4 aprilie

De trei zile, nu mi-am mai notat visele. Nu mi-am amintit prea bine, dar aseara si-au luat revansa. Toata noaptea am visat acelasi lucru din mai multe unghiuri. Ideea era aceeasi. Incepea in metrou unde eram cu mai multe persoane. Stateam agatati de niste bare si faceam exercitii de balansare sau echilibru. Langa mine se afla o fatuca ce ma tot gadila. I-am spus sa inceteze, dar n-a vrut; atunci am pocnit-o cu un picior in fata, a picat de la nu stiu cate sute de metri si a murit pe loc. Seful grupei, un barbat brunet de vreo 40 de ani a zis ca invocam factorul nu stiu care si nimeni nu ma va putea acuza de crima. M-am oprit din plans si ne-am adunat la masa ca sa discutam. Din ruxac a inceput sa sune un mobil cu toate ca al meu fusese furat. M-am scotocit si mi-am gasit mobilul care avea alta melodie setata. Am aflat ca de fapt nu era al meu, dar ei mi l-au facut cadou tocmai pentru ca eram foate suparata. I-am pupat si le-am multumit. Nu prea vroiam sa-i pup pe nici unul, dar m-am simtit obligata. Cand au venit politistii, seful lor m-a tradat. Imediat le-a spus nu numai ca eu am omorat-o dar ca au fost si martori, dupa care mi-a cerut inapoi mobilul. Am ramas perplexa!

Alt plan al visului a fost cu cele patru femei. In timp ce eu ma ascundeam prin tuneluri, l-am vazut pe sef vorbind cu cele patru femei dezbracate. Vroia sa se culce cu ele si le-a intrebat daca sunt de acord, la care ele au zburat repede spre el prin tunel si i-au raspuns da, in afara de ultima, cea mai frumoasa. I-a zis ceva super, dar nu am retinut decat sfarsitul cum ca apoi o sa vada el ce poate face motanasul ei. Cu alte cuvinte, sa-si ia gandul!

Alt plan a fost cel al mlastinii, in care, pe rand o femeie batrana si un mos se plimbau cu nepoteii pe acolo si cautau ceva. Nu mai stiu ce legatura era intre ei si explozie, dar stiu ca era ceva foarte important.

Planul exploziei. Aici era o intriga complexa cu multe dedesubturi dar nu cred ca-mi mai amintesc. Un grup de oameni cu copii lor, au murit intr-o explozie in tunelurile metroului. Eram si eu pe acolo, dar am scapat. Totul a fost pus la cale de o femeie diabolica. La un moment dat am reusit sa ajung intr-o camera interzisa in care se pastrau obiectele pierdute de cei care foloseau metroul. Fiind incredibil de multe, nu am rezistat sa bag in geanta tot ce prindeam, in special oja. Femeia aceea aruncase mai apoi totul in aer, si era atat de desteapta incat mereu scapa.

Alt plan a fost in balcon, cu alta explozie. Intai am dat peste niste paianjeni mari cat pumnul care m-au ingrozit dupa care am asistat neputincioasa la o sinucidere in grup chiar in dormitorul nostru. Mi-am luat la revedere de la cele trei persoane si am sarit geamul de la balcon ca sa scap. Cand am revenit, tot fumul iesise si doar o persoana murise, celelalte erau grav ranite. Sper sa nu se intample ceva rau si sa nu mai visez despre asta.

Am mai avut o parte in care radeam de o gluma, dar nu-mi mai amintesc gluma. Stiu doar ca am ras atat de tare incat m-am trezit din somn.

Si acum, dupa ce am terminat cu visul acesta sinistru pe care intentionez sa-l uit, am in sfarsit o veste buna. Sunt fericita posesoare a unui calculator. Inca nu l-a adus acasa, dar e platit si nu trebuie decat sa-i mai instaleze Windows. Cand mi-a zis ieri, imi venea sa tip de fericire, singurul lucru care m-a oprit a fost bugetul fmiliei care nu e intr-o situatie prea roza. Acum cand am calculator sunt gata sa renunt la orice, chiar si la role.

Azi la pranz, am dormit cam sase ore si am avut un cosmar in adevaratul sens al cuvantului. In primul rand, eram cu Ivy si ne urmarea o haita de caini, dar asta nu a fost chiar asa de rau. Cel mai grav a fost cand am ajuns toate la K pentru ca nu mai aveam unde sa stam. Eram cu Raluca si acolo ne-am intalnit cu M. Numai simpla lui prezenta ma indispunea si imi venea sa-i scot ochii, dar eram obligata sa stau potolita, mai ales ca se tot lua de mine K. Am avut niste sentimente de nesiguranta si teama permanenta atat de intense, profunde si reale incat nu puteam face fata situatiei. Nu cred ca mai vreau sa aud de nici unul dintre ei. Sunt satula de mizeriile astea.

5 aprilie

Ma plang ca nu ma intelege nimeni, dar daca as gasi o astfel de persoana, cred ca m-as ascunde in cel mai intunecat loc posibil. Mi-ar fi rusine sa ma uit in ochii unei astfel de persoane, m-as simti vulnerabila, descoperita si dezorientata. Nu as avea pic de intimitate. Probabil chiar as incepe s-o urasc. Intr-adevar, femeile nu trebuiesc intelese, cel putin nu intru totul. Poate nu e bine sa generalizez, dar toti o fac, inclusiv Dostoievski care zice in Demonii ca nu trebuie incercat sa intelegi inima unei femei.

Sa fiu fincera, nici eu nu ma inteleg intotdeauna dar modul in care gandesc, mi se pare logic si rational. Am avut chiar ocazia sa fac niste teste IQ iar rezultatul mi s-a parut mai mult decat satisfacator.

Stiu ca pot face unele lucruri cu creierul dar nu le pot controla. Totul tine de credinta. Crezi in tine, dar prin Dumnezeu. De exemplu vrei sa se intample ceva … sau mai bine dau un exemplu mai concret. La examenele din ianuarie nu aveam aproape nici o sansa. La informatica cel putin mi s-a parut un miracol ca l-am luat. Ei bine, m-am rugat si am sperat intr-un miracol. De fapt si in Biblie, Iisus zice ca atunci cand te rogi si ceri ceva, sa fie ca si cum deja ai fi obtinut lucrul respectiv. Mai devreme sau mai tarziu il vei avea, chiar daca rebuie sa astepti ani. Am crezut cu fiecare celula a mea ca le voi lua pana la ultimul. Si asa a fost. Eu cred in Dumnezeu si ca o ‘buna crestina’ ar trebui sa spun ca a facut un miracol special pentru mine. Dar daca eu zic ca prin puterea creierului meu, mi-am canalizat toata forta in credinta ca le voi lua si mi-am impus sa cred ca Dumnezeu va face acest miracol pentru mine? Creierul nostru actioneaza tocmai prin prisma credintei in altcineva decat in noi insine. Sa zicem ca nu e suficient sa cred in mine pentru a reusi deoarece intotdeauna va exista o urma de indoiala. Pe cand crezand intr-o forta mult peste puterile noastre si cu vointa proprie vei reusi. Iar in cazul in care nu se va intampla asa cum ti-ai dorit, nu vei indrazni sa-i reprosezi ceva in primul rand de frica. Vei prefera sa spui ca asa a fost sa fie, sau a trebuit sa ti se dea o lectie. In clipa in care te vei razvrati peste limita bunului simt, fara voia ta, vei crede ca ai facut ceva rau, iar creierul va reactiona si vei influenta negativ tot ce te inconjoara dupa care vei spune ca ai fost pedepsit pentru gandurile tale necurate. Nu te poti mania pe Dumnezeu ca asa a vrut El sa faca. Nu zicem noi oamneii ‘Faca-se Voia Ta!’ si ne supunem fie ca vrem sau nu? Pur si simplu nu te poti impotrivi destinului. Dar in clipa in care intelegi ca El e parte din tine si tu din El, iti vei da seama ca nu El, nimic nu va mai fi imposibil. Miracolele ti se vor parea intamplari firesti iar creierul va putea fi folosit la capacitate maxima. Iisus a reusit si cred ca vor mai trece ani buni pana vreun alt om va ajunge macar la jumatate din capacitatea Lui. Totul sta in creier iar noi avem cheia doar ca nu stim s-o folosim. Avem si manualul dar nu-l intelegem!
Oare noi folosim creierul sau creierul ne foloseste pe noi?

Am citit cateva pagini din a doua jumatate a lui februarie si mi se pare ca sunt o nerecunoscatoare. Mami s-a zbatut atata pentru mine si a incercat sa ma rasplateasca cum a putut ea mai bine si in limitele bugetului. Oricine ar fi fost mai mult decat multumit sa primeasca macar jumatate din ce mi-a oferit ea. Dar eu nuuu, tebuia sa fiu nemultumita, sa fac crize de plans, sa ma cert cu ea ca altfel nu se putea. Mereu imi dau seama prea tarziu si-mi pare rau dar nu stiu cum as putea sa mai indrept raul ce i l-am pricinuit. Vreau doar sa fie mandra de mine si sa nu creada ca totul a fost in zadar. Mi se pare ca sunt atat de matura, dar nu sunt nici pe departe asa cum ar trebui. Sunt mofturoasa si fitoasa, cu nasul pe sus, incercand sa proiectez in jurul meu o imagine fictiva, punandu-i pe cei de langa mine in situatii stanjenitoare. La facultate ma laud si nu incerc sa ma integrez, sa ma fac placuta. Cineva a zis intr-o emisiune pe Discovery ca nu stam alaturi de semenii nostri si legam relatii de prietenie cu ei pentru ca sunt inteligenti si cititi ci pentru ca au sentimente. E normal sa nu ma placa nimeni cand eu sunt atat de nesuferita si fac atata pe inteligenta. Eu credeam ca nu exista prieteni adevarati. Toti incearca sa ti-o traga pe la spate. Fiecare pentru el. Nu e placut sa fii singur, dar decat cu astfel de prieteni, mai bine lipsa. Nu stiu ce sa mai cred! Ma lupt cu mine insami si nu-mi gasesc locul. Daca incerc sa gandesc obiectiv trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi fi singura pentru ca nu pot supravietui intr-o astfel de lume. Nu trebuie sa depind de nimeni, ceea ce e imposibil. Trebuie sa fac in asa fel incat altii sa depinda de mine. Dar cum sa fac asta fara sa fiu o scorpie, fara sa fiu desteapta si inteligenta? Fara sa arat ca sunt asa? Altfel voi fi luata drept fraiera, proasta, usor de tras pe sfoara iar instinctul meu de supravietuire imi spune ca trebuie nu numai sa-mi gasesc un barbat inteligent, destept, capabil, sanatos fizic si genetic, eventual care sa ma iubeasca, sa fac un copil sanatos dar si sa traiesc 25-30 de ani dupa ce l-am facut pentru a-l ajuta si sustine, pentru ca el la randul lui sa perpetueze specia. Daca nu as face toate acestea, m-as simti neimplinita si as trai degeaba. Pe cand latura subiectiva imi spune ca trebuie sa ma integrez in societate, sa am prieteni si sa caut marea dragoste indiferent de aspect, gene sau intelect. Imi spune ca trebuie sa ma distrez, sa fiu fericita pentru ca viata e scurta si trece pe langa. Eu cred in reincarnare dar ce conteaza ca voi mai avea o viata cand eu nu pot profita la maxim de asta? Si in plus nimic nu e sigur. Cum sa impac eu laturile astea doua in mediul in care ma aflu si printre oamenii pe care-i cunosc? Mi-e teama dar stiu ca teama nu are ce cauta in vocabularul meu. Ma leg de lucruri marunte desi stiu ca trebuie sa ma preocupe cele majore. Imi fac procese de constiinta cu toate ca nimaniu nu-i pasa. Cad in dizgratie! Oare cati mai sunt ca mine? Poate ca toti oamenii in afara de neoameni sunt ca mine. Ce frumos am impartit eu totul! Alb si negru, bun si rau, om si neom. Orwell ar fi tare mandru de mine! Imi dau seama ca nimic nu e atat de simplu pe cat pare iar in acelasi timp totul e mai simplu decat ne imaginam. Sa vezi din toate punctele de vedere! Cum pot fi eu intr-o singura tabara cand imi dau seama ca si ceilalti au dreptate? Toti avem si toti suntem buni cum zice si Dostoievski. Toti pana la unul. Poate ca de fapt nimic nu conteaza, sau totul conteaza. Dar ceea ce nu trebuie sa uitam sa facem e sa iubim. Si pentru a-ti dovedi iubirea trebuie sa inveti sa faci sacrificii. Cred ca asta e de fapt iubirea. Atunci cand renunti la ce este mai important pentru tine in favoarea celui pe care-l iubesti fara sa-ti para rau dupa lucrul pierdut, fara remuscari!

10 aprilie

Iei am venit la munte si aseara am avut cel mai super vis. Eram la mare la un curs de informatica si m-am intalnit cu AN. Ma dadusem cu Magie Noire, preferatul meu, dar proful de info a intrebat cine s-a dat cu un parfum care miroase atat de urat. M-am facut ca racul si m-am dat repede cu Exult ca sa acopar. Am vorbit cu niste pusti si ma laudam cum am facut eu matematica perfect la examenul de admitere, la care AN imi spune ca nu e mare lucru; si ea a luat zece la mate. Ma imbolnaveam de nervi.

Am ajuns in camera de hotel iar mami mi-a spus ca trebuie sa merg neaparat la discoteca sa dansez cu baietii sau altfel a doua zi plecam. M-am dus in clasa la Simon si l-am luat pe scena sa dansam, dar n-a vrut. Atunci m-am dus in spatele clasei unde era un tip brunet pe care il chema Florin si care imi placea mult. El era chiar dornic sa danseze cu mine asa ca asta am facut tot restul noptii.

14 aprilie

Cea mai mare teama a mea este aceea ca cei dragi vor muri. Atunci cand ai o familie mare, nu te mai gandesti la asta, si cand se intampla, toti se sustin unii pe altii. Pe cand familia mea e compusa din trei persoane si o pisica. Eu daca raman singura, nu are cine sa ma sustina.

Mami nu se simte prea bine iar eu ma simt pedepsita ca m-am purtat urat cu ele in decursul timpului. Imi doresc sa fi fost mai buna, mai intelegatoare si mai impaciuitoare. Sunt atat de nemultumita, bosumflata, incorecta si afurisita. Nu e chip sa-mi intre cineva in gratii. Sunt un neom. Ma simt infestata de rautate. Are dreptate cand spune ca nu merit nimic din ce face pentru mine. Si cum sa merit cand nu apreciez eforturile ei. Nu am mai vazut pana acum o astfel de persoana, este extraordinara. A fost mereu alaturi de mine si a avut grija sa nu-mi lipseasca nimic iar eu nu i-am aratat nici un pic de recunostinta. La orice am avut ceva de reprosat sau de comentat. Intotdeauna am spus ca oamenii din jurul meu cred ca li se cuvine totul cand de fapt eu am crezut asta. Imi place sa filozofez si sa-i judec pe altii cand de fapt ar trebui sa ma analizez pe mine si sa incerc sa ma indrept. De multe ori am spus c-o sa ma schimb si nu am facut nimic in sensul asta. Tocmai de aceea nu am prieteni si nu ma place nimeni, pentru ca sunt egoista si rea. Ori de cate ori am facut ceva pentru altul am asteptat o recompensa. Asta nu inseamna ca am facut o fapta buna. Niciodata cand am dat ceva nu m-am simtit cu sufletul impacat. M-am gandit ca mai bine nu dadeam. Pe cand mami a dat de multe ori nu numai bani sau mancare dar si din timpul ei. Tin minte cum mergeam la Kati si la Maria la spital. Cate milioane a cheltuit pentru ele si niciodata nu s-a gandit sa ceara ceva sau sa reproseze. Pe cand eu, daca dadeam 10.000, toata ziua numai la ei imi era gandul. Cred ca e cumplit sa ai un copil atat de rau si nerecunoscator. Si de cate ori nu m-am purtat eu urat cu mamaie? Dca copilul meu s-ar purta cu mami asa cum m-am purtat eu cu mamaie cred ca l-as desfinta. L-as priva de toate micile si marile placeri care-i indulcesc viata. Dupa tot ce am facut, cred ca pedeapsa asta e prea usoara. Am sufletul chinuit si sunt nefericita, dar viata merge inainte.


“Jurnalul Adei” il dedic mamei mele care este neconditionat alaturi de mine.