Ce-ai făcut? Ai vorbit cu meteorologul-șef ca să fie Soare cu dinți? Sînt deja un țurțure de gheță, mai ales la degete. La cîte raze de Soare ți-am tot trimis, puteai să pui o vorbă bună și pentru mine, măcar pentru încă o săptămînă de căldură. Numai una! Și după aceea...găseam eu o soluție. Dar așa..."cri, cri, cri, toamnă cri, nu credeam c-o să mai vii, înainte de Crăciun..." mă completează Ariel, deși el în toată viața lui n-a întîlnit vreun greiere în toată opera shakespeariană.

Dezavantajul la o casă mare cu prea puțini locatari este că se pot petrece în jur lucruri de care tu afli prea tîrziu. De pildă abia azi am descoperit în pragul ușii unei terase două aripioare de vrabie (doar penele) și peste tot în jur alte pene, semn că o pisică s-a înfruptat cu vreo zburătoare.

După o clipă de derută am îngenunchiat, și am luat între degete umerașii fragili ai aripioarelor, năpădiți de furnici. Atît a mai rămas dintr-o făptură. Viața este uneori insuportabilă.

La început am lăsat acolo urmele. Nu știu de ce. Poate pentru că nu am vrut să tulbur somnul unei păsări. Poate pentru că mi-a fost prea milă să arunc penele. Poate pentru că în sufletul meu aș fi vrut să le pot păstra, de dragul celei care le-a purtat. M-am fîstîcit, m-am ridicat, am intrat în casă și am închis ușa în urma mea, ca după o tristețe.

Apoi am căpătat aprobarea oficială să îngrop în grădină penele vrăbiuței. M-am lăsat convinsă să nu păstrez nici o pană care să-mi amintească mai tîrziu de o întîmplare așa de tristă.