poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-05 | |
E îngrozitor de frig.Deprimant.Un frig ce te imobilizează.
Nu pot acum decât să-mi răstignesc gândurile cu chiroanele mele tăioase,cuvintele. Mă-nțep cu violență-n duritatea lor și las veninu-mi să mi se scurgă pe trup,în sus,până la creier,să-l paralizeze pentru o clipă și apoi să-și ridice din nou aburii,purificându-l. Îmi vine să-mi zdrobesc degetele,să-mi arunc falangele la întâmplare,să le las să se odihnească,până când se vor întoarce singure la locul lor,noaptea,pe furiș. Îmi vine să-mi străpung inima,atât cât s-o fericesc cu o moarte adâncă de o clipă,care s-o ajute să renască mai puternică. Îmi vine să-mi străpung strălucirea irișilor,s-o-ngheț lipind-o de Lună și-apoi s-o las să se deschidă dimineață,caldă și nouă,odată cu pleoapa de foc a Soarelui. Îmi vine să-mi fac gura râu de munte,din care să se adape un singur cerb.Când el nu e,să-mi las apa absorbită de pământ,întru viață și bucurie. Buzele să mi se facă petale de floare,corolă gata să se deschidă celui pe care-l iubesc. Cascadele mele de râs să-mi fie marș funebru la această descompunere spre renaștere. Lacrimile să-mi fie cenușa din care voi renaște. Să-mi iau cenușa în mâini,să ți-o risipesc în adâncul privirilor și apoi să-i sorb parfumul prin falange,prin inimă,prin iriși,prin gură,prin toți porii trupului meu. Și mâine să fiu piatră pe care să o strivești și ea să se transforme sub pasul tău în floare;să fiu văl de căldură peste un ocean înghețat pe care să o adulmeci cu nesaț;să-ți fiu floarea ce răsare fără a-i păsa de zăpadă,steaua ce-ți zâmbește ziua,fărâmă de soare ce-ți răsare la miezul nopții! (martie-1996,când citeam mai des Nichita Stănescu)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate