Actul I
Scena I

Totul este într-o lumină sumbră, pe scenă nu se vede decât un colț al unei magazii negru cenușiu, iar pe latura din fața spectatorilor o ușă tocită ca vai de ea. Pe partea cealaltă o fereastră întredeschisă dă să cadă. Este micuță și cu multe pătrățele din lemn. Micile bucățele de sticlă sunt cenușii iar lemnul care n-a mai fost îngrijit de foarte mult timp are o culoare tipică.
Pe pragul ușii rotunjit stă un om îmbătrânit Mardare, meșterind la ghiozdanul unui copil clasa a 5-a Filimon, cu un ac mare îl coase de zor întorcându-l pe toate pe toate părțile să mai vadă cam cât mai are de muncă. Celelalte personaje din piesă o să le cunoaștem derulând-o.

MARDARE
-Nu mai sunt ghiozdanele de altă dată. Ne-am dus toți patru frați cu același ghiozdan, fără nicio reparație. Îl lua mama frumos și-l dădea cu ceară pentru piele, iar după aceea îl băga într-un săcuț special din cârpă pe care îl lega strâns și-l arunca în șifonier; într-un colț acolo, de nu mai știa nimeni de el. Când venea următorul an sau copil după caz, îl lua frumușel și-l lustruia cu o cârpă de lână și era nou nouț.

În spatele lui sare nepotul lui Filimon încercând să i se lase pe umeri, dar Mardare nu-l primește.

FILIMON
-Da mă tataie! Da, nu prea erau ghizdane ca acuma, fițoase…

MARDARE
-E-adevărat că atâtea fermoare n-a avut toată familia mea, când eram de vârsta ta, da… lasă că erau bune și curelușele.

FILIMON
-Erau bune curelușele că am avut și eu la săndăluțe, dar uite… mi-am făcut o bubiță de la cui.

MARDARE
-Dacă ai ști tu Filimoane, câte bubițe mai făceam noi și nu ne mai văitam la nimeni.
FILIMON
-Da tataie, da… acuma de la calculator… nu mai faci bătăi, el îți face toată treaba.

MARDARE
-Ai dreptate Filimon, toată treaba…

FILIMON
-Pe a mea o fac eu tataie! Asta până-mi cumpără mama un calculator bun.

Mardare aproape că dă să lăcrimeze și-l ia pe Filimon în brațe aruncând ghizdanul cât colo.

MARDARE
-Ai dreptate Filimon, atunci o să punem calculatorul să ne coasă ghiozdanul!

FILIMON
-Nu mă tataie! Ei…

MARDARE
-Ce!? Acum nu mai ține!

FILIMON
-Nu prea!

MARDARE
-Atunci lasă că-l cos tot eu! Da… cine mă plătește!

FILIMON
-Asta o face cu siguranță calculatorul. Am văzut eu cum ieșea din el o bucățică de hârtie și cu ea te duceai la caserie.

MARDARE
-Bine-ar fii! Ia să-i spui mamei să ne cumpere o mașinărie dintr-alea ca să ne plătească și pe noi cineva.

FILIMON
-Da, ai dreptate! Trebuie să fim plătiți!

Mardare se scoală de pe prag și mai întoarce ghiozdanul pe toate părțile. Acum se văd toate peticelele de pe haină și pantaloni, iar copilul care iese în scenă, de asemenea are îmbrăcămintea plină de petice.
MARDARE
-Este aproape gata.

FILIMON
-Sunt sigur că astăzi ține tataie. Lasă că-l mai coși și mâine, astăzi trebuie să te odihnești.

MARDARE
-E timpul să te duci la școală. Nu trebuie să o îngrijorăm pe mama, nu!

FILIMON
-Bineînțeles! Astăzi am să o aduc un zece la matematică și un…

MARDARE
-La română trebuie obligatoriu să iei zece: Ce lăsăm noi copiilor noștri, dacă nu limba. Asta e toată prețuirea noastră.

FILIMON
-Doamna de română…

MARDARE
-Este foarte bună! Numai că tu… ești un pic cam obraznic, nu!

FILIMON
-Da de unde ai scos-o și p-asta sunt foarte cuminte!

MARDARE
-Am crezut că-mi semeni mie, eu eram tare nebunatic. Făceam la glume pe seama profesorilor!

FILIMON
-Hai povestește-mi și mie o trăsnaie de-a ta, te rog frumos!

Din partea cealaltă a scenei se aude un glas de copil strigând.

COPILUL
-Nea’ Mardare! Nea’ Mardare!

MARDARE
-Ce-i mă?

COPILUL
-Astăzi îl lăsați pe Filimon la Școală?
MARDARE
-Da, ce mă! Are vreo absență?

FILIMON (din casă)
-N-am tataie!

MARDARE
-Ia zi… tu mă, are… vreo absență?

COPILUL
-N-are nea’ Mardare!

MARADRE
-Așteaptă-l că vine acuma.

Filimon iese cu ghiozdanul de-l peticise Mardare în spate și se îndreaptă către colegul lui din umbră.

MARDARE
-Să vi direct acasă de la Școală, că te-așteaptă mama ta cu ceva bun.

FILIMON
-Da tataie vin.

Scena II

Mardare stă la locul lui pe pragul ușii finisând o coadă de lemn cu briceagul. Din aceeași parte a scenei pe unde a plecat Filimon, adică vizavi de magazie apare Lucica, fata lui Mardare.

LUCICA
-Sărâmâna tată! Iar meșterești, mai odihnește-te că oi fi obosit de azi-dimineață.

MARDARE
-Lucica, puiul meu scump, gata munca! Oi fi obosită, hai cu tata să-ți pun ceva de mâncare.

LUCICA
-Lasă tată, hai să stăm împreună aici pe pragul ăsta și să admirăm apusul. Este o frumusețe.

MARDARE
-Așa este. Trebuie, să ne bucurăm și noi de ceva, ziua este pe trecute.

Lucica se așează lângă Mardare și privesc tăcuți, dar liniștea nu durează mult. De pe stradă se aud voci de copii. Filimon intră în scenă și se îndreaptă către Lucica salutându-și colegul de Școală.

FILIMON
-Salut! Ne vedem mâine! Să treci pe aici, nu uita!

COPILUL
-Să fii gata când ‘oi trece eu.

FILIMON
-Bine pa!

Se întoarce către mama lui și îi sare la piept, luând-o în brațe.

FILIMON
-Mamă, măicuță! Ce bine îmi pare că te văd! Haide în casă să te întinzi ‘oi fii obosită de atâta muncă, mie nu mi-e foame am mâncat tot în clasă.

LUCICA
-Cum, măcar așa un pic!

MARDARE
-O gustare cu toții vom lua. V-a pregătit tataia ceva bun.

FILIMON
- Mâine e rândul meu să gătesc micul dejun tataie, dimineață sunt acasă!

LUCICA
-Și lecțiile?

FILIMON
-Le fac în seara asta, dar mâine nu vreau să ratez plecarea ta la serviciu mamă și am să fac cea mai bună omletă.

MARDARE
-Eu cred că ai s-o ratezi dacă o să te obosești în seara asta.



FILIMON
-Tataie, poate mă ajuți la lecții în seara aceasta, dumneata ai mai multă răbdare și sunt sigur că nu adormi ca mama.

MARDARE
-Te ajut cu o condiție.

FILIMON
-Care?

LUCICA
-Să nu adormi înainte de a scoate cărțile din ghiozdan.

FILIMON
-A, nu! Este condiția lui tataie, el trebuia să mi-o spună1

MARDARE
-Condiția mea atunci e mult mai simplă. Vreau ca mâine dimineață să dormi puțin mai mult dacă-ți faci ceva lecții în seara asta. Ne-am înțeles!

LUCICA
-Filimon, mama pleacă oricum devreme, iar tu după ce te scoli ai să-ți faci lecțiile și… o să ai tot timpul să te scoli dimineață.

FILIMON (cu lacrimi în ochi)
-Tata mi-a zis să am grijă de tine, iar în felul acesta nu mă pot ține de cuvânt.

MARDARE
-Ba eu cred că dacă ești ascultător și mănânci tot în seara asta tatăl tău e mulțumit.

LUCICA
-În felul acesta voi fi foarte ajutată.

MARDARE
-Filimon sunt sigur că tatăl tău știe tot ce faci tu.

LUCICA
-Și mai ales te veghează să nu duci lipsă de nimic.



FILIMON
-Eu n-am văzut pe nimeni să primească bani din Rai. Cred că e tare departe!

MARDARE
-Da, și… poate că poștașul e bețiv!

FILIMON (zâmbind)
-Da ce, parcă din pensia ta nu-l cinstești! Și… tot greu vine!

LUCICA
-Vine atunci când îi vine rândul.

FILIMON
-Păi ce lui tata i-a venit vreun rând… a plecat și nu s-a mai întors.

MARDARE
-Acolo în Rai, așa cum zici tu, poate e prea bine și din cauza aceea…

FILIMON
-Bine sau rău, tata nu putea să stea gândindu-se la noi. Venea în cea mai mare viteză.

MARDARE
-Lucica ia copilul în casă este obosit.

FILIMON
-Ba nu sunt obosit! Mama este obosită, uite s-a aprins becul în stradă și ea nici n-a intrat în casă.

LUCICA
-Hai Filimon fii băiat ascultător și vino să așezăm masa împreună.

MARDARE
-Te plângeai că n-are cine s-o ajute pe mama, acuma ai ocazia.

LUCICA
-Lasă tată nu-l mai încălzi și tu este atât de puternic.

MARDARE
-Noi în familia noastră, am fost unul și unul! N-am avut nevoie de oblojeli prea multe.

FILIMON
-Da tata s-a dus cu toate oblojelile dumitale.

MARDARE
-Tatăl tău…

LUCICA
-Lasă-l tată! Hai Filimon, ajută-mă să…

FILIMON
-Tata a trăit în altă casă, poate mai mare și mai bună, iar aici n-a putut rezista.

MARDARE
-Un bărbat face casă familiei sale.

FILIMON
-Da mă tataie, dar dacă a murit.

LUCICA (zâmbind)
-Și nu poate trimite nici bani din Rai!

FILIMON
-Am să-i scriu tatei în Rai să ne trimită ceva bani, am auzit… de la tataie, că toți o duc bine pe acolo.

MARDARE
-Asta înseamnă că au bani!

FILIMON
-Păi cum altfel! Nu cu bani cumperi… aproape tot!

MARDARE
-Deștept! Are dreptate aproape tot!

LUCICA
-Și restul?

FILIMON
-Restul… este tot ce avem noi și pot avea alții cuminți ca noi.

MARDARE
-Cumințenia asta a noastră, nu prea ține de foame.
LUCICA
-Tată! Suntem fericiți, asta simte și copilul.

FILIMON
-Am fii fost și mai fericiți dacă…

MARDARE
-Hai la masă, mâncarea așteaptă la foc mic.

Filimon sare printre cei doi din prag și se duce înăuntru.

FILIMON (din încăpere)
-Eu pun mâncarea pe masă!

LUCICA (de afară)
-Te speli pe mâini cu tataia Mardare, vă torn eu.

MARDARE
-Și eu!

LUCICA
-Tataie!

FILIMON
-Hai tataie la spălare! (Filimon o ia înainte pe lângă fereastra întredeschisă și se pierde prin mijlocul scenei urmat de Mardare și Lucica.)


Scena III

În toiul zilei, Mardare stă la locul lui pe treaptă. La drum pe partea cealaltă a scenei se aude o mașină trecând și oprește în dreptul lui Mardare cu motorul pornit (sunet). Mardare se scoală greoi și se duce ajutat de baston către mijlocul scenei oprindu-se obosit. Dialogul se face fără prezență scenică pentru cei din mașină.

DIN MAȘINÃ
-Aici stă Mardare?

MARDARE
-Da, eu sunt.
DIN MAȘINÃ
-Auzi bă, locuiești pe pământul meu!

MARDARE
-Pământul a fost al familiei mele și așa o să rămână am moștenitor.

DIN MAȘINÃ
-Dacă nu-mi vinzi pământul vei avea de suferit!

MARDARE
-Mai mult de-atât! Nu cred!

DIN MAȘINÃ
-Crede-mă am făcut din astea și mă pricep.

MARDARE
-Copiii mei sunt fără apărare, dar n-au niciun drept aici.

DIN MAȘINÃ
-Dă-ne casa și veți trăi fericiți din bani de pe ea.

MARDARE
-Acum dorm într-o cocină, dar sunt sigur că e mai comodă decât cerul liber.

DIN MAȘINÃ
-Uite ce timp frumos, o plăcere să dormi afară în aerul ăsta curat!

MARDARE
-Am tot dormit. Știu cum este.

DIN MAȘINÃ
-Vrem să construim un bloc aici, poate că vei avea și dumneata loc cu familia.

MARDARE
-Cănd pleci la vânătoare se mai petrec și accidente copii!

DIN MAȘINÃ
-Deci nu vrei să cedezi!

MARDARE
-Mulțumesc de propunere voi mai reflecta asupra ei.
DIN MAȘINÃ
-Iată un răspuns pozitiv.

MARDARE
-Am toată pretenția la timpul pe care l-am petrecut pe aici.

DIN MAȘINÃ
-Te mai căutăm, nu uita!

MARDARE
-Conduceți cu atenție copii.

Din aceeași parte a scenei intră Ivan vecinul lui Mardare.

IVAN
-Aoleu, aoleu! Întâmplător am auzit toată povestea domnule Mardare, dar cine sunt aceștia?

MARDARE (foarte liniștit)
-Unii de vor să-mi cumpere terenul, casa… n-are valoare.

IVAN
-A… au venit și la mine, tot așa!

MARDARE
-Domnule Ivan, eu am întâlnit tot felul de…

IVAN
-Animale de-astea, am mai văzut și noi, da… parcă…

MARDARE
-Întotdeauna în afaceri trebuie să intimidezi domnule Ivan! Este esențial să arăți că ești cu un cap mai înalt decât adversarul.

IVAN
-Aha, adică dacă ei atacă te ridici pe vârfuri…

MARDARE
-Ai prins ideea.

IVAN
-Dar dacă vor să ne facă un bine, până la urmă.

MARDARE
-Casa asta a aparținut familiei mele din generație în generație și nu poate schimba nimeni asta.

IVAN
-Dar dacă…

MARDARE
-Dacă ‘or să ne dea afară ca pe timpul lui Ceașcă sunt sigur că ne vom bate să luăm pe ea atât cât valorează și nimic mai mult.

IVAN
-Să înțeleg că sunteți un bărbat de onoare.

MARDARE
-Cât a mai rămas din mine.

IVAN
-Da nu știu ce să mai zic, dar mă gândeam să ne mutăm la un apartament, poate că este mai curat, mai comod. Ce ziceți?

MARDARE
-Ce este mai comod și curat așa cum zici tu cere bani, iar noi din pensioara noastră nu prea văd să facem față.

IVAN
-La dumneata mai este și fata.

MARDARE
-Lucica muncește toată ziua, iacă s-a făcut ora când noi ne întorceam de la muncă, dar ea nu a venit și acasă vine cu te miri ce, de… în viața modernă așa cum zici tu se plătește puțin.

IVAN
-Poate că ai dreptate, dar dacă se dărâmă căruța, barem să fiu primul…

MARDARE
-Treaba ta… ești și trăiești într-o țară liberă.

IVAN
-Ha, ha, ha… ai dreptate! De-atâta libertate m-a luat amețeala.


MARDARE
-Uite-l pe Filimon vine de la școală, astăzi mult prea devreme.

Filimon intră pe lângă Ivan supărat.

MARDARE
-Bună ziua căciulă!

FILIMON
-A, bună ziua domnule Ivan, sărâmâna tataie!

MARDARE
-Să trăiești băiatule! Da, ce-i cu tine, parcă ai venit mai devreme?

FILIMON
-A, ne-au dat câte o foaie de hârtie pentru acasă, pentru… părinți… am să i-o dau mamei când o veni.

IVAN
-Da, ce scrie în ea?

FILIMON
-A, nimic prea interesant, ne mută la altă Școală mai mare, cică asta nu mai are suficienți copii și ne duce cu o mașină mare așa, da… și mi-a dat hârtia asta să le spună la părinți ce v-am spus eu.

MARDARE
-Și cu… școala asta ce fac?

IVAN
-Da unde…

MARDARE
-Domnule Ivan, am vorbit primul domne’, amețim copilul!

Filimon arată cu degetul când la unul când al celălalt. Ivan face semn către Mardare.

FILIMON
-Am înțeles că vor să facă un magazin mare, mare!

IVAN
-În locul Școlii!?
MARDARE
-Domnule Ivan se poate orice, amețiți copilul!

IVAN
-A, unde vă duc?

FILIMON
-Mai la centru cică vor…

IVAN
-A, la centru! Nu se poate!

MARDARE
-Ba se poate! (arată bucata de hârtie din mâna băiatului)

IVAN
-Aveți dreptate domnule Mardare. (dă să ia hârtia din mâna lui Filimon)

FILIMON
-Este numai pentru părinți și trebuie semnată uite aici, în colțul de jos.

MARDARE
-Domnule Ivan, amețești copilul domne’!

IVAN
-Da, dar așa un pic aș putea s-o citesc și eu. În ce clasă zici că ești?

FILIMON
-A cincia, dar mama mi-a zis să nu dau niciun document unor persoane străine.

IVAN
-Da eu sunt nenea Ivan, vecinul vostru.

FILIMON
-A… știu cine sunteți, dar nu-i dau hârtia nici lui tataie pentru că ne-a zis de la Școală că este pentru părinți.

MARDARE
-Iar amețești copilul! Nu putem încălca noi acuma niște principii… vin vremuri mai grele.


IVAN
-Da, aveți dreptate domnule Mardare, dar totuși (se apleacă către coala de hârtie din mâna lui Filimon) eram și eu curios. Dumneata nu ești?

MARDARE
-Ba sunt! Da am răbdare… nu ca dumneata! Hop la mâna băiatului!

FILIMON
-Trebuie să sosească mama și atunci vorbești cu ea.

MARDARE
-Băiatul are dreptate domnule!

IVAN
-Acum… că nu mai pot și suntem în momente cruciale aș putea spune, ar fi frumos din partea lui Filimon dacă…

MARDARE
-Să vezi ce cruci ai să faci deseară când te-o boscorodi mă-sa… văd că nu vrei să înțelegi!

IVAN
-M-aș mulțumi și cu antetul!

FILIMON
-Păi dacă este de la Școală!

MARDARE
-Are dreptate!

IAVN
-Aha, de la Școală zici, înseamnă că…

MARDARE
-Nu înseamnă nimic! Când o veni Lucica ne citește documentul… și gata!

FILIMON
-Tataie are dreptate!

IVAN
-Păi da ce, noi nu știm să citim, ce să mai așteptăm atâta!

Dinspre drum, poartă intră în scenă Lucica.
LUCICA
-Bună seara! Ce atâta zarvă, ce s-a întâmplat?

IVAN
-Sărut mâna scumpă doamnă, mă bucur că ați venit tocmai…

MARDARE
-Bună fata mea! Stai un pic jos pe prag să-ți tragi sufletul.

FILIMON
-Mamă, după ce stai jos să citești hârtia asta de la școală.

LUCICA
-Am și eu o hârtie, de la serviciu, dar poate că nu este chiar atât de importantă. Dă-mi-o pe a ta să vedem despre ce este vorba.

MARDARE
-Lucica, mai bine să intrăm în casă, poate că e bine să te întinzi puțin.

LUCICA
-Tată este aici și domnul Ivan și când intram tocmai vă contraziceați pe bucata asta de hârtie.

IVAN
-Are dreptate vreau să vedem cum stau lucrurile, pentru că ai văzut…

MARDARE
-N-am văzut nimic, absolut nimic. (face semne disperate să închidă discuția)

FILIMON
-Uite mamă ia hârtia de la Școală și după aceea o citim pe a ta.

MARDARE
-Pe a ei ‘om mai vedea.

Lucica ia foaia de hârtie și o trece cu vederea după care o dă mai departe lui Ivan.

IVAN
-Ia uite domne! Săracii copii, să-i scoli cu noaptea-n cap și pentru ce! N-aveam noi magazine destule pe-aci.

MARDARE
-Și cum tată, pentru un amărât de magazin ne închid Școala?

FILIMON
-Ce amărât tataie? Face un magazin mare, mare, cu de toate în el.

IVAN
-Și hârtia dumitale?

LUCICA
-A, hârtia mea.. e… mai…

MARDARE
-Hai, hai.. gata! Ce atâta domnule, Ivan! Da… la dumneata nu vine poștașul.

IVAN
-A, ba da… da… mă gândeam…

LUCICA
-Filimon, mamă… du-te în casă și începe să așezi farfuriile venim și noi acum.

FILIMON
-Bună treabă! Am plecat!

MARDARE (către Ivan)
-Bag seamă că nu mai ai…

LUCICA
-Lasă tată, poate că e mai bine așa.

IVAN
-Vă rog să mă scuzați doamnă, dar vedeți cum stau lucrurile. Unii închid Școlile, alții cumpără casele.

MARDARE
-N-ai tăcut!

LUCICA
-A, I-am văzut și eu pe unii, până să ajung acasă, care vor să cumpere prin apropierea magazinului ce o să se construiască.

MARDARE
-Adică aici pe lângă noi.

IVAN
-Vezi, ce-ți ziceam eu dumitale!

LUCICA
-Da, nu cred că e momentul să vindem nimic acuma.

MARDARE
-Asta, vezi! Bravo fata mea! Spune-i și dumnealui de ce?

LUCICA
-Chiar dacă locul o să fie ocupat…

IVAN
-Ei na! Vezi!… Locul o să fie ocupat!

MARDARE
-Ai te rog milă și ascultă…

LUCICA
-Da domnule Ivan, însă cei care v-au întrebat mai devreme nu sunt decât niște bișnițari. Cei care vor cumpăra cu adevărat nu sunt alții decât întreprinzătorii magazinului.

MARDARE
-Ei! Mai zi ceva! Domnule Ivan!

IVAN
-Și foaia dumitale?

MARDARE
-Ai întrecut măsura!

LUCICA
-Tată! Da domnule Ivan, foaia mea cum spui dumneata, hârtia este asemănătoare cu a fiului meu.

IVAN
-Adică… vă mută la centru.


MARDARE (mai liniștit)
-N-are nimica fata mea! Lasă că și-așa îți rupeau oasele!

IVAN
-A, a…

MARDARE
-Domnule Ivan!

LUCICA
-Da…

MARDARE
-Lucica du-te la copil și-l ajută.

IVAN
-Bună seara doamnă Lucica!

LUCICA
-Bună seara domnule Ivan! Nu vindeți, da!

IVAN
-Gata, acum am înțeles!

MARDARE
-Mă bucur că pleci mulțumit de la noi, domnule Ivan.

IVAN
-Totuși!

MARADARE
–Ne-a apucat noaptea, ce Dumnezeu!

IVAN
-Aveți dreptate domnule Mardare. Bună seara și poftă bună!

MARDARE
-Bună seara! Mai vorbim mâine.

Mardare trece și el pragul.



Actul II

Scena I

Aceeași căsuță prăpădită, Lucica stă de data aceasta pe prag în locul tatălui ei, îmbrăcată în negru. Repară la o haină a lui Filimon cusând la un nou petic.
Filimon sare vesel în fața căsuței cu un spălător de parbrize. Lucica se oprește zâmbind din cusut.

LUCICA
-Filimon mamă, mai bine ai învăța la română ști cât de mult îi plăcea lui tataie să iei 10 la obiectul acesta.

FILIMON
-Mamă, eu am 10 pe linie, dar de la ultimele săpături de pe aici s-au făcut o grămadă de bălți, în dreptul nostru este cea mai mare, care îi obligă pe șoferi să încetinească și atunci intervin eu.

LUCICA
-Nu ți-e greu!

FILIMON
-Se poate mama, doar sunt bărbat în toată regula și singurul din casa asta pe deasupra.

LUCICA
-Treaba ta e să înveți.

FILIMON
-Banii pe care îi iau de la parbrize sunt pentru caiete, deci învăț!

LUCICA
-Să speli parbrize, ce?

FILIMON
-Să fiu capitalist adevărat, pentru că numai capitaliști au evoluat cel mai mult.

LUCICA
-Dar acuma e inver…

FILIMON
-Nu mamă! Nu e deloc invers, noi nu știm să construim noua formulă.

LUCICA
-Ce este aia?

FILIMON
-Ei, mamă! Cum să-ți explic! Noi nu știm să punem ingredientele la ciorbă.

LUCICA
-Adică aici este ca la bucătărie.

FILIMON
-Ai prins ideea și dacă nu iese ciorba bună…

LUCICA
-Nu este nici familia mulțumită…

FILIMON
-Exact!

LUCICA
-Cred că ai să fii un bun politician.

FILIMON
-Ba un bun doctor, mamă.

LUCICA
-Este și asta o cale, dar nu este prea grea?

FILIMON
-Atăta timp cât am cu ce, (arată către spălător) totul o să fie bine.

LUCICA
-Dar dacă repară drumul.

FILIMON
-Ei, asta nu se întâmplă peste noapte stai liniștită.

LUCICA
-Nu vezi că eu nu am găsit de lucru pentru mai mult timp, poate că ai dreptate. Lucrurile merg prea încet.
FILIMON
-Lasă mamă, cu salariul meu de doctor, o să trebuiască să spălăm împreună parbrize.

LUCICA
-Ha, ha, ha… hai că a fost bună!

FILIMON
-Da, și… pe deasupra…

Ivan intră în scenă pe lângă Filimon și-l mângâie pe cap.

IVAN
-Sărut mâna, doamna Lucica!

LUCICA
-Bună ziua, domnule Ivan! Da ce vânt vă aduce pe aici?

IVAN
-Mă gândeam acum că s-a prăpădit domnul Mardare, să vă mutați la mine. Nu am pensia prea mare, dar cu ce…

FILIMON
-Cu ce mai scot și eu la parbrize!

IVAN
-Nu, cu ce avem este de ajuns să trăim de azi pe mâine.

LUCICA
-Mulțumim domnule Ivan, dar ne descurcăm de minune. Eu mai găsesc câte ceva… nu pe termen lung, dar asta este.

FILIMON
-Dacă era tataia aici cred că v-ar fi tras o bruftuluială!

IVAN
-Ha, ha, ha… ai dreptate micuțule!

FILIMON
-O, și-ncă cum! Da, nu mai sunt chiar așa de mic ajung chiar și la camioane.


LUCICA
-Vedeți domnule Ivan, ne descurcăm de minune, Filimon ajunge chiar și la camioane.

IVAN
-Singurătatea este un lucru foarte greu. Nu aveți de unde să…

LUCICA
-Noi ne-am construit propria fericire, așa cum am putut noi. Nu ne-am plâns nimănui.

IVAN
-Asta este foarte bine, dar parcă mi-ar fi plăcut să-l văd pe Filimon alergând prin curtea mea.

FLIMON
-Se poate aranja asta domnule Ivan.

IVAN
-Cum Filimon, cum?

FILIMON
-Păi nu peste mult timp se coc perele alea ale dumneavoastră și atunci să vă văd.

LUCICA
-Filimon, vorbește frumos cu domnul Ivan.

IVAN
-Aș da toate fructele pe tot restul vieții numai să…

LUCICA
-Lasă domnule Ivan, nu scăpați dumneavoastră de noi așa ușor.

FILIMON
-Mai ales cu livada aia!

LUCICA
-Filimon, fii cuminte!

IVAN
-Doamna Lucica, deci am găsit soluția., împărțim livada și în același timp singurătatea.
FILIMON
-Cu livada sunt aproape sigur cu sau fără…

LUCICA
-Suntem doar la un căpătâi de loc peste drum de dumneavoastră.

IVAN
-Parcă m-ar fi bucurat și pe mine să-l văd pe pezevenchiul acesta alergând prin livadă, așa cum îi place lui să spună.

FILIMON
-Parcă…

LUCICA
-Filimon, se poate!

IVAN
-Ai dreptate Filimon și mie îmi plăceau mai mult fructele furate, chiar și cele verzi și tari erau mai bune.

FILIMON
-Cu atâta adrenalină, cum Dumnezeu!

LUCICA
-Avem destulă adrenalină, dar nu avem cu ce o combina.

IVAN
-Așa este doamna Lucica. Nervii pe care îi consumăm plângând pe la ușa altora ne macină la maxim.

LUCICA
-Refuzăm în fiecare zi să credem aceasta, dar spre dezamăgirea noastră așa este.

IVAN
-Fără îndoială.

FILIMON
-Mamă, eu am plecat! A rămas cineva împotmolit în groapa noastră.

LUCICA
-Ai grijă Filimon!

IVAN
-Aveți o minune de copil, eu l-aș iubi din tot sufletul.

LUCICA
-Și eu îl iubesc domnule Ivan. (Lucica cu lacrimi în ochi) Tatăl lui a avut puterea să ne lase singuri. Iar acum de când s-a prăpădit și taica nu avem ce să facem suntem atât de singuri, iar dacă nu ne avem unul pe altul ne pierdem de tot.

IVAN
-Singuri și mândri.

LUCICA
-Fac și eu ca Filimon, dacă ar fii tataia aici nu se știe cum am scăpa din toată povestea asta.

IVAN
-Era om bun, dar cam supărăcios.

LUCICA
-Þinea la cocioaba asta și așa cum a putut a ținut-o în picioare.

FILIMON (se întoarce vesel)
-Clientul a fost foarte mulțumit, mai ales că i-am atras atenția că aici este ultimul hop și nu mai are unde să se murdărească.

LUCICA
-Foarte bine!

IVAN
-Un adevărat capitalist! Hai să ne facem o spălătorie auto!

FILIMON
-N-ar fi rău deloc domnule Ivan. Eu aș fi primul dumneavoastră angajat.

IVAN
-Poate primul meu director Filimon.

FILIMON
-Director! Auzi mamă!

IVAN
-Producția de mașini spălate ar fii…
LUCICA
-Dragii mei, nu mai visați fără noapte și somn.

FILIMON
-Asta chiar că ar fi afacerea secolului, mai ales acum cu gropile astea.

IVAN
-Da, numai că nu avem suficient capital.

FILIMON
-Pușculița mea vă stă la dispoziție domnule Ivan.

IVAN
-Plus pensia mea, totul ar fi perfect.

LUCICA
-După calculele voastre da.

FILIMON
-Da, mamă! N-ar mai fii nevoie să cauți de lucru, ai avea chiar aici peste drum.

IVAN
-Ar fi minunat, numai că pensia și pușculița nu ne asigură capital suficient.

FILIMON
-Atunci să căutăm capital.

LUCICA
-Eu mă duc să așez masa, trebuie să pleci la Școală.

FILIMON
-Aici se discută afaceri!

Lucica dă din mână și se retrage în locuință.

IVAN
-Nu cred că e nevoie să o supărăm pe mama, mai discutăm mâine în timpul tău liber. Eu am destul de-acuma!

FILIMON (îi întinde spălătorul de parbrize)
-Atunci poate vreți să încercați la…
LUCICA (din interior)
-Filimon, mâncarea este caldă!

IVAN
-Bună ziua, doamna Lucica!

LUCICA (din interior)
-Bună ziua! Poftă bună și dumitale!

FILIMON (îl conduce pe Ivan)
-Nene Ivan, dacă faci afacerea să nu mă uiți. Sunt cel mai bun în meseria asta.

IVAN
-Te cred puștiule, numai că eu sufăr de cu totul altă boală.

FILIMON
-Nu mai fiți trist voi fii la dumneavoastră după ce termin orele să mai discutăm amănunte.

IVAN
-Bine ar fi să am putere.

FILIMON
-Vă dau eu! (își arată brațele)

IVAN
-Aripile tale sunt nemaipomenite, dar pentru mine sunt greu de lipit acuma la bătrânețe. Hai du-te la masă ai să întârzii la Școală.

FILIMON
-Am plecat și ai grijă asociatule nu mă uita! Sărâmâna!

IVAN
-Să trăiești!








Scena II

Aceeași scenă, în curte un domn îmbrăcat la patru ace se plimbă de colo, colo cu un diplomat în mână. La un moment dat dă să pună undeva diplomatul, dar nu găsește niciun loc și se apropie de intrarea casei punând diplomatul pe prag. Ușa se deschide și diplomatul se dă de-a rostogolul prin curte. În prag se așează tăcută Lucica ceva mai îmbătrânită uitându-se la omul acela ce ștergea de praf diplomatul. Când observă că pe prag se află o ființă sare ca ars.

SOCIU
-Locuiți aici?

LUCICA
-Da, dumneata?

SOCIU
-Nu, eu…

LUCICA
-Te învârți pe pământul meu distrugându-mi grădina.

SOCIU
-Care grădină doamnă!?

LUCICA
-Dacă tot mă domnești atâta, ar fii bine să dai cu bună ziua mai întâi și după aceea să…

SOCIU
-A, mă scuzați! Sociu mă numesc. Bună ziua! Sunt de la…

LUCICA
-Probabil că de la forțele de muncă, mi-ați găsit de lucru pentru vreo trei zile, nu! Lucica domnule, bună ziua!

SOCIU
-Doamna Lucica sunt de la Protecția Copilului și am fost sesizați că nu ați avea cele necesare să creșteți copilul și noi… tocmai v-am găsit o familie dornică să facă…



LUCICA
-Ce să-i mai facă acuma este aproape clasa a VIII-a. Pe timpul lui taică-mau și al meu de ce nu, bărbații la vârsta aceasta se duceau la muncă, dar nu cred că Filimon al meu o să facă treaba asta… are zece pe linie.

SOCIU
-Tocmai de aceea ne-am gândit să-i găsim o familie care are posibilitatea să-l poarte prin școlile ce le vrea a le urma.

LUCICA
-Stați liniștiți, dar și eu o să-l port prin școlile ce vrea a le urma… (Lucica apasă cuvintele) cu toată dragostea mea!

SOCIU
-Vedeți dumneavoastră, uneori dragostea nu este suficientă.

LUCICA
-Ba e totul! Absolut totul!

SOCIU
-Și credeți că-i puteți asigura…

LUCICA
-Absolut totul!

SOCIU
-Da, aș vrea și eu o cană cu apă, de unde…

LUCICA
-În spate avem o cișmea, dacă e limpede se poate bea, dacă nu este o găleată.

SOCIU
-Păi vedeți, nici apă curentă nu aveți.

LUCICA
-Þi-am spus că este o ciușmea!

SOCIU
-Da, mă rog. Aș putea să intru în casă, să-mi arătați locul unde învață.

LUCICA
-Învață în sufragerie, dormitorul e prea puțin aierisit!
SOCIU
-De afară clădirea nu pare a avea prea multe încăperi doamnă.

LUCICA
-Aici am crescut eu, părinții părinților mei și slavă domnului sunt destul de sănătoasă pentru a duce societatea asta de rahat în spate.

SOCIU
-Adică ce vreți să spuneți… eu mă aflu aici în…

Prin spatele lui Sociu intră Ivan care îl ia pe Sociu pe nepregătite și acesta se sperie totodată neștiind despre ce este vorba.

IVAN
-Într-o mare belea domnule!

SOCIU
-Au, mă scuzați, dar nu v-am observat!

IVAN
-A, Ivan mă numesc! Întreprinzător și întreținător al băiatului cu pricina… ă, ă… viitor vreau să zic, deoarece tot ce-mi aparține (arată cu mâna peste drum adică către gard) o să-i rămână lui Filimon.

LUCICA
-Cred că ați greșit cu siguranță adresa domnule Sociu.

IVAN
-Casa… ă… uitați-vă la vila de vizavi și dacă…

SOCIU
-Sunt convins că în casa de acolo are destul loc pentru învățat, dar până o să i-o dați…

IVAN
-A, o poate folosi, (își drege glasul) dar ce zic eu o și folosește deja.

SOCIU
-Adică copilul învață deja la…

IVAN
-Aveți dreptate domnule… Sociu. Da, chiar învață în una din camerele mele spațioase.
SOCIU
-Da, numai că mai trebuie să-mi și demonstrați aceasta și totul este O.K.

IVAN (dregându-și glasul îi face semn lui Lucica să preia)
-Credeți-mă domnule Sociu, doar am niște ani.

LUCICA
-De altfel băiatul meu este chiar la domnul Ivan domnule Sociu și își face lecțiile în una din fastuoasele camere, poftim.

IVAN (se uită nedumerit la Lucica)
-Unde…

SOCIU
-Păi atunci să mergem la dumneavoastră domnule Ivan, să stau de vorbă cu Filimon, pentru a mă convinge.

IVAN (Ivan face semne disperate către Lucica)
-Se poate! Cu cea mai mare plăcere vă primesc în casă.

LUCICA
-Da de ce nu-l așteptași aici? Pe la ora asta vine să mănânce…

SOCIU
-Aici!

IVAN
-O… gustărică! De la mama lui! (Ivan îl ia deoparte pe Sociu) Uită-te la ea cum suferă, chiar vrei s-o distrugem de tot?! O gustărică acolo îi dau voie, e… băiatul ei… ce naiba!

SOCIU (între ei)
-A, da… legătura maternă este esențială și asigurată e perfect! Să mergem la dumneata.

LUCICA (cu un pahar în mână)
-Parcă spuneați că vă e sete.

SOCIU
-Da, mi-era mai devreme, dar acum poate…



IVAN
-Luați apa este cea mai bună din cartier, curge pe conducta regelui și este rece de-ți îngheață…

SOCIU
-Mă gândeam să mergem la…

IVAN
-În timpul serviciului! Eu n-aș face așa ceva! (se apropie de Sociu) Vii să-i iei copilul și acuma vrei să te cinstesc!

SOCIU
-Credeți că ar fi în stare de așa ceva?

IVAN (tot între ei)
-O mamă disperată, eu cred că glumiți! Domnule Sociu… parcă așa spuneați, păi eu când eram… (Ivan face semne pe la spate lui Lucica să fie salvat)

Din spatele lui Sociu tocmai intră Filimon cu o sacoșă în mână.

FILIMON
-Nene Ivan, părul tocmai l-am…

IVAN
-Mă bucur că ți-ai spălat părul Filimon. Poți trece pe la mama ta să iei gustarea și după aceea la lecții.

FILIMON
-Cred că…

LUCICA
-Da, să mergem înăuntru Filimon, pentru gustare.

FILIMON
-Ce gustare? Am o foame de lup!

SOCIU
-Păi atunci nu mergem… către…

IVAN
-Către, către… normal că o să mergem într-o zi, dar cred că ar trebui să-i cereți scuze doamnei, căci este tare cătrănită.
LUCICA
-Ei, nu se mai poartă domnule Ivan!

FILIMON
-Da, cine este domnul?

SOCIU
-Sunt de la…

IVAN
-Lăsați domnule Sociu, nu știm noi cine sunteți dumneavoastră! (între ei)
Doar nu vreți să stresați și copilul acuma.

SOCIU
-De la gaze vroiam să zic…

FILIMON
-Ar fii…

LUCICA
-Nemaipomenit dacă ai intra în casă. (Lucica și Filimon intră în casă)

IVAN
-Să vă conduc domnule Sociu, să nu-i deranjăm din aceste momente maternale, cum bine spuneați dumneavoastră mai devreme.

SOCIU (dă să o ia către cealaltă parte a scenei, către gard)
-Dacă spuneți dumneavoastră!

IVAN
-A, nu! Pe aici este mult mai scurt drumul până la șosea.

SOCIU
-Păi nu mergeți?

IVAN
-M-a luat o durere de cap! Afacerile nu-mi dau pace.

SOCIU
-Atunci una mică!



IVAN
-Nu pot să-l părăsesc p-ăsta micu'! Sânul familiei, sânul familiei… da… mai ai lecții de făcut… una alta, nu se poate!

SOCIU
-Mă bucur să aud că aveți atâta grijă de Filimon.

IVAN
-Cum vă spuneam, drumul cel mai scurt… (îl îmbie pe Sociu către spatele scenei)

SOCIU
-Atunci rămâne pe altă dată.

IVAN
-Pe altă dată domnule Sociu…

SOCIU
-Poate că voi fii în timpul liber. Împușc doi iepuri deodată. Vă inspectez casa și…

IVAN
-Sunt absolut sigur că…

SOCIU
-Asta e! Am plecat atunci.

IVAN
-O să găsiți drumul către…

SOCIU (se îndepărtează)
-Negreșit, bună ziua!

IVAN
-Aveți grijă la groapă!

SOCIU (din afara scenei)
-Cea cu noroi sau cea cu apă?

IVAN (ca și cum nu l-ar auzi Sociu)
-Mă bucur că le-ai luat pe amândouă.

Ivan se ascunde pe după clădire în fața căsuței.
IVAN
-Sper că a plecat. (dă să ciocănească) Da, lasă… nu trebuie să stricăm spiritul maternal și așa sunt ei supărați.

Ivan se retrage către mijlocul scenei.

IVAN
-Ce bine ar fi fost să am vila aceea frumoasă. Căsuța mea de lângă ea pare o magazie… cu livadă. (se uită bucuros către căsuța lui Lucica)

Ivan se retrage către gard ieșind bătrânește din scenă.


Scena III

Este o zi însorită. Mica curte a Lucicăi este inundată de lumină. Lucica stă pe un scaun foarte vechi de tip șezlong cu picioarele sus și învelită cu o pătură.

LUCICA (tușind)
-Băiatul meu doctor și eu bolnavă. Numai de ar fi necazul acesta și atât. Eu… mă fac bine cât ai bate din palme.

Filimon, de data aceasta arătând ca un tânăr chipeș cu o gentuță de doctor, traversează curtea dinspre gard ca și cum ar veni de la Ivan.

FILIMON
-Am fost și la domnul Ivan mamă. Este mai bine.

LUCICA
-Vrei să mă liniștești. (tușește)

FILIMON
-Mamă liniștește-te, chiar este nevoie și ia-ți medicamentele sunt necesare.

LUCICA
-Le-am luat pe toate cele care le-ai dat Filimon. Da, de unde ai luat bani pentru ele sunt foarte scumpe?

FILIMON
-Lasă mamă, stai liniștită sunt bani suficienți.
LUCICA
-Da tu…

FILIMON
-Câștig suficient cât să nu-ți faci griji mamă și mai sunt și parbrizele, nu-ți aduci aminte.

LUCICA (râde printre tuse)
-Da, ai dreptate, săracul tataie cât era de mândru, dacă te-ar fi văzut spălând parbrize cred…

FILIMON
-Cred că am fii luat-o împreună pe cocoașă mamă.

LUCICA
-Cel puțin i-ai alinat sufletul. De acolo de sus e mulțumit că ai terminat cu zece și la română.

FILIMON
-Am terminat cu zece totul mamă.

LUCICA
-Tataia avea un fix cu româna asta.

FILIMON
-Da mamă. Am să las copiilor mei o limbă curată.

LUCICA
-Mai bine te-ai duce pe la Ivan să vezi ce face, parcă m-a trecut un fior tare rece.

FILIMON
-Imediat ce-ți voi face un ceai fierbinte pentru fiorul acela.

LUCICA
-Am o presimțire ciudată. Săracu, ți-a dăruit căsuța și livada, te iubește mult.

FILIMON (din căsuță)
-Nu m-a găzduit el să-mi fac temele în frumoasele și luminoasele lui camere!


LUCICA
-Ha, ha, ha… (tușește) da… ce om! Ce prezență de spirit! Eu eram pierdută toată atunci. Nu puteam să-mi imaginez viața fără tine.

FILIMON
-Cred că am avut mare noroc cu domnul Ivan, dar nici eu nu te-aș fi lăsat singură. Fugeam de oriunde-ar fi fost locul acela și veneam tot la tine.

LUCICA
-O minune de om!

FILIMON (cu cana în mână)
-Gata ceaiul mamă! Să-l ți așa pe pătură și când consideri că poți, să bei câte o gură fierbinte.

LUCICA
-Bine doctorașul meu. Acum du-te te rog la Ivan să vezi ce face.

FILIMON
-E bine stai liniștită. Uite cum facem, mă duc la Ivan, după care trec pe la serviciu. Cred că te descurci aici, da!

LUCICA
-Bineînțeles! Ceaiul acesta miraculos îmi va face bine și voi dansa până ce vei veni tu acasă.

FILIMON
-Tot așa sper și eu mamă.

LUCICA
-Du-te dragule vezi de treaba ta. Noi boșorogii… știm drumul de acuma.

FILIMON
-Mamă! Sărâmâna!

Flimon trece către căsuța lui Ivan, traversând scena. Nu după mult timp se aude o sirenă de la salvare care se oprește în dreptul casei lui Ivan, (doar sunet) aceasta nu întârzie prea mult timp și pleacă.

LUCICA (plângând)
-Am simțit eu. Tata Mardare o să fie bucuros sau mai știu eu.

Un bărbat în negru intră prin spatele scenei. Este robust, între două vârste.

NEGULESCU
-Doamnă, am venit să vă iau!

LUCICA (aproape speriată, dar și-a revenit repede9
-Așa… fără flori, lăutari și altele!

NEGULESCU
-A, vă rog să mă scuzați! Mă numesc Negulescu!

LUCICA
-Lucica, îmi pare bine de cunoștință. Da, eu știam că sunt mai mult femei în rolul acesta.

NEGULESCU
-Poftiți?

LUCICA
-A, nimica! Știți sunt un pic cam obosită, dar tot n-am înțeles unde…

NEGULESCU
-Mă scuzați doamnă, am picat într-un moment prost cumva!

LUCICA
-Cam așa ceva. Da, tot n-am înțeles ce și cum vreți să mă…

NEGULESCU
-Să vă iau… adică să vă cumpăr casa.

LUCICA
-A, dumneata ești unul din băieții vecinului de vizavi, dacă nu mă înșel.

NEGULESCU
-Da doamnă suntem oameni civilizați și am dorii…

LUCICA
-Păi parcă a mai făcut o încercare domnule Negulescu, tatăl dumitale acuma…



NEGULESCU
-Tata a fost cam necioplit cu scuzele de rigoare față de domnul Mardare, pe atunci.

LUCICA
-Sper să nu pățesc și eu la fel, domnule Negulescu.

NEGULESCU
-Nu știu la ce vă referiți, tata a construit vila pe locșorul acela de lângă domnul Ivan, dacă a văzut că antreprenorul magazinului mare nu mai are niciun interes.

LUCICA
-Mă refeream la Mardare… a plecat imediat după aceea.

NEGULESCU
-Unde?

LUCICA
-Bag de seamă că ai un costum foarte frumos.

NEGULESCU
-Tata dorește să mă îmbrac așa. Zice că poate mă mai bagă și pe mine în seamă cineva.

LUCICA
-Tot n-am înțeles de ce mai vreți să cumpărați căsuța sau mă rog, locșorul acesta domnule Negulescu. Spuneați adineauri că nu mai există niciun interes și pe deasupra este și pe partea cealaltă față de dumneavoastră.

NEGULESCU
-Poate că aveți dreptate, dar mă gândeam că dacă tot aveți magazinul în cârcă, poate făceam o parcare privată… ceva…

LUCICA
-Asta e chichița. Au ei parcare, de nu se umple niciodată.

NEGULESCU
-M-a trimis tata, v-a văzut că sunteți mai bolnavă aci la soare și a zis că poate cedați.

LUCICA
-A, deci este o ambiție mai veche de-a dumnealui!
NEGULESCU
-Se poate spune și așa doamna Lucica. Când își pune ceva în cap…

LUCICA
-Da dumeata, domnule Negulescu?

NEGULESCU
-Eu! A, și eu…

LUCICA
-Nu, cu capul?

NEGULESCU
-Acuma, eu să fiu cinstit, n-am nimic cu dumneavoastră, da cred că dacă vindeați atunci tatălui meu, ieșeați în câștig. Nu mai are acuma, valoarea de atunci, da!

LUCICA
-Mă rog, oricum spune-i ambițiosului de taică-tu, că nu vreau a vinde nici acuma.

NEGULESCU
-Mă gândeam eu! A, înseamnă că… domnul doctor nici vorbă… de!

LUCICA
-Exact, domnule Negulescu!

NEGULESCU
-Eu am plecat, aveți nevoie de ceva doamnă.

LUCICA
-Te-a prins mila așa dintr-o dată.

NEGULESCU
-Oricum, eu nu prea v-am băgat în cap și… văd că sunteți tare obosită.

LUCICA
-O să-mi treacă. Mă bucur că nu m-ai pus în cap sau la cap, mă rog cum spui tu.

NEGULESCU
-Am să trimit pe cineva cu fructe. Sunt tare bune la boală. Le primiți?

LUCICA
-Păi n-ai zis că nu mă ai la cap, de ce să nu le primesc.

NEGULESCU
-Ha, ha, ha… am plecat!

LUCICA
-Bună ziua! Ai grijă de tatăl dumitale, bănuiesc că este bătrân de-acuma.

NEGULESCU
-Bună ziua, doamnă! Bătrân și rău, mulțumesc!





Actul III

Scena III

Aceeași scenă cu un răsărit de soare și păsărele ce cântă. Dinspre drum Filmon intră cu aceeași gentuță către căsuța în care a crescut. Mama lui, Lucica; stă pe pragul căsuței. Este îmbătrânită și lucrează la un pluvăr.

LUCICA
-Filimon, băiatul mamei ce mă bucur c-ai venit, tocmai vroiam să probez spatele acesta de pluvăr, aproape că am terminat spatele și dacă…

FILIMON
-Mamă, ți-am spus să stai liniștită. Nu te mai obosi, de acuma trebuie să avem grijă de boala ta, să nu recidiveze. Știi foarte bine cât am tras data trecută.

LUCICA
-Întoarce-te cu spatele și după aceea mă poți certa.

FILIMON (se supune)
-Auzi mamă, mă gândeam…

LUCICA
-Îți este greu la serviciu.

FILIMON
-Nu, mă gândeam să vindem căsuța aceasta și să ne mutăm împreună la căsuța domnului Ivan. Are livada aceea, un loc tocmai bun să te plimbi și să iei o gură de aer.

LUCICA
-Tu spui foarte bine ce spui, dar gândește-te ce ar fi spus tataia Mardare dacă ar fi ai…

FILIMON
-Nu mamă, acum nici nu trebuie să ne gândim la asta.



LUCICA
-Tu spui foarte frumos. Însă dacă acum nu sunt probleme, ele vor apărea pe parcurs.

FILIMON
-Ce probleme mamă?

LUCICA
-O familie este întreagă…

FILIMON
-Mamă, oricine o veni alături de mine o să trebuiască să te accepte și pe tine.

LUCICA
-De parcă eu nu știu, dar la urma urmei cât o să mai stau…

FILIMON
-Mamă, te rog nu vorbi așa.

LUCICA
-Ști ceva, astăzi am fost pe la livadă, chiar dacă locuiesc peste stradă, mă pot delecta în livada ta.

FILIMON
-Livada mea! Dacă te-ar auzi nenea Ivan…

LUCICA
-Păi cum, doar casa și livada sunt de mult pe numele tău. Nu mai trebuie decât o fată bună.

FILIMON
-Mamă, fata bună o să vină la timpul ei.

LUCICA
-Nu l-am mai văzut deloc pe domnul Negulescu. Ce-o fi cu ei de nu ne mai întreabă de case?

FILIMON
-Mai nou Negulescu fiul vrea să cumpere căsuța și livada mea, cum zici tu.

LUCICA
-Și tu ce le-ai răspuns.

FILIMON
-Nimic, nu am putut să nu mă amuz cu fiul, care încerca prin căile lor tradiționale să mă toace pe toate părțile spre a mă intimida.

LUCICA
-Doar ști că tataia Mardare ținea foarte mult la proprietățile…

FILIMON
-Dacă ar fi aici s-ar bucura tare mult acuma.

LUCICA
-Acuma stau împreună și se minunează uitându-se cum ținem la ce a fost al lor.

Negulescu intră dinspre gard cu o mână în șold.

NEGULESCU
-Da bine că v-am găsit împreună, poate că rezolvăm o problemă.

FILIMON
-Bună ziua la dumneavoastră, domnule Negulescu!

LUCICA
-Și eu mă bucur să vă văd domnule Negulescu, bună ziua!

NEGULESCU
-A, ă… bună ziua! Tocmai că vroiam să vă întreb care casă doriți să o vindeți. Acuma… sunt sau aș fi mai mulțumit… să o vindeți pe-a domnului Ivan, dar având în considerare că…

LUCICA
-Că tăticu ține la vendeta lui…

NEGULESCU
-Aveți dreptate doamnă și aș fi foarte bucuros să încheiem aici și acum afacerea.

FILIMON
-Auzi mamă, nu ai observat ceva ciudat în ultimul timp la domnul Negulescu.

NEGULESCU
-Ce vreți să spuneți?!

LUCICA
-Vrea să spună… bănuiesc… că dumneata… de la un timp, ai început să vorbești foarte frumos.

NEGULESCU
-Tata mai lasă câini slobozi…

FILIMON
-Tatăl tău mai uită că stă de vorbă cu oameni.

NEGULESCU
-Tăticu este de modă mai veche…

LUCICA
-Moda veche nu cred că…

NEGULESCU
-Nu cred că domul Mardare era tocmai…

LUCICA
-Nu știu cât ține minte Filimon din toată discuția aceea de atunci, pentru că era destul de mic, dar eu mă aflam după gardul de colo și mi-aduc aminte domnule Negulescu.

NEGULESCU
-Mă rog, să nu ne aducem aminte de lucruri care ne-ar întrista.

FILIMON
-Vezi… are clasă!

LUCICA
-Deci ai avut dreptate Filimon.

NEGULESCU
-Să înțeleg că nu doriți să vindeți, nu!

LUCICA
-Eu trebuie să am patul meu în care să-mi termin zilele și nora băiatului meu nu cred că o să fie tocmai încântată...

NEGULESCU
-Să vă fie într-un ceas bun domnule Filimon, dar măcar livada, că nu vă trebuie dumneavoastră! Toată ziua la Spital, ce să faceți cu ea!?

FILIMON
-Chiar dacă ți-aș vinde, tot nu ai putea să folosești locul, pentru că ar trebui să treci prin casă pe la mine domnule Negulescu.

NEGULESCU
-Aș vrea să-mi construiesc și eu o căsuță acolo.

LUCICA
-Nu cred că domnul Ivan, de acolo de sus, ar fii de acord, domnule Negulescu.

NEGULESCU
-Doar nu ne vede doamnă!

FILIMON
-Una peste alta nu sunt de acord . Mama este bolnăvioară și o plimbare dimineața i-ar face foarte bine.

NEGULESCU
-Ei, n-o stric toată, doar pentru o căsuță mică, iar restul o să rămână livadă în continuare și doamna poate să vină când vrea să…

FILIMON
-Mama de-abia vine acuma numai să nu mă supere și dumneata ce spui!

NEGULESCU
-Păi vedeți! Așa că doamna Lucica…


FILIMON
-Eu mă gândeam să o mut acolo pentru a fii mai aproape, dar…

NEGULESCU
-Atunci poate îi faceți pofta tatei, domnule Filimon.

LUCICA
-Nu vindem domnule Negulescu. Cel puțin aici unde mă vedeți dumneavoastră, nu se vinde până n-oi închide eu ochi, după aceea ai să stai de vorbă cu ocrotitorul meu.

FILIMON
-Mamă! De ce te enervezi!

NEGULESCU
-Vă rog să mă scuzați doamna Lucica, dar n-am vrut a vă enerva.

FILIMON
-Mulțumim de întrebare domnule Negulescu, dar cred că v-am răspuns destul de clar la cererea dumneavoastră.

NEGULESCU
-Așa este. Vă rog să mă scuzați! Bună ziua!

Negulescu pleacă pe unde a venit.

LUCICA
-Vorbeai de lup!

FILIMON
-Of, dar ce insistenți! Parcă te apucă un…

LUCICA
-Tu trebuie să fii calm Filimon.

FILIMON
-Tocmai asta este mamă, la începutul discuției până să vină… vroiam să-ți spun ceva, dar lasă că suferă amânare, o să vorbim altă dată.


LUCICA
-Cum vrei dragă!

FILIMON
-Mă duc la Spital mamă, am treabă acolo.

LUCICA
-Vezi mai întâi că ai o gustare în casă, dacă nu vrei să o mănânci aici, o poți lua cu tine.

FILIMON
-Bine mamă, am să o iau cu mine.

LUCICA
-Și așa este bine.


Scena II

Lucica stă într-un șezlong foarte vechi în curte și cu picioarele sus învelită cu o pătură, idem scenei în care era bolnavă. Lucrează în continuare la acelaș pluvăr, care acuma este aproape gata și mai coase pe la încheieturi ici colo.
În scenă intră poștașul cu tolba bucuros. Lucica sare ca arsă însă din cauză că este prea bătrână rămâne în continuare la locul ei, mulțumindu-se doar să stea ridicată.

POȘTAȘUL
-Bună ziua, doamna Lucica! Am venit de îndată ce mi-a căzut plicul în mână. Știam cât de mult așteptați vești de la Filimon.

LUCICA
-Tocmai de al capătul pământului! Este și normal să aștept cu nerăbdare domnule.

POȘTAȘUL
-Este o scrisoare destul de consistentă după greutate.

LUCICA
-Săracu Filimon, după ce că nu are timp, se mai chinuie să-mi și scrie.

POȘTAȘUL
-Când trimiți o scrisoare din Australia, trebuie să conțină cât mai multă informație, tot bate atâta drum.

LUCICA
-Ai dreptate, Australia este departe… (cu ochi în lacrimi)

POȘTAȘUL
-Nu trebuie să plângeți doamna Lucica, poate că Filimon este fericit acolo.

LUCICA
-Nu poate, trebuie să fie… pentru că numai fericirea îl ține acolo.

POȘTAȘUL
-Poftiți plicul.

LUCICA
-Mulțumesc mult! Am să-l citesc diseară lângă o cană cu lapte cald.

POȘTAȘUL
-Dacă nu vă supărați, v-aș încălzi eu laptele.

LUCICA
-Nu este nevoie oricum…

POȘTAȘUL
-Poate că este prea devreme pentru lapte și prea târziu pentru ceai. Dacă a-ți fi de acord v-aș încălzi o cafea.

LUCICA
-Dar nu am făcută.

POȘTAȘUL
-Am să o fac eu, dacă nu vă supărați.

LUCICA
-Poștașul niciodată nu te lasă. Păcat că sunt atât de obosită și bătrână.

POȘTAȘUL
-Ei!
LUCICA
-Găsiți toate cele ce vă trebuiesc înăuntru.

POȘTAȘUL
-Doar ibricul, apă și cești. Cafea am eu în tolbă.

LUCICA
-Vezi, ce ți-am spus eu!

POȘTAȘUL
-Da, este adevărat că la…

LUCICA
-La fete mai tinere chiar ține!

POȘTAȘUL
-Merg și mai coapte, nu mă vait!

LUCICA
-Eu sunt aproape putredă domnule.

POȘTAȘUL
-De ce spuneți asta doamna Lucica, doar vă respect atât de mult.

LUCICA
-Așa este… mă mai ia gura…

POȘTAȘUL
-De fapt aș vrea să văd ce mai este prin Australia, doamna Lucica.

LUCICA
-Duceți-vă să faceți cafeluța domnule. Aveți de toate acolo, nu vreau să mă îndatorez.

POȘTAȘUL (din căsuță)
-Doamna Lucica, cât zahăr doriți?

LUCICA
-Nu am voie deloc, dar dumneata pune o linguriță și jumătate, doar nu mă spuneți lui Filimon, nu!
POȘTAȘUL
-Puteți fi sigură doamna Lucica!

LUCICA
-Haideți că mă apuc să desfac plicul.

POȘTAȘUL
-Așteptași-mă și pe mine, nu mă săriți de la poze.

LUCICA
-Da de unde știți dumneavoastră că are poze înăuntru domnule?

POȘTAȘUL
-Ei, doar nu duc poze de azi de ieri.

LUCICA
-Poate că….

POȘTAȘUL
-Lăsați că dacă-i văd și eu soția domnului doctor Filimon, n-o fii moarte doamna Lucica.

LUCICA
-Eu cred că dumneata ai deschis deja scrisoarea.

POȘTAȘUL (din prag)
-Și atunci ce rost ar mai fi avut cafeaua asta parfumată.

LUCICA
-Așa este că doar nu pentru frumusețea mea ați făcut-o.

POȘTAȘUL
-Nu vreau să mă laud, dar o să vă dați singură seama de cafeaua făcută de mine.

LUCICA
-După cum miroase, oho!

POȘTAȘUL (așează ușor ceașca de cafea în poala lui Lucica)
-Aveți grijă că frige și face riduri doamna Lucica.
LUCICA
-Ha, ha, ha… ce glumă bună, doar n-oi avea pielea întinsă acuma!

POȘTAȘUL
-Ha, ha, ha… deci de…

LUCICA
-Da, din astea chiar nu duc lipsă domnule.

POȘTAȘUL
-Chiar că-i bună!

LUCICA
-Cafeaua este bună, iar mie îmi place fierbinte.

POȘTAȘUL
-Eu Mă așteptam să…

LUCICA
-Ca să nu folosesc cuvinte prea mari. Este gustoasă domnule, acum sunteți mulțumit.

POȘTAȘUL
-Ei, nu deschideți plicul.

LUCICA
-Pot să mai mă împotrivesc domnule.

POȘTAȘUL
-Niciodată în fața poștașului.

LUCICA
-Vedeți, v-am spus eu!

POȘTAȘUL
-Vă rog doamna Lucica, nu mă mai fierbeți atât sunt deja extenuat.

LUCICA
-O uscătură ca mine te mai poate obosii!?

POȘTAȘUL
-Scrisoarea!

LUCICA (deschide scrisoarea)
-Bine!

Lucica deschide scrisoarea cu mâinile tremurând. La un moment dat se oprește din treabă și lasă foile întrescoase din plic. Lacrimi curg în liniște pe obrazul Lucicăi și se transformă într-un ușor plâns.

POȘTAȘUL
-Vă este tot mai greu să fiți singură, vă cred.

LUCICA
-Așa este. De foarte mult timp, s-o fi avut Filimon vreo 12-13 ani. Am avut ceva probleme din cauza condițiilor de aici, dar sunt de toate în căsuța asta numai că așa este lumea.

POȘTAȘUL
-Ei, cineva pusese ochi pe geniul dumneavoastră, poate că alta este povestea.

LUCICA
-Da, alta este povestea, numai că acuma ceva timp Filimon a revenit asupra poveștii și știți ce mi-a spus.

POȘTAȘUL
-Nu-mi spuneți că știu!

LUCICA (arată către plic)
-Ei, de unde!? Ori…

POȘTAȘUL
-Da de unde, nici vorbă! Da îmi închipui așa, pentru că am fost și eu tânăr, băiat.

LUCICA
-Îmi spune că ar fi venit înapoi la mine, de unde l-ar fi dus…

POȘTAȘUL
-Doar nu a-ți vrea să vină să stea cu nevasta aici lângă dumneavoastră.
LUCICA
-Nu știu, dar pe Filimon, l-aș vrea lângă mine. E drept că nu-i pot cere asta norei mele, nu cred că aș fi o soacră rea…

POȘTAȘUL
-Ei, vedeți… tocmai asta e! Dar ea ce simte!

LUCICA
-Și până la urmă…

POȘTAȘUL
-Știu era casa lui Ivan, care stă degeaba acolo și…

LUCICA
-Da, livada care ar fii trebuit să fie alergată de nepoții mei. Filimon mi-a zis că a păstrat totul pentru că face bine bolii mele.

POȘTAȘUL
-O inimă mare doamnă.

LUCICA
-Tare mare, da…

POȘTAȘUL
-Să nu ziceți nimic doamnă…

LUCICA
-Ba zic, de ce să nu zic! Toți bărbații m-au părăsit hoțește, că uneori nu știu pe cine să mai dau vina.

POȘTAȘUL
-Dați vina pe mine doamna Lucica, pentru că eu v-am adus plicul.

LUCICA
-Așa aș face dacă ați putea duce totul dumneavoastră.

POȘTAȘUL
-Am tolba destul de mare doamnă.


LUCICA
-Ha, ha, ha… asta chiar că-i bună! De s-ar putea căra necazurile în tolbă…

POȘTAȘUL
-Uneori aș dori să fac asta, dar nu cred că aș mai prididi la atâtea necazuri, câte sunt pe lumea asta.

LUCICA (zâmbind)
-Ei, dumneata le-ai căra numai pe cele de pe strada noastră sau mai știu eu ce stradă ai dumneata.

POȘTAȘUL
-Vreau nu vreau să știți că le car, doamna Lucica, dar poate că ale dumneavoastră sunt bucurii doamnă sau mai sigur sunt doar bucurii pentru că altfel n-ar rezista domnul doctor Filimon singur acolo.

LUCICA
-Da, asta o mai poți spune odată, numai că nu e singur este cu nora mea.

POȘTAȘUL
-Bună treabă, bună treabă!

LUCICA
-Aproape că dă să se însereze și v-am ținut de vorbă cu toate durerile și bucuriile mele așa cum bine spuneți dumneavoastră.

POȘTAȘUL
-Aveți dreptate! Tocmai bine că mi-ați adus aminte că eu credeam că acesta este ultimul plic, dar mai am unul la vecinii pe care… aoleu!

LUCICA
-Păi cu plicul cum rămâne!

POȘTAȘUL
-Nu se poate să-l lăsăm pentru mâine după amiază, acuma chiar că nu suferă amânare problema.

LUCICA
-Și eu ce fac… nu-l mai citesc?

POȘTAȘUL
-Ha, ha, ha… asta chiar că a fost bună! Lasă că-mi faceți rezumatul. Mulțumesc de cafea!

LUCICA
-Da, mâine să fiți prezent aici! Nici nu știu când a trecut timpul cu dumneata.

POȘTAȘUL
-Negreșit doamna Lucica! Să vă ajut până în casă.

LUCICA
-Nici vorbă! Arăt eu așa mai trecută, dar mă descurc de minune.

POȘTAȘUL
-Sunt absolut convins altfel nu vă lăsa așa de capul dumneavoastră domnul doctor Filimon. Am plecat doamna Lucica, vorbim mâine. Bună seara!

LUCICA
-Bine, bine… bună seara!

Lumina de pe scenă se stinge ușor, iar Lucica rămâne în noapte.


SFÂRȘIT

Buzău. România.
14.09.2009