Suvoaie reci ii curgeau de pe spate, impreunandu-se in zona bazinului pentru a forma o cascada ce-si croia apoi drum pe piciorul sau stang. Stand asa, in picioare, in fata prapastiei, cu gandul de a-si indeplini visul, reflecta la tot ce-l inconjura. Se gandea la bucatile de carne ce-si izbeau dintii de marginile stancilor, macinand rocile. Se uita la avioanele ce treceau, sarutand pescarusii in zbor ca o mama ce-si musca cu bestialitate copilul. Admira forta valurilor ce maturau oasele de pe plaja, inghitindu-le si trimitandu-le in burta marii. Ridica mana stanga, acoperind soarele, luandu-l in brate si strivindu-l, sufocand ziua. Pantecul ii vibra la fiecare suflu al vantului, transmitand ecouri in prapastia pregatita sa-l inghita si, odata cu el, sa inghita si lumea.
Scruta intunericul, respirand din ce in ce mai greu. Pescarusii disparusera, lasand in urma lor doar zgomotul dureros al motoarelor. Isi dorea sa nu fie atat de singur. Isi dorea sa opreasca vocile, vroia ca acestea sa amuteasca, sa sara inapoi in haul din fata sa.
Copacii deja nu se mai vedeau. Doar perlele lor aruncate peste ocean, strabatand si spargand oglinda noptii, se mai vedeau. Deschise gura, inghitind una dintre perle. Aceasta isi fierastrui o poteca in gatul sau, alunecand usor pana in stomac, lasand in urma o dara slinoasa de ruj. Valurile ii sarutau obrajii, ii muscau buzele insangerand prapastia si campia din spatele sau plina cu picioare retezate de valuri si de vant.
Se simtea inchis intre mii de oglinzi, fiecare prelingandu-se la picioarele sale. Intinse mana, nereusind sa sparga ferestra apoasa din fata sa, reusind doar sa insangereze cerul. Provocate de raul sangeriu, stelele cazura in prapastie dezbracand complet cerul. Se intoarse, parul ii flutura prinzand in el numeroasele perle scuipate de copaci.
Vroia sa nu se lase prada imaginatiei sale si vroia sa lupte cu singuratatea si cu vocile din capul sau. Cu un sarut, vroia sa-si trimita fiinta in prapastie. Cu un urlet vroia sa se elibereze. Se intinse pe spate, palpand aerul din jurul sau. Il simtea greu, sarat, plin cu pesti infipti in ramurile copacilor ce se unduiau erotic in ritmul valurilor.
Pamantul era prea departe acum. Nu mai avea cale de intoarcere. Plutea in spatiu, gemand la fiecare atingere a stelelor. Isi smulse din spate un peste ce-i lingea coloana si il arunca. Acesta scapa, izbindu-si corpul de peretii apelor, de peretii spatiului si de peretii mintii sale.
Vroia sa viseze. Vroia sa doarma. Vroia sa fie in prapastie. Fu biciuit de valuri si aruncat in prapastie. Sfere cristaline ii ieseau din gura, saltand pana in cer unde se spargeau cu un urlet animalic. Sfida prapastia, sfida marea doar prin simplul fapt ca traia. Mormantul sau nu va fi acesta. Mormantul sau era undeva la radacina unui copac ce macelarea lumea cu tentaculele sale.
Se prabusea, afundandu-se in haul ce-l primi ca un parinte plin de sete la vederea copilului pierdut. Se scurgea pe poteca creata de perla din stomacul sau. Apartinea acum altcuiva. Se intreba daca il vor gasi vreodata, ascuns sub gheata, ascuns sub pamant.
Totul se intuneca din ce in ce mai mult. Pe cer se vedeau doar mici dare lasate de viermii cerului ce cautau sa inghita stelele si luna. Intoarse capul, scurgandu-se intr-o clepsidra vomitiva, pazita cu foame de serpi. Imbratisa serpii, incolacindu-se in jurul lor, spargand clepsidra si eliberand un val de nisip. Corpul ii scartaia pe masura ce se afunda in prapastie dar nu era nimeni acolo sa-i auda cantecul. Era liber. Liber printre serpi, printre viermi si printre cadavre. Inota in voma proprie ca un copil in uterul unei statui din carne si metal.
Corpul fu zdrobit de creaturile adancului, fu sarutat de pesti si strapuns de veninul serpilor. Eliberarea era aici. O vedea. O simtea. Fiecare bucata a corpului sau zbiera de fericire in timp ce era sfasiat si biciuit de abis intr-o orgie evisceranta. In sfarsit vazuse totul.