11

- Mă bucur că mi-ați onorat invitația. Dumneavoastră
manageriați două societăți comerciale foarte importante și este pentru mine o mare cinste să discut cu doi manageri atât de importanți.
Dăbănoiu avea în față un carton pe care îi era trecut
numele: “Nicolae Dăbănoiu – patron Dabaris”. La fel și invitații săi: “Gheorghe Crasnaf – manager Proiectul” și “Marin Forincu – manager Robinetul”.
- După cum știți, intenționez să deschid un depozit en-
gros. Am luat această hotărâre cu scopul de a dezvolta activitatea firmei pe care o conduc, și de a pune eforturile mele și ale salariaților mei în slujba cetățenilor. Un astfel de depozit va fi folositor pentru toată lumea.
- Este neapărată nevoie de un depozit en-gros, aprobă
Marin Forincu.
- Nici nu încape îndoială, se grăbi Crasnaf să-și
exprime acordul.
- Întrebarea este, unde se va amenaja acest depozit?
Firmele ale căror manageri sunteți, “Proiectul” și “Robinetul”, dețin, în patrimoniul lor, terenuri propice. Dacă nu aveți nimic împotrivă, aș dori să închiriez unul dintre aceste două terenuri.
- Nimic împotrivă, interveni Crasnaf.
- Sunt abilitat să vă ofer spre închiriere terenul firmei
“Robinetul”, sări Forincu. Am discutat problema cu colegii, actele sunt gata, mai rămâne să ne înțelegem asupra prețului, spuse el, întinzându-i lui Dăbănoiu un dosar. Poftim, studiați.
- Și eu am adus actele, nu se lăsă Crasnaf mai prejos,
punând și el un dosar pe masa lui Dăbănoiu.
- Vă mulțumesc foarte mult și apreciez cu toată
sinceritatea eficacitatea de care dați dovadă. Vă rog să vă păstrați documentele. Vom vedea mai târziu cine va fi partenerul meu în această afacere. Deocamdată, țin să vă informez că mi-au plăcut spectacolelele de circ pe care ați avut amabilitatea să mi le oferiți la domiciliu. Atât clovnii prezentați de “Proiectul”, cât și cei ai “Robinetului” au demonstrat reale posibilități artistice. Evident, nu pot să decid, în acest moment, pe care teren îmi voi amplasa depozitul, tot așa cum nu pot să mă pronunț dacă spectacolul pus în scenă de “Robinetul” a fost mai bun decât cel al “Proiectului”, sau invers.
Dăbănoiu se opri din vorbit câteva secunde, timp în care
sorbi o înghițitură de cafea. Apoi continuă.
- Observând că vă pasionează manifestațiile distractive,
și constatând că știți să creați o punte de legătură între amuzament și afaceri, și când spun asta, mă gândesc nu numai la dumneavoastră, domnilor manageri, ci și la colegii dumneavoastră, m-am gândit că ar fi nimerit să organizăm un concurs. Și anume, fiecare dintre cele două firme angajate în întrecerea pentru obținerea oportunității de a închiria societății particulare “Dabaris” propriul teren, va fi reprezentată de câte un sugar. Adică, de un copil aflat la vârsta alăptării, și care nu se poate ține singur pe picioare. Cei doi copii se vor întrece, mergând de-a bușilea, și cel care va ajunge primul la linia de finiș, va fi desemnat învingător. Firma reprezentată de acest copil va perfecta afacerea cu “Dabaris”. Aveți aici câte un exemplar din regulamentul de concurs. Sunt trecute toate datele. În ziua indicată, vă rog să fiți prezenți la locul stabilit, împreună cu reprezentanții firmelor dumneavoastră – concurenții. Succes! – încheie Dăbănoiu, înmânându-le celor doi câte un dosar.


- Dom’le, Dăbănoiu are în sânge ideea de întrecere,
dom’le! – izbucni Baltoș după ce Crasnaf prezentase regulamentul concursului ce urma să aibă loc. Ãsta zic și eu om de acțiune!
- Bine, dar de unde luăm un sugar, care să ne
reprezinte? – întrebă Felicia Zârlete.
- Sunt în întreprindere câteva femei care abia au născut.
Să demarăm o anchetă, să vedem care este cel mai sănătos copilaș, propuse Corcodea.
- Nu cred că mamele vor accepta să-și trimită copiii la o
astfel de întrecere, zise Felicia.
- Ei, dar ce, e după ele? – se stropși Corcodea. Dacă
firma are nevoie, trebuie să accepte, că doar nu ne jucăm de-a concurența.
- Are dreptate domnul Corcodea, când e vorba de
prestigiul și de banii “Proiectului”, nu ne putem permite să pierdem timpul cu discuții, interveni Crasnaf. Poimâine să veniți la mine cu mama celui mai robust dintre sugari. O vom face să înțeleagă că e o chestiune de onoare ca fiul ei să participe la înfruntarea care ne va aduce, în caz de victorie, o afacere atât de importantă. De fapt, acest copil nu va trebui numai să participe. E imperios necesar ca el să învingă, concluzionă Crasnaf.
- Va fi un lucru bun pentru el, reflectă Baltoș. Încă de la
cea mai fragedă vârstă, se va obișnui cu atmosfera de întrecere, va dobândi mentalitate de luptător, de învingător.
- Dă uinăr teics it ol, murmură Felicia Zârlete, privind
absentă pe pereți.


- Nu ne îndoim că apreciați cu toată responsabilitatea
faptul că tocmai copilul dumneavoastră a fost ales să participe la această pasionantă cursă, doamnă Lidoi, încheie Crasnaf pledoaria prin care îi explicase Renatei Lidoi în ce condiții se va desfășura întrecerea. Și suntem pe deplin convinși că aveți toate aptitudinile necesare pentru a înțelege cât de vitală este victoria.
- Bineînțeles că le am, vorbi Renata cu tonalitate joasă,
punând picior peste picior și trăgând din țigară cu mișcări încete. Pe deplin convinsă, la rândul meu, de importanța, dar și de dificultățile cursei, și știind bine câtă glorie, dar și câți bani va aduce învingătorul, nici nu-mi trece prin cap să mă îndoiesc de recompensele pe care le va primi după victorie.
- Desigur, desigur, va fi purtat în triumf, pe brațele
colegilor mamei lui, ca un adevărat recordmen! – se înflăcără Crasnaf.
- Aceasta va fi răsplata pentru victorie! – strigă Renata.
Dar răsplata pentru eforturile micuțului, dar cea pentru meritele mamei, fără de care despre victorie nici nu s-ar fi vorbit vreodată? Să nu uităm că gloriosul, mai precis viitorul glorios este încă minor, astfel că tutorele, mai precis mama, îl reprezintă în exercitarea drepturilor.
- În caz de victorie, dar numai în caz de victorie, veți fi
promovată în schemă și veți beneficia de o primă echivalând de cinci ori salariul dumneavoastră lunar.
- De cinci ori?
- De cinci ori.
- Domnule manager, dacă fiul meu câștigă cursa,
“Proiectul” va deveni parte dintr-o afacere foarte bănoasă. În acel magic moment, când fiul meu va trece primul linia de sosire, acordarea unei prime echivalând de douăsprezece ori salariul lunar va însemna recompensarea unui merit fără ca efortul financiar să lase urme prea adânci în bilanțul firmei.
- De douăspre... doamnă Lidoi, haideți să ne
înțelegem... începu Crasnaf o tentativă de negociere. Opt, nu, nouă! Nouă salarii lunare pentru victorie! Este oferta managerului societății comerciale, doamnă.
- Douăsprezece salarii lunare, domnule! Altfel copilul
meu, sugarul meu robust, nu va participa la concurs.
- Doamnă Lidoi...
- Douăsprezece salarii lunare, domnule Crasnaf. Altfel,
fiul meu nu ia startul, spuse Renata și pufăi din țigară.
- Bine, doamnă. Leafa pe un an de zile. Dar pentru asta,
fiul dumneavoastră trebuie să câștige cursa.
- Trebuie.

12

Cele două culoare erau pregătite. De o parte și de alta a intervalului, stăteau adunați ciorchine suporterii concurenților, mulți dintre ei înarmați cu stegulețe și eșarfe, ca la meciurile de fotbal.
“Hai Pro-iec-tul, hai Pro-iec-tul!” – scandau spectatorii așezați în stânga pistei. “Ro-bi-ne-tul, Ro-bi-ne-tul!” – ripostau cei din dreapta, agitând și ei bucățelele de pânză.
Fură aduși concurenții: cei doi sugari, nici unul în stare să se țină pe picioare, ci doar să meargă de-a bușilea. Amândoi purtau un fel de vestă înfășurată în jurul corpului. Pe una din veste era aplicată litera “P”, atât în față cât și în spate, iar pe cealaltă, litera “R”. Jocheul “Proiectului” era Andrei Baltoș, iar cel al “Robinetului”, Paul Pescar.
Nicolae Dăbănoiu a ținut să fie el însuși arbitru și crainic. Cu câteva minute înaintea concursului băuse două păhărele de coniac, “ca să prindă o formă de zile mari”, după cum se lăudase.
- Doamnelor, domnișoarelor și domnilor! – strigă el în
megafon. Atențiune! Astăzi se va desfășura, sub ochii dumneavoastră avizi de spectacol, o cursă uluitoare! Distanța este de douăzeci și cinci de metri! Cei doi alergători vor trebui să o parcurgă de două ori, o dată dus și o dată întors! Cine ajunge primul la finiș câștigă cursa! Firma sponsorizatoare a învingătorului va încheia cu “Dabaris” un contract deosebit de atractiv! Iată aici documentul, ce va fi semnat imediat după concurs!
- Îîaaah, am emoții..., făcu Gheorghe Crasnaf, de parcă
ar fi vrut să vomite.
Nevastă-sa, Eufrosina, gătită toată numai lanțuri și
brățări, îl ciupi de coastă.
- Stai cuminte, puiule, vom câștiga, ai să vezi...
- Stimat public, urmează prezentarea concurenților! –
își reluă Dăbănoiu discursul. Din partea societății comerciale “Proiectul” – Dudu Lidoi! Jocheu, Andrei Baltoș!
- Proieeectul, Proieeectul, ole, ole, ole! – izbucniră
susținătorii concurentului anunțat, în timp ce adversarii se străduiau să le acopere vocile printr-un cor de huiduieli și fluierături.
- Din partea societății comerciale “Robinetul”, Giani
Banc! Jocheu, Paul Pescar!
- Robinetul, e-e! Robinetul, o-o! Robinetul, e-e!
Robinetul, o-o-o! – cântă mulțimea din dreapta pistei.
- Ooleee, oole, gutuie Robinetule! – urlară cei din
stânga, fluturând stegulețele și ridicând în aer degete mijlocii.
- Proiectul, iete-te, clipa ta se-apropie! – strigară
suporterii micuțului Banc, gesticulând cu pumnii.
Strigătele celor două grupuri de susținători acoperiseră, aproape, vocea lui Dăbănoiu. Culoarele erau separate printr-o folie de plexiglas, înaltă de un metru. Alte două folii formau marginile. Nici unul dintre concurenți nu putea să intre pe “teritoriul” celuilalt, nici să iasă în afară. Sugarii fură așezați pe linia de plecare. Jocheii îi țineau cu mâinile, să nu fugă.
Dăbănoiu ridică un mic pistol cu capse, și strigă:
- Atențiune, pe locuri... fiți gata...
Se făcu liniște.
Poc! Pistolul se descărcase. Jocheii îi împinseră pe sugari
în cursă. Mulțimea se dezlănțui. “Hai Pro-iec-tul!” “Ro-bi-ne-tul!” Scandările grupurilor de spectatori se întretăiau, vacarmul era în toi.
Jocheii îi împungeau pe copii cu câte un ac, procedeul
fiind permis de regulamentul stabilit de Nicolae Dăbănoiu. Erau interzise numai împunsăturile de la mijloc în sus. Copiii înaintau de-a bușilea. Dacă unul dintre ei o lua către stânga, jocheul îi aplica o înțepătură de ac în fesa dreaptă, pentru a-i corecta traseul. Sugarii țipau, speriați și îndurerați, și nu știau încotro s-o mai apuce, ca să scape de supliciu. Acele jocheilor îi obligau să țină direcția înainte. Șiroaie de sânge apăreau pe picioarele sugarilor, dar jocheii aveau fiecare câte o cârpă umedă, și îi ștergeau pe țânci după ce îi împungeau.
Plângând în hohote, concurenții ajunseră aproape în
același timp la capătul pistei. Amândoi aveau fețele ude leoarcă; jocheii le ștergeau și lacrimile, nu numai sângele. Acum urma partea decisivă a cursei. Cine izbutea să se întoarcă primul la punctul de plecare, era declarat învingător. Se aruncară în luptă ultimele cantități de energie. Susținătorii renunțaseră să mai scandeze numele întregi ale firmelor, mulțumindu-se să strige doar inițialele înscrise pe cele două veste, fiecare urlet fiind punctat, ritmic, de o lovitură de ac din partea jocheului: “Rîî, Rîî! Rî, Rî, Rî!”; “Pîî, Pîî! Pî, Pî, Pî!”
Reprezentantul Proiectului ajunse primul la finiș.
Mulțimea din stânga năvăli, câștigătorul fu ridicat pe brațe. La o masă dinainte pregătită, Dăbănoiu și Crasnaf oficiau formalitățile de încheiere a contractului de colaborare. Þinut pe sus de mâini hotărâte, Dudu urla. Din ochi le curgeau șuvoaie de lacrimi, iar dârele de sânge care le ieșeau din fese cădeau pe capetele celor adunați să-l aclame.
- Cu curu-nsângerat, contractul l-am semnat!
Cu curu-nsângerat, contractul l-am semnat!
Strigătele izbucneau din zeci de piepturi. Copilul leșină. Renata îl recuperă și îl strânse la piept, murmurând cu fața străbătută de fericire: “învingătorul mamii, învingător...”