E greu să faci curte unui motan...nu rîde, îți spun eu cum începe.

Mai întîi îți dai întîlnire cu el sub nuc. Se uită la tine cu niște ochi verzi, înnebunitori. Te studiază. Te evaluază.

Îl chemi timid, el mai se apropie, mai se gîndește, pînă la urmă se oprește la mijlocul distanței dintre tine și nuc, și așteaptă. Răbdător. Fiindcă știe că este prea frumos ca tu să reziști tentației de a-l mîngîia, și fiindcă este prea orgolios să vină el spre tine.

Faci un compromis, te duci tu spre el, te așteaptă cuminte și cu ochii ștregărește închiși, în vreme ce începe deja să vibreze în așteptarea alintărilor promise. Fiindcă e motan deștept, îți citește gîndurile din privire.

Îi cuprinzi capul mare în palme (are mustăți albe!), și el ce face? Se culcă pe iarbă și începe să toarcă. Poftim de mai educă motani zurbagii...