Cioburi de rai
Dedicatie:
Cuiva ce prea devreme...
Fie ca sufletul său să-si regăsească toate culorile!

Oameni cu fețele bătătorite de lumină treceau zâmbitori pe lăngă el, năluci zbuciumate ale neființei. Copilul îi privea nesățios în curiozitatea lui de “puer eternus”, mai, mai să-i înghită, precum o hoardă de balauri împărțind un singur cap – cap bălai cu dinți de lapte în ai cărui ochi negri basmele nerostite își mai scapără încă văpăile inocenței.
Înaintau greu prin mulțimea compactă ce se strânsese în această sâmbătă de campanie electorală pe străzile din centrul micului oraș de provincie. Copilul țopăia vioi în preajma alor lui, la răstimpuri îi pridea de mână, mergea câtva timp la pas cu ei, apoi iar se desprindea si fugea înaintea lor spre a se întoarce mai apoi – fluture la becul lui.
“Tati,tati, uite au covligi. Dă-mi să iau.”
“Ai uitat că ești pedepsit?! Și, oricum, n-am nici bani. Când o să-mi dea ăștia salariul, să-mi ceri.”
“Hai, măi femeie, să bem și noi o bere!”
Scoase o hârtie din buzunar, se rușină pentru o clipă crezând că-l vazuse fiu-său. Nu-l văzuse ... și se simți mai ușurat. Ãsta o să mă bată la bătrânețe. Sau poate nu. Gata. Mi-e cald. Ptii!, nu-mi ajung banii. Iar tre’ să mă milogesc de scărțarul de nea Petrică să-mi dea două beri pe datorie. Poate îi face hoașca asta de femeie ochi dulci și ne dă.
Ce bine e să fii mare! Uite, lu’ tati i-a dat nea Petrică bere fără bani. Doar copiii tre’ să plătească. Se întristă din ce in ce mai mult. Da’, de unde sa facă ei rost de bani? Oamenii mari câștigă bani și n-au nevoie de ei și copiii au da nu câștigă.
Își scutură din tristețe când văzu cât de mulți copii erau în centrul orașului, strânși ca la urs. A, ha, ha , ce-o să mă mai joc. O luă la goană spre ceata de copii. Începuseră să se joace când zgomotul unui megafon îi facu atenți la ce se întampla in jur. “Bla bla blu blu vă vom da ce fu, bla bla blu blu”.
Uite aruncă covrigi!. “Nu veniți să luăm? Eu da, eu nu. De ce? Nu mi-a luat mami. Mi-a luat, tati.
O draoie de copii fugi în stradă să prindă covrigii de apoi ai rușinii noastre, aruncați în praful stivă al caldarâmului – praf de ieri,de azi, de la Adam și Eva. Fugeau cu bucurie neschimonosită, întreagă, fugeau.....ChhhhhhhhhhșșșșșșșșchhhhhhhBuuum.

Stătea întins pe caldarâm, clăbucii balelor însângerate spărgându-se la răstimpuri peste zâmbetul larg. În agonia cu gust de covrig, râdea la oamenii cu fețele bătătorite de lumină - năluci obosite ale neființei.