- Ce te-ai sculat așa devreme? Nu puteai să mai dormi?
- Eh! M-am sculat ca să nu faci mata retenție urinară.

(Enoh se duce în tufiș. Apoi, după micțiune, se-ntoarce. E apostrofat.)

- Asta – ca să nu mă mai dojenești în fiecare dimineață…
- Știi ce-am văzut? M-am dus puțin mai departe. Un pom hidos.
- Ia arătă-mi-l și mie. Să văd: nu ți se năzare? Eu nu-l știu.

(O iau printre ruinele cetății Tomis, până spre portul antic, la terme.)

- Bătrânul Eli mi-a spus odată că am ochii foarte curați. Marini.
- Eli nu se poate înșela. A răsădit în loc de soare un pom care face mutre.
- Nu. Iată! Trunchiul lui nu-i sculptat de nimeni. Taman capul lui Buddha!
- Poate fi și capul lui Mahomed. Sau al lui Odin, cu ochiul barosan și sfânt.

(Amândoi se uită lung la minune. Scoarța-i puțin cenușie. Maro spre negru.)

- Din acest cap al fragedului bulb lemnos ies crengi subțiri. Înfloresc.
- Da. Și se aud păsări. Sunt pe-acolo și năpărci. Jderi, veverițe, pești.
- Ei, na! Uite și-un rechin. Și-a pus aripa laterală pe-o pisică de mare!
- N-o sfâșie! A luat-o pe sub manta. Ce soi o să iasă din ei, derbedeii?!

(Enoh și Elias au halucinații, săracii. Au fost angajați să sape negrul țărm.)

- Știi ce-am făcut în vis? Îmi luasem, cu gașca din tinerețe cameră la hotel…
- Care gașcă? Ce hotel? Mata n-ai avut parte nici de una, nici de alta!
- Ia mai lasă-mă-n pace, nepoate! Am văzut atâtea până când mă treziși.
- OK. Și eu m-am plimbat până la regina din Saba. Acum o admir pe Riana.
- Nu Riana, fraiere! Se zice Raiana! Se vede că nu ți-a plăcut deloc engleza.
- Tu erai internaționalist de mic. Eu, în schimb, am spart idoli, am tăiat…
- Ce-ai tăiat, a răsărit iarăși! Mulți Barabas ți-au călcat pe urme… Degeaba.
- D-aia m-a pus bătrânul Eli să mă răzbun pe nori. Să măcelăresc atmosfera.
- Ai zis-o! Îți spuneam că mă instalasem în hotel aici. Colega de cameră...
- Aaa! Făceați muzică de cameră... Multe locașuri sunt în al nouălea cer!
- Da. Urma să avem concert de chitară și vioară. Ea a primit telefon de la soț.

(Nepotul Elias se întristează. Bolta frunții pare să-i asude. Cu adieri de ploi.)

- Și, și, nimic? Păcat. Nu mai zi că era cameră. Era o sală de festivități.
- Da. Însă uitasem denumirea. Când am văzut-o atât de-adâncită în mobil...
- Primise telefon cu taxă inversă din șeol, cred. Altfel nu se explică apelul.
- O fi cum zici tu. Nu mă-ndoiesc. După ce săpăm tot, o să se interzică asta.
- Da, păcat. Asta-i tare dureros. Femeia sus, bărbatul ei jos! Poate-l scapă.
- Să continui. Eram încălțat. Nu m-am uitat cum am ieșit îmbrăcat pe terasă.

(Enoh își aprinde pipa sa, a păcii. Îi dă un fum și nepotului. Ãsta fulgeră.)

- Ce-i cu porcăria asta? Altceva inventat de Baal, de sicofanți. Mai dă-i în…!
- Habar n-ai ce-i aia Stufstock. Rolling Stone. Doors. Bob Dylan. Joan Baez.
- Nici o treabă n-am cu ăștia. Mie mi-a plăcut muzica populară și clasică.
- Să revin. Printre hoteluri erau pietre mari, ovale. Mai încolo Marea Neagră.
- Erau calde, era plajă, era soare. Of, lucrăm numai primăvara și toamna aici.
- Și am constatat că ieșisem fără slip. În halatul nostru de casă, obișnuit.
- Da, în toga aia, în care nu dormim niciodată de fapt, ci veghem, lucrăm…
- Nu mai suportam. Voiam să-mi răcoresc gambele. M-am dus încolo.

(Enoh indică fluturând cu mâna, nu cum face Eli, pe bolta Capelei Sixtine.)

- Vrei să spui pe la Cazino! Pe scara aia, din dreapta clădirii. La cormorani.
- Nu știam că-i zice Cazino. Tu te pricepi la istorie și geografie. Ce văzui?!
- Ei, ce ți s-a mai arătat, contemplativule? Poate te-ai întâlnit cu vreo Medee.
- De Medeea am auzit și eu. Nu, văzui turiști din țară, stând în apele termale.
- Ieșeau apele ca gheizerele prin stabilopozi? Sforăia monstrul, leviatanul...
- Nu se vedea, nu mirosea urât. Oricum, intrai descălțat. Am pășit pe trepte...
- Ca la vechile terme din apropiere, de la Edificiul cu Mozaic, bizantin.
- Exact. Brusc, efectul vindecării mă făcu să zăresc jos o arenă de amfiteatru.
- Curios! Apa e doar aburi. Este sulf lichid, mângâietor. S-a retras dintre voi.
- Da. Eram înghesuit, pe trepte. O femeie avea un ghiveci. M-am ferit de ea.
- Poate venise cu planta ei preferată, care-i murise. Spera s-o învieze în ape.
- Îți spun că aveam încălțările cu aripi în mână. Ghiveciul a căzut. Să bea.
Eu am fost însă cel admonestat de-un custode al vechilor terme bizantine.
“Ce cauți neechipat, tinere, venind și cu adidașii ăia rupți în apa sfântă?”
Răspunsei: “Am martori pe toți din jur. Nici n-am atins-o pe femeie. Nu?”
Ceilalți mi-au răspuns: “Și dacă o atingeai puțin, puștiule, se supăra?”
- Da, se pare că localnicii ăștia de-acum stau să se uite la ridurile femeilor.
- Așa-i, Elias. Eu unul am trăit o sută de ani, până m-a răpit. Uite ce față am!

- Bătrâne Enoh ! Dă-ți jos fața zbârcită de crocodil. Ești de fapt Bodhisattva.
- Și tu mai lasă aerul ăla marțial, nipon-chinezesc, maestre Bodhidharma!