mai degrabă cu renovarea sau cu restaurarea lumii. În fond, spiritul în care creștinismul a remodelat lumea este afin cu cel pe care, laic, îl numim liberal.” ACTUL I Scena I ( Manole se adresează meșterilor și sălii în același timp pe un ton cald, care poartă amprenta frământărilor sale. ) Manole Cum să vă spun.... Imaginați-vă viața ca pe un drum. Mai întâi copilăria – ținutul acela inconfundabil – care, pe măsură ce îl străbatem, își definește hotarele în așa fel încât, în clipa din urmă, fiecare îl regăsește așa cum l-a trăit: unii ca o țară mereu necuprinsă, alții strâmt ca un cotlon. În copilărie nu exiști cu adevărat. Este întotdeauna ceea ce rămâne de la alții ca ecoul unei chemări sau al unui țipăt. Nu trăim viața noastră ci a altora. Viața celor care mai aveau câte ceva de spus dar le-a închis gura țărâna, ori cerul, ori apa sau pur și simplu o eroare. În copilărie tot ce ne înconjoară există la alte dimensiuni. Cerul este aproape, dincolo deci de streașina casei. Lumea este mereu în jurul tău, lipită de gardul vecinului, care are niște mere aurii și zemoase de-ți lasă gura apă. Așa stând lucrurile, întinzi mâna, iei un măr, îl mă... (Întinde mâna pentru a lua mărul și, când să-l ducă la gură, se aude o lovitură). Ah! Na, că l-am scăpat... Da, așa este, alții sunt cei care ne trăiesc copilăria noastră... Ori poate lumea nu este decât un du-te vino între fruct și plesnitură! Și pentru că trebuie conservată, își modifică dimensiunile. Devine mai mică, mai ușor de manevrat în așa fel încât să încapă într-o schemă de previziune sau într-un adăpost de beton. (Se aude o melodie. Este balada "Hey you've got to hide your love away" – Beatles. Muzica se transformă treptat în zgomote printre care se deslușesc propoziții de felul: "Hei, știi foarte bine că nu ai voie să trăncănești". "Hei, ce dracu' te-a apucat, vrei să schimbi tu lumea". Muzica se aude tot mai slab. ) Manole Parcă voiam să vă spun ceva. ( Cor ușor cântat). Hei! Te mai doare, meștere, te mai doare Inima Că nu se-nalță zidurile tale? Meșterii A construi, meștere, a construi! Manole A construi înseamnă a-ți aduce aminte, a face un efort continuu de memorie. Ca și cum ai fi aruncat în apele unui râu mare și adânc. Forțele răului Nu aveți memorie. Voi nu știți să construiți Ci doar să suferiți. Manole Și trebuie să înoți mereu pentru a ajunge la mal. Acolo veți găsi Locul. Meșterii ( în cor ) Manole, Manole, Manole! Manole Proiectez, visez și construiesc spații în care nostalgia se găsește în stare pură. În care se face psihoterapie aproape pe gratis. În care cuvintele se spun pe de rost, pentru a surprinde imaginea Tatălui în spatele Fiului. Spectatorul Cred că a sosit momentul să intervin. Manole Dumneata?! A, da! Oricum voiam să semnalez prezența spectatorului în mijlocul nostru. Acum vă repet: printre noi există tot timpul un spectator. Spectatorul Meștere permiteți-mi ca în numele maselor de spectatori să rostesc angajamentul prin care... Meșterii Și acum trebuie să intre în scenă forțele răului. Spectatorul Vă rog să nu apăreți cu ceva șocant. În ce privește forțele răului trebuie să ne păstrăm buni și curați. Nu ne tulburați. Forțele răului Noi nu apărem. Suntem mereu prezente. Nu ne vedeți pentru că nu ne puteți privi în față. Disimularea este chipul nostru. Manole Va trebui să ne retragem înlăuntru. Spectatorul Nu mă lăsați singur în întunericul ăsta. Manole Din moment ce nu putem fi solidari, suntem singuri. Oricât v-ați iluziona, cale de mijloc nu există. Iar ceea ce vorbește cu convingere despre singurătatea noastră este masca pe care o poartă fiecare dintre noi. Unii o numesc fizionomie, alții caracter... Dar mai bine să le punem și veți vedea... vă rog măștile! (Pauză prelungită, este evident că ceva nu merge, la început această pauză poate fi disimulată dar, treptat se instalează neliniștea în legătură cu bunul mers al spectacolului. Meșterii șoptesc între ei, Manole este încurcat, nehotărât și ….. în ultimul moment găsește o replică pe care o rostește în mod firesc). Manole Regia tehnică! - vă rog măștile. (Pauză prelungită, după care apare băiatul). Manole Haide, domnule, mai repede. De ce nu aduceți măștile? Băiatul Au fost oprite de cenzură. Manole Cum ? Ce-ai spus? Băiatul Eu nu știu nimic... doar ce-am auzit așa, întâmplător... că se vorbea. Manole Ce se vorbea? Băiatul Se spunea că nu e bine... că la adăpostul lor s-ar putea întâmpla cine știe ce... că oricum e riscantă o acțiune de mascare, așa, în masă. Manole Uită-te la mine. Dumneata ori ești beat ori ești tâmpit și nu-mi imaginez prin ce întâmplare ai ajuns aici. Cum să fie oprite de cenzură, din moment ce erau incluse în spectacol. Îți spun și replica la care trebuiau să fie aduse: "Regia tehnică, vă rog să-mi aduceți măștile". De fapt, ai auzit-o în culise așa cum a auzit-o toată lumea. Și apoi, când puteau fi oprite de cenzură? Băiatul În ultimul moment. Manole Asta-i propoziție de piesă polițistă. N-are ce căuta aici... Poate ai încurcat dumneata spectacolul?! (Apare administratorul treatrului, pare că este în trecere, aparent fără legătură cu ceea ce se petrece pe scenă). Manole Domnule administrator, ce se întâmplă, unde sunt măștile? Administratorul Despre ce măști vorbiți? Manole Vă bateți joc de mine... nu se poate... nu visez... dumneata ești administratorul teatrului, nu-i așa?... eu sunt meșterul Manole. Vreau să spun, actorul care îl interpretează pe meșterul Manole; ei sunt colegii mei, adică meșterii, de cinci, șase ani suntem împreună. (recules). Dar spectacolul a fost aprobat! Administratorul Ei și ce, crezi că ne încurcăm în formalități? Și apoi nu am stabilit un lucru: ce înseamnă măștile la urma urmei? Mascare sau demascare? Crezi că nu ne prindem ? Manole Cum…? ai îndrăzneala să intervii într-un spectacol despre care habar nu ai? Cu ce drept? Unde te crezi? Administratorul Trebuie să fim vigilenți, indiferent unde ne aflăm, să nu se strecoare vreo idee dăunătoare. De altminteri, nu am făcut-o de capul meu, am primit indicații în acest sens. Mai sunt și lucruri pe care nu le știi Manole. Nu ai acces la ele. Corul Hei, te mai doare, meștere, te mai doare Inima Că nu se-nalță zidurile tale? Administratorul În definitiv, la ce-ți folosesc măștile? Manole Ai să plătești scump intervenția asta nesăbuită! Administratorul La noi, banii nu contează, meștere, dacă te referi la ei, ci liniștea, auzi meștere, liniștea. Iar tu Manole, de fapt, nu vei construi nimic. Te zbați în zadar. De altfel, zidurile se năruie mereu. Nu poți nega evidența. Manole De asta sunt aici, ca să neg evidența. (În timpul ăsta, meșterii au cumpărat câte o mască de la băiatul care le-a adus și le-a vândut contra unor sume de bani). Manole Te înșeli, administratorule, și oricâtă putere ai avea acum, cu timpul vei deveni un incident, un amănunt grotesc. Îți voi dovedi aceasta prin faptul că nu sunt singur. Iată meșterii mei, ei sunt dovada. Împreună cu ei voi înălța zidirea. Hai meșteri mari, calfe și zidari, arătați-i acestui om cine sunteți. (Până acum, absorbit de dialogul cu administratorul, Manole nu a remarcat târguiala meșterilor și nici transformarea lor treptată în măști). Unul dintre meșteri Cine suntem? Fiecare dintre noi face parte dintr-un personaj colectiv numit nouă meșteri mari. Suntem doar un semn al lepădării de sine. Solidaritatea noastră se afirmă la nivelul vorbelor nu al realității. Manole (contrariat ) Căutați, scormoniți în memorie, în ziduri, în visele, în rudele și prietenii voștrii. Trebuie să dați de ceva. Măcar de o parte din voi. Meșterii Noi nu avem memorie. Noi nu avem ziduri. Noi nu avem vise. Prietenii... rudele... prietenii... Manole Tu cine ești ?... parcă ai fi... Întâiul meșter Nu te mai chinui Manole. Oricum nu m-ai recunoaște. Þi-am urmat îndemnul și am pus masca în ciuda cenzurii ivite. Sunt cel ce se frământă. În speranța că... Manole Dar eu nu dau și nici nu iau speranțe. Eu doar încerc să le dezvălui în voi. Dar tu? Al doilea meșter Știu eu ce să-ți spun? În schimbul unei sume de bani nu mai sunt nimeni. Ori poate acum am devenit cineva. Manole Trebuie să dau peste cineva care se cunoaște pe sine. Poate tu ești... Al treilea meșter. Nu mai știu Manole. Dacă aș fi pus masca la timp, aș fi fost un personaj. Unul care-și caută identitatea. Pe când așa... Am devenit brusc un nonconformist, poate chiar un revoluționar. Este inutil să mai căutăm înlăuntru. Manole (atitudine schimbată, renunță să mai caute, ușor ironic) Dar tu ce preț ai? Al patrulea meșter (încearcă să-și scoată masca dar nu reușește, pare crescută pe față) Manole Să te ajut. Al patrulea meșter Nu se poate. Eu nu primesc ajutor... Asta e o mască specială. Una de conducător. Vrei să vezi?... (scurtă pauză, apoi către meșteri) Oricât am căuta... Meșterii Oricât am căuta Al patrulea meșter Nu găsim nimic înlăuntru Meșterii Nu găsim nimic înlăuntru Al patrulea meșter Suntem tot timpul într-un balans echivoc... Meșterii Suntem tot timpul într-un balans echivoc Al patrulea meșter Între a dărâma și a construi Meșterii Între a dărâma și a construi Al patrulea meșter Noi nu construim, ci doar suferim Meșterii Noi nu construim, ci doar suferim Al patrulea meșter Iată adevărata noastră identitate! Meșterii Iată adevărata noastră identitate! Manole (resemnat) Dați-vă măștile jos. Clipa a trecut. Oricum nu știți ce să faceți cu ele. Bocetul Anei Manole, Manole, Meștere Manole, Viața ta ți-o fură Oameni cu figură Fără de măsură. Păcatele toate Le-oi zidi pe toate Ele trec intacte Din viață în moarte. Scapă! fugi! Manole, De jos, sus pe schele. Pe la cântători De-acolo să zbori În zbor necesar Nălucă zidar. Și pe la chindie Să torni apă vie În fântâna seacă Pe unde-or să treacă Popoarele-n turme Să-și găsească urme... Din ea să se-adape Cu credință toate. Manole Pot să vă spun doar atât. Nu vă sustrageți trecerii. Trecerea, iată, este singura noastră șansă. Exilați pe pământ trebuie să cronometrăm existența. Altminteri ne pierdem în neant. Scena II Spectatorul Visez sau este realitate? Manole Și una și alta. Meșterii Manole, vrem visele tale! Manole Atunci ascultați! Întâiul vis al meșterului Manole Pământul era un dovleac mare, frumos. De jur împrejurul lui era intuneric. Ana, soția mea, l-a luat, l-a dus într-un cuptor uriaș sub care ardeau în corolele lor milioane de flori. După ce l-a copt bine, a tăiat dovleacul în bucăți și l-a împărțit mulțimii. În jur era adunată lume multă. Popoare întregi care așteptau. Așteptau într-un fel ciudat. Cu mâinile în sân. Deodată mulțimea a început a striga în toate limbile pământului: "La ce bun?" Meșterii Noi nu putem striga: "La ce bun!" Al doilea vis al meșterului Manole Ana alerga la fiecare din milioanele acelea de oameni. Alerga plângând. Lacrimile îi curgeau pe față, pe sâni, pe mâini... până la picioarele de unde a început să crească un zid de piatră care a prins-o cu totul. Mulțimea tăcea. Mulțimea asculta. Cuvintele singure pluteau pe deasupra oamenilor. Le intrau în păr, în ochi, în gură, dar nimeni nu înțelegea nimic... O senzație imensă de panică m-a cuprins. O tiranie a urâtului domnea în fiecare fibră a lumii. Nimic nu se putea înălța, totul rămânea într-o mlaștină continuă. Meșterii Manole, îți suntem datori o zidire. Arată-ne drumul și fă ceva să ieșim din păcatul necunoașterii în care ne zbatem, alungă urâtul din noi și stăpânește peste întinderile albe ale sufletelor noastre. (Meșterii vin și depun măștile la picioarele lui Manole) Manole Veniți, meșteri! Avem de străbătut drum lung și greu și cine știe dacă vom ajunge cu adevărat. Corul Hei, te mai doare, meștere, te mai doare Inima Că nu se-nalță zidurile tale? Ana Pentru că tu îmi propui un joc, Manole, îl vom juca. Manole Dacă ai ști Ana, cât m-am rugat să nu... Ana „Dă Doamne pe lume O ploaie cu spume Soața să-mi oprească Acas’ să-mi pornească Pruncul să mi-l crească Să mă fericească.” Nu știam de unde vin și de ce-mi sună în urechi cuvintele astea frumoase și vechi. În timp ce te așteptam, m-a cuprins dor și neliniște. Și vorbele astea care nu-mi mai dădeau pace... să mi le fi spus tu la plecare... să le fi auzit aiurea. Și pentru că nu-mi aduceam aminte, am pornit să te caut... Manole Te-ai îndoit vreo clipă că m-ai putea găsi? Meșterii Îndoiala - iată supremul principiu creator. Îndoiala ne macină cugetele și ne facem mai umani. Ana Înainte de a veni la tine am avut un vis. M-a tulburat foarte, e un vis ca un semn și tare mă tem să... Manole Spune-mi-l, Ana. Ana Trebuia să nasc copilul, băiatul pe care îl așteptam. Se făcea că veniseră ursitoarele, așteptau cu nerăbdare copilul. Mă tot întrebam de ce veniseră mai devreme. Mă chinuiam și nu puteam să-l nasc. Atunci, una dintre ele m-a sfătuit, pentru ca să se împlinească sorocul, și să nasc,… să te zidesc pe tine. La început m-am speriat și nu știam cum să-ți spun, mai ales că tu erai tot timpul plecat... Cât puteam să mai aștept oare? Și apoi nu știam nici unde, nici cum să te zidesc. Dar tot ea mi-a arătat că trebuie să te zidesc într-o fântână, din care să-și ostăiască setea cei plecați la drumuri lungi, fără întoarcere. Ca să-mi fie mai ușor ea te-a prefăcut în pasăre și cu cât zburai mai înalt la cer, cu atât mai mult se adâncea fântâna. Pentru că nu puteam să-mi țin plânsul, șiroaie de lacrimi curgeau din ochii mei. Ursitoarea a umplut fântâna cu ele în chip de apă limpede și curată. Atunci am născut copilul, era băiat, i-am dat numele Manole, adică Ziditorul, pentru că se născuse din zidirea acelei fântâni. Scena III Spectatorul Să văd ursitoarele. Nu pot să cred dacă nu le văd. Meșterii Necredința ta te va duce spre neființă. Iată noi suntem ursitoarele. A zidi înseamnă a ursi. Spectatorul Ana, tu ești singura care poți face să dispară vălul sau zidul ăsta, numiți-l cum vreți, dintre mine și ziditorii tăi. Ana Singura șansă e să înțelegi cum funcționează iluzia. Meșterii Unde suntem, Ana, unde suntem? Trebuie să existe o cale, trebuie să existe. Ana Iată-mă, sunt aici, în visul lui Manole. Dar tu unde ești Manole? Meșterii Vrem să auzim ce este în gândul lui Manole. El este și nu este în același timp printre noi. Manole Domnilor, să fim aici și acum. Fac apel la simțul vostru de prezență. Trebuie să părăsiți orice divagații sau stări inutile și să vă concentrați existența în acest punct în care ne aflăm. Punct pe care, de altminteri, nici eu nu-l cunosc, dar asta nu are nici o importanță. Pentru a-l atinge, trebuie să faceți un exercițiu liber de voință. Ca să construiești trebuie să dispui de istorie. Chiar dacă temelia construcției se află în mit. Meșterii Ce putem face atunci? Manole De când este lumea, conducătorii popoarelor au fabricat neîncetat mituri. Cu ele au putut și pot să strunească mai ușor lumea. Mituri religioase, mituri politice, mituri sportive, mituri războinice. Toate formează un cer fals, spre care individul solitar și disperat își îndreaptă privirea. Neagoe “Nouă meșteri mari Calfe și zidari Și Manole zece Care vă întrece Iată Locul meu Să zidiți eu vreu Mânăstire înaltă Cum n-a mai fost altă Că de nu apoi Voi zidi pe voi Voi zidi de vii Chiar în temelii.” Spectatorul Nouă meșteri mari, Manole surâde. Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune. Manole Vedeți? Noi trebuie să-l trecem pe Neagoe din istorie în mit. Suntem o punte peste acest abis. Meșterii Și dacă refuzăm? Cel Ce Nu E M-ați chemat? Eu sunt Cel Ce Nu E. Refuzul este ființa mea. Manole Tu aici? Cel Ce Nu E De ce te miri? Cred că aveai nevoie de mine. Manole Nu. Cel Ce Nu E Păcat. Te-aș fi învățat lucruri interesante. Văd că nu e momentul să apar. Dar voi reveni. Asta o știi. Ana De ce te temi, Manole? Manole Te iubesc, Ana. Spectatorul Nu se poate. Așa ceva nu s-a mai spus demult pe scenă. În iubire trebuie să existe prejudecată și puțină ambiguitate este chiar necesară. Manole Dragostea nu există. Există doar o sete imensă,.. așa, ca o dorință nelămurită de a pleca din noi spre... Cu timpul Ea se cuibărește, în locul rămas gol și semnul că a intrat în ordinea firească a lucrurilor este copilul. Þipătul copilului reformulează problemele amorului. Neagoe Sunt de acord cu atât mai mult cu cât este nevoie de copii. Spectatorul În cazul ăsta trebuie să accepți și țipetele lor. Cu cât mai mulți copii cu atât mai multe țipete. Neagoe (către meșterii care devin oameni de ordine) Luați-l. Vorbește prea mult. El nu va mai ști nimic de acum înainte. Și în general, pentru unul ca el viitorul este ascuns. Corul Nouă meșteri mari, Manole surâde Cine zboară de pe schele nouă nu ne-o spune. Neagoe Și, ca să dăm un sens prezenței lui, propun să-l zidim. Meșterii Pe cine să zidim, Neagoe? Neagoe Pe el (arată către spectator). Pe ei (arată către sală). Și pe toți acei care vor să fie zidiți. Zidiți de vii chiar în temelii. Ana Mi-e teamă. Îmi pare că din toate părțile pândește pericolul. Aerul din jur e incărcat cu colți de lup... cred că dacă aș face o mișcare m-ar sfâșia... ah... Nu simțiți? Există ceva peste tot pe pământ, în aer, în paturile voastre, în copiii voștri, ceva care vă sfâșie? Încercați să umblați în voie... ah... Spectatorul prins Scapă-mă, Ana, eu oricum n-am venit Nimic să zidesc sau să neg dărămând Doar haina iluziei s-o îmbrac lăcrimând De jale, de dor, de neputință și chin Ca șarpele casei lipsit de venin. Neagoe Mai vrea cineva să fie zidit? Haideți. Trebuie să avem o participare cât mai largă, unanimă dacă se poate. (Pauză, surprins parcă). Cum, nimeni? Ori poate credeți că v-ați plătit scaunele ca să stați confortabil în ele și să fiți spectatori ambientali... Ei bine, atunci să supunem la vot zidirea compatriotului vostru. Cine este pentru, cine este împotrivă, se abține cineva? Așadar, în unanimitate de voturi sala a hotărât zidirea cetățeanului aici prezent și cred că domnia sa nu are nimic împotrivă, ba chiar își exprimă adeziunea. Cetățene, ai cuvântul. Cuvântul de adeziune al spectatorului jertfit Îmi exprim, pe această cale, satisfacția de a putea da o mână de ajutor la ridicarea zidului. Ce spun o mână de ajutor. Mă dăruiesc cu totul acestei lucrări grandioase pentru fericirea și bunăstarea tuturor. Nu voi precupeți nici un efort să înalț zidul deasupra mâinilor, a capului meu, a întregii mele ființe. Aduc astfel, modestul meu omagiu acestui zid al viitorului. Cred... Neagoe Hai, dați-i zor, nu avem timp de pierdut. Vreau să văd zidul ridicat. (Meșterii îl iau pe spectator, care nu înțelege ce i se întâmplă și-l duc în culise). Manole (apare cu lampa căutând prin întuneric). Neagoe Ce cauți, Manole? Manole Aici era un om. Neagoe Am văzut doar un singur om. Spunea că-l cheamă... a nu... era un spectator... Manole Tu poți folosi orice mijloc pentru a dăinui. Pe când eu nu am decît o singură cale. Auzi... una singură. Zidurile se năruie mereu pentru că nu am găsit-o... nu încă. Scopul meu este acela de a ajunge într-un Loc care se cheamă granița sufletelor noastre cu nemărginirea. Neagoe Construcția pornește de la un dezechilibru, de la un delta. Eu vi-l provoc. Voi va trebui să-l rezolvați. Meșterii Poți să ne spui că această graniță nu există sau că este o țară a nimănui? Nu, Neagoe. Ea este postul nostru de avangardă împotriva haosului. Este un refuz și o acceptare în același timp, refuzul de a căuta mijloacele cu orice preț și acceptarea unei stări esențiale în care dăinuiește acest loc și anume libertatea. Căci, la noi, acest cuvânt ia forma locului care a încuibat-o, precum o pasăre ouăle și puii: deal-vale-deal-vale fără să țipe sau să scoată pumnalul, nici să zboare în altă parte. Pentru că asta nu este o țară de cuci. Ci hotărât și limpede ca o doină pornită și întoarsă mereu la sine într-o unduire firească și imposibil de îngenuncheat. Încearcă să cânți și vei vedea. Corul Hei, te mai doare, meștere, te mai doare Inima Că nu se’nalță zidurile tale? Scena IV Meșterii Cine ești și ce cauți aici? Copilul-Anei Manole Sunt Copilul-Anei-Manole și m-a trimis mama cu de-ale gurii. Manole Te văd cu mâinile goale. Copilul-Anei-Manole Da, pentru că nicodată nu te găsesc în același loc, mi-am însemnat drumul de întoarcere cu ce aveam în traistă. Manole În zadar, dragul meu, pentru că nu există întoarcere. Copilul Să mă fi mințit oare Ana? Manole Ana nu minte niciodată. Copilul Atunci unde duce drumul ăsta? Manole (Îl ia de mână și îl duce în fața peșterii). Privește. (La apropierea celor doi are loc o pantomimă, copilul încearcă să pipăie iar câte unul dintre meșteri se apropie pentru a lua contact cu el, ceea ce nu se întâmplă, se vede graba cu care cei din peșteră execută niște ordine, după care agitația se potolește). Copilul Vreau să văd, tată, să simt. Manole Lumea este frumoasă, dragul meu. Nu există lume mai frumoasă. Asta este cea mai frumoasă dintre lumile posibile. Este de necuprins frumusețea lumii. Copilul Ce este aceea... lume? Manole Lumea... știu eu ce să-ți spun!? dar mai bine să-ți arăt ceva. (Manole ia lut din care modelează o figurină). Dincoace sau dincolo de zid trăim pe cont propriu. Chiar dacă ne risipim întreaga energie pentru a crea și menține aparențe. (După o scurtă pauză). Vă puteți lăsa măcar o clipă cuceriți de frumusețea lumii care vă înconjoară? O frumusețe stranie, perpetuă, nesimțitoare la zbuciumul nostru, la dorința noastră de a o încăleca. Nu, cu siguranță, lumea nu este un măgar. Dați-vă jos de pe spatele ei, dacă v-ați urcat din greșeală, din mânie sau din nepricepere. Așa, ușor, să nu te lovești... Mai e nevoie să vă spun? O știți fiecare foarte bine. Încercați să vă aduceți aminte. Copilul Tată! Manole Din perspectiva nemărginirii suntem tot atât de irezolvabili ca și din aceea a existenței. (Termină de modelat figurina, copilul vine, i-o smulge din mănă, aleargă spre zid. Manole, împreună cu meșterii încearcă să-l oprească, dar e prea târziu, copilul a intrat în zid). Datorită acestui echivalențe a perspectivelor a apărut indiferența, ca semn de relație între noi și lume. Copilul În zid mă voi naște și lumea privită de aici mi se va părea adâncă, de necuprins. Realitatea va fi piatra asta dură și nemișcată, iar ceea ce voi iubi cu disperare vor fi umbrele celor ce vor trece mereu prin dreptul ei. Manole Vino, copilul meu! Copilul Oricum sunt prizonierul creației tale. Spune-mi ce trebuie să fac pentru a fi eu. Manole Vino și lipește urechea de zid. Ascultă... mă auzi... Copilul Mai tare și mai clar. Nu înțeleg nimic. Manole Ambiguitatea asta transparentă... mă face să cred... nu există soluție... incomunicabili... și triști... Copilul Tatăl meu, carele ești în afară de ziduri Lasă umbra ta să cadă pe mine În absența ta mă voi naște mereu Revoltat nu-mpăcat, tată al meu. Tatăl meu, carele cauți veșnicia Unul într-altul suntem ziditori Al aceluiași cerc necuprins. Tatăl meu, carele ești sau nu ești Uită-mă, uită-mă, uită-mă! Meșterii S-au petrecut lucruri ciudate cu noi. Parcă am fi la jumătatea drumului dintre viață și moarte, acolo, unde se aude cum latră cățelul pământului. Pe sub piele ne cresc aripi, sângele nostru este îngroșat de furnici, mâinile noastre nu mai găsesc nici un semn pe care să-l mai facă, golul se lățește în noi ca o baltă puturoasă. Și dacă mai credem că forțe oarbe ne devoră, este pentru că ne-am născut înainte de vreme. Meștere Mare, redă-ne nouă timpul exact, timpul întocmai. Să nu se mai vândă și să nu se mai cumpere nimeni. Sufletele noastre să nu mai ia forma lucrurilor și a împrejurărilor. De mii de ani dăm târcoale acelorași spaime, biciul legii ne mână în turme. Viața este un tunel. Niciodată nu știi ce te așteaptă la ieșire. Din loc în loc scrie "Ieșire", dar dacă te iei după indicator, dai cu capul de zid și cazi și-ți frângi oasele. Haide ridică-te ! Știu că te doare... n-ai voie să stai... nu poți rămâne în tunel... vin alții din urmă și trebuie să treacă și ei. Dacă stai îi încurci. Sau te calcă în picioare. Trebuie să ieși. Altminteri... Manole Destinu-i un șarpe, destinu-i un cal, destinu-i o moarte Fă lumina în acest cumplit bestiariu Un doi trei, un doi trei, suntem cota parte Din mulțimea formelor de zi și noapte. Meșterii Timpul de reacție la iluzii crește continuu. Este necesară o permanentă corecție, dar nu are cine să o aplice. Coboară, Manole, în sufletele noastre și vezi ce se mai poate face. ACTUL II Scena I Manole Da, viața ne fură, domnilor. Este întotdeauna înaintea noastră, fie că suntem la începutul sau la sfărșitul lucrării. Orice se poate amâna de pe o zi pe alta. Viața nu se poate amâna pentru că se strică... Aș putea să vă întreb de ce mă urmați. Nu o fac pentru că suntem toți prinși între zidurile clipei ca într-o scoică. Suntem fire de nisip. Durerea va alege pe unul dintre noi. Meșterii Din ce motiv ai hotărât să zburăm? Manole (cu ironie). Pentru că la cer nu te poți târî. Judecata voastră prevestește una mai înaltă, care vă este deocamdată ascunsă. O veți înțelege dacă veți reuși să fiți solidari. Meșterii Cu toate acestea nu ne-ai răspuns. Manole Întrebarea este greșit pusă, pentru că nici un om nu are drept asupra altui om indiferent de ideea pe care o invocă. O intrebare posibilă ar fi aceasta: de ce ne abatem de la fire într-o dispută perpetuă cu destinul nostru? Meșterii Și cine răspunde la întrebarea asta? Manole Cei care sunt plătiți să răspundă la întrebări... lumea așa cum e făcută este neterminată, este doar o schiță a ceea ce ar trebui să fie. Neagoe În orice act este nevoie de un program. Programul este ceea ce îi separă pe cei ce construiesc, de ceilalți. Manole Ceea ce-i separă pe oameni și îi definește, este calitatea percepției acestei lumi. Aceasta îi face pe oameni să fie unici și inconfundabili chiar dacă uneori sunt adunați în turme. Dar adevărata și dureroasa lor problemă nu este diversitatea, ci serialitatea. Ana Manole, Manole, Meștere Manole, Zidește-mă iară Să nu-ți fiu povară Zidește-mă toată Întrr-un zid de piatră, Ca să fiu curată Credința de vatră. Scena II Meșterii Manole, am încercat să visăm și noi, dar n-am reușit. Ca să existăm, vrem visele tale. Manole Iată deci al treilea dintre visele mele. Pe Argeș în gios, pe un mal frumos... apoi totul se întinde și devine oglindă. În apele oglinzii înoată cei nouă meșteri. Sunt goi, sunt solidari. Înoată mereu. Marginile oglinzii nu se mai văd și nu se știe de ce oglinda și apele și meșterii tremură. Este frig sau înfrigurare. Apoi calmul se întinde și totul rămâne nemișcat. Rămâne în așteptare. Nimic nu se mai încheagă. Nici cuvintele. Nici cântecele. Totul așteaptă... și voi așteptați, nu-i așa... Cocoșul... auziți... Cântecul lui s-a înălțat. Apele oglinzii se tulbură. Știe cineva unde suntem? Meșterii Arată-ne imaginea lunii, imaginea lumii. Manole Iată atunci al patrulea și ultimul dintre visele mele. Suntem pești. Din când în când vine Pescarul, ne prinde în plasa lui și ne duce cu el. Unii ne lăsăm prinși. Alții alunecă printre ochiurile năvodului. Ni se pare astfel că ne salvăm. Dar de fapt, ne pierdem. Cădem printre interstiții în nesfârșitul ocean al rătăcirii noastre. Pentru că acest pescuit depinde de noi. Noi înșine țesem plasa cu care putem fi prinși și salvați. Poate tocmai de aceea ne este atât de greu să înțelegem și de aceea confundăm cel mai adesea libertatea cu rătăcirea. Ana Ce cauți, Manole? Manole Dumnezeule! Aici în centru era El. Acum locul e gol. Ana Oricum nu poți să-l vezi. Manole E de ajuns să știu că există și cercul ăsta ar avea continuitate, aș putea merge la nesfârșit... Ana Nu mai este nimic Manole. Doar drumul în linie dreaptă ce trece pe deasupra. Manole Oh! de-aș putea să vomit golul ăsta care se întinde între cele două puncte ale cercului. Un punct numit Eu, celălalt numit... unul nenumit dar necesar pentru a se închega drumul... ce hău imens... și spaima asta pe care trebuie să mi-o înăbuș. Trebuie. De ce nu pot să urlu... tot nu mă aude nimeni... poate aș scăpa de frică... ori poate mi-ar răpunde cineva... Hei! Ecoul Hei! Manole Cine ești? Ecoul Cine ești? Manole Eu sunt, Manole. Ecoul Eu sunt, Manole. Manole În zadar... Ecoul În zadar... Manole De nu mi-ar fi frica... frica este siderală, imponderabilă... mi-aș da drumul să plutesc... poate aș da peste ceva care să fie... altceva decât Eu... Ecoul Hei, Manole, mai ești aici? Manole Cine mă strigă? Ecoul Sunt Eu, Manole, vino înapoi! Manole Trebuie să mă abțin. Și greața asta care îmi crește în cap... îmi tremură genunchii... plexul solar nu mai există... pentru că nu mai există soare. Ecoul Întoarce-te, Manole. Acum, sau te vei pierde în neant. Manole Întoarce-te... dar poate că sunt neant. Nu trebuie să-mi fie frică. Hei! nu mai e nimeni pe-aici? Meșterii Imaginea lumii, imaginea lumii. Ana Iubitul meu hai, vino, zidește-mă iară Drumul meu s-a sfârșit, dincolo începe zidirea. Manole În fiecare zi vine cineva și ne fură punctul de vedere pe care ni-l conturasem și lasă în locul lui o derută. Vulnerabili și umili ne lăsăm dezbrăcați ca la o recrutare după care începe un război inutil și pervers al fiecăruia cu celălalt. Meșterii Cum cade clipa în dizgrații Cum spune sfinxul aberații Cum ne trezim în complicații E viața plină de frustrații Manole Imaginea lumii, Imaginea lumii. Se închide în sine și noi rămânem pe dinafară străini și goi. Să intrăm în lume ca într-un... dar mai bine poftiți... cine vrea să intre? Hai, cine vrea să intre? Scena III Ana De-aș putea să cânt în clipele astea grele. Otrăvitoare lună de cucută Maică laptele-ți usucă Noaptea se strecoară-n oase Călător pe stea năucă Lună ban, lună simbrie De ce-i porți pe stea pustie Lună ca un ochi de pește Nu mai sta și-ademenește Sufletele noastre toate Peste apă să ne poarte Lună corn, lună nebună Cântecele mi le-nstrună Să mai dăinuim odată Ziditori din piatră-n piatră. Cel Ce Nu E M-ai chemat, Ana? Mă cauți? Ana Eu nu caut. Eu plâng. Manole este cel ce caută. Dar cine ești? Cel Ce Nu E Eu sunt Cel Ce Nu E. Sau dacă îmi permiți să folosesc un eufemism: Refuzul de a fi. Meșterii În cazul acesta, a sosit momentul lozincilor sub forma de program. "Trebuie să fim cinstiți". "Trebuie să fim onești". "Vom construi o lume mai bună, pe baze noi". Lozincile rezolvă orice problemă, într-un mod eficient și rapid. Așa ia naștere necesitatea istorică. Manole Cine mă cheamă? Mai are cineva nevoie de mine? Văd că ați ajuns într-un moment de criză. Iată am adus, din călătoria mea, piatra aceasta. Piatra asta Să fie ostoire la durere și împlinire, la bucurie Să întărească hotărârea și să alunge șovăiala Să limpezească cugetul și să curețe fapta. Să meargă înaintea voastră și să bată la ușile Pe care din greșeală, din neștiință sau din nepricepere Strămoșii voștrii le-au închis. Piatra asta Să vă întoarcă din drumul rău la voi, nu la străini Să nu oprească lacrimile, atunci cînd trebuie să plângeți Să nu amuțească glasurile, atunci când vreți să cântați Să nu macine în gol, să nu fie stearpă ci roditoare Piatra-șarpe, piatra-casă, piatra-fără-lespede-n-ea. (Prin fața lui Manole trec toți ca într-o procesiune și el atinge cu piatra pe fiecare). Scena IV Copilul Anei Manole Mamă, arată-mi drumul spre tine și dezleagă-mă din neputința în care mă zbat. Aici, în pântecul tău, sunt bătrân ca apa, ori ca noaptea, m-ai condamnat la așteptare. Ana Iubitule, vom fi împreună. Copilul Rămâi lângă zid, mamă, nu vreau să ne despărțim niciodată, mai spune-mi ce este prin lume și spune-mi când va cădea vălul acesta? Ana Hai, meșteri! Zidiți-ne odată. Manole Gândul meu se rotunjește ca un vis de facere și aleargă la întâlnirea cu voi. Cine sunt eu? Sunt toți acei ce suntem. Cine sunt eu? Sunt cel pe care fiecare dintre voi ați vrea să-l lăsați moștenire. Dar de cele mai multe ori obosim, dragii mei. Atunci ne retragem în micile noastre manii, pe care le îngrijim, le șlefuim, le păzim cu grijă până la uitarea de sine. Nici nu știm când trecem dincolo, preocupați de o pată de pe haină, sau de un pantof scâlciat. Cine sunt eu? M-ați uitat, nu-i așa? ACTUL III Scena I Ana (În timp ce rostește, desenează un cerc). Dar oamenii răi Nu sunt cum par ei, Una ei vorbesc Și alta gândesc Și meșterii toți Fură niște hoți (După ce termină de desnat cercul se adresează meșterilor) Hai, cine vrea să intre? Haideți, curaj. Numai intrând, zidurile vor sta în picioare. Nu puteți sta pe margine. Trebuie să faceți parte din... (Unul dintre meșteri încearcă să intre dar cade în afara cercului). Ana Am uitat să-ți spun că pentru a intra trebuie să fii curat. Meșterul Sunt curat Ana, sunt curat. Ana Mai caută, meștere, mai caută. Cercul nu minte niciodată. La un capăt și la celălalt al lui ești tu însuți. Deschiderea asta prin care poți intra este memoria. Meșterul Tot timpul am avut în suflet spaima că nu voi putea face lucrul ăsta. Dacă aș fi știut... Vocea Nici o vorbă. Iar voi ceilalți, de ce căscați gura? (Meșterii încearcă să-l ajute pe cel căzut dar vocea se aude iar) Nu puneți mâna, este pierdut. Meșterul Deschideți! Deschideți! Deschideți! Corul La ce bun! Vocea Ha ha... e foarte bine așa... luați atitudine. (În scenă sunt aruncate obiecte, meșterii încearcă să se ascundă dar în mișcarea lor dezordonată se lipesc de câte un obiect de care nu se mai pot dezlipi). Vocea Unde fugiți? Nu s-ar spune că sunțeți stăpâni pe voi. Unul din meșteri Am găsit. (Îl urmează toți și în fața intrării în cerc se încinge o încăierare astfel încât până la urmă nu intră nici unul și cad istoviți în afara cercului). Vocea Programul vostru de fericire nu s-a aprobat. Se amână pe termen nelimitat. Și acum gata. (Meșterii încep să se miște ca și cînd asupra lor s-ar abate o ploaie de lovituri, fiecare lipit de câte un lucru. Până la urmă cad istoviți. Manole vine și dezlipește pe rând de la fiecare lucru pe care-l purta. Aleargă care încotro fericiți. Meșterii Suntem liberi! Suntem liberi! Suntem liberi! Vocea Sst! liniște. Alternativa dezrobirii nu este libertatea ci zbaterea. Unul din meșteri Bestie! Dacă aș putea, te-aș ucide fără cea mai mică ezitare. Vocea De ce te zbuciumi? Ha, ha. Nu înțelegi? Eu nu sunt în afară, ci înlăuntru. Hai, intră în cerc, poate ne întâlnim. Meșterul Manole, Manole, Manole! Vocea În zadar. Meșterul cel mare este sub stare de acuzare. Iată unde ați ajuns, dacă nu sunteți cuminți. Scena II Acuzatorul Având în vedere probele, dăm curs dosarului din care rezultă că cetățeanul Manole, de profesie zidar, este trimis în judecată sub învinuirea de omor cu premeditare și acțiunea de manipulare a unui număr de nouă persoane, cu sprijinul unor forțe locale, pe care, din motive lesne de înțeles, le-am numit forțele răului. Martorul acuzării Pot să spun că l-am auzit pe meșter spunând soției sale: Stăi, mândruța mea, nu te speria. Că vrem să glumim și să te zidim. Ori după cum bine se știe, cu lucrurile astea nu-i de glumit. Judecătorul Știți cumva care a fost atitudinea Anei față de această problemă? Martorul Da, am auzit-o pe Ana spunând meșterului: Manole, Manole, meștere Manole, Zidul rău mă strânge Trupușoru-mi frânge Viața mi se stinge. Acum judecați și dumneavoastră... Neagoe Onorară instanță. Adaug la cele spuse de martor un fapt care trebuie să vă rețină atenția. Este în legătură cu răspunsul lui Manole la întrebarea pe care i-am pus-o ; dacă ar putea construi mai măreț și mai bine. La care mi-a răspuns astfel : Ca noi meșteri mari, calfe și zidari Alții nici că sunt pe acest pământ Află că noi știm oricând să zidim Altă mânăstire pentru pomenire Mult mai luminoasă și mult mai frumoasă Oare ce altceva înseamnă asta decât lipsa de înțelegere asupra necesității istorice? Avocatul apărării Vă previn că se face o gravă confuzie, ale cărei consecințe ar putea fi nefaste. Din documentele demne de încredere reiese clar faptul că nu Manole este cel care a afirmat astea, ci grupul de meșteri. Nu neg faptul că meșterul este un nonconformist, dar este vorba de o vină care nu face obiectul acestei instanțe. Neagoe Și într-un caz și în celălalt răspunzător este Manole. Întâiul meșter Evenimentele și cronica lor au intrat pe un făgaș anormal. Și, pentru că încerc să schimb ceva, voi zbura. Meșterii (în cor ) Ce se va întâmpla cu noi? Ana Să curgă viața prin voi iar nu cucută Voi bate la ușile voastre și atunci veți deschide Mulțime multă se va aduna în cetate Veniți, luați lumină, dați foc măștilor voastre Și măștilor celor care vă sunt aproape Iubirea este în voi și este Asemenea vouă. Fiți oameni și pietrele vă vor linge tălpile. Fiți oameni și pruncii voștri Vor fi mai tari decât piatra Fiți oameni cu piatra, cu pruncii, cu semnele înalte și clare de Vădită bucurie. Al doilea meșter Numai zburând, voi ajunge să înțeleg cine sunt. Avocatul apărării Știți foarte bine că zeița dreptății este legată la ochi. De ce? Luați câte o eșarfă și legați-vă. Poate treptat veți înțelege. (Meșterii împart spectatorilor eșarfe pentru a se lega la ochi). Așa. Acum vedeți? Cum... nu vedeți?... Ah, da am uitat să vă spun... prejudecata că balanța trebuie să fie în echilibru. De aceea nu vedeți nimic. Al treilea meșter Voi zbura în numele dreptății. Acest zbor este ambiguu și neconvingător. Auziți?... aha... vreau să aud cum sună aceste vorbe în urechile voastre (ușor strigat)... zborul acesta este dreptatea... deci așa... nici un răspuns... probabil că mă aflu într-o sală goală. Ori poate sunt de cealaltă parte a zidului. Al patrulea meșter Sensibilitatea la ridicol este semnul decadenței... Ori noi suntem mereu la început... Al cincilea meșter Eu nu apăr pe nimeni. Nici nu acuz pe nimeni. Moartea este o stare de neamestec în treburile altora. Călătorul Datorită tenacității voastre cred că veți reuși să mă convingeți. Al cincilea meșter Suntem în imposibilitatea de a-ți demonstra că altfel nu se poate. Noi avem complexul zborului. Călătorul Mi se pare nefirească acțiunea voastră. Al cincilea meșter Prins în această controversă, era cît pe ce să uit esențialul și anume faptul că trebuie să zbor. Călătorul Păcat. Tocmai voiam să depun o mărturie care ar putea reformula viziunea asupra procesului. Voi invoca un document găsit în memoria martorilor la zidire: El, adică Neagoe le-a făgăduit (meșterilor) averi mari și ranguri înalte dacă îi vor înălța mânăstire frumoasă, cum n-a mai fost alta. Dacă nu, i-a amenințat cu zidirea de vii chiar în temelii și poate că și meșterii și-ar schimba atitudinea. Al șaselea meșter Nu știu la ce te referi... cel puțin atunci când e vorba despre atitudinea noastră. Și apoi, în orice istorie există un intrus. Jocurile sunt făcute. Călătorul Domnilor, se poate întâmpla orice, oriunde și oricând. Iată trei coordonate care definesc zbuciumul acestei lumi... Nu pot să-i simt pe meșteri decât printr-o încercare de a-i povesti. Pentru aceasta trebuie să invoc fapte, întâmplări. Al șaselea meșter Suntem asemenea sirenelor, jumătate pământ, jumătate vis într-o stare prelogică. Iată, nu am depășit legile bestiarului. Călătorul Hei, nu se mai întâmplă nimic? Al șaselea meșter Avem nevoie de un alt spațiu și de un alt timp. Călătorul Hai, Neagoe. Dă o mână de ajutor. Poți să inventezi ceva. Al șaselea meșter Dar trebuie să existe o rezolvare. Altminteri zborul nostru este inutil. Neagoe Există meștere, deși veți muri înainte de a o cunoaște . Întotdeauna murim înainte cu o clipă de a cunoaște rezolvarea. Al șaselea meșter Cei trei meșteri care am rămas vom zbura împreună. Neagoe Unde vă este meșterul cel mare? Meșterii (Tăcere). Neagoe Tăcerea voastră e o stare minoră. Sunteți posedați de minorul oriental, scos din gât, și ușor pervers, minorul efeminat și trist, lubric și iconoclast, minorul șarpe, minorul moale, și leneș, minorul inert, închis în sine însuși, minorul anaerob ca lotusul, orgolios și disperat. Ce, ați țipat sau mi s-a părut? Meșterii Nu e nevoie să țipăm. Ne complacem într-o stare de provizorat al tăcerii. Suntem tot timpul intimidați de țipetele altora. Al acelora cărora le e frică cu adevărat. Și la urma urmei de ce ții neapărat să țipăm? Neagoe (Ironic) Pentru a vă verifica elanul vital. Scena III Cântecul de viață și de moarte al lui Manole Ana-pământ, Ana-apă, Ana-piatră. Primește-mă în pântecul tău și toarnă-mă în sângele urmașilor tăi până va veni vremea să crească lumina ca un copac și să mă târăsc ca un șarpe nou în somnul lor înțelept și curat. Ana-apă, Ana-piatră, Ana-pământ. Cântecul de viață și de moarte al Anei Manole-meșter, Manole-șarpe, Manole-faur Ia-mă și fă-mă sămânță și aruncă-mă în cele patru zări. Din pământul în care voi cădea să crească păinea binecuvântată pe care o vor pune în traistă cei plecați la drumuri lungi, în căutare de loc mai bun și piatră aleasă, din care să crească zidirea. Manole-șarpe, Manole-faur, Manole-meșter Să nu ți se pară lung drumul și nici greu, de oriunde ai porni te vei întoarce la mine, în cercul perfect al iubirii tale. Cuprinde-mi genunchii și eu voi îngenunchea în fața ta. Cuprinde-mi mijlocul și eu voi înflori în dorința ta de bărbat curat și neobosit. Cuprinde-mi sânii și eu mă voi apleca să-ți veghez somnul tău și al copilului nostru rămas la temelia lumii mai bune. Cuprinde-mi buzele și ele îți vor săruta picioarele, sub care s-au așternut drumurile veșniciei. Cuprinde-mi ochii și ei se vor face fântâna în care îți vei potoli setea pentru osteneala de a mă fi cuprins. Meșterii Cântecele voastre să ne fie descântec în leagăn și mormânt. Suntem martorii unirii voastre și iubirea voastră va spăla păcatele noastre. Neagoe Oare credeți meșteri, că ați găsit răspuns la frământările voastre? Meșterii Ce poate să insemne aceasta? Noi căutăm. În ochii tăi nu are nici o importanță faptul că noi am putea construi. Importantă este obsesia ta de a dăinui, efortul tău de a fixa imaginile fugare ale acestei lumi. Neagoe Există o lege în noi care ne poruncește să zidim împotriva haosului. Această lege v-am impus-o. Meșterii Oare să fie cea adevărată, Neagoe? Neagoe Adevărată sau nu, este singura posibilă. A exista în această lume înseamnă o echilibristică continuă între construcție și nimic. Este motivul pentru care, de multe ori, conducătorii popoarelor sunt luați drept saltimbanci. Meșterii Dar porunca ta trebuia să fie umană. Neagoe Nu există uman în lupta cu nesfârșirea. Manole Poate doar ceea ce rămâne. Doar trecutul este uman. Neagoe Da, așa este. Ceea ce rămâne se adaugă încă o treaptă la scara înălțării. Este sensul care rămâne, după ce viața se va fi stins. În goana permanentă după sens, viața se retrage, pentru ca apoi să reapară în pragul morții. Meșterii Numai noi putem vorbi despre moarte, pentru că noi am trecut prin ea. Neagoe De ce v-ați sinucis, meșteri? Meșterii Pentru a ne găsi pe noi ce adevărați, dincolo de măștile noastre. Manole Atunci înseamnă că trebuie să vă urmăm exemplul. Meșterii Numai noi putem face acest lucru, pentru că suntem anonimi. Tu și Neagoe purtați o mască specială, pe care nu o mai puteți da la o parte: masca veșniciei. Cel Ce Nu E Sunt cel care le poate oferi o șansă, să declare aici în fața tuturor că nu sunt veșnici, că sunt anonimi. Manole Înseamnă totuși, să mințim. Cel Ce Nu E Eu sunt Cel Ce Nu E, așa că nu-ți face probleme. Istoria este înțelegătoare. Neagoe Dar... Cel Ce Nu E Vă asigur că nimic din ceea ce nu trebuie să se afle nu se va afla. De asemenea, tot ceea ce este programat să se afle; se va afla. Negațiile și afirmațiile alternează după un plan de mistificare bine stabilit. Neagoe Înseamnă că și măștile sunt la nesfârșit. Cel Ce Nu E Poate da, poate nu. Și acum la treabă, domnii mei. Eu sunt cel care vă oferă șansa de a vă lepăda de măști. Cel puțin de măștile momentului actual. Pentru aceasta însă va trebui să îndepliniți ritualul trecerii în anonimat. Veți fi stropiți cu apă din fântâna lui Manole și veți rosti vorbele după mine. După acest ritual vă veți curăța de rău și veți începe construcția. Repetați după mine: Veșnicia-i o pasăre, iar noi suntem oameni, ca pasărea trecem. Manole și Neagoe Veșnicia-i o pasăre, iar noi suntem oameni, ca pasărea trecem. Cel Ce Nu E Eu, Manole, Eu, Neagoe, unul într-altul suntem ziditori. Manole și Neagoe Eu, Manole, Eu, Neagoe, unul într-altul suntem ziditori. Cel Ce Nu E Și amândoi întru voi, meșteri mari întru voi. Manole și Neagoe Și amândoi, întru voi meșteri mari întru voi. Cel Ce Nu E Vom mai bate pe la uși și la porți să deschidem o lume. Manole și Neagoe Vom mai bate pe la uși și la porți să deschidem o lume. Cel Ce Nu E Va mai bate o lume în inima noastră, i-om deschide și ei. Manole și Neagoe Va mai bate o lume în inima noastră, i-om deschide și ei. Scena IV Ana Tăcere, imensă tăcere. Noaptea închisă în sine îmi sfarmă auzul. Tăcere. Nimic nu mai trece dintr-o stare intr-alta Și umbra unui strigăt îmi crește în sânge. Tăcere. Neagoe Unde sunteți, meșterii mei? Meșterii Suntem aici; înlăuntru. Hai, dați-ne drumul, Dar ce? Nu mai e nimeni pe aproape?... Neagoe... Manole... Ana... Dați-ne drumul! Dar unde ați plecat? Gata, nu vă mai jucați. E timpul să ieșim de aici. Vrem să plecăm la casele noastre. Ne așteaptă nevestele, copiii... Ori poate ați plecat și pe noi ne-ați uitat aici. Dați-ne drumul. Manole De mii de ani ne apropiem de moarte ca de un zid, într-un permanent, neobosit asalt. Dincolo de acest zid, străbat doar ecourile țipetelor noastre astfel încât, cei ce ascultă de cealaltă parte a zidului cred despre lumea asta a noastră că este un vacarm, un infern. Au o imagine falsă despre ceea ce se întâmplă, nu-i așa? Vedeți? Am ajuns la zid. Cuminți sau nerăbdători dupa funcție, sex și posibilități ne lipim urechile de zid și ascultăm. La un moment dat, zidul devine oglindă și un alt simț al nostru participă la investigare. Astfel ne vedem cu șalele plecate iscondind ca prin gaura cheii la cele ce se petrece dincolo: dar ne vedem doar pe noi aduși de șale. Nu-i așa că din cauza acestei poziții incomode suferim și murim? Neagoe Manole ești pesimist. Manole Meșteri mari, calfe și zidari vestiți, așadar, visul s-a împlinit și putem să urmăm zborul. Tu, Neagoe, vei rămâne aici să cauți alți și alți meșteri. În locul nostru nu vor ști ce răspuns să-ți dea. Vor încerca însă urmașii lor și tot așa până la sfârșitul lumii. Acolo unde vor începe alte lumi. Cântecul de viață și de moarte al lui Manole și al Anei Manole Ana-pământ, Ana-piatră, Ana-apă. Meșterii Manole, Manole, meștere Manole. Manole Primește-mă în pântecul tău, toarnă-mă în sângele urmașilor tăi până va veni vremea să crească lumina ca un copac și să mă târăsc ca un șarpe nou în somnul lor înțelept și curat. Ana-piatră, Ana-apă, Ana-pământ. Meșterii Manole, Manole, meștere Manole. Cântecul de viață și de moarte al Anei și al lui Manole Ana Manole-meștere, Manole-șarpe, Manole-faur. Meșterii Stăi, mândruța mea, nu te speria. Ana Ia-mă și fă-mă sămânță și aruncă-mă în cele patru zări. Din pământul în care voi cădea, să crească păinea binecuvântată pe care o vor pune în traistă cei plecați la drumuri lungi, în căutare de loc mai bun și de piatră aleasă din care să crească zidirea. Manole-șarpe, Manole-faur, Manole-meșter. Meșterii Stăi, mândruța mea, nu te speria. Ana Să nu ți se pară lung drumul și nici greu. De oriunde ai porni te vei întoarce la mine, în cercul perfect al iubirii tale. Cuprinde-mi genunchii și eu voi îngenunchea în fața ta. Cuprinde-mi mijlocul și eu voi înflori în dorința ta de bărbat curat și neobosit. Cuprinde-mi sânii și eu mă voi apleca să-ți veghez somnul tău și al copilului nostru rămas la temelia lumii mai bune. Cuprinde-mi buzele și ele îți vor săruta picioarele pe care s-au așternut drumurile veșniciei. Cuprinde-mi ochii și ei se vor face fântâna, în care-ți vei potoli setea pentru osteneala de a mă fi cuprins. Manole-faur, Manole-meștere, Manole-șarpe. Meșterii Stăi mândruța mea, nu te speria. Editura "CUVÂNTUL NOSTRU" SUCEAVA, str. Ștefan cel Mare nr. 48 Director: Dr. Dragoș Cortățeanu Consilier editorial: Ion Cozmei Tehnoredactare computerizată Adrian Aniței Bun de tipar: 19 martie 1999 Apărut: martie 1999 Tiparul executat sub comanda nr. 834 la S.C. "Poligraf" S.R.L. Suceava CASA DINTRE LUMI |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate