poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2857 .



Cafeneaua albastră
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jovana ]

2004-07-03  |     | 



“Did they get you to trade
your heroes for ghosts?…”


Afară ninge, iar locul din fața mea e gol. Nu știu cum am ajuns aici, dar îmi place. Cafeneaua e albastră și calmă, caldă și pierdută în imensitatea unei străzi aglomerate; în fiecare zi, zeci de oameni așteaptă la semaforul din față până când omulețul roșu se face verde și începe să calce cu pași mici, identici. Mulți oameni triști, unii care știu, alții care nu știu- și care în ignoranța lor se cred fericiți, unii cărora le e frig, alții care nu-l simt. Și eu.
Dar nici unul- nici unul!- nu pare să vadă locul ăsta. Sau poate s-au hotărât să mi-l lase mie, să fie numai al meu. Și pentru asta le mulțumesc; e ca și cum mi-ar fi făcut cadou niște ochi închiși care visează.
Totuși e bizar. Singurătatea e dulce aici. Singurătatea nu e niciodată dulce.
Iar locul din față cere, și eu nu știu ce să-i dau mai mult decât o cafea amară.

Îi dau imaginea ta. Îi dau zâmbetul tău din acea zi care într-un viitor inexistent ar putea aparține trecutului.
Atunci te-am văzut, cu niște ochi inexistenți, pe o stradă care poate există, dar pe care eu nu o cunosc. Călcai sărind parcă de pe un picior pe altul, cu mâinile în buzunare, îmbrăcat ca de obicei, în verde. M-am văzut și pe mine, ca întotdeauna, melancolică, dar cu o mască de veselă nepăsare. M-ai întrebat ce fac, iar eu ți-am răspuns: “Nimic.” “Mda…la fel și eu…”, ai adăugat tu ironic. Atunci eu te-am întrebat dacă nu vrei să mergem undeva, să pierdem vreo două ore… Era frig afară, și zăpadă, și gheață, și ciori în stoluri cenușii pe cerul murdar de nori. Ai ridicat din umeri: “Bine. Unde?”
Atunci, primul loc care mi-a venit în minte a fost, evident, cafeneaua albastră. Fusesem acolo de zeci de ori, într-un viitor inexistent care ar fi putut aparține trecutului… sau doar o singură dată, acum, când stau singură la masa mea din colț.
Dar tu ai fost de acord, ți-a plăcut ideea. Voiai să vezi și tu cafeneaua albastră, nu numai ca să scapi de frig, ci și ca să fii cu mine. Dar eu nu știam asta, și în sinea ta îți doreai să nu aflu.
Drumul a fost calm, presărat cu copii care se băteau cu zăpadă. Am fi putut să luăm un taxi, dar era puțin de mers- de fapt, exact cât trebuie. Chiar atunci când conversația a murit, am zărit strada aceea imensă, cu oamenii care așteaptă veșnic la semafor apariția omulețului verde. Undeva, ascunsă, era cafeneaua.
Masa din spate era liberă- aceeași la care stau eu acum. Nu vreau gesturi cavalerești, pot să-mi trag și singură scaunul, așa că nici nu ți-a trecut prin cap așa ceva. Am comandat amândoi același lucru, iar eu am început să-ți povestesc ceva. Tu ai zâmbit, apoi ai râs- cât îți iubesc eu râsul! Când râzi, parcă o faci din inimă, tot chipul ți se deschide deodată.
Râdeam și eu, dar nu mi-am dat seama că și tu iubești ceva la mine, că îmi iubești ochii. Îți plăcea și gesticulația mea abundentă- când vorbeam, parcă aș fi făcut o vrajă. Þi s-a părut că sunt plină de viață, și atât de spontană; nu încetam să te surprind.
Dar eu știam doar că eu sunt eu, și că tu ești tu, că totul e viu în jur, că aleargă fără odihnă, ca-ntr-un maraton. Trecuseră mai mult de două ore. Eu obosisem să tot vorbesc, iar tu erai pierdut în ochii mei, deși nu voiai s-o recunoști. Atunci am privit deodată unul la celălalt, și, pentru prima oară, ne-am văzut cu adevărat; mi-am dat seama cine ești și ce gândești. Am descoperit cu uimire că îmi semeni doar într-atât încât să nu ne respingem. Amândoi purtasem măști, dar a trebuit să le dăm jos: eu visez, iar tu taci. Ne temeam amândoi de ușă fiindcă știam că dincolo de ea visele mele trebuie să adoarmă, iar tu trebuie să vorbești, fără însă a spune nimic. Dar aici… e altfel. E linște.
În fundal e muzică- piese vechi, o baladă de la Pink Floyd:

“We’re just two lost souls, swimming in a fish bowl,
year after year…”


Nu știu cum s-a terminat întâlnirea noastră. Când am deschis ochii nu mai era nimeni pe scaunul din fața mea.
De fapt, n-a fost niciodată.

E prea albastră cafeneaua asta. Deodată, frigul și întunericul de afară mi se par mai calde decât scaunul meu, singurul ocupat din sală.
Ușa se deschide, încet, banal… și dincolo de ea ești tu. Ca de obicei, vorbești mult, când eu știu că preferi să taci. Ești la semafor, îmbrăcat în roșu, printre alți oameni care așteaptă, ca întotdeauna, schimbarea.
Ușa se trântește în urma mea. Aerul rece mă trezește, îmi dau seama că acum nu mai sunt înăuntru, ci afară. Te văd pășind săltat, așa cum faci tu de obicei. Și râzi. Râzi cu poftă, așa cum mi te-am imaginat eu.
Dar, vezi… de fapt, nu-mi place așa de mult râsul tău; e prea zgomotos. Și nu mai ești deloc amuzant, fiindcă te urăști pe tine și faci totul doar ca să fii pe placul lor... chiar dacă uneori nu prea-ți dai seama. Ești unul dintre cei care nu știu. Ești perfect… în cafeneaua albastră. Acolo unde eu am voie să visez, iar tu să taci.
Aici, afară, ești doar o picătură într-un ocean de imperfecțiune… la fel ca și mine.
În spatele meu, vechea baladă de la Pink Floyd se stinge lent:

“Running over the same old ground,
What have we found? Same old fears.
Wish you were here.”









.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!