Aseara, in ziua de 11 decembrie a anului 1820, eram pe strada Colbert. Aveam caleasca plina de carti, tocmai ma intorceam de la Domnul Spielman, librarul si anticarul meu preferat, la care mergeam intotdeauna din prima zi in care ma instalam la Paris, dupa un drum lung de mii de kilometri si cateva saptamani de postalioane, din Baraganl natal pana in orasul luminilor.

Biblioteca Richelieu se afla in fata mea, ca o fantoma in ceata rece a orasului. Mi s-a parut ca zaresc o umbra strecurandu-se pe langa zidul inalt al bibliotecii. Era un om in varsta, imbracat cu o pelerina neagra si transporta ceva intr-o roaba. Fac semn vizitiului sa opreasca.

Caleasca se oprise exact in fata intrarii bibliotecii. Necunoscutul imbracat in negru batea a doua oara vanjos in usa bibliotecii. Usa mare s-a deschis si a iesit un om maruntel, cu un halat jerpelit si cu o boneta de noapte pe cap. Am ciulit urechea ca sa aud ce vorbeau. Nu intelegeam mare lucru, dar putusem sa inteleg ca era vorba de paznicul de noapte al bibliotecii care ii refuza ceva necunoscutului cu roaba. Usa bibliotecii s-a inchis si omul in negru a ramas singur, nehotarat, in fata roabei pline.

Am coborit din caleasca si am intrat in vorba cu el. Mi-a spus atunci ca ar fi vrut sa predea la biblioteca acest maldar de manuscrise, dar ca nu era nimeni sa le primeasca iar paznicul refuzase sa i le ia. L-am intrebat despre ce manuscrise este vorba. Mi-a raspuns ca toate sunt scrise de unul Molière, el le gasise in podul unei cladiri parisiene in care se aciuiase si in care traia printre maldare voluminoase de hartoage. Mi-a spus ca voia sa goleasca tot podul de hartii, de frica sa nu ia foc si ca plecase sa le arunce la gunoi, dar ca in ultima clipa ii venise ideea sa le aduca la biblioteca, poate ca vor fi de folos cuiva, vreodata.

Nu-mi venea sa cred ce auzeam. Deci, aici erau manuscrisele lui Molière, in aceasta roaba imensa, plina cu varf, si in tot podul in care locuia precar acest necunoscut. Primul gand care-mi venise atunci a fost sa iau manuscrisele cu mine si sa merg cu necunoscutul acasa la el sa vad ce mai era in pod. Ma intorc o clipa pentru a-i spune vizitiului sa-mi incarce in caleasca tot ce se afla in roaba de pe trotuar. A ezitat o clipa si m-a intrebat daca chiar este atat de important. Caleasca era deja incarcata cu toata greutatea cartilor cumparate in dupa amiaza aceea. Caii trageau deja din greu si mai aveam de urcat dealul Montmartre pana la "La Maison de Catherine", unde locuiam.

L-am rugat insistent si pana la urma a acceptat, dupa ce ii promisesem ca-i voi plati drumul dublu. Dar cand ne-am intors, necunoscutul in negru plecase, cu roaba plina cu manuscrise cu tot. Am privit in jur, nu am mai zarit nimic. Ingusta strada Colbert se pierdea intr-o ingustime ca o ata, neagra, cetoasa. Nici tipenie de om pe langa noi, nici un zgomot, doar linistea serii reci, sparta rar de potcoavele cailor inhamati care cereau drum ca sa se incalzeasca. Am parasit atunci strada Colbert cu sentimentul de a fi pierdut o comoara. Cine stie in ce groapa de gunoi zaceau deja manuscrisele ? Pentru vecie.

Dar fusese oare adevarat tot ceea ce traisem asta seara ? Ma gandeam in noaptea aceasta, singur, in camera de la etaj de la "La Maison de Catherine". Aseara, nici macar nu putusem lua cina, de emotie, dar si de necaz.

Tot ce mai aveam de facut acum era sa scriu. Sa las celor care vor urma secretul manuscriselor lui Molière. Trag sertarul comodei si scot o foaie de hartie. Iau tocul, il inmoi in calimara si ma pun pe scris...

***


(*) - Acest manuscris mi-a fost aratat de catre mama mea, cand am implinit varsta de paisprezece ani. La optsprezece ani mi l-a dat ca sa-l pastrez si eu la randul meu, asa cum fusese pastrat de generatii intregi. Este scris in franceza veche, pe hartie cu filigran Admiral, cu cerneala violeta. Manuscrisul se afla intr-un plic mare, din hartie craft, in colectia de acte de familie. Apartinuse unui stramos al nostru si se transmisese din generatie in generatie ca un obiect de pret. Fusese scris intr-un hotel de pe Montmartre intr-o noapte de decembrie a anului 1820.

Asa se face ca de pe urma lui Molière nu exista nici azi vreun document manuscris.