25

- Felicia, cât de bine ești tu cu Marian?
- Poftim?
- Hai, lasă, că nu vreau să te descos. Trebuie să vorbesc
ceva cu el, și m-am gândit că îmi aranjezi tu o întrevedere.
- Da, cred că se poate.
- E un tip deștept, nu? Vorbește-mi despre el.
- Ce te-ar interesa să afli?
- Aș vrea să știu dacă Marian are capacitatea de a privi
de pe margine o situație, și de a înțelege perfect acea situație.
- Te gândești să-i ceri sfatul într-o problemă?
- Crezi că am făcut o alegere bună? Hai, spune-mi
despre el. Ce fel de inteligență are?
Melania Domazic sorbi din ceașca de cafea, atentă să nu
verse nici un strop pe farfurioară. Felicia Zârlete luă și ea o
înghițitură.
- L-am cunoscut într-o împrejurare… în sfârșit, eu
apreciez că n-aș regreta dacă mi-ar acorda consultanță într-o
problemă oarecare. Te rog să-mi spui și ce crezi tu, doar îl
cunoști mai bine decât mine, spuse Melania, aranjând ceașca pe
măsuță.
- Ai făcut o alegere foarte bună, cred eu. Marian
Gogaru e un tip care, atunci când privește ceva, străpunge, nu contemplă. Își obligă creierul să țintească exact în nucleu, asta-i impresia pe care mi-a făcut-o.
- Scapă amănunte?
- N-aș zice. Mai degrabă, cred că procedează selectiv,
reușind să dea la o parte ceea ce nu-i e de folos.
- Îți place, nu?
- Da, îmi place, dar aș prefera să nu simt așa.
- Altfel, cum e?
- Cum să fie, mi-e ciudă pe mine că-l iu… Felicia puse
O țigară în gură și o aprinse cu mâinile tremurânde.
Melania o mângâie pe cap.
- Fii cuminte… eu te înțeleg… hai, te rog, aranjează-mi
tu să vorbesc cu el.

26

Melania Domazic îl primi pe Gogaru într-un birou
elegant, cu fotolii capitonate. Între cei doi, o masă solidă, pe
care nu seafla decât un telefon, de o formă cât se poate de
ciudată. Alături,o bibliotecă micuță, cu rafturi pline de dosare.
- O cafea, un suc, ceva tare, domnule Gogaru?
- O tărie, dacă nu vă supărați, ceru Gogaru încruntat,
țuguindu-și buzele și clătinând capul în sus și-n jos, de parcă ar
fi aprobat ceva.
- Doamna Domazic apăsă pe un buton, făcu comanda,
și peste câteva clipe apăru secretara, o tânără cu figură comună,
îmbrăcată decent. Adusese o tavă cu un pahar de limonadă și
unul umplut pe jumătate cu whisky, în care se scăldau două
cuburi de gheață. Secretara plecă. Gazda și musafirul sorbiră
concomitent, privindu-se – Melania cu o față deschisă, dar
protocolară, fără zâmbet, Marian încruntat.
- Domnule Gogaru, ați fost mulțumit de felul cum v-a
bărbierit soțul meu?
- A fost pentru prima oară când un frizer m-a ras și mi-a
mai dat și bani pentru asta. Dar, de atunci a trecut ceva timp,
spuse Gogaru, scărpinându-se alene în barba abia mijită.
- Dacă mai doriți, Aurelian vă stă la dispoziție, oricând
și în aceleași condiții.
- Nu, mulțumesc, refuză Marian, încruntat.
Dar nu despre problema asta v-am chemat să discutăm.
Domnule Gogaru, nu știu dacă știți, domnul Gheorghe Crasnaf
ocupă o funcție importantă în holdingul domnului Dăbănoiu,
partenerul de afaceri al soțului meu. În ultima vreme, însă, tot
mai multe persoane se consideră îndreptățite să-i ia locul
domnului Crasnaf. Domnul Crasnaf însuși se crede capabil să-și
continue activitatea pe post. E concurență, trebuie făcută o
alegere. Am nevoie de sfatul dumneavoastră. Decizia aparține,
desigur, domnului Dăbănoiu, însă eu, personal, aș vrea să cunoscpărerea dumneavoastră.
- Veți avea părerea mea, doamnă, zise Gogaru,
încruntat, și mai luă o înghițitură de whisky.