poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-05 | |
[Personajul principal sta lungit pe pamant. E moale precum o carpa si, atunci cand doi asistenti medicali vin si il imbraca in camasa de forta, are miscari de papusa cu incheieturile dezmembrate. Aici pot fi doua variante, STAPANUL-COPIL s-a plictisit de ea si a facut ce fac mai toti copiii, a vrut sa vada ce e inauntru; sau MAESTRUL-PAPUSAR a incurcat sforile si a trebuit sa le taie.. Cei doi in alb il aseaza pe unul din scaune. Personajul e tuns chilug motiv pentru care nici cei din primul rand nu ii pot ghici sexul. Sunteti invitati sa va apropiati, dar la sfarsit.]
[Singur pe scena] -Stiam dinainte ordinea. Mai intai e dimineata, apoi amiaza si apoi seara. Noaptea e ca o cortina. Cade firesc peste amintiri. Suntem singurii spectatori la o piesa fara autor. [In jurul lui decorul incepe sa se schimbe: luna umbla nestingherita pe cerul de vara, stelele dantuie nebune in jurul soarelui, urmeaza apoi un apus rosu fulguit.] -Mai stiu ca intai se naste gandul si apoi cuvantul. Mi-e cald in hainele acestea, va multumesc pentru grija acum cand se ridica nametii. [In jur acum ninge linistit]. VOR-BE. VOOOR-BEE! Nu suntem decat guri uriase cu misiunea de a produce in serie. Uite cum cad pe langa mine. Rebuturile se fac morman. Daca as avea maini as putea sa le repar. As putea sa le reciclez chiar. As scrie poezii. [moment poetic: Vid insondabil. Ochii nu pot vedea, nici mainile simti. Calatoria asta dintre nastere si moarte oare lasa urme? Ne luam sufletul de la solduri…] -Daca se termina cuvintele, raman gandurile. Le tundem si pe ele cand cresc prea mult. Ne facem mantale de vreme rea. Toate isi au rostul lor, nimic nu se pierde. [In jurul lui decorul se schimba din nou. Se intrezareste o campie verde nesfarsita, apoi, o alta proiectie ii ia locul. Zgarie nori fantomatici, reci. Doar norii reflectandu-se in goana lor in jurul pamantului. Apoi oamenii intr-o intersectie, multi, agitati… etc] -Ma intreb oare, celalat scaun pentru ce este? La dracu! Viciul numarul unu: curiozitatea, cea pe care credeam ca au extirpat-o. Va trebui sa ma mai nasc o data, de data asta curat, somnambulic prin viata, uite asa sa pasesc pe varful firului de iarba, si peste lucruri…. [Spectatorii incep sa se ridice. Ecoul aplauzelor e inghitit de decorul acum negru.. La sfarsit, cand sala e aproape goala, un ultim om urca pe scena, ii desface legaturile personajului, apoi se intinde incet la podea. De undeva din spate, cei doi astistenti se apropie pregatiti pentru urmatorul pacient.] (Maestrului Marin Sorescu, in urma lecturii piesei Iona.)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate