poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-25 | |
În dimineața aceasta, oglinda rânjea la mine cu ironia unui monstru marin. Rictusul o sfâșia vertical și îmi lumina discret cele câteva riduri apărute peste noapte la colțurile aurei abia trecute de vârsta inocenței. Ai îmbătrânit și tu, suflete... Ai îmbătrânit în așteptare și în lacrimi, ca melcul în cochilia lui. Ai îmbătrânit degeaba, ca un copac sterp și golaș, care nici măcar umbră nu face pământului.
Briciul îmi tresărea în palmă, cuprins de convulsii. Un sfert de obraz, în aburul de dincolo, se răsfrângea diform suprapunându-se peste contururile unui soare de sticlă. Mi-era frig... eram dezgolit în lumină și mă multiplicam în mii de imagini sepia, o mască plânge, una râde. Un alt eu simte rușinea de a fi orgolios, în timp ce încă unul, răsărit pe un colț de retină fragmentată, râde în hohote de un altul, retras timid în întuneric. Briciul tranșa felii consistente de dimineață, în timp ce rătăceam înnebunit de la un alter ego la celălalt încercând să adun într-o pălărie bilețelele de suflet rătăcit. Poate tu ai ascuns sentimentul de aseară în buzunarul interior al hainei... sau poate el? De ce mă împingi, domnule? Unde-ți sunt manierele? Cristalul neșlefuit descântă tristețea topindu-se la soare. Poate aici, sau poate la nord, la răsărit sau la apus de mine au poposit acordurile peste care cândva mă simțeam stăpân absolut, sfâșiate între curcubeiele amăgitoare. Arhipelagul oglinzii populează cu glasuri colțul meu de pol magnetic. Cioburi atee de vis capătă consistența granitului. Un deget nevăzut pictează pe abur un cântec de pasăre drapat cu petale de crin. Privirea se scurge în lacrimă albastră de la o insulă la alta, pe aripi casante de val înghețat. Din oglinda mea, în dimineața aceasta, a răsărit o constelație de sori incendiați cu fluturi, devorându-mi genele cu spaima întunericului deplin. Sărutul râsului păgân îmi stăruia pe pleoape în încercarea de a clădi un castel de cărți de joc... O cupă, o pică, din nou o cupă... Și o veste la drum de zi, când ziua pășește ferm peste rictusul larg. Ai îmbătrânit și tu, tremur știrb de cristal răvășit între punctele cardinale. Ne vedem într-o altă dimineață. Noroc că există zori dincolo de oglindă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate