poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2432 .



Președintele crizei 16
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-09-20  |     | 



- Ce mai ziceți, domnule profesor?
- Salut, Janghi. Uite, am băut o bere cu niște amici și am venit să te văd, că dacă m-ai chemat nu puteam să te refuz.
- Dom’ profesor, ce-ați zice dumneavoastră să veniți să lucrați la minister? Ne-ar trebui un om cu experiență și cu verticalitate în domeniul ăsta al învățământului...
Hai, mă, fii serios! Cu ce să vă ajut eu acuma, la vârsta mea?
- Dom’ profesor, eu m-am săturat de atitudinile astea, de modestie acolo unde nu e cazul și de prea mult bun-simț tocmai în ziua de azi, când nesimțiții s-au băgat peste tot. Dumneavoastră nu vedeți că se aruncă să iasă în față numai ăștia lipsiți de orice urmă de morală, că de competență nici nu mai are rost să vorbim? Toți tinerii cu cap au plecat afară, după bani și-au rămas aici tot felul de farsori care copiază pe la doctorate... pe cuvântul meu că avem nevoie de dumneavoastră și dacă stați de-o parte înseamnă că nu vreți să se îndrepte lucrurile.
- Ei, nu vreau, cum să nu vreau? Dar zic și eu ca maestrul meu, știi despre cine-i vorba: “a făcut istoria pipi pe mine, fac și eu pe ea”. Sunt obosit, Janghi. Pe vremea cealaltă am fost doi ani în pușcărie, deținut politic, adică ți-am povestit și până la bătrânețe m-au urmărit și m-au persecutat, am trăit numai cu Albaștrii pe capul meu.
- Păi tocmai de-aia ar trebui să vă implicați...
- Ce să mă mai implic, mă, că mi-ajunge. După ce am ieșit de la închisoare, m-au trimis într-un sat de câmpie, împreună cu alți foști deținuți, profesori și ei. Ce era acolo, sărăcie, mizerie, lumea nu avea după ce să bea apă, dar să-și mai țină copiii la școală.
- Pe atunci îi obliga, îi lua cu poliția și-i ducea în clasă...
- După trei ani, elevii noștri se remarcau deja pe la toate concursurile pe țară. Normal că nu le-a convenit, cum să le convină să spună că uite cine pregătește copiii cel mai bine, dușmanii poporului, că așa eram noi numiți de propaganda lor. Ne-au împrăștiat care-ncotro... na, că povestesc ca un bătrân deși totdeauna am avut repulsie la ideea de a trăi din amintiri.
- Dumneavoastră veți fi tot timpul omul prezentului. Nu vedeți? Ãia care v-au chinuit prin pușcării s-au dus sângelui de suflet, dumneavoastră stați la taclale cu președintele...
- Regimul lor s-a dus, că ei sunt tot aici, printre noi, dirijează tot ce mișcă.
- Haideți să-i oprim. De ce nu vreți să mă ajutați?
- Ba te ajut, Janghi, dar să nu-mi dai funcție, că eu chiar n-am chef. Mai țin niște ore la un liceu, primesc și pensie, citesc, scriu, mă plimb, nu vreau să mă încurc cu obligații. Și oricum toată viața mea am avut oroare de posturile astea din administrație, doar n-o să mă schimb acuma. Dar ori de câte ori îmi ceri sfatul, eu ți-l dau bucuros.
- Domnule profesor, uitați ce vreau să vorbesc cu dumneavoastră. Poporul nostru e unul format din oameni umili, asta-i clar. Suntem săraci, ne-am învățat să ne considerăm slugile altora, sau măcar inferiori, or fi o mulțime de cauze, n-are rost să stăm să le frământăm. Observă oricine că ai noștri au privirile plecate în pământ sau în orice caz triste, tulburi și nu limpezi așa cum le au oamenii din țările puternice. Cât am umblat prin străinătate, credeți-mă că m-am uitat cu atenție la ochii lor și nici nu încape discuție, ochii lor sunt mai vioi decât ai noștri. Or fi pe undeva și excepții, nu neg, dar marea majoritate a populației parcă-i lovită cu leuca-n cap. Nenorocirea asta trebuie schimbată, cumva. Acuma, să mă apuc să duc la terapie psihică oameni în toată firea, mi se pare cam aiurea, pierdem timpul cu psihologii, care sunt și ei tot dintre noi, au privirile la fel, nu văd cum ar putea să-i ajute pe alții că abia dacă se ajută pe ei. Suntem vai de capul nostru, asta e. Speranța vine de la generațiile tinere, la copii mai sunt șanse, dar și ei sunt născuți și crescuți tot din părinți plini de tristețe, așa că nu va fi ușor deloc. Întrebarea e, ce facem? Ce facem, domnule profesor, pentru ca măcar peste 10, 20, 30 de ani să avem și noi un popor de oameni luminați la chip?
- ...
- De ce zâmbiți?
- Eu nu am o viziune chiar atât de sumbră. Să știi că noi avem calități pe care alții nu le au. Sunt mai multe de discutat, temperamentul, clima, istoria... să nu confundăm starea psihică, momentană, cu spiritualitatea, Janghi. O să mă întrebi, bine și ce-am realizat noi, cu spiritualitatea noastră aleasă, pe care o tot invocăm? Am supraviețuit, îți voi spune.
- Mare realizare.
- Ca să te pronunți dacă e mare sau mică, trebuie să iei în calcul toate condițiile, tot ce a trecut peste noi de-a lungul secolelor. Generația mea a avut un ideal, nu neapărat generația mea cât cealaltă, mai veche, intelectualii, mai în vârstă cu decât mine, în umbra cărora am crescut și pe care i-am luat ca model. Noi, cei de-un leat cu mine, am fi dorit să continuăm ce începuseră ei, dar nu a fost să fie, așa s-au cernut vremurile. Dar, sunt împăcat că n-am coborât panta compromisurilor, mi-am păstrat verticalitatea, cum spuneai tu, chiar dacă am rămas fără câteva degete.
- Fără câteva degete?
- Da, de la picioare, mi le-au retezat gardienii în închisoare.
- Se purta și pe atunci.
- Lumea se schimbă prea puțin.
- Credeți că idealul dumneavoastră de tinerețe va mai învia, vreodată?
- Da, începând chiar de mâine sau peste 100 de ani, sau peste 500, nu știu precis când, dar eu nu voi înceta niciodată să sper.
- Zilele trecute mă gândeam la felul cum reacționează lumea când sportivii noștri pierd câte o întrecere. Tragedie, lacrimi, mâhnire generală. Parcă de asta ar depinde viața noastră, parcă tare fericiți am fi noi dacă învingem mereu la jocurile cu mingea. E caraghios. Adică noi am vrea ca din mijlocul unui popor care moare de foame să se ridice, hocus-pocus, câțiva băieți bine clădiți și iuți de picior care să ne facă nouă damblaua de a-i “frige” pe advresarii lor, proveniți din rândurile unor comunități unde oamenii sunt mult mai bine hrăniți, trăiesc mult mai bine și deci au posibilități infinit mai mari să se fortifice, să devină mai apți pentru a învinge. Păi ca să avem succese în sport, trebuie să avem o masă de tineri sănătoși, din care să-i alegem pe cei cu calități fizice deosebite, apoi să mai cearnă sita o dată și să rămână cei cu talent la jocurile cu mingea, că la jocurile astea degeaba ai condiție fizică dacă nu ai și talent...
- Noi aveam programe speciale pentru tineri, am fost primii care am organizat tabere, acolo se făcea multă mișcare, lumea zicea că exagerăm...
- Ce nu înțeleg oamenii ăștia care urlă pe stadioane e că succesele vin să răsplătească o comunitate, în primul rând, sănătoasă. Adică noi am vrea ca din poporul nostru de fomiști să se tot ridice la fiecare generație câte 20-30 de băieți talentați care să ne facă nouă damblaua să-i bată pe adversarii lor, proveniți din popoare mult mai bine hrănite. Nu contează că noi mâncăm mai puțin și mai prost ca ei, că de-aia ne și îmbolnăvim așa de repede, important e să găsim printre noi câțiva voinici care să scuipe sâmburele mai departe decât ai lor.
- Sunt mai bine hrăniți și au sisteme de pregătire mult mai performante ca ale noastre. Ca să ajuingem să ne comparăm cu ei, trebuie să schimbăm tot ce ține de educația și creșterea copiilor, de la felul cum îi tratăm, cum ne comportăm cu ei.
- Dom’ profesor, acum vreo doi ani, o echipă de-a noastră a fost spulberată de una dintr-o țară puternică. După meci, am citi prin ziare că ăia erau de fapt amatori, se antrenau după ce ieșeau de la servici. Unul lucra ca doctor, altul ca vânzător, altul avea o firmă de calculatoare. Cum au putut să-i bată p-ăștia, care altă treabă n-aveau decât să se antreneze toată ziua?
- Ei jucau de plăcere, ai noștri de frică să nu piardă locul în echipă și să trebuiască să-și caute de muncă în altă parte. Þi-am spus, totul ține de educație, știi vorba aia, “cum îi crești așa îi ai”. Un prieten fugit din țară pe vremea cealaltă și-a dat copilul, normal, la o școală de-a lor. După marea schimbare, s-a decis să revină acasă, avea ceva bani, voia să deschidă aici o afacere. Până la urmă, s-a întors iar acolo, scârbit și de felul cum mergeau lucrurile dar și pentru că fiul lui nu suporta regimul din școlile noastre. Jumătate de zi îl obligi pe copil să stea în clasă, cu mâinile la spate și ochii țintă la profesor, care de multe se mulțumește doar să înșire banalitățile uitate de ani întregi prin manuale, fără să-i pese dacă pe elevi îi captivează sau nu subiectele... păi așa îi faci să li se urască de învățat, că micuții n-au nici o plăcere să-și petreacă atâta timp lipsiți de mișcare. La vârsta lor, au nevoie să se zbenguie, să-și consume energia, ca să se dezvolte, să-și pună personalitatea în valoare. Nu mai zic că la școala aia rămăsese obiceiul cu intratul în sala de clasă în coloane, doi câte doi, ca la închisoare.
- Dar dincolo cum e?
- Dincolo... vezi tu, eu am predat aproape toată viața și tot după metodele vechi, pe care nu le-au inventat totalitarii ăia, ele sunt folosite, aceleași metode, de multă, multă vreme, dar acum recunosc și eu că s-au demodat, că oamenii nu mai sunt cei din urmă cu 60-70 de ani. Dincolo, se experimentează tot felul de procedee noi. La școala unde învăța băiatul prietenului meu, copiii nu stau toată ziua în bănci, au o sală mare, fiecare primește la începutul anului un dulap cu rechizite, broșuri cu teste, mingi, acolo își pun echipamentul de sport. Nu se dau note în timpul anului, dar fiecare elev rezolvă testele din broșuri și în funcție de răspunsurile lor li se stabilesc aptitudinile. Ãsta e bun pentru științele exacte, celălalt ar ieși un avocat de succes și astfel, ei sunt îndrumați de mici către ce carieră să-și aleagă, astfel încât atunci când se face mare, copilul va intra într-un domeniu unde efectiv îi place să muncească. Inutil să-ți mai spun că probabilitatea ca la maturitate, randamentul lui să fie maxim devine mult mai mare decât în cazul în care toți studiază la grămadă și își aleg meseriile după cum au văzut la alții, cel mai adesea la părinți, ori, mai grav, se orientează către instituțiile de învățământ unde sunt locuri mai multe. Că vorbeam de sport, știi cât sport se făcea la școala aia?
- Șase ore pe săptămână, opt?
- O zi pe săptămână numai sport și în zilele acelea iar li se verificau calitățile – ăla e bun să alerge, celălalt să înoate, ăla să sară cu prăjina și așa mai departe. Nu mai spun că orele de istorie se țineau aproape numai în muzee, când ți se povestea ce a făcut cutare și cutare rege, parcă te întorceai de-adevăratele cu 4-500 de ani în trecut. Profesorii îi tratau pe elevi de la egal la egal, își spuneau unul altuia pe nume, iar așa-zisele lecții erau niște discuții, în care puștii aveau dreptul să pună orice întrebare, oricât de absurdă. Eu am avut o colegă, profesoară de literatură.
- Aici, la noi
- Da’ ce, am predat eu în altă parte? Asta când îl prindea pe câte unul că nu știe pe de rost toate versurile dintr-o poezie, sau că încurcă personajele dintr-un roman dat ca lectură obligatorie, zbiera de se-auzea până-n stradă: “aceștia sunt marii noștri clasici, piscurile culturii poporului nostru, dacă nici operele lor nu le cunoașteți, păi atunci sunteți niște neisprăviți, niște nulități, n-o să ajungeți nimic în viață, rușine să vă fie, hahalerelor!”. Că mă și gândeam că dacă ar fi știut bieții poeți și prozatori că or să devină, peste secole, sperietori pentru copii, cred că nici nu se mai apucau să scrie. Nu poți să lași instruirea și formarea tineretului pe mâna unor oameni care au impresia că actul de cultură e o obligație, sau o cine nu și-o duce la îndeplinire trebuie pedepsit, bătut la palmă, făcut albie de porci.
- Dumneavoastră cum țineați orele de literatură, domnule profesor?
- Știi romanul acela cu tânărul sărac, îndrăgostit de o fată săracă, dar care se căsătorește cu una bogată, ca să pună mâna pe pământul moștenit de la părinții ei. Tare scriitură, colosală, reală, ne definește perfect drama pe care o trăim de secole, cu sufletul abandonat pentru hrană. Am împărțit clasa în două – acuzare și apărare. Inculpat – eroul principal.
- Și bineînțeles că fetele s-au repezit să acuze, iar băieții să apere.
- Cam așa ceva. Până la urmă, erau să se și încaiere, la vârsta aia, spiritele se înfierbântă ușor și uite așa am avut ocazia să trăiesc două experimente concomitent: viziunea adolescenților asupra unei ficțiuni, nu mă sfiesc să spun, perfecte, dar și modul în care se naște și se manifestă conflictul între sexe. Și sunt sigur că nici ei nu vor uita niciodată, nici ora (până la urmă au fost vreo patru, că s-a prelungit procesul, se aprinseseră controversele), dar nici intriga și personajele romanului. Spuneam că pe copii, pe tineri, trebuie să-i tratezi de pe poziții de egalitate și nu să-i plasezi pe o treaptă de inferioritate. Că dacă îi înveți să acționeze numai la impulsul fricii de “superior” (ăsta poate fi profesorul din liceu, șeful de la servici, polițistul de pe stradă), atunci rezultatele sunt cele pe care le constatăm cu toții, cu atâta amărăciune. Acesta e motivul pentru care sportivii noștri mănâncă bătaie de la adversari mai puțin talentați ca ei, diplomații și managerii noștri negociază acorduri politice și contracte economice în condiții dezavantajoase și majoritatea produselor și serviciilor suferă la calitate. Pe fiecare îl interesează să nu-și enerveze “superiorul” – atât!
- Domnule profesor, vă mulțumesc că ați stat de vorbă cu mine și vă rog să mă credeți că discuția mi-a fost de mult folos.
- Numai bine, Janghi.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!