Lumina diminetii se strecoara in camera.Ca o mama grijulie, cu pasi innabusiti sa nu il trezeasca din somnul fragil si atat de agitat Ca o femeie indragostita sarutandu-i pleoapele, trecand apoi incet mana peste asternuturile rascolite dupa dragoste. Ca o creatura a noptii fara de sfarsit, jucausa, ii linge obrajii lasandu-i umezi si sangerii, furandu-i visurile.

Se va trezi buimac si fara memorie, ca de fiecare data.

"Draga mea Ana,

Poate ca numele ne e dat sa nu ne ratacim. Poate ca fiecare sunet isi pune amprenta asupa noastra, ne modeleaza trasaturile de la prima rostire, obrajii vor avea o anumita linie, mai abrupta sau mai lina, pana si nuanta parului va fi dictata de o simpla vocala… Mai tarziu, acelasi nume va misca incet parghiile ce vor construi scheletul a ceea ce se vrea personalitatea mea. Aberez. In aceasta dimineata numele meu este…

Visul mi te reda in fiecare noapte, te stiu desi nu te-am atins niciodata, te-as recunoaste si orb pentru ca am ochii si mainile indragostitului. Si ca de fiecare data, trezirea mi te fura si ma lasa secat de tot ce inseamna seva fiintei mele.

Sunt obosit, atat de obosit de acest razboi zilnic. As vrea sa ma odihnesc in bratele tale fara sa imi pese de victoriile sau bataliile pierdute. Toate sunt marunte iar eu nu sunt decat un soldat necunoscut sau, si mai rau, un dezertor…

As vrea sa fii aici.

Al tau,
M."

Fumeaza. Fereastra larg deschisa pare sa il imbratiseze. Soarele i se joaca in par… Se intoarce
incruntat in camera, se aseaza la masa si continua scrisoarea inceputa ieri.

[Undeva, ea savureaza cafeaua diminetii, buzele ating delicat marginea cestii. La aceeasi ora, postasul ii va mai lasa inca o scrisoare.]