Zid.
E mic si umflat.Imi apasa pe piele provocindu-mi o durere intepatoare. Nu pot sa scap de el si ma urmareste pretutindeni.
Ma uitam dimineata in oglinda si-l vedeam cum se umple de mizerii si creste; la fel ca mintea unui copil in timp ce profesorii demagogi incearca sa-i explice viata.
Ma gindesc ca e precum paianjenul care din pintece isi tese pinza si o inmulteste... da... se inmulteste si imi acopera nasul, apoi falca... de ce oare nu-mi ia de-odata toata fata? S-ar obosi prea mult si in plus e si sadic si vrea sa ma vada cum ma chinui sa privesc printre firisoarele de puroi acoperite de un rind de piele destul de gros, caci s-a inmultit in carne, formind tot felul de dune de puroi.
L-am privit la microscop. E rosu, galben-verzui si acoperit de mici firisoare de par. Am observat ca s-a asezat pe nerv. Ma calca. Il vedeam cum coace; parca il auzeam spunind ca e frate cu vulcanii noroiosi.
Am incercat atunci sa-l scot; dai imi ramasesera pe ochi lentilele microscopului si mi-am vazut degetele. Ingrozitoare. Pline de gauri, cratere adevarate nu gluma, dar mai presus erau santurile din piele. Am devenit poet si miinile mele sunt bucati de luna, iar tu nu mai ai nici un motiv de distractie.
Daca degetele mele sunt atit de oribile, inseamna ca tot corpul meu e infiorator de crestat de santuri si plin de gropi, cratere adevarate.
M-am privit mai atent si am vazut de ce. Ce de ce? De ce sunt spart si crestat.
Atunci m-am gindit ca daca tot sunt atit de murdar, ce rost ar mai avea sa distrug si bietul sac de puroi care in continuare ma apasa cu nerusinare pe nerv, si ma calca. E perfectiunea mizeriei si a murdariei. Si a venit la mine, dar o sa vina si la tine, a mai venit si la altii; s-a asezat pe nasul meu dar acum e pe toata fata. Acum tot ce vad, vad printr-o pojghita de puroi. Am sa vreau sa-l dau deoparte, dar va fi poate prea tirziu.
Zid.