poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-10 | |
Oglinda reflecta un barbat sigur pe sine, unul care stia ce avea sa se intample in urmatoarele doua ore, dar si in urmatorii douazeci de ani. Nu era emotionat. Se uita in oglinda doar pentru a se admira, lucru care-i facea o deosebita placere. Isi aranja papionul, isi trecu mana prin parul negru, pieptanat perfect si iesi din incapere pentru a se alatura celorlalti invitati.
Sotia lui era langa el, ca de obicei, imbracata cu o eleganta rochie de seara. Parul, la fel de negru ca si cel al sotului, dat pe spate, abia ii atingea partea de jos a gatului. Nu era mai frumoasa decat celelalte invitate, dar avea o gratie in miscari si in purtare care o deosebea de ele. Daduse un tur intretinand o scurta si politicoasa conversatie cu toti cunoscutii. Vocea sotului ei se auzi clar in sala, iar ea se intoarse pe tocuri cu o miscare delicata, dar ferma. “Ma bucur sa va revad pe toti, radiind de frumusete si inteligenta. Nou-venitilor le voi spune celorlalti E o onoare pentru mine sa tin acest discurs si am sa incep prin a va multumi ca sunteti alaturi de mine, alaturi unii de altii. Uitati-va la vecinul dumneavoastra si amintiti-va cum eram acum doua sute de ani. Cat am evoluat si cat de departe am ajuns! Rataceam in bezna, la portile stiintei. Abia facusem cateva descoperiri importante si ne credeam stapanii Universului. Am avut ocazia sa ne jucam de-a Dumnezeu, dar si sa invatam din greselile noastre. Civilizatia a atins punctul culminant. Oamenii sunt elita, iar inteligenta artificiala, clasa muncitoare. Pamantul nu mai este suprapopulat. Incepe in sfarsit sa respire, sa-si refaca resursele iar animalele traiesc acolo unde le este locul, in habitate naturale si nu in gradini zoologice. Traim in pace, intr-o armonie si un echilibru perfecte. Oamenii sunt mai fericiti si sanatosi, traiesc mai mult decat inainte iar imbatranirea prematura nu mai este ingrijoratoare. Dar pentru fiecare lucru bun, exista si un pret. Sa ne amintim ce greu le-a fost stramosilor nostri. Oamenii au fost separati dupa anumite criterii. S-a tinut o evidenta stricta a noilor nascuti si nu cred ca a existat vreunul care sa nu fi fost verificat genetic inainte de a-l lasa sa se dezvolte. Toti erau sanatosi din punctul asta de vedere. Asa au fost eliminate boli precum cancerul, tumorile, problemele digestive, cardiace, sexuale, obezitatea si multe altele. Populatia s-a micsorat si noi am putut trai in sfarsit ca niste fiinte umane. Toate femeile puteau avea un copil daca vroiau. Copiilor li se facea un test de inteligenta din sapte in sapte ani, pana la varsta de 28 de ani, cand erau considerati maturi din toate punctele de vedere. In functie de coeficientul de inteligenta, putea avea la randul sau un copil. Cu cat am evoluat mai mult, cu atat am devenit mai inteligenti, mai comunicativi si mai intelegatori fata de rasa umana. Am trecut barierele spatio-temporale si am gasit alte civilizatii. Ce avem noi in plus sau in minus fata de ei? Nimic. Invatam la fel de repede, ne adaptam oricarei situatii, traim la fel de mult si avem aceleasi capacitati telepatice. Desi este mai bine sa nu le folosim, toti le avem si toti putem citi gandurile celui de langa noi. De ce nu o facem totusi? Din respect. Creierul nu mai este un mister. Mintea este totusi ceva privat. Avem dreptul sa gandim liber si alegem sa spunem sau nu ceea ce avem pe suflet. Respectam intimitatea mintii umane asa cum am fost invatati de mici sa respectam intimitatea posetei unei doamne. Cu toate astea, nimeni nu ascunde acolo ceva nedemn de specia noastra. Raul nu mai exista de mult printre noi. Si asta nu pentru ca n-ar mai exista deloc, dar pentru ca facem diferenta dintre bine si rau. Este simplu sa vezi adevarul cand ai creierul sanatos. Suntem pe varful Everestului. Ma uit in jur si nu vad decat doua peisaje. Amandoua la fel de inspaimantatoare. Unul este valea intunecata si fara sfarsit, iar al doilea este in sus, spre cerul albastru, pur si nesfarsit. Amandoua stim unde duc. Amandoua ne sunt in acelasi timp cunoscute si necunoscute. Nu am sa evit sa spun ca toate civilizatiile ajunse la apogeu, au decazut si au disparut brusc de pe fata pamantului. Imperiul Roman. Cel mai bun exemplu. Noi trebuie sa ne indreptam privirea spre stele si nu spre abis. Trebuie sa avem grija sa nu cadem, caci oricat de stabil ar parea piscul nostru, totul se poate prabusi intr-o fractiune de secunda. Nu trebuie sa ne gandim la apogeu. Trebuie sa vedem mai departe de asta. Trebuie sa vedem noi posibilitati de evolutie si escaladare. Nu sa ne lasam descurajati, sa ne gandim ca nu mai avem pentru ce trai si sa o luam la vale. Nu, pentru ca asta ar putea insemna disparitia definitiva si iremediabila a speciei umane. Astazi este ziua in care vom face un pas inainte, pe un drum necunoscut, un drum pe care va trebui sa-l strabatem pana la capat si acolo vom gasi alt drum. Dar pana unde vom merge asa? La intrebarea asta, nimeni nu poate raspunde, nimeni nu stie. Dar ce stiu si ce trebuie sa facem acum este sa strangem relatiile cu vecinii nostri din galaxia alaturata, sa invatam, sa ne extindem cunostintele si sa incercam sa dam un alt sens la ceea ce are sa vina. Sa nu devenim o specie pe cale de disparitie. Va multumesc!” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate