poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Notice: Undefined index: site in /var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www-responsive/templates/default/tpl/abdcb8a155629fc6ca4885d5c08e4684cd796f60_0.file.show_article_3cols.tpl.php on line 36

Notice: Trying to get property 'value' of non-object in /var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www-responsive/templates/default/tpl/abdcb8a155629fc6ca4885d5c08e4684cd796f60_0.file.show_article_3cols.tpl.php on line 36
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7902 .



Păcală (1)
proză [ ]
În care Păcală moștenește o vacă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sanis ]

2004-11-05  |     | 



Cap. 1
În care Păcală moștenește o vacă


Trăia odată ca niciodată, într-un mic sat, nici bogat, nici sărac, un sat adică așa ca pe la noi, o familie de țărani. Nici bogați dar nici săraci de tot, nici frumoși dar nici urâți de tot, nici harnici dar nici trândavi de tot, nici isteți dar nici proști de tot, adică așa ca tot omul, ca mine și ca tine, bunăoară; român, într-un cuvânt.
Ba, să avem iertare, unul din feciori era Păcală. Pentru că țăranului nostru i se prăpădise muierea, lăsându-l cu trei feciori, care se potriveau întrutotul descrierii noastre, mai puțin mezinul. Acesta era poate mai trândav decât frații lui, mai isteț decât aceștia, mereu vesel și cu un cântec pe buze, gata oricând să facă vreo păcăleală vreunui sătean, sau numai vreunui frate mai mare. Așa că lumea din sat îl poreclise Păcală, și cu timpul toți i-au uitat numele de botez, până și tatăl și frații lui îl numeau acum așa. Să nu mă întrebați care era numele lui adevărat, căci nu știu. Poate era Ion, sau poate Gheorghe, sau poate Toader, sau Ștefan... ca pe mine sau pe tine, bunăoară; nume de sfânt, că așa este datina la români.
Și iată că, într-o zi, bătrânul țăran nu se simte prea bine și, până să bage cineva de seamă, pică la pat. Cheamă el pe cei trei fii în jurul patului.
- Măi, feciorii tatii. Eu cred că mă duc, se pare că mi-am trăit traiul dat mie de Sfântul Dumnezeu. Eu nu vă las avere multă, dar atâta câtă vă las, împărțiți-o frățește, să nu ajungeți de râsul satului. Să vă iubiți și să vă ajutați, ca frați adevărați ce sunteți, și atunci și Dumnezeu vă va sta alături.
Și astea fiind zise, dădu bătrânul ochii peste cap și trecu la dreapta Domnului. Îl plâng cei trei frați, rămași de acum orfani singuri pe lume, îl plânge tot satul, căci fusese om gospodar și trăise în bună înțelegere cu toții.
Și după ce îl plâng cei trei frați cât îl plâng, bagă ei de seamă că viața merge înainte și trebuie să dea la animale de mâncare, să le adape, să vadă de munca pe ogor, căci timpul trece și viața țăranului nu are hodină până nu dă zăpada, și nici atunci... Așa că ei se și hotărăsc să împartă toată averea rămasă de la bătrânul lor tată.
- Cum o facem? întrebă unul din frații mai mari. Dacă împărțim totul, rămânem cu mai nimic...
- Nici nu ar fi drept, zise celălalt frate mai mare. Unii au muncit din greu să țină averea, alții au cam tăiat frunze la câini. Zicând acestea, privi cu înțeles spre Păcală.
- Ba să împărțim frățește, că așa ne-a învățat tătuca, sări Păcală de colo. Ce-o să zică el de dincolo, dacă nu-i respectăm dorințele?
Așa și făcură până la urmă, deși frații mai mari se scărpinau în creștet și mormăiau, nemulțumiți. Începură de la câmp:
- Locul ăsta ție, ăsta mie, ăsta lui Păcală.
- Frățește, cum o zis tătuca! completă Păcală mulțumit, fără să pară a băga de seamă că locul lui se nimeri mai pe coastă, iar cel al fraților mai pe luncă.
- Locul ăsta mie, ăsta ție, ăsta lui Păcală... Ce facem cu bucățica asta, a rămas singură?
- O împărțim frățește, cum o zis tătuca! sări Păcală de colo.
O împărțiră frățește. Se aleseră fiecare cu o unghie de pământ, dar cel puțin Păcală era mulțumit. Trecură la livadă.
- Mărul ăsta ție, ăsta mie, ăsta lui Păcală, cum o zis tătuca. Ceilalți frați încuviințau, îndeplinind cu sfințenie porunca părintească. Un păr mie, unul ție, unul lui Păcală; un prun mie, unul ție, unul lui Păcală...
Se opriră încurcați în fața nucului. Era un singur nuc, mare și frumos... Ce să facă cu el? Cum să îndeplinească porunca părintească? Se uitau unul la celălalt, negăsind răspuns.
- Îl tăiem, hotărî Păcală.
Se puseră cu topoarele pe el și îl tăiară. Împărțiră butucii și apoi vreascurile, frățește, în timp ce tot satul îi privea, dând a lehamite din cap. Noroc că stupii se împărțiră taman-taman, căci cine știe ce soluție mai găsea Păcală. Trecură la curți.
- O odaie mie, una ție, una lui Păcală.
- Frățește, cum o zis tătuca.
Asta fusese ușor. Împărțiră animalele: cei trei cai, trei vaci, cei trei purcei, cele câteva oi, găinile, rațele... O găină singuratică sfârși în oală, spre bucuria tuturor, după care trecură la împărțit sacii, lăzile, cutiile... Până mai spre seară împărțiră totul! Mai puțin o vacă.
Acum trebuie să vă spun câteva cuvinte despre vaca aceea. Ați văzut vaci mari și frumoase, roșii cu pete mari, albe, cu coarne frumos încovoiate, cu ugerul dolofan atârnând plin cu lapte până aproape la pământ? Vaci care dau câte o găleată plină ochi cu lapte la fiecare muls? Câte un vițel sau doi în fiecare primăvară, frumoși, sănătoși, de mai mare minunea? Gândiți-vă la ce ați văzut până acum și pe urmă gândiți că nu ați văzut încă nimica! Vacă precum vaca aceea nu era nici una în sat, dar ce zic eu „în sat”? - în toată lumea! Nici măcar lui Păcală nu-i trecuse prin cap să o taie, când ajunseseră la împărțirea ei. Oamenii din sat veniseră să-i roage să le-o vândă lor, pe oricât, decât s-o vadă prăpădită.
Așa că se duseră ei la culcare, gândindu-se cum și ce să facă pentru a împărți minunea de vacă. Se foiră așa mai toată noaptea, somnul refuzând să li se anine de pleoape și, într-un târziu, Păcală spuse:
- Măi fraților, știți voi ce m-am gândit eu?
- Ce te-ai gândit? întrebară frații cam cu teamă în glas. Gândurile lui Păcală se lăsau de obicei cu urmări neplăcute pentru ei.
- Ce ar fi să ne facem fiecare câte un grajd, coșar, ceva, pentru că oricum ne trebuie câte un grajd la fiecare, să ne punem vitele împărțite. Și în care grajd o intra vaca mai întâi, a aceluia să fie!
Stătură frații cei mari cu ochii holbați în întuneric, întorcând ideea lui Păcală pe o parte și pe cealaltă. O fi vreo păcăleală la mijloc? Umblă mișelul de mezin să-i înșele din nou cu ceva? Până la ziuă se foiră ei fără somn, ascultând sforăitul liniștit al fratelui mai mic. Spre ziuă se convinse fiecare că nu e loc de păcăleală, că până la urmă asta este singura soluție posibilă - dacă vor să păstreze vaca în viață fără a o vinde. Așa că săriră din pat și se repeziră să își înalțe fiecare un grajd minunat, care să le aducă mult doritul câștig. Îl lăsară pe Păcală să doarmă, zâmbind cu răutate pe sub mustăți.
Dormi Păcală liniștit, până spre prânzul cel mare. Îl sculă mai ales foamea și bocănitul care venea prin ferestre dinspre curte. Când ieși afară, frații lui munceau cu spor, construind care mai de care un grajd mai grozav. Fratele cel mare înălțase deja pereții din chirpici a unui grajd minunat, grajd cum nu mai era altul în sat. Acum se apucase de acoperiș, din țiglă roșie, frumoasă. Fratele mijlociu, mai puțin priceput, înălța un grajd mai puțin arătos, dar frumos nevoie mare: din trunchiuri frumos geluite, mirosind a lemn proaspăt și rășină, cu șindrilă nouă pe acoperiș. Vaca era dusă la ciurdă, ca în fiecare zi, dar celelalte animale, mai ales găinile, se uitau prostite la forfota din curte.
- Tu ce faci, nu-ți construiești grajdul? îl întrebară frații pe Păcală, zâmbind cu răutate.
- Ba da, nici o grijă. Am timp...
Acestea zise, se puse Păcală de mâncă liniștit, bău o cană cu apă proaspăt scoasă din fântână, se puse la umbra unui prun și cântă din fluier vesel, până îl fură din nou somnul... Razele soarelui căzând spre apus îl treziră, așa că socoti el că venise timpul să-și construiască și el grajdul: tăie la repezeală niște copăcei mai tinerei, cu trunchiul subțirel și înalt, plini de frunze verzi și proaspete, iar din ei construi un umbrar verde și răcoros.
- Iac-așa! zise Păcală mulțumit, admirându-și grajdul.
- Băi frati-miu, nu e dreaptă întrecerea, zise unul dintre frații mai mari. Hai să te mai lăsăm o zi, să îți înalți și tu un grajd ca lumea.
- Nuuu, nu vă faceți griji, dădu Păcală liniștit din mână. Să lăsăm vaca să aleagă. Nu-i nici un bai dacă nu alege grajdul meu, o fi vaca vreunuia din voi. Rămâne în familie, cum se zice. Și le zâmbi vesel.
- Cum vrei tu, frate al nostru. Numai să nu ne scoți vorbe că te-am pungășit! Și își dădeau frații cei mari coate, făcându-și unul altuia cu ochiul, șmecherește.
Dar iată că se auzi cornul văcarului și începură să apară vacile pe uliță, în drumul lor către casă. Deschiseră frații larg poarta spre uliță, să poată intra vaca, și așteptară cu nerăbdare apariția vacii cu pricina. Apăru în curând și aceasta, nădușită și plină de praf, și întră în curte, rumegând liniștit. Acolo se opri uimită, văzând două grajduri nou-nouțe în locul vechiului grajd în care își dusese veacul. Și un umbrar verde și răcoros!
Se așezară frații pe lângă propriul grajd și începură să îndemne vaca să intre înăuntru. Dar animalul stătea țeapăn, mirosind nehotărât când spre zidurile proaspăt spoite cu var, când spre lemnul proaspăt geluit. Într-un târziu, dând din coadă după muște, se îndreptă hotărâtă spre frunzele verzi și proaspete și spre umbra deasă a umbrarului construit de Păcală. Păscând din frunze, intră sub poala umbrarului, la adăpost de zăduf și de muște...
- Apoi, măi fraților, nu vă supărați pe biata vită! le spuse Păcală mucalit fraților, care priveau holbați la vaca dispărută sub umbrar. Minte de animal, ce să știe el ce înseamnă grajd frumos?
Plecară frații înjurând cu năduf. Iar Păcală moșteni o vacă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!