Încercam să-mi plâng de milă ascuns în spatele măștii mele cotidiene… Ei, bine, recunosc! Una dintre multele… când imaginea spațiului din jur a început să devină neclară și privirea mi-a alunecat spre fereastra deschisă. Totul scotea în evidență acel cadru, ca și cum un operator cu experiență ar fi focalizat cutiuța sa de captat imagini acolo și televizorul se încăpățâna să arate ceea ce deja fusese filmat… montat…transmis.
Fotonii prinși în loc de vrajă se încolonau suspendați unii după alții… mai departe peisajul, altă dată monoton, prinsese viață. Culorile explodau. Aproape puteam simți frigul de afară în ciuda soarelui frumos strălucitor. Dar de ce mintea mea se oprise acolo? De ce ochii nu-mi mai căutau monitorul plin de tabele? Parcă și ceasul cel mare de doi lei, negru și de plastic, proptit deasupra ușii, se auzea acum mai tare. Număra pe loc secunda care-a stat. Încă o dată.
Fiorul de pe șira spinării se oprise și el… inima ar fi vrut să-și termine bătaia. Cum putea fi atât de frumos ceva neterminat? De unde venea gândul rupt și cum se rupsese? Ce m-a trezit din masca mea? „- De ce nu taci odată gând nebun?!”.

*

Căutam poarta… era pe undeva. Pe undeva pe-aproape. Atâtea entități răzlețe nu puteau să apară de niciunde… O văzusem pe prima. M-am orientat repede, mi-am luat un punct de reper… așa cum se putea.. pentru că locul acela semăna cu celălalt și sigur și cu următorul. A trecut pe lângă mine în goană, ca un tren japonez de mare viteză… nu am văzut nici scrisul de pe tăblițe. N-am apucat nici să mă gândesc la viteza cu care curgea că altul a apărut deja undeva în spate. M-am îndreptat într-acolo nedumerit. De unde veneau? Și alte două… se grăbeau toate rău de tot.
Le-am urmărit așa mult timp… adunătură pestriță… amalgam fără logică… bolid fără traiectorie… conglomerat dezorientat… toate semănau și nu erau nici măcar două la fel… Dacă încercam să le urmăresc, alergau mai repede… Dacă stăteam pe loc, deveneau mai rare. Dar tot nu știu pe unde intră…

*

Ce e frumos? Un geam termopan în care se reflectă un cer poluat și un soare moluscă cu dinți? Conducta dezafectată de apă caldă de la centrala termică a orașului? Sau poate cumva… da! Asta trebuie să fie, rânji bestia - pitoreasca împrăștiere întâmplătoare a resturilor de gunoaie menajere care nu s-au descompus încă. Copacul neînfrunzit încă, ce-și cerșește moartea, cu ciotu-i amputat mai aproape de trunchi în primăvara asta.

“ –În loc să-ți vezi de situația ta, de cum mai poți face un ban, cum să-ți iei o mașină mai bună, să-ți asiguri confortul.. un aragaz, ceva... să-ți bagi gaz... tu ce faci? Visezi la cai verzi pe pereți... dacă nu iese banu’ las-o baltă! Io’ unu nici nu înțeleg ce cauți acolo să-ți umple capu’ de tâmpenii. Erai băiat normal. Mai ții minte când vindeai hamsteri în piață? Aia’ era ceva constructiv! Ieșea banu’? Ieșea! Þi-ai luat… ce ți-ai luat de pe ei? De pe banii de hamsteri? Făceai afaceri cu gume Turbo... cu acțibilde de-alea cu fodbaliști și cu mașini... Asta numesc eu constructiv! Și-acu’ ce faci? Io’ nu zic că nu-i frumos... da’ ce-ți iese ție? Lasă-i pe alții să facă lucruri frumoase. Tu fă banu’! și când scoți uite așa portofelu’ și zici: Uite, teancu’ ăsta l-am făcut azi, și îmi arăți asta în fiecare zi, atunci nu o să mai am ce să-ți zic”

*
Mă săturasem să văd pe unde intră. Nu aveam nici o șansă să realizez de unde vin. Se mișcă mult prea repede. Parcă se teleportează… Cu cât alerg eu mai repede cu atât apar ele mai brusc și mai multe. Dacă stau într-un loc, cele care se mișcă repede încep să se miște mai încet și altele apar tot mai rar. Cu cât devin mai liniștit cu atât mai puține. A mai rămas unul. De-abia se târâie. Dar nu mă uit direct la el. Dacă o fac, începe să se miște mai repede. Uneori se divide. Mai urmărește două odată dacă poți! Și tot nu știu de unde vin. Uite a apărut altul. Nu mă mai mișc!

*
Unchiumiu’ ăsta gândește atât de rațional și materialist. Hmm… Totul e un joc de strategie, un război pentru avantaje materiale. Pentru el orice facem trebuie să se finalizeze în ceva concret. Nu pot să spun că nu are dreptate parțial… dar în mod sigur nu e singurul punct de vedere din care trebuie privită viața. La ce-i folosește că face câte un teanc de bani pe zi? Tot nefericit este. Și începe să-și dea seama. Viața trece… bucuriile sunt tot mai puține. Amintirile frumoase… de unde? Fetele…

„- Mamă ce cur avea aia! Ai văzut, bă? Mami! Ce frumoasă ești!
Mamă, ce bucată! A dat căldura, ies fetele la plimbărică… La ce pana mea îți stă capu’? Ești chior? N-ai vedea o pereche de țâțe nici dacă ți le-ar pune una pe nas! Până astă vară erai băiat normal ! Fumai, beai și tu ca tot omu’, gagicile gagici… mâncam și noi împreună un mititel, o friptură… Îți zic eu, ți-au spălat hare krâșnacii ăia creieru‘, mama lor ! N-ai vrut să mergi cu mine în concediu, ți-a trebuit să te duci în munți să meditezi și să te furajezi, că numa’ vacile mănâncă ierburi. Acuma’ ești o legumă, sau mult nu mai ai, oricum! Mi-au nenorocit prietenu’!
- Ceau frumoaso, ce faci ?
Ai văzut cum s-a uitat ? Crește inima în ele de bucurie când le zici așa. Și poate peste o săptămână te întâlnești cu una iar’ și-și aduce aminte: - Ãsta-i ăla simpaticu’ care mi-a zis că-s frumoasă…
Și dacă nu pică una’, pică cealaltă și oricum i-o pui la una’. Dacă nu azi, mâine, și tot nu scapă! Sexu’ te face să trăiești! Asta-i plăcerea vieții. Mama lor de paragladine! La toate le place! Bă, îți zic io, mergem împreună să ardem ceva și o să simți că trăiești, garantat. Îți bag eu o bucățică beton, așa cum îți plăceau ție când erai normal. Să vezi ce meserie știe fata! Te bagă-n boală! Și când am auzit câți ani are să fac infarct.
- Ce copil frumos! ‘tui mămica lui, că bună mai îi!
Astea, mămicile.. auuuu! Bă, cum să-ți explic? Sexu’ făcut cum trebe’ te face mai tânăr. Și când prinzi câte-o bunăciune… au, mamă!!! Numai’ îmi aduc aminte și uite că facem și accident că nu mai pot conduce cum trebe’ când mă gândesc. Tre’ să te bucuri în viață de tot ce prinzi. Nu ierta nimic! Le-o tragi ca chioru’ și dup-aia te caută ele de nebune de nu mai știi cum să scapi de ele.”

*

Cum mă uit la el, cum o ia iar la goană și reîncepe nebunia! Ce mă fac cu astea? Trec ca pe tarlaua lor. Nu știu de unde vin… nu știu unde se duc. Oare cine le face? N-ar sta o secundă în loc! Și tot apar… parcă s-a spart conducta. Poate îmi dau seama de unde vin dacă aflu unde se duc. Trebuie să mă liniștesc, altfel n-o să înțeleg nimic. Se pare că au legătură cu mine și cu modul meu de percepție. În funcție de ce fac eu, se modifică și ele. Eu le percep și aleg unul după care să fug. Prost mod de a acționa! Cum am ales unul, cum mai apar o mie. Unul mai în față, altul mai în spate, unul mai puternic, altul mai pal. Ca niște fantome sau foarte concrete. Și eu tot aleg și ele tot apar. Nu mă mai agit, nici să mă tai! Să văd unde se duc. Așa… se învârte încet în jurul meu în spirală și… auuuu! A intrat în mine! N-a durut așa tare… doar m-am speriat. Hmm.. de fapt s-a scurs în mine, se scurge; a trecut prin mine, trece! S-a materializat prin mine!? Este. Cine sunt eu?

*

Spre deosebire de unchiu-meu Duțu e un petrecăreț și un afemeiat. Nu e frumos să-l judec și sigur, cu scuzele de rigoare față de doamne și domnișoarele pe care nu dă doi bani, are dreptatea lui. Viața ar trebui să fie o plăcere. Dar nu prea este doar plăcere pentru că noi nu știm să o vedem așa. Ei bine nici Duțu nu știe și nu e mai fericit cu mult decât unchiu-meu. Dacă primul fuge de el însuși în muncă și caută satisfacția în realizările materiale, al doilea caută să uite de realitate prin plăceri efemere. Și cel mai la îndemână și mai puțin condamnat este sexul de care astăzi vorbește toată lumea pe toate drumurile. Toți sunt experți în sex și vor să-ți facă un mare bine dându-ți sfaturi prețioase de cum să-ți trăiești viața, de parcă ei ar fi ultimul guru în „cum să fim fericiți”. Cum să mă bucur la maxim de ce-mi oferă viața? Acum știu că și aparența mea curge. Asta ar trebui să mă detașeze. Ei bine, mă sperie de moarte și mă frustrează la greu; pentru că îmi place sau nu, încă mă identific cu aparența mea și văd că nu pot păstra nimic pentru că toate trec și mai mult și eu trec. Și atunci tind să mă comport ca și Duțu. De ce mi-aș refuza o plăcere? Aaa.. pentru că Duțu nu vorbește de consecințe… nu spune că fiecare acțiune are o reacțiune. Aici, relativ repede, în viața asta, nu în viața următoare sau viețile următoare care oricum nu știi dacă o să le mai ai dacă oricum nu poți să ai nimic pentru că nu te ai nici pe tine… pentru că ești în fiecare miime de secundă altcineva, altceva. O curgere liberă… o senzație.
Mintea-mi bolnavă joacă șotron pe gânduri. Care o invadează. Dă-le curs și nu ajungi nici unde. Te poartă în trecut… să-l comentezi pe Duțu tău sau pe unchiul tău sau pe cine ai tu… îți clădește planuri de viitor de care te lași fascinat sau îngrozit… dar nu ar stă nici o clipă cu tine, în prezent. Aici. Acum. Cu procesele întregului pe care îl numești „Eu”, cu realitatea, cu adevărul din tine. N-ar sta o secundă în loc!

*

Te crezi deștept? Am o surpriză pentru tine. Mă faci nebună, dar acum știu cine sunt. Am tăcut. Și știu unde se duc gândurile. Eu sunt poarta lor. Și trec prin mine. Se scurg în tine. Tu ești corpul și până acum am crezut că eu sunt tu și am identificat nevoile tale ca fiind ale mele... Se scurg în tine și se transformă în senzații. Dacă eu reacționez, tu te manifești… Fiecare gând este un proces de devenire. Și eu nu pot să tac de tot pentru că deja exist și mă rostogolesc. Simțurile îmi aduc senzații noi și o parte din mine le recunoaște. Obișnuința mea de a mă identifica cu tine e prea mare. În virtutea inerției reacționez. Cu dorință sau cu aversiune. Eu reacționez și tu devii una cu reacția. Rar pot să observ cum curge senzația și să nu o replantez pentru a-mi aduce un nou rod mai târziu.
Bravo! Cât timp există reacții există senzații și corp. Senzațiile devin gânduri și gândurile devin senzații. Acesta este lanțul ce trebuie rupt și acum știți cum. Tu și corpul sunteți un ansamblu! Fără tine corpul nu simte și nu are reacție. Senzația e cheia evoluției. E oglinda adevărului. Fără corpul pe care îl alcătuiesc și în care curg, gândurile ar rămâne să se rostogolească în tine. Încercând să observi direct gândul nu faci, așa cum ai observat singură, decât să îl amplifici, să îl multiplici, să îl transformi, să îl semeni iar și iar la nesfârșit. Pentru asta există corpul. Instrumentul cu ajutorul căruia mintea trebuie să transceadă materia și pe sine însăși. Să afle adevărul de dincolo de ea.
Hei! Tu nu ești corpul! Dacă eu sunt mintea, tu cine mai ești?
Acum în momentul în care corpul scrie, tu mă identifici cu o parte din tine. Îți dai totuși seama că nu sunt mintea, și nu sunt nici corpul. TU îți dai seama. Îți vine să te identifici și cu mine. Ești atât de condiționată să consideri tot al tău! Și eu te iubesc atât de mult! Ca pe noi înșine. Dar poți să realizezi că noi suntem un nimeni și un tot. Suntem o curgere. Suntem viața însăși. Dar ceea ce înțelegi tu din ce îți comunic eu aici, nu este decât o conștientizare intelectuală în interiorul tău. Tu vei SIMÞI asta când vei fi eradicat din tine însăți ultima impuritate, ultima condiționare. Până atunci vei continua să gândești până și emoțiile și senzațiile. Dar aveți cheia. Împreună. Și roata se învârte deja invers. Cu fiecare senzație observată ați mai făcut un pas spre adevăr. Ajutându-i pe cei care-i consideri „alții” și „exteriorul” să înțeleagă, te ajuți pe tine însuți, pe NOI înșine. Și pentru că ai putut să ai un moment de tăcere, o să ne dăruiesc prin tine, nouă tuturor câteva informații ce scrise nu vor fi altceva decât niște intelectualizări menite să producă un declic în cel pregătit:

CELULA FILOZOAFÃ

Gândim... sunt o unitate dintr-un imens întreg! Atât de imens de complex și de întortocheat încât îngusta noastră imaginație fabuloasă nu poate să cuprindă decât o parte infimă... și nu din întreg, ci din întregul aparent care se închide circular și monoton în jurul nostru, nedându-ne șansa să vedem pădurea din cauza copacilor. Răzbate arareori până la noi câte un adevăr minuscul și rătăcit, pe care cu încăpățânare refuzăm să-l acceptăm, calificându-l drept inimaginabil, de neînțeles... sau cel mai rațional – eroare de percepție!
Hmm... deci gândim! “După chipul și asemănarea” LUI !!! Asta înseamnă că orice am fi, oriunde am fi și oricum am gândi ne înscriem în program, facem parte integrantă din el și prin evoluția noastră, evoluează întregul...
Dacă cumva ne vine ideea sinucigașă de a întreprinde ceva care – cu sau fără voia și cunoștința noastră – este anti-program? Păi, e relativ simplu: dacă acțiunea noastră are caracter singular și nu generalizat, în mod sigur o să se creeze o reacție adversă locală de aceeași amplitudine, dar de sens contrar, care o să-i anihileze efectul treptat și cu consecințe nu prea plăcute pentru inițiator. Dacă inițial acțiunea a fost singulară, dar a căpătat încet o tendință generală, se va convoca centrul de decizie imediat superior ierarhic care va analiza tendința, va încerca să o catalogheze din nou față de propriile referințe și propriul program ca fiind una singulară sau una generală, urmând să-i anihileze efectul în cazul singularității (singularitatea însemnând anti-program la scară locală), respectiv să o înainteze unui centru de decizie superior ierarhic în cazul în care a hotărât că tendința ar putea avea un caracter benefic pentru întregul local, urmând a se stabili în urma acestui lanț dacă tendința benefică promovată la nivel microlocal este la fel de benefică și la nivel macroglobal... și toate astea instantaneu, deoarece este vorba despre un singur întreg!
O celulă poate să gândească! Dacă această afirmație vă face să zâmbiți neîncrezător, întrebați-vă frații - celelalte celule! Toate credem că gândim și că o facem bine, sau cel puțin încercăm! Dar dacă într-adevăr am gândi, oare n-am vedea că suntem celule gânditoare alcătuite din celule gânditoare alcătuind un întreg complex foaaaaaarte gânditor?!
Dacă celula EU am o idee... pro-program - să spunem constructivă - nici un for superior ierarhic nu se va supăra: țesutul va fi fericit pentru că ideea mea fiind bună îl va face să se simtă bine, să evolueze mai ușor... dar nu doar țesutul va fi bucuros, ci și organului care are în componență țesutul îi va fi bine, implicit din acest motiv corpului alcătuit din organul respectiv (plus alte organe) îi va fi bine... în concluzie, reacția inversă va fi pe măsură: celulei EU i se va permite să-și extindă conștiința la nivel de țesut, primind astfel informațiile aflate la nivelul acestuia pentru a veni și cu alte idei bune...
Dacă celula EU are o idee aparent anti-program -distructivă- ba mai mult și singulară, adică neîmpărtășită de restul celulelor de pe același nivel ierarhic se va crea automat un efect de anihilare a ideii distructive, efect cu repercursiuni nu tocmai favorabile celulei EU. Dar am spus aparent - ceea ce înseamnă că datorită opacității efectului ideii pentru celule la nivel de țesut, există posibilitatea ca o idee anti-program la nivel de celule să fie pro-program la nivel de țesut sau poate de-abia la nivel de organ... sau poate...
Dar cum o celulă nu poate vedea dincolo de întregul aparent – în cazul nostru țesutul – trebuie să acționeze doar în limitele programului... și anume cel puțin să respecte celelalte celule și ideile lor, dacă nu să le iubească ca și cum ar fi una... vrând binele țesutului, deci al organului și... al întregului, celula își vrea propriul bine! Și asta poate să facă fără să știe exact detaliile programului!!! Din când în când, datorită bunului comportament i se permite accesul la un nivel informațional puțin mai înalt și atunci depinde de fiecare celulă cum și dacă folosește informațiile primite în scopuri constructive-altruiste (pro-program) sau în scopuri meschine și egoiste care în cea mai mare parte sunt anti-program și invariabil au caracter distructiv cel puțin pentru unele celule din țesut.
Problema însă este mult mai complexă... Așa cum există tipuri diferite de celule, la fel există tipuri diferite de țesuturi, organe și implicit de corpuri... dar toate nu fac altceva decât să contribuie la evoluția uniCORPULUI din care fac parte!
Totul este acțiune și reacțiune. Toate au o cauză și un efect... Noi vedem cum un corp îmbătrânește...ce însemnă asta? Că percepem o modificare, o trecere, o schimbare în structura sa, dar noi percepem doar schimbările grosiere, la nivel de corp. O schimbare la nivel de corp denotă în mod evident o schimbare la nivel de țesut, de celulă…și tot așa până la cel mai subtil nivel. Corpul nu se modifică peste noapte instantaneu… schimbarea este permanentă și omniprezentă. Eu ca și celulă a țesutului din care fac parte am fost obișnuită să văd schimbările din jurul, din exteriorul meu. Văd cum se modifică celelalte celule, țesutul… văd schimbarea, curgerea lor, dar nu văd foarte ușor scimbarea, curgerea din mine. Și eu sunt alcătuită din alte cellule-subansamble. Cred că știu care sunt legile care se aplică în universul meu exterior, dar oare știu care sunt legile după care funcționează întregul numit EU? Ca să înțeleg legile externe trebuie să-mi cunosc legile după care funcționez ca și ansamblu celular, trebuie să mă cunosc pe mine însumi. La nivel exterior experimentez o lege universală… legea cauză-efect…acțiune-reacțiune. Este atât de evident… o cauză generează un efect… iar acel efect devine o cauză pentru un alt efect…asta sunt EU. O curgere… o succesiune de cauze și efecte. Dar cum înțeleg eu acest lucru? Experimentând. Prima dată realizez că exist... când realizez asta sunt un efect ca urmare a unei cauze... deci eu sunt un efect a ceva. Sunt o celulă în care funcționează un program care poate fi văzut dintr-o mulțime de planuri. Celula EU are un corp. Corpul „meu” se schimbă permanent, curge, odată cu exteriorul. Ceea ce fac și gândesc eu astăzi este cauza a ceea ce voi deveni eu mai târziu, tot așa cum rezultatul a ceea ce am gândit și făcut în trecut, este EU cel de ACUM. Deci dacă mă ocup de ACUM, pot determina ce voi deveni? Da. Dar asta nu e tot. În momentul ăsta am în spate un bagaj de cauze generate de acțiuni anti-program trecute, care mă vor obliga să reacționez tot anti-program, sau vor încerca să mă oblige. Dacă nu sunt conștient de ceea ce mă alcătuiește, nu o să fiu conștient de schimbarea din mine care vrea să determine o acțiune anti-program și o voi lăsa să se manifeste și să genereze un nou efect de aceeași natură. Înțelegând schimbarea din mine, eu sunt forumul de decizie superior al acestui corp și pot spune ce este pro-program și ce nu ... dacă nu sunt atent la schimbarea din mine, atunci în virtutea multiplicării reacției în corp, întregul EU va acționa din impuls, fără să fiu conștient de mine... reacția va fi transmisă spre exterior și un for de decizie superior, mai vigilent decât mine va sesiza că nu este în conformitate cu programul și va genera un mecanism automat de stopare la nivelul meu...la început mai ușor, poate poate mă trezesc, apoi tot mai dur... și asta doar pentru a mă împiedica sa mă autodistrug. La fel ar trebui să fac și eu...să observ bagajul meu cauzal... să fiu conștient de ceea ce încearcă să iasă la suprafață din interior și să se manifeste înspre exterior. Nu trebuie să iau măsuri dure împotriva subansamblului din interiorul meu care încercă să genereze acțiunea anti-program – pentru că aș lua măsuri împotriva unei părți din mine, deci împotriva mea - ci trebuie doar să fiu conștient de ceea ce încearcă să manifeste și să-l iubesc ca pe mine însumi. Asta face și uniCORPUL cu mine... mă iubește... și se manifestă și se autocunoaște prin mine. Ca să fiu pro-program 100% ar trebui să demarez procesul de autocunoaștere internă pentru a opri reacțiile exterioare. Pe măsură ce rămân mai mult timp conștient de curgerea mea internă, ca și succesiune de cauze și efecte, voi avea mai puține efecte care se vor transforma în noi cauze... Astfel bagajul meu cauzal se consumă pe clipă ce trece iar eu voi putea tot mai mult să fiu conștient de ceea ce reprezint și de legile care guvernează interiorul și exteriorul, de faptul că primesc doar ceea ce merit, că celula EU este singura responsabilă pentru tot ce mi se întâmplă... „după faptă și răsplată”... nu mă mai supăr dacă vecina mea celula TU mă scuipi cu dispreț... Acum pot zâmbi înțelegător știind că o merit, pentru ceva ce am gândit sau făcut în trecut, și știu că - draga de tine - ești doar un instrument prin care eu primesc ceea ce merit. Dacă tu ești furioasă și țipi la mine, eu pot încă o dată sa-ți zâmbesc și să-ți spun că te iubesc, că vreau să fii fericită și că nu accept cadoul tău de suferință, furia ta... poți să o păstrezi tu dacă te simți mai bine, dar ai face bine să realizezi că a fi furioasă te face nefericită și mizeră dragă celulă și că vei culege rezultatele propriilor tale acțiuni. Pot să-mi cer scuze pentru orice am greșit pentru că știu că o dată am greșit ceva daca merit ca tu să încerci să-ți verși furia asupra mea... dar eu nu o să îi dau curs furiei și nu o să o mai transform în altă cauză care să genereze mai târziu din nou furie. Așa că te iau în brațe și te iubesc cu toată ființa mea...Dacă obsev în structura mea cum subansamblele mele tind să genereze furia, mă uit amuzat și plină de drag la ele... și cum totul trece mai devreme sau mai târziu, mai dispare un efect și nu se mai transformă iar’ în cauză. Dacă sunt neatent, nu văd decât o cauză aparentă grosieră... „oh... m-a scuipat, m-a înjosit, m-a umilit. Eu sut atât de bună și nu i-am făcut nici un rău și uite ce primesc... ” iluzia mă acaparează, dau curs și amplific senzația de furie care mă stăpânește și până să-mi dau seama pumnul meu se stabilește în nasul ei... Durere, suferință, aversiune manifestată contra altei celule... chiar dacă aparent am câștigat un conflict, am pierdut o lecție de viață și posibilitatea de a nu pune o nouă sămânță de aversiune. Totul ar fi cum ar fi dacă cu asta s-ar sfârși conflictul...dar efectul creat de aversiune devine cauză pentru o aversiune viitoare și va ieși la suprafață mai târziu... și de ce oare mi se întâmplă mie toate? De ce mă îmbolnăvesc…de ce am accidente? De ce au probleme cu mine celelalte celule? De ce mă enervez... de ce mă bucur? De ce nu pot fi conștientă de mine mai mult timp? Pentru că sunt impecabilă? …sau …hmmm… oare pentru că merit?

UniCORPUL

Se simți pe sine însuși ca pe un întreg. Era un punct - alfa. Era TOTUL - omega. Se raportă la cele două sensuri de cunoaștere… Era alfa și omega. Simultan. Era și va fi pentru că ESTE.
TOTUL ESTE.

Când se parcurgea pe el însuși dinspre punct înspre întreg, de la alfa la omega, era CREAÞIE iar parcurgerea se numea perspectivă divină; dinspre întreg înspre punct, în procesul de autocunoaștere, de la omega la alfa, era EVOLUÞIE și se numea perspectiva…să-i spunem evolutivă sau pământeană (pentru că de la acest plan evolutiv spiritual se descrie procesul).

Un plan? Ce e un plan?
O perspectivă umană de a creea referințe și de a se raporta la ele. O nevoie rațională provenită din gândirea spațială tridimensională.
Intervalul delimitat de două cercuri concentrice de raze diferite în jurul lui alfa determină un plan de evoluție. Fiecărui plan de evoluție îi corespunde un nivel de percepție.
Să luăm exemplul Planetei Terra. Acest nivel „pământean” de percepție este un interval delimitat de un cerc mai aproape de alfa (de rază mai mică) și unul mai aproape de omega (evident de rază mai mare). Între ele este delimitat planul de evoluție pământean care poate fi împărțit la rândul său în mai multe subniveluri evolutive (și respectiv niveluri de percepție asociate) din punctul de vedere al evoluției Terrei. Acestea ar putea fi mineral, vegetal, animal, uman. Clasificările nu sunt însă foarte importante; subnivelurile și nivelurile (planurile de evoluție) pot fi clasificate altfel, la fel de adevărat, însă din alte perspective.
Planurile descrise anterior pot fi ușor înțelese prin intelectualizare... printr-un nivel de percepție numit „normal” pentru condiția umană. Următorul plan însă nu poate fi decât intuit și emulat prin abstractizare de către o entitate aflată la un nivel perceptual „normal”. Planul evolutiv următor cere o schimbare a nivelului de percepție, schimbare ce se poate realiza prin evoluție spirituală. Acel adevăr este unul dincolo de minte și materie, deci unul dincolo de nivelul perceptual „normal” uman și ca atare ceea ce citiți acum este, așa cum am mai spus, o expunere rațională cognitivă adaptată după informația recepționată de la un nivel perceptual dincolo de cel „normal”, un nivel intuitiv. Cenzura transcedentală dată tocmai de condiționările minților noastre face ca informația să ajungă imperfectă și subiectivă lăsând loc de interpretări multiple.

Creația
Să ne imaginăm totul ca o sferă conștientă. Să presupunem că dacă am denumit acea sferă de rază infinită TOT, se poate accepta convențional că nu mai există nimic în afară de tot, rezervându-mi dreptul să revin cu un semn de întrebare asupra acestei convenții. Creația ar fi conștientizarea de către punctul alfa originar (individualitea „TOT”) a faptului că EXISTÃ ca și unitate formată din subansamble. Momentul conștientizării acestui aspect coincide cu creația în sine a subansamblelor din care este alcătuit, parcurgerea de la alfa la omega oglindită în vizune umană. Este ca și cum un punct își întinde încet razele echidistant, radiază din interior către exterior, de la alfa spre omega. El creează efectiv prin proiecția sa sfera „TOT”. Creația are loc instantaneu, atemporal, omniprezent, în eternul prezent continuu. ESTE. Conștientizarea omniprezentă este momentul în care simultan se produce creația și evoluția… Momentul în care punctul se proiectează în sferă și momentul în care sfera își dă seama că este punct. Infinitul este nimic și nimicul este infinit. Momentul unic al creației coincide cu momentul de finalizare al evoluției. Este originea timpului în perspectivă umană. Din perspectivă divină nu există timp. Există doar un singur moment. Al EXISTENÞEI.

Evoluția
Dacă Divinul este TOT și în același timp originea, orice punct care există în sferă este o proiecție a punctului originar. Nici un punct din sferă nu există înafara ei. Negarea sferei înseamnă negarea punctului. Un punct care neagă sfera se neagă pe el însuși atât timp cât este parte din ea și mai mult, proiecția originii sale. Să ne imaginăm procesul care se întâmplă când sfera începe să conștientizeze subansablurile sale. Conștientizarea proprie este un proces dinspre exterior înspre interior, de la omega la alfa, dinspre marginea sferei către centrul său. Acest proces se numește evoluție. Dacă punctul omega de pe marginea sferei este o proiecție a centrului sferei (alfa), atunci în finalul evoluției omega este una cu alfa. Dar doar atunci! Până atunci este o entitate omega1 care evoluează spre alfa. Și de-aia suntem atât de diferiți pentru că mulțimea de puncte ce alcătuiește un nivel spiritual este alcătuită din omega1 + omega2 + … + omega n , unde n tinde spre infinit. Însă orice omega x este „după chipul și asemănarea sa” pentru că este o manifestare a punctului originar.
Traiectoria ce unește alfa de omega1 este evoluția entității omega1 până la desăvârșire, pe o axă temporală.
În fiecare moment al existenței, alfa se proiectează prin omega1, …delta1… beta1…alfa1… și alfa. Asta este trecerea. Între delta1 și beta1 se poate defini (de exemplu) convențional un nivel spiritual căruia îi corespunde un nivel de percepție. Alfa este adevărul ultim. Cu cât ne apropiem de alfa cu atât ne apropiem de o percepție „mai adevărată” a iluziei. Fiecare literă în sine este un „matrix”, un nivel spiritual cu regulile lui. „EU” transcede nivel după nivel, literă după literă în goana sa spre alfa. Primește altă aparență în fiecare nivel, altă înfățișare materială în cazul umanității, alt corp fizic, referindu-ne la planul nostru. În planul Terra „EU” poate trece, așa cum am spus mai devreme prin stadiile: mineral, vegetal, animal până devine om. Toate sunt aparențe din perspectivă divină și realități din perspectivă evolutivă.

”M-am întrebat adeseori dacă Dumnezeu scrie el însuși Textul Lumii sau numai îl citește.”

El l-a scris în momentul când s-a conștientizat (creația)...
Noi ca și parte din Divin, din TOT, din sfera-punct, recitim „Textul Lumii” sau mai exact el recitește prin noi. Noi suntem procesul de autocunoaștere divină într-un anumit punct. Să presupunem că Dumnezeu (întregul) există și a creat (în el însuși prin procesul de autocunoaștere) instantaneu, un univers care evoluează (prin el însuși).

Cum se exclud una pe alta? Prima dată creația, apoi evoluția. Ceea ce este creat (conștientizat) evoluează (spre un nivel superior de conștiință – mai aproape de alfa). De fapt se transformă, devine. Transformarea, trecerea, reflectată în conștiința evolutivă, dă naștere la apariția timpului și a percepției sale. Creația si evoluția nu se exclud in viziunea mea. ceva a fost creat apoi a evoluat. Așa vedem noi lucrurile. Dumnezeu spune : "eu EXIST" și asta este și creația și evoluția într-un singur moment. Citirea și scrierea sunt simultane în prezentul continuu, în
singurul moment. Atunci când evoluția dă mâna cu creația.
Dacă vorbim de re-citire, ea nu este altceva decât un punct
intermediar al evoluției. De exemplu "capitolul umanitate" din "cartea
divinității" sau "nivelul spiritual Terra". Evolutia merge mână
în mână cu creația. Ce nu este creat nu poate evolua pentru ca nu
există. Divinul recitește lent prin existenta noastră ceea ce a
scris instantaneu. Doar pentru noi oamenii de pe acest nivel de
percepție, scrierea și citirea sunt procese separate în timp. Asta
ne permite sa avem iluzia de RE-citire. Pe măsură ce evoluăm iluzia devin e tot mai palidă. Peisajul devine tot mai clar. Fenomenele se explică prin ele însele. Dar tot timpul lipsește ceva. Acel ceva nu poate fi explicat pentru că în momentul în care a fost exprimat se transformă în proiecție, în iluzie, în copie. Noi suntem niște iluzii. Totul este o curgere. Pe măsură ce evoluăm pierdem din densitate. Evoluția se face dinspre grosier spre subtil. Adevărul este în noi și este perceput altfel pe măsură ce curgem. Conștientizarea curgerii ar trebui sa constituie un motiv de detașare nu unul de frustrare, dar este o reacție des întâlnită la un prim contact cu percepția nemijlocită a schimbării universale. Toate vin și trec.. noi facem parte din toate.. deci și noi trecem. Așează-te de-o parte și privește-te.

Liberul arbitru
Deci, creația nu neagă evoluția, ci o susține. Tot ce evoluează a fost inițial (simultan din punct de vedere divin) creat, conștientizat, identificat ca și subansanblu. Așadar, traiectoria pe care o parcurgem există deja! Noi doar o parcurgem. Imaginați-vă o infinitate de țevi care se unesc într-un punct. Noi am fi apa care curgem și ajungem în nod. Putem să o luăm prin oricare țeavă dacă ne străduim puțin. Și spun „dacă ne străduim” pentru că avem o inerție de curgere care ne conduce către anumite țevi. Acesta este liberul arbitru. Cu puțin efort de autoconștientizare putem alege prin ce țeavă să curgem. Deci avem liber arbitru? (Zâmbiți vă rog!) Păi putem alege țeava, deci aparent avem și depinde doar de noi dacă vrem să ne modelăm parcursul, sau ne izbim agitați de pereții conductelor. Dar ce nu putem face? Nu putem merge pe o conductă care nu există deja. Putem alege viteza cu care evoluăm. Fiind vorba de o cunoaștere evoluționistă, ea are loc dinspre omega spre alfa, dinspre uman către divin și nu poate ieși din tiparul creației. Deci se știe unde ajungem. Alegem doar din ceea ce deja există. Deci avem liber arbitru? (Zâmbiți vă rog!) Păi suntem predestinați dacă se știe unde ajungem, indiferent de alegerea noastră? Sau? Sesizați ce diferă? Perspectiva! Perspectivă evolutivă sau divină. Totul este adevărat. Dintr-un anumit punct de vedere. La fel de bine totul este fals. Unde e adevărul? Peste tot și nicăieri.
Cenzura transcedentală? De data asta haideți să zâmbim mai larg. Nimeni nu ne cenzurează. Noi ne autolimităm prin propriile noastre acțiuni, gânduri. Totul funcționează ca un întreg, un mare mecanism de autoreglare. Am spus mai devreme că cenzura transcedentală este dată tocmai de condiționările minților noastre, de parcursul apei prin conductă până în momentul alegerii, de inerția curgerii. Alegeri facem însă extrem de multe chiar pe secundă. Suntem conștienți de foarte puține dintre ele. Restul au devenit automatisme. Devenind cât mai conștienți de fiecare alegere pe care o facem, devenim tot mai conștienți de traiectoria pe care o urmăm, de autocenzura pe care ne-o impunem, de măștile pe care le purtăm.
Cum funcționează însă liberul arbitru? Avem tăria să alegem sau ne lăsăm pradă obișnuitelor noastre reacții? Sistemul de autoreglare mai poate fi numit și sistem de rezonanță. Sau „fiecare primește ce merită”, „după faptă și răsplată”, acțiune-reacțiune, principiu karmic. Un om într-un punct al existenței sale este rezultatul curgerii sale anterioare, rezultatul acțiunilor și gândurilor tuturor prezenturilor care au devenit deja trecut. Ajuns în acel punct, entității respective i se vor deschide o serie de variante de alegere, dar toate fac parte din același pachet, determinat de trecutul său. Imaginați-vă nivelul Dvs., să-i spunem - de elevare spirituală, ca pe o linie verticală gradată. La fiecare gradație superioară ne putem exercita liberul arbitru pentru a accesa variante din planul orizontal perpendicular pe linia respectivă, dar doar de-acolo. Cu cât nivelul pe care ne ridicăm este mai înalt, cu atât planurile în care rezonăm ne oferă variante mai „plăcute” sau mai conforme cu ceea ce ne-am propus. Cheia urcării pe o gradație superioară pentru a accesa variante dintr-un plan superior, este prezentul. Ocupându-ne doar de prezent cu mare atenție, viitorul se va așterne de la sine în funcție de cum alegem în prezent. Trebuie doar să fim SINCERI cu noi înșine, ceea ce este atât de greu. Mintea noastră găsește justificări pentru aproape orice, pentru că așa a fost obișnuită. Ea trebuie antrenată să ne ajute, nu să ne dăuneze. Ea poate fi dușmanul nostru cel mai mare sau prietenul nostru cel mai bun. Fericirea noastră depinde de modul în care am obișnuit-o sau o obișnuim să reacționeze. Cu cât rămânem mai mult cu mintea în prezent, cu cât devenim mai conștienți de noi, cu atât șansele noastre de fericire sunt mai mari. Suferința vine din ignoranță.

Ignoranța. Obiceiurile minții. Frustrarea. Aversiunea
Ignoranța constă în obiceiului minții de a reacționa. Ignoranța dispare treptat, odată cu dezvoltarea înțelepciunii proprii. Doar înțelepciunea acumulata de la alții nu te ridică din ignoranță. Poți să cunoști calea, dar dacă nu vei face nici un pas pe ea, tu însuți - și nu poate face asta nimeni în locul tău - nu vei ajunge niciodată unde ți-ai propus. Într-adevăr cel mai ușor ne este să recunoaștem ignoranta la alții. Este primul pas. Al doilea pas este să observăm efectele care le are ignoranța lor asupra noastră. Să conștientizăm propria ignoranța și propria înțelepciune. Să observăm totul începând cu tendința minții de a reacționa. Să devenim conștienți de ceea ce suntem și de trecere. Să
nu mai reacționăm. Sa nu mai devenim.
Un exemplu de reacție des întâlnit este furia. Mulți dintre noi devenim conștienți de ea și pentru că ne dăm seama că nu e bine să o vărsăm pe alții, încercăm să o CONTROLÃM.
Adică în loc să observăm și să acceptăm, ținem în noi, înghițim și refulăm. Aparent e bine pentru că am rupt cercul și nu am mai reacționat vărsând înspre exterior, nu am dat curs furiei. Dar acest proces este asemănător cu împingerea unei mingi de ping-pong sub apă cu ajutorul unui pix. Când apăsarea pixului dispare datorită apariției unui stimul asemănător, mingea de ping-pong revine cu putere la suprafață. Este chiar mai rău, pentru că inconștient noi o amplificăm, iar când stimulul o declanșează, ea răbufnește, din ce în ce mai greu de observat. Observând-o în timp ce curge prin noi, dar fără să-i dăm curs, trece.

În timp ce arunca o privire la replicile gagicii de pe mIRC (dacă nu se dădea cumva vre-un puștan drept fată iar’, cum pățise data trecută), Iulius tastă în viteză în fereastra Messengerului (Yahoo Messenger, clar!) deschisă undeva în colțul din stânga-jos al ecranului:

iulius: daca tzinem o emotzie in noi mai tarziu o dam afara? asta am
intzeles eu
hyp1_ro: da.
iulius: shi daca nu reactzionam fireshte, nu putem observa?
hyp1_ro: se baga in profunzimea mintzii
hyp1_ro: shi iese cand ii vine randul declanshata shi amplificata de alt
stimul aparent
hyp1_ro: ba da
hyp1_ro: asta e shi ideea
iulius: aha
hyp1_ro: sa nu reactzionam dar fara sa ne fortzam
hyp1_ro: sa fie natural
iulius: shi nu este alta cale sa "dam afara asta"
hyp1_ro: observand senzatzia in sine, nu gandul
hyp1_ro: dam afara observand
iulius: daca tinem unele emotzii in noi
hyp1_ro: daca le reprimam
hyp1_ro: vor veni iar'
iulius: adica reactzionand....
iulius: aha
hyp1_ro: daca le observam in timp ce curg prin noi, dar fara sa le
dam curs..trec
iulius: nu am studiat prea mult fenomenul asta, dar shtiu ca asha stau
lucrurile
hyp1_ro: potzi experimenta
iulius: cum
iulius: incercand sa nu reactzionez intr-o situatzie?
hyp1_ro: fiind conshtient de respiratzie de exemplu pentru inceput
hyp1_ro: shi vei vedea ca atunci cand te infurii devine mai rapida
hyp1_ro: observi respiratzia in loc de furie
hyp1_ro: shi trece
iulius: aham... shi tu ai reushit asta???
iulius: eu am alte moduri de a trece peste furie
hyp1_ro: da. furia nu e doar respiratzie. sunt mult mai multe senzatzii
hyp1_ro: da
hyp1_ro: frecvent
hyp1_ro: mai ingrop shi eu
hyp1_ro: dar nu ma enervez
hyp1_ro: adica nu manifest
iulius: aha
hyp1_ro: observ sau ingrop
hyp1_ro: lol
hyp1_ro: e un obicei prost asta cu ingropatu'
iulius: aha
iulius: adica nu manifeshti
iulius: sigur???
iulius: i disagreee
iulius: decat sa izbucneshti, mai bine ingropi
hyp1_ro: o sa scap in timp de el
iulius: mult mai bine
hyp1_ro: azi putzin, maine putzin
hyp1_ro: pana te obishnuiesti sa observi
iulius: a am inteles
iulius: interesant
iulius: cel mai bine este sa observi cum incepe orice enervare, sa
admitzi ca tu singur o cauzezi. Cand faci asta, nimeni shi nimic nu te
va mai putea atinge, decat fizic
iulius: eu, asta incerc
hyp1_ro: corect
iulius: da
hyp1_ro: observand senzatzia observi inceputul "enervarii"
iulius: care e inceputul unei enervari?
hyp1_ro: eu o mushcam altfel insa
hyp1_ro: daca ceva itzi place
iulius: zi
hyp1_ro: te atashezi, reactzionezi cu dorintza
hyp1_ro: "mai vreau"
hyp1_ro: amplifici
hyp1_ro: "mai! mai!"
hyp1_ro: asta e pretentzie shi asteptare datorata atashamentului apoi
deodata dispare sau se modifica
hyp1_ro: te frustrezi
hyp1_ro: shi te enervezi
iulius: bun!
hyp1_ro: de obicei observam doar cand devenea aversiune
iulius: din pacate da....
iulius: hai sa-ti zic pashii enervarii dintr-o carte
iulius: 1 - doresc ceva
iulius: 2 - nu am obtzinut acel ceva
iulius: client brb… gata, l-am rezolvat : )
hyp1_ro: : p alta varianta: 1. nu doresc ceva. 2. se intampla acel ceva
hyp1_ro: : )
hyp1_ro: totul e pe baza de dorintza
hyp1_ro: shi obiceiul de a reactziona al mintzii (place -> dorinta; nu
place -> aversiune)
iulius: e tot una cum am spus, poate fi spus shi "Doresc sa nu se
intample asa ceva "
iulius: 1 - doresc ceva
iulius: 2 - nu am obtinut acel ceva
iulius: 3 - nu am obtinut acel ceva shi sunt frustrat
iulius: vezi?
iulius: pana aici e totul absolut normal
hyp1_ro: asa
hyp1_ro: sunt de acord
hyp1_ro: daca realizam ca e dorinta, frustrarea dispare
hyp1_ro: ; )
iulius: da dispare!
iulius: corect
iulius: dar daca dupa trapta a 3-a trecem la urmatoarea:
iulius: 4 - e groaznic ca nu am obtinut acel ceva
iulius: de aici poate aparea enervarea
iulius: hehee
iulius: dar oamenii nu se opresc nici aici
iulius: un exemplu
iulius: o persoana nu ii da alteia ce ishi doreste
iulius: celalalt, deoarece avea o dorintza se simte frustrat
iulius: apoi, treapta 4
iulius: apoi:
iulius: 5 - Tu esti devina pt. ca sunt frustrat
iulius: shi ultima shi cea mai periculoasa:
iulius: 6 - tu esti devina pt. ca m-ai frustrat, shi meriti sa fii
pedepsit
iulius: lol
hyp1_ro: corect
hyp1_ro: daca spui eu sunt de vina ca m-am lasat frustrat
hyp1_ro: e ok
hyp1_ro: shi gata tot
iulius: eeeeeeeehehehehehe
iulius: : ) )

(Alt-Tab: -na, vii sau nu? Fac cinste! ; - bine mah! Da sa NUMI tragi tzapa ; – ok, hai ca am plecat. Te-ashtept acolo. Alt-Tab)

iulius: trebe sa plec la scoala
iulius: papa
iulius: nice talking to you
iulius: have a nice day, bye bye

E bun chat-ul ăsta… poți să cunoști un suflet de om, dacă știi să-i vezi masca, înainte să fii influențat de cum arată, de cum se îmbracă… e adevărat și măștile se pun mai ușor, dar se și dau jos mai ușor. Nimeni nu are nimic de pierdut! Deci unii își permit să nu-și pună măști.

Energia. Sisteme cauzale
De-a lungul textului pe care l-ați parcurs ați tot auzit de măști. Fiecare are noțiunea de mască. Fiecare știe că se poartă într-un anumit fel într-o anumită situație, sub anumiți stimuli. Fiecare dintre noi știe că acel tip de comportament este o mască. „Și ce-i cu asta? ” Asta ar spune majoritatea dintre noi dacă am fi puși în situația să aprofundăm fenomenul. „Mă comport așa cum îmi vine.” Dar… să stăm o secundă și să judecăm. De ce-mi vine așa? Observă când o faci și răspunde-ți singur! Cu cât vei fi mai atent la tine, îți vei da seama că fiecare acțiune a ta este o mască. Treci din una în alta în funcție de ceva… de ce anume? Ce determină aparențele noastre, reacțiile noastre?
Puțin mai devreme am dat o explicație cauzală. Cauză-efect. O primă cauză generează un prim efect. Apoi lanțul se amplifică prin ignoranță. Efectele se multiplică și generează cauze noi care a efectele lor, care devin cauze la rândul lor… și tot așa. Conștientizând prin observare propria ignoranță, dispare (în timp, treptat) reacția, astfel ultimele efecte nu se vor mai transforma în noi cauze. Această cale presupune observarea senzațiilor asociate emoțiilor. În asta constă înțelepciunea – eradicarea ignoranței. Oricum am privi lucrurile, trebuie să devenim conștienți de noi înșine.
Acum vom încerca reluarea aceluiași principiu de conștientizare interioară, dar privit din punct de vedere energetic. Acest punct de vedere nu exclude cauzalitatea, ci o susține, fiind un mod mult de gândire mult mai aproape de cel cu care am fost obișnuiți. Mai aproape de știință, din punct de vedere al termenilor folosiți în explicare, un mod care satisface mai mult intelectul. La sfârșit veți putea vedea cum toate explicațiile din oricâte puncte de vedere se rezumă la același principiu.
Dacă înainte am spus “totul este cauză și efect”, „totul este acțiune și reacțiune”, acum vom spune „totul este energie”, fără să negăm însă principiul cauzalității. Facem parte dintr-un TOT energetic, ca și restul realității pe care o percepem, cu care interacționăm. Interacțiunea între două sisteme energetice presupune schimb energetic. În permanență în sistemul energetic EU intră și iese energie. Cu cât avem o energie mai mare, cu atât avem un vital mai pronunțat, ne simțim mai bine, mai confortabil, mai puternici. Instinctual, vrem să menținem acest nivel cât mai ridicat. Și nu e nimic rău până aici.
Sistemul funcționează însă foarte simpatic: cu cât oferi mai mult cu atât sursa ta internă îți returnează mai mult. Problema este că sursa de energie este în interiorul nostru, nu înafara noastră. Ori noi, păcăliți de simțurile orientate către exterior, simțim că energia noastră scade și încercăm să o recuperăm de acolo de unde știm să privim: din exterior! Așa începe marele furt sau vampirismul!
Uite… persoana asta SIMPATICÃ foc are atâta energie! De-aia și pare simpatică. Energia îi atrage pe cei care nu o au, cum atrage becul moliile. Și depinde doar de modul tău de ați procura energia în a le pârli aripile sau nu. Probabil că până o să reușești să te conectezi la sursa internă, o să-i furi pe toți la greu. E greu să te abții să nu mai furi, odată ce te-ai obișnuit așa. Dar odată ce știi că singura modalitate pentru a nu fi dependent de energia altora și deci nici să nu-i furi, este să le dăruiești modalitatea de a-și obține singuri energia, lanțul se rupe și lucrurile devin simple. Pentru a-i face să înțeleagă acest lucru trebuie să le dăruiești de bună voie. Cum faci asta, sursa interioară te umple înapoi. Acesta este marele secret al altruismului explicat energetic. Ajută-i pe alții și vei fi ajutat de tine însuți, de adevăratul tău EU.
Așadar, fără să știm de comoara din noi înșine, noi încercăm să procurăm energia din exterior. Pentru asta ne punem o mască sau alta, pentru a-i crea celui de lângă noi starea de vulnerabilitate în care ne putem adăpa în voie cu energia lui. Cei care s-au ocupat cu observarea acestor măști (Recomand cartea Profeții de la Celestine pe baza căreia am dezvoltat abordarea energetică), au identificat o serie de măști tipice, cel mai des folosite pentru a stoarce energie. Toate sunt bazate pe provocarea de emoții: intimidatorul, interogatorul, distantul, victima. Observându-vă pe voi și pe cei din jurul vostru în orice moment, cu timpul veți observa și alte tipuri sau variante ale măștilor de bază.
Oricare mască o folosim, vom genera în persoana cealaltă aceeași mască sau pe cea complementară.

- Curvă proastă! La ora asta se vine acasă?

Avem de-a face cu o mască combinată între intimidator și interogator, cu o pronunțată pondere de intimidator.
Ce credeți că se va întâmpla? În funcție de condiționările persoanei agresate, aceasta va fi atrasă în aceeași mască – agresiv, în cea complementară – victimă, sau în o combinație de cele două:

- Nesimțitu’ dracu’! Așa vorbești cu mine? Nu ai pic de bun simț în capu’ ăla gol

Intimidatorul fură prin exploatarea emoției de frică. Orice fel de frică. Intimidatorul folosește toate tipurile de violență cunoscute pentru a genera frica care îl hrănește: verbală, psihologică, fizică, etc…
Victima fură prin exploatarea sentimentului de milă sau prin creerea complexului de vinovăție. Stârnește milă prin confesiuni, prin atitudine, prin trucuri psihologice. Te face vinovat folosindu-se de orice.. de reguli, de morală, de argumente, de imaginație…

Bun. Acum gândește-te că totul e energie. Frica e energie, mila, culpabilitatea…toate sunt energii. Ele circulă zilnic între noi.

Acum gândește-te că TU joci atât de bine acest teatru! Ai măști atât de bune! Inventate în… câți ani ai? Wooow! Ai avut ceva timp să creezi măști atât de măiastre încât să le explici ca fiind raționale sau altruiste… sau cine știe cum. Află tu! „Eu nu fur pe nimeni de energie. Eu eventual dau.” Asta gândește majoritatea dintre voi acum. Odată ce recunoști o mască la alții să fii sigur că o recunoști pentru că este și în tine. Înlătur-o înainte să-l condamni pe celălalt că o poartă. A condamna e o mască de intimidator menită să fure energie. Gândește-te cine ți-a creat această mască sau obișnuința ei, de-a lungul existenței tale actuale.

Cum dăm jos masca unui intimidator? De obicei nu reușim să o dăm! O înlocuim cu alta… În cazul meu, când îmi era demolat intimidatorul, de obicei treceam în interogator, apoi în distant.
Și totuși cum demolăm o mască? Cu mult drag și sinceritate, cu puțină energie dată benevol din iubirea pe care o purtăm, cu atenție să nu fim atrași noi într-o mască prin care să furăm involuntar:
- Curvă proastă! La ora asta se vine acasă?
- Iubițel drag, ești furios și încerci să mă intimidezi. Nu sunt eu cauza furiei tale. Eu te iubesc!
Să nu trăiți cu impresia că asta este o rețetă și că odată rostită formula magică, furia dispare ca prin minune. Va urma o pauză de câteva secunde din cauza șocului de a-i fi demolată masca care funcționa tot timpul, apoi, atacul va continua pe alte fronturi, cu alte măști. Demolați-le pe toate succesiv plini de iubire. Dacă nu reușește să vă atragă în joc, veți reuși. Atenție, nu afișați o atitudine atotștiutoare de înțelept detașat sau una triumfătoare! Sunt extrem de enervante și furați prin ele, creând frustrare în celălalt.
__
Intimidatorul și victima sunt cele mai simple și ușor de observat măști. Arta apare la interogator și distant.





Creația – teria punctului, proiecții
Evoluția – trecerea, planurile de evoluție, iluzia
Liberul arbitru – alegem ce există deja, cenzura transcedentală, sistem de autoreglare, condiționarea minții, acțiune reacțiune, rezonanța, Ignoranta

Energia – (Am tot vorbit de masti) sistem energetic, furt energetic, conflictul, jocuri energetice, Boala; principiul karmic,

explicarea semnului de intrebare divin-tot, divinul evolueaza? Posibilitatea omului de a creea.

orgoliul

"Intre timp, lasa-i sa-shi bata capul singuri!"

:( nu pot. orgoliul nu ma lasa inca sa-i las sa mearga singuri. Ar trebui sa-mi vad barna din ochiul meu.

Stiu ca nu pot sa-i duc in spate, shi nici nu-mi doresc asta. Dar poate in macar unul dintre ei va aparea un declic...poate textul ii va transmite unuia ceva cunoscut, familiar, cunoscut shi uitat, ceva care il va face sa se desprinda de aparente shi sa vada ce este, cum este shi de ce este, apoi sa incerce sa se schimbe pe el, nu pe ceilalti.

De ce fac asta? Pentru ca sunt atasat de oameni in loc sa-i iubesc. Pentru ca am pretentia ca ei sa VADA! E asteptarea mea, care va produce suferinta mea.

Pana voi invata sa va iubesc pe voi, trebuie sa invat sa ma iubesc pe mine. Pana se va intampla asta, voi avea pretentia sa fiti perfecti. Shi o sa sufar, pentru ca suntem toti OAMENI!
bastonul
„ca un orb care conduce alti orbi de mana”

„Bine, iubitu’! Si? Ce vrei? Sa-ti irosesti energia chinunindu-te sa treci strada o batranica ce nu vrea sa treaca strada? N-ai prefera mai degraba sa inveti sa te porti cu oamenii care sunt deja langa tine si te inteleg? Stii? Faza cu dusu dupa oaia pierduta zau ca-i iesea numai lui Iisus. Scretul timpurilor noastre e ca nu va mai veni nici un Mesia sa ne scoata din rahat. Fiecare se va scoate singur... sau nu. Iar la sfarsit Mesia va veni doar sa numere :))) Pentru unii va fi body-count... dar ei oricum erau deja morti. Zise Profetul! :p”

Informația – coincidențe, nimic nu e întâmplător, semne, memoria, memoria astrala
Moralitatea – prejudecati, dogme, impecabilitate, „nu judeca”
Iubirea – atașamentul, cuplul, explicațiile energetice, eu sunt tu, iubirea agapae, principiile creștine


Legenda personala
“Calea” – poezia
profetii:
reacțiile : orgoliul -eu stiu atatea, cum vine noname-ul asta sa-mi dea mie lectii? stie el ceva dar pana ajunge la nivelul meu mai este. O sa-i treaca, asa gandeam si eu la varsta lui. Importanta aparentei - de ce stau eu sa citesc balivernele astea cand am atatea lucruri importante de facut.. Ce spune coincide in mare parte cu ce stiu. Si totusi, cum poti sa… ? Fiecare cu calea lui. Hmm… uite… el stie ceva, eu stiu ceva ; tot timpul învățăm câte ceva.
Cu una din variantele de mai sus ar trebui sa rezonati. Si poate o sa fiti de-acord cu multe din cele scrise mai sus. NU REZOLVATI NIMIC DACA NU APLICATI. EU NU POT MERGE IN LOCUL VOSTRU. Nu ma incalziti cu nimic ca-mi dati dreptate. Prefer sa fiu contrazis! Dar sa fiu contrazis de fructul experientei voastre ! Vreau sa experimentați singuri! – spuse Profetul 2 :pppp
Incearca sa-ti analizezi constient calea. Ai taria sa recunosti dogmele, incorsetarile, limitarile ! Distruge cu drag toate barierele minții tale până când uitându-te la tine, vei ști cine ești, dar nu vei afirma nimic ca să nu uiți. Looolooox !

Incheierea reveriei - beletristica
Suna tel. Da’ sa traiti ! Imediat
Reiau idei din descrierea de inceput…
Ma analizez : ce reverie ! iara am visat cu ochii deschisi ca sunt guru ! Nu scap de orgoliul asta de loc !