Trei lifturi avem in camin: fiecare miroase a cate un fel de mancare. Depinde in ce parte a zilei s-au oprit la etajul doi, unde africani si asiatici gatesc non-stop.


Cand vin de la cursurile de regie artistica, am toate simturile ascutite. Si pot sa spun: ah, carnati cu sosuri! Cred ca astept niste pachetele de primavara! Dar sunt zile cand mi se scurge ploaia in adidasi si-am stat in autobuz cu spatele in sensul mersului. Si-atunci - "da-le-ncolo de prajeli, ca doar nu stau dupa liftul urmator!" Si ca o constatare: cand sunt prost dispusa, vine mereu liftul cu prajeli!


Dar ce ma fac daca vine de dimineata, cand inca n-am nici o dispozitie? Le astept pe celelalte, of course, ca doar n-o sa-mi stric ziua! Dar celelalte miros a dero, ca asa matinali nu sunt nici macar bucatarii de la doi! Sau, si mai rau: a marijuana si-a transpiratie.


Am sentimente de vinovatie. Îmi amintesc de Idries, medicinistul ala subtire. "Auzi, la ce supermarket fac reduceri la bulion?". Si-n loc sa-mi raspunda, m-a sarutat. Si-am stat toata noaptea inhumata in pasta de dinti sa scap de gustul de cenusa, ca-i fumator. Si nici macar n-am dormit in pat - mi-am pus cearceaful pe mocheta.


Iar acum, de dimineata, liftul cu prajeli! Am luat-o pe scari si nu m-am oprit decat in piata de la capatul metroului. "Allez, profitez - " - strigatul vanzatorilor. Si ploaie, inghesuiala, pui prajit, la cat cinci kile de mere?, si daca iau si doua perechi de sosete? Hai ca m-am inviorat!


Dar, acasa-mesaj pe telefon: "Buna...aaa" ca nici numele nu mi-l stie. Vecinul meu din Bucuresti, in trecere prin Bruxelles, mi-a adus un pachet de acasa. Deci, nu m-a gasit si oricum pleaca, asa ca mi-a lasat comisionul la receptia unui hotel din centru. Si-aici suna Boico, bulgarul de la Kinepolis: "...tu veus sa ne plimbam?", "da, hai sa-ti arat pana unde!". Nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe Boico pe lumina. Mereu in lumini si umbre. Ori schimba niste benzi de film, ori trece cu masina prin vre-un tunel. Si ma suna mereu cand astept liftul. Apare in zece minute. Cu o masina prafuita, pe care i-a scris un coleg de serviciu Boico - champion. Si i-a desenat cateva inimioare. Are harta cu toate hotelurile, asa ca nu ne-ntarzie decat ambuteiajul. Si niste romani plini de ghiuluri, care se-mbrancesc la receptie. "Boico, stii ce mi-a zis Zehra cand mi-a vazut desenul cu harta Romaniei? Cica, asta-i un peste nereusit!". "Zehra, c'est la même care te-a intrebat de ce-ai pozat coada calului, cand l-ai fotografiat pe Don Quijote cu Rosinanta?". Dac-ar aparea un Boico in tragediile grecesti, s-ar duce de rapa tot catharsisul! "Au revoir! Te sun marti!".


Si iar liftul cu prajeli! Bine ca urca si Jana cu mine. S-a mutat si ea de la limbi straine. Si a citi o carte care mi-ar placea. Si diseara merge cu Moh la o petrecere. "Stii ce, nu-i homo!" Nu stiu ca oricum nu mai vorbeste cu mine.


Spre seara apar si Güler cu Zehra. Se duc si ele cu Moh la petrecere. Daca pot sa le imprumut niste haine. Nici nu stiam ca parfumul meu miroase asa tare! Am si rimel de par? Zehra isi da jos baticul, ca altfel n-are voie in discoteca. Hai c-a postit toata inaltarea lui Mohammed in al saptelea cer, ce conteaza cateva ore! Am o geanta albastra? Sunt o dulce, sa stau cuminte si sa-nvat, ca se-ntorc repede!


Nu mai invat nimic, ca ma doare capul de la mirosuri. Si pulovarul de acasa avea asa un parfum fin! Îmi pun cearceaful pe mocheta sa ma culc. Dar apare tailandeza Id cu trei betisoare parfumate. Cica sa le ard si sa-mi pun o dorinta.





Dar n-am apucat sa le ard, ca a venit delegatie de la doi sa ma cheme la petrecere. O petrecere in bucatarie. Cu muzica de radio, ca n-aveau casetofon. Si-am topait in jurul unei lumanari, pana ne-a aprins tanzanianul lumina: "Tea!?" Si-am batut ritmuri fierbinti pe masa pana s-a stricat radioul. Ori de la second-hand, ori de la vreme. Si-am prins doar un post bruiat cu slagare flamanade. Asa ca ne-am imbratisat cu totii si-am invartit o hora lenta, cu fruntile impreunate. Iar cand am ametit, am plecat sa petrecem in oras. Peste 30: douazeci de spanioli (care au cantat "mi amor, escucha me bien!" pe doua voci - una langa sofer iar alta mai ragusita - in spate), cele doua norvegience buzate si-n fuste scurte (care nu stiau decat "We all live in a yellow submarine!"), Daniel, un englez calm (care da startul oricarui chef cu accentul BBC "helau! is er a parti?"), Jana beata crita (care nu mai plecase cu Moh si umbla despletita, agatata de maneca mea", Iesenin, you know, Ieseniin!", eu si ceva bulgaro-germano-portughezo-francezi, ceva inert ce n-am mai distins pe intuneric. Si oricum s-au risipit - care ca vor sa bea bere de cirese prin baruri cu motociclete de paie afumate in tavan, care ca li s-au furat portofelele prin disco-Salsa, care ca vor sa numere stele, care ca vor jazz in Che-Havana-Club la saxofonistul ala frumos... de fapt am fost cu totii prin aceleasi locuri, dar in alta ordine. Am trecut cu totii prin localurile alea tapetate cu volume din istoria Frantei, calcand printre perne orientale si scufundandu-ne in diferite fumuri. Tanjind sa intram in "La Sud", unde au pus taxa de intrare si-au concediat-o pe dansatoarea din buric. Da-n fond, ce mama lor de snobi, doar n-o sa ne paruim pe la usi. Asa ca am dansat pe niste butoaie in "Celtica". Si eu inca mai cred ca erau de varza murata si nu de bere. Dupa miros! Ultimul miros, ca pe urma n-am mai simtit nimic. Am dansat pan-au palit luminile din reflectoare si s-au inmultit penele de curent. Si m-am oprit, i-am ars un pumn in burta unui barbat in mantie neagra de Halloween, care ma urmarise tot timpul. Si pe urma am invartit o hora lenta cu spanioloaicele si ne-am pupat pe obraji, pe frunte, pe gat, in par. Iar Jana plangea pe umarul unui belgian chel. Si pe urma s-a facut totul clei, mi s-a scurs machiajul si-am dormit in metrou, in autobuz si in mers. M-am trezit abea la camin, cand am iesit din lift si mi-am dat seama ca n-am fost atenta la miros. Si cand l-am vazut pe Koen c-o ceasca de cacao: "Waarom cautati asa departe, cand mi-am construit disco aici?" Koen si-a scos patul din camera si a construit pe locul gol o baraca din lemn, pe care scrie disco-bar. Dar n-am intrat niciodata, ca-i cat o cutie de lift. Cred ca inauntru nu-i loc decat pentru Koen. Si pentru oala lui cu supa de rosii.