Privesc uimit de-a Lui creatie... e bun, e foarte bun... Cu ochii imbibati de rusinea subtire ce se prelinge ca o picatura rece pe spate, inchid ochii si-i deschid in... umbra mea- o dara timida de intuneric orb ma priveste in zadar; zambesc cu un ochi afundat in gandire- e singura-mi creatie! Si-s mandru de ea! Doamne, cat imi place sa traiesc singur, in jurul vostru... sunt un simplu punct negru in sangele rosiatic. Nu ma lasati sa traiesc pe aceleasi valuri albe... caci nu mai sunt nimic. Si totusi cred ca aceleasi cruci or sa ma intepe, rugaciuni umede ma vor seca si toti sfintii vor cobori in Dumnezeul injurat al baietasilor de jos. Nu... nu ma las... caci nu merita sa pierd un ultim fir de par care va mai tine mia aia de lei care tot are sa cada in acelasi buzunar rupt, pentru a manca un colt de paine... manjit de sange, acelasi dulce al apei sfintite. Si crezi in El, caci cazi, te rogi, il implori si mori (...) (...) Bau! Dar nu tresari! Iti sunt frate si te mangai. Te ridici, vorbesti, mananci, suspini... te rogi- Nu, asta nu, caci cazi! Si acum clipesti, rasufli obosit, privesti si nu te simti in ochiul tau. Te roade focul tau amar si nu esti tu. Te privesc si-ti murmur acelasi R din voce si simt zambete prostesti in jurul meu si acum tac, caci nu merita: "Duca-se drrracului!"
Acum m-asteapta moneda ei pe care niciodata n-am atins-o, e acolo sub firul ala subtire de par, pastrata langa fotografia aia pe jumatate arsa, in care vreau sa fiu! Si pier prin noi... si acum sa ma-nvart usor, sa merg, sa uit de tot, sa ma ascund in pumnul meu, caci si soarele apune sub lacrimi crude ale propriului vazduh. Incep a crede ca viata-i un lucru starniu de mine. Puncte ale sperantei ce se oglindesc in ochi-mi imi strang in brate alinarea si-o alunga. Lalele negre imi sunt oferite-n drum... tresar si calc pe drumul negru, cu gropile mele, cu cersetorii sfintiti, cu circarii morti, copaci insangerati si ingeri fara aripi. Si-n capat m-asteapta-n in ceata aceasi curva plictisita la care am datorie viata si o sticla de vodka... M-apropii, m-apropii si-o vad cum ma cheama, m-alinta cu privirea, o ating si... nu acum! Dar trebuie... m-aplec dupa moneda-ti cersita, caci mi-e foame- si-o dau. Ma privesc prin fotografie, plang si citesc: " 1000 lei Rrromania". Ma-nseninez si zambesc ca-s fericit...
Mi-a mai ramas R-ul!