Noaptea aceasta nu-l mai luase prin surprindere. Era pregatit, iar acum cand luna rotunda si rosie apunea incet, lasand loc zorilor reci sa mijeasca, asculta pentru a treia oara caseta pe care o inregistrase cu cateva ore inainte. Nu se auzeau decat niste mormaieli si gemete, iar din cand in cand cate un cuvant rostit printre dinti, de neinteles. De catva timp incoace, sotia lui avea niste nopti foarte agitate iar contrar asteptarilor a doua zi se trezea odihnita si vesela ca si cum visase ceva foarte linistitor. Dar nu era asa! In unele nopti, il trezea pe Sam cu cate o lovitura de picior in stomac sau un pumn peste cap, alte ori parca vorbea cu cineva foarte calma. Odata chiar statea pe pat si purta o discutie aprinsa cu o persoana invizibila. Toate acestea il facura oarecum curios pe sotul ei, care o pandea noaptea in speranta ca va reusi sa inteleaga ceva si isi va da seama ce viseaza.
Foarte dezamagit ca nu pricepea nimic din caseta, o arunca in cosul cu hartii de sub biroul pe care isi avea calculatorul. Obosit ca nu dormise jumatate de noapte, se duse la fereastra. Privi stelele care se stingeau incet si razele soarelui care se ridicau din ocean. Ar fi vrut sa iasa in balcon sa simta briza diminetii dar se gandi mai bine sa-si faca o cafea inainte de a pleca la serviciu.
Ziua se dovedi a fi foarte plictisitoare si de aceea trecu extrem de greu. Poate si din cauza ca isi dorea foarte mult sosirea noptii, sperand sa inregistreze alta caseta. Dar cine stie cand ar mai fi avut ocazia, caci asta nu se intampla in fiecare seara. Mai avea o ora pana la sfarsitul programului. Tot ce vroia sa faca era sa puna capul pe birou si sa recupereze noptile pierdute. Dar oricat de anost era serviciul nu putea risca sa-l piarda. Se plimba putin dintr-un colt al biroului in altul, ca un animal prins si pus intr-o cusca mult prea mica. Cum de ajunsese un soarece de birou cand tot ce-si dorise vreodata era sa calatoreasca, sa vada lumea. Incerca cu disperare sa-si aduca aminte ce varsta avea? Oare era chiar atat de batran s-o ia de la capat? Unde gresise? Unde se produsese ruptura, unde se bifurcase drumul si-l alesese pe cel gresit? Sunt suficient de matur, isi spuse el, ca sa-mi dau seama ca asta era singurul drum pe care puteam s-o apuc. Intr-o lume guvernata de bani si oameni ce detin puterea, nu-mi puteam permite sa fac nimic din tot ce am visat in tinerete. Eram copil, poate pe undeva inca mai sunt daca ma cuprinde nostalgia din atata lucru. Am familie, trebuie sa indeplinesc niste datorii, trebuie sa fiu puternic. Nu-mi pot permite sa plang, sa oftez sau sa fiu melancolic. Degeaba. Totul este degeaba. Ma urasc, urasc viata asta, serviciul, imi urasc pana si seful. Singurele pe care nu le urasc sunt serile in care imi pandesc sotia cu reportofonul in mana. Isi arunca privirea pe fereastra dar niste blocuri gri si urate il facura sa si-o indrepte spre calculator. Cauta ceva despre vise pe net, dar nu gasi ceea ce-l interesa. O muzica sublima ii inunda urechile si creierul, inchizandu-i pleoapele si facandu-l sa puna capul pe tastatura.
Cat timp dormise habar nu avea, dar cand se trezise afara era deja intuneric si stelele sclipeau pe cer. Isi chema repede un taxi si pleca grabit acasa uitand sa inchida calculatorul sau sa stranga dosarele de pe birou. I se parea ca e un om nou si plin de idei. Fara sa manance, lua caseta din cosul cu hartii si o asculta mai cu atentie fara nici un progres. Dar cand o derula auzi cat se poate de clar o voce care rosti cuvantul “ochi”. O mai derula de cateva ori si isi nota pe o foaie cuvintele care le intelegea, iar la sfarsit obtinuse mai mult decat s-ar fi asteptat sau ar fi sperat cu cateva ore inainte.
Isi citi de mai multe ori notitele dupa care se duse in baie si cauta printre cutiile cu medicamente somniferele. Inghiti rapid trei fara sa bea vreo gura de apa si se baga in pat asteptand cu nerabdare sa adoarma. Dar ochii nu i se inchideau, privirea i se incetosa iar culorile se amestecau formand o pasta intunecata in care nu deslusea nimic. I se parea ca umbrele vin si-l inabuse taindu-i respiratia. Apoi totul se transforma intr-o apa adanca, murdara iar el se scufunda tot mai mult, respirand cat se poate de normal. Ceva il tragea de picioare si cu cat se zbatea mai mult, cu atat inima ii batea mai tare. Un gand ii trecu prin cap si se opri. Se lasa tras in adancuri curios sa vada ce se intampla. Dar dupa un timp isi dadu seama ca sta pe loc si se gandi ca nu e logic. O voce din cap ii spunea ca e normal sa nu fie deoarece viseaza.
Decorul se destrama iar el statea in intuneric neputand sa se trezeasca, prins intr-o capcana a propriei lui minti.
-De ce nu ma pot treci? Intreba vocea din cap.
-Din cauza somniferelor! Facu ea laconic.
-Cum se face ca nu te pot vedea?
-Vrei sa ma vezi?
-Bine-nteles! Arata-te. Spuse el poruncitor.
-Cum vrei sa arat? Descrie-ma.
-Nu-mi dau seama daca esti barbat sau femeie, incepu el in timp ce-si inchidea ochii, incercand sa vizualizeze un chip ce s-ar putea potrivi vocii. Daca timbrul vocii ar fi doar un pic mai subtire, cred ca ai putea trece drept o femeie. Poate chiar una frumoasa, cu trasaturi bine definite, inalta, mladioasa cu parul scurt dar des. Negru, eventual cu suvite roscate. Negru cu reflexii mov, dar nu neaparat o culoare bine definita. Ochii trebuie sa fie albastrii ca cerul senin. Niste ochi reci ca ghiata. Buzele rosii, maini perfecte.
-Atat? Intreba vocea, dar de data asta mult mai feminina.
-Cred ca e suficient, facu el si deschise ochii uitandu-se la femeia din fata lui. Arata exact asa cum si-o imaginase, cu mici exceptii.
-Nu ma gandeam ca o sa apari dezbracata!
-De ce ti se pare anormal? Ti-ai imaginat haine cand m-ai creat?
-Nu m-am gandit!
-De obicei nu gandesti, i-o taie ea.
-Bine, imi imaginez o rochie neagra scurta, spuse el inchizand ochii, dar spre surprinderea lui, femeia era la fel ca inainte.
-De ce nu merge?
-Nu te-ai concentrat suficient de mult. Inchide ochii si gandeste-te la rochia pe care i-ai facut-o lui Jessi cadou de Craciun. Cum arata? Il intreba ea dar nu mai astepta raspunsul lui si continua. Era decoltata si sclipea, mai iti aduci aminte? Mai stii cat de mult ai cautat-o pana ai gasit-o?
-Da, imi aduc aminte! Am cumparat-o exact pe 24 decembrie, si mi-a usurat substantial buzunarul. Dar a meritat.
-Poti deschide ochii acum, spuse ea.
Sam se supuse si in fata lui statea femeia pe care si-o imaginase imbracata cu rochia sotiei lui.