In spatiul deschis se intampla activitatile planificate. Hai sa permitem ca aceste spatii sa existe! Mai intai trebuie sa descoperim fereastra de iesire si sa identificam avantajele, nu in cuvinte, ci in intelesuri. Poate asa dau si eu o mana de ajutor naturii sa faca ceva din mine, si sa o fericesc cu ciobul meu.
In verde multiplic binele si divid raul. Iarba e buna pentru sanatatea ochiului, mintii si inimii. Imi ofera un confort inexpresibil al sentimentelor de siguranta, care nu masoara nici cuvinte nici ganduri. In fata ierbii pot gandi cu voce tare, pot fi sincer, pentru ca sunetele vocii mele nu mai au iz de slabiciune.
Cand n-am acoperis sub soare, visurile ma curteaza si sunt poemul celui ce as fi putut sa fiu. In traista mea intra tot cerul noptii, si avand mainile dezlegate pot construi piramide greu de descifrat. Incet, incet ajung un desert fertilizat de pasiune si pe uedul sapat de mine curge un lichid divin. In sfarsit, apa imi este contemporana cu setea! Si daca evolueaza fluviul meu, evolueaza tot oceanul lumii.
Unii aleg sa mearga la preoti, altii se refuleaza in poezie, eu merg in spatii deschise. Atunci cand astept multe de la natura, nu o rog sa ma ajute, pentru ca ea va lucra singura. Stiu ca am posibilitatea sa caut mii de drumuri, dar o voce imi sopteste ca e pericolul ratacirii in noroi. Adresele credintei si iubirii le incerc pe aleea principala. Deschiderile imi cresc bucuria si imi dau la o parte orice santaj ce pleaca din mizerie.
Prin credinta pot modifica spatiul deschis sau peisajul si tot universul va beneficia de schimbare. Faptul ca am intrat in aceasta biserica este un semn ca la sfarsitul slujbei nu va fi tristete. Mi se risipesc pacatele de la mansarda, ma transform in catedrala. Ce mult timp mi-a trebuit pana sa se trezeasca intrebarile in mine! Prin dragoste imi pierd controlul, iar prin raspunsurile religiei mi-l regasesc. Ambele imi dau puteri miraculoase si accept numai mersul inainte. Ma pierd si ma regasesc prin echilibrul celor doua laturi. Cine poate minti, daca priveste drept in ochi credinta si dragostea naturii?
Sub epiderma spatiului deschis cine stie ce o mai fi? Poetii isi vor depasi numeric cititorii; clepsidrele nu sunt innobilate, se vor deregla de rugina nisipului, iar binecuvantarea va domina universul. Cred ca sensul e invers numai in starile de remuscare. In natura, functionarea intelectului e insuficienta fara curaj, credinta si iubire. Daca voi atinge cele trei etape de purificare, voi auzi in strafundul meu ecoul variatelor culori albastre, iar peticul de aurora ma va solicita mult mai aproape.
Si dupa intamplarile acestea in aer liber, oare eu cu ce am ramas? Unde ma aflu? Prin pactul cu nelinistea, ceream ca imprevizibilul sa nu fie lasat sa se desculte, oferindu-i chitanta mea de incredere, si totusi, si totusi cred ca zorile m-au invadat...!