poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-16 | |
25 martie
Nu am mai avut de mult o zi atat de grea. Zic grea si nu oribila pentru ca imi apasa pe umeri. Ma simt atat de neputincioasa. Nu mai am nici un scop, nu vreau sa merg mai departe. Azi am mancat pastrav. Este un peste rapitor, aproape alb si cilindric. L-am mancat in noduri. Mi-au furat mobilul in 300. Tineam cu adevarat la el. Era un prieten de nadejde. Avea un mesaj de intampinare care ma binedispunea, suna cu tema din Harry Potter, aveam 120 de numere de telefon si multe mesaje primite si trimise. Ma simt de parca as fi pierdut un prieten drag. Probabil asa te simti cand moare cineva, dar bine-nteles, sentimentele sunt mult amplificate. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu tineam la obiectul in sine, ci la personalitatea pe care o avea, pe care i-o creasem. Era creatia mea, imi tinea de urat si facea timpul sa treaca mai repede cand vroiam. Acum nu o sa mai am pe nimeni. Calculator nu, mobil nu, prieteni nu stiu. Nimeni nu m-a consolat. Li s-a parut normal sa ma certe. Dar am fost atenta, am tinut ruxacul intr-o parte, am stat cu mana pe el. Nu stiu cum a fost posibil. Nu-mi pot imagina si nici nu vreau. Mi-e destul de scarba. Ce mi s-a parut ciudat a fost ca aveam 400.000 lei plus cardul tot acolo si nu mi-au luat decat mobilul. Mamaie zice ca m-a visat aseara stand la fereastra aplecata. A avut grija sa-mi faca, in mod special ea, capul mare. Mami e suparata pe mine ca ma port urat cu mamaie, iar eu desi ma gandeam azi sa ma arunc in fata unei masini, mi-am continuat drumul. Viata e un joc, nimic nu conteaza cu adevarat, noi facem sa conteze. Nu are rost! 28 martie Dostoievski, Demonii 3 cu 8 –despre sinucidere. Dupa parerea mea, nu are intru totul dreptate. De altfel cred ca personajul acesta ar putea fi dement. Dar in ceea ce priveste motivele pentru care oamenii nu se sinucid, stiu din proprie experienta ca asa e. Se tem de durere si de ceea ce va urma, Lumea de apoi. Altfel, cu siguranta, mult mai multi s-ar sinucide. La pranz am avut iar vise deja-vu. Eram pe o corabie si trebuia sa trec printr-un labirint. Si ca sa scap trebuia sa rezolv un puzzle. Prima oara cand am avut visul, l-am rezolvat. Acum nu. Ce mi se pare ciudat cu visele astea e ca isi pastreaza fiecare detaliu. Visezi o data, uiti dupa cateva zile, dar cand il visezi din nou, dupa cativa ani ramane neschimbat. Fiecare detaliu, vorba, culoare ramane la fel. Fara nici un motiv, creierul decide ca trebuie sa avem din nou acelasi vis. Adica el are cu siguranta un motiv, dar noi nu avem de unde sa stim. D-D Ea galopeaza mandra ca o stea, Cu alte mandre amazoane langa ea; De sus din sa, copila imi zambeste, Aristocratica-i zambire ma vrajeste. ‘… esenta ideii revolutionare ruse consta in negarea onoarei.’ Cateodata, cand scriu, mi se pare ca vorbesc despre intamplari banale, marunte, care nu conteaza. Mereu mi s-a parut ca nimic nu conteaza, dar m-am inselat. Totul conteaza, in special lucrurile marunte care dau gust vietii. 29 martie M-am culcat la doua si m-am trezit la 11.40. cred ca sunt suficient de odihnita ca sa invat pentru testul de vineri, doar ca nu prea am dispozitia necesata. Mi s-a dat o a doua sansa si daca o ratez si pe asta, nu-mi trece alt cuvant prin cap decat ‘vaca’. Eram intr-o excursie la munte si am gasit in padure cadavrul unei fete imbracate in alb, toata plina de sange. Fusese omorata cu o sabie si criminalul era inca acolo. A trebut chiar pe langa mine dar nu stiam unde sa ma ascund; nu aveam unde. Si spre surprinderea mea, a trecut pe langa noi fara sa ne faca ceva. Mai tarziu a venit deghizat cu o manta din piele de leopard, cu o gluga pe cap si m-a intrebat daca am spus cuiva. Am reusit sa prind trenul in ultima clipa dar nu gaseam doua locuri libere. Eram cu inca o persoana. Ne-am dus in spatele vagonului si ghici cine incerca sa urce in trenul pus in miscare. Chiar Victor cu un prieten. Usa era incuiata si i-am deschis-o repede de teama sa nu cada. Ramasese perplex cand m-a vazut. Mi-a zambit. As fi avut atatea sa-i spun, dar intre timp, m-a strigat cineva si m-a intrebat daca nu vreau sa ma asez. Erau doua locuri in fata lui si ne-am asezat. Victor a stat in spatele meu. Mi-as fi dorit foarte mult sa-l mai intalnesc, dar s-a schimbat si nu tocmai in bine. I could love him forever. Au trecut cinci ani si eu tot ma gandesc la el. Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu ideea ca … nu conteaza! Ce rost are? Daca macar o idee ma face fericita, de ce sa nu traiesc in lumea viselor? Oare cine ma va scoate din starea aceasta? Sa fie tipul acela brunet pe care-l tot visez dar niciodata nu-mi amintesc exact cum arata? Si aseara l-am visat. Eram la un birou, in fata unui calculator si vorbeam cu el pe internet, cand mi-am dat seama ca el de fapt se afla in fata mea, avea biroul lipit de al meu. Mi-a pus trei intrebari, dar nu mi-o amintesc decat pe ultima. Era ceva in legatura cu un perete de gheata al unui munte, si ma intreba daca as avea curajul sa-l excaladez. I-am raspuns ca numai in cazul in care m-as putea da jos in siguranta. Cred ca a fost destul de incantat de mine. Am mai vorbit cu doi barbati intre timp, dar l-am ales pe primul, si cu el am plecat in excursia aceea de care am vorbit la inceput. Ne-am pierdut unul de altul cand am gasit cadavrul iar cand am vorbit cu asasinul, l-am acoperit si pe el desi nu stiam unde a disparut. Acum imi dau seama ca nu-mi placea chiar atat de mult de el. Nu eram indragostita, nu-mi batea inima nebuneste in piept. Am intalnit la sala un tip care ar putea sa-mi placa, dar nu am de unde sa stiu pana nu vorbesc cu el. Era brunet, inalt, purta ochelari. Vai, dar ce putin ma intereseaza pe mine aspectul! Ma atrage sarmul, inteligenta, umorul. Dar toate astea trebuie sa fie intr-un corp armonios. Sanatos fizic, psihic si genetic, mai inalt decat mine si mai solid ca sa-mi dea sentimentul sigurantei. Vreau sa fie puternic fizic si echilibrat psihic. Sa ma incurajeze si sa-mi alunge temerile. In clipa in care sa zicem nu i-ar fi frica de caini si am trece pe langa o haita, nu mi-ar fi nici mie frica. Daca ar fi din punct de vedere psihic asa cum mi-as dori si ne-am iubi cu adevarat, atunci fizicul ar trece pe cele mai indepartate planuri. Nu zic sa fie ordonat sau mai stiu eu cum, doar sa fie aranjat. Hainele conteaza mult pentru mine. Trebuie sa-i stea bine, sa i se potriveasca. Un barbat imbracat bine mi se pare super sexi. Nu-mi plac indivizii imbracati in treninguri din acelea subtiri si colorate, in special mov, albastre sau rosii. Dar presupun ca odata ce iubesti un om, nu mai conteaza cum se imbraca. Doar daca abilitatea de a se imbraca agreabil e o caracteristica ce te atrage. Stop joc! Ora 21.40 Nu stiu cu ce sa incep si nici daca sa spun ce am pe suflet. Este un barbat de vreo 50 de ani, al carui nume nu este important. El e capul rautatilor. Probabil fiul lui e mandru sa aiba asementea tata. Eu i-am cunoscut pe amandoi fara ca ei sa ma fi cunoscut pe mine. Stiu ca acest barbat vorbeste foarte frumos despre progenitura sa, stiu ca fiul lui se crede mai bun decat este, si desi e foarte cult, citit, cu destula experienta pentru varsta lui, in ochii mei este un neom. As vrea sa spun ca acesti doi oameni nu exista pentru mine, as vrea sa spun ca-i urasc din tot sufletul, dar nu pot. Prea ma afecteaza actiunile lor. Acest barbat nu se gandeste ca prin faptele lui o raneste pe mami si prin ea pe mine? E normal sa-mi doresc sa i se intample ceva rau fiului pe care-l iubeste atat de mult? Politica. Numai despre asta e vorba. Oare vor fi amandoi fericiti in clipa in care-si vor fi atins scopul? Niste marsavi, asta sunt amandoi. Aschia nu sare departe de trunchi. E trist sa vezi cata suferinta pot produce oamenii acestia, dar e si mai trist sa ti se intample tie. Ah, cat mi-ar placea sa spun totul pe sleau, sa dau numele lor dar asta ar insemna sa-mi pun streangul de gat. Presupun ca asa e viata, trebuie sa ma obisnuiesc sa dau si peste oameni din acestia, sa-i tolerez sau sa-i infrunt. Povestea asta se aseamana mult cu Mantaua lui Gogol. Dostoievski ar fi scris un roman pe cinste despre viata mea, nu unul lacrimogen cum ar fi facut poate Hugo ; ar fi fost exact asa cum imi place sa citesc. Asa cum mi-a facut placere … de fapt nu placere. Precocii l-am citit pentru ca m-a ingrozit. Am plans. L-am citit printre lacrimi, lacrimi din suflet. Si eu as putea scrie un roman avand drept tema principala viata mea, dar ce rost are. E dureros sa privesc prea mult in urma. De ce sa spun lucruri nelinistitoare care sa puna pe ganduri si sa scarbeasca, cand fiecare a avut parte de suficiente mizerii. Traim intr-o mlastina plina de rahaturi, frunze mucegaite, animale moarte, oseminte, apa murdara, toate lagate intre ele printr-un lichid vascos si cleios care nu se mai dezlipeste de noi. Deasupra se afla cerul innorat in cea mai mare parte, tocmai ca sa nu vedem prea bine mizeriile. Cateodata, daca ne ridicam privirea la momentul potrivit, putem intrezari ceva raze de soare strapungand norii, incalzindu-ne inimile si dandu-ne speranta. Asta e viata! Putem alege sa vedem partea frumoasa sau ni se impune sa vedem mizeria. Acest om tocmai asta a facut, dar nu-l urasc pentru ca si-a vazut interesele si a incercat sa supravietuiasca pentru fiul lui, ci pentru ca il cunosc si stiu ca-i face placere sa ne faca rau. Oricum nu suntem singurele de pe lista lui. Ce mai lume? Plina de vise ciudate, intamplari si mai ciudate. Azi e ziua lui Chris. Scumpul meu Chris. Stiu ca el nu mi-ar face niciodata rau, nu mi-ar vorbi urat si ar fi mereu alaturi de mine. M-ar iubi pana la capat si mi-ar indeplini pana si cele mai nesemnificative dorinte, fara sa se gandeasca la bani, inconveniente sau alte piedici. Ar fi exact asa cum e Mavriki cu Lizaveta in Demonii. O iubire neconditionata. De asta am eu nevoie acum. Cateodata ma simt ca Jonathan Swift. Vad defectele oamenilor si mi se par scarbosi, imperfecti, plini de bube, urat mirositori, de-a dreptul odiosi. Dar am si momente cand mi se par cele mai frumoase fiinte pe care le-am vazut vreodata. Asa cum a vazut-o Wilson pe femeia grasa cu maini rosii ce intindea rufe (Orwell 1984), asa si eu cred ca oamenii au fost facuti sa fie frumosi. Nu e un sentiment ce poate fi controlat. Depinde de starea in care ma aflu ca sa vad lumea intr-un fel sau altul. Imi doresc ca T sa faca infarct si sa nu mai poata lucra. Mi-e frica sa doresc cuiva raul pentru ca-mi amintesc de Angel Heart si nu vreau sa trec prin ce a trecut el. Dupa parerea mea, Raiul si Iadul se afla in noi, dar nimeni nu le cunoaste vreodata la adevarata lor valoare. Oricand poate fi mai rau, dar si mai bine. Tocmai mi-am amintit o scena de pe Discovery: inchizitorii au torturat o fata pana aceasta a denuntat-o pe mama ei, care a fost mai apoi arsa pe rug. Cand ma gandeam inainte: care durere e mai mare, cea fizica sau cea a sufletului, imi spuneam fara sa ezit ca cea de-a doua. Nu e durere mai mare decat sa suferi fara sa fii ranit fizic. De exemplu, am vazut intr-un film o femeie care a fost de fata cand sotul ei era batut si omorat, apoi pe ea au torturat-o pentru a-i scoate fii dezertori din casa. Acestia nu au putut sa-si vada mama torturata (si cine ar putea?), au iesit si au fost omorati chiar sub privirile ei. Aici ne confruntam cu durerea sufleteasca, pentru ca ea ar fi indurat mai mult de atat pentru ei. Dar cine ar putea spune ca cea fizica e mai prejos? Cine ar putea rezista la tortura? Aici trebuie adaugat ca tortura e si fizica si psihica. Dar combinate, duc la moarte sigura. Iti ucide sufletul. Wilson poate depune marturie aici, nimeni nu cred ca stie mai bine decat el in ce hal te aduce tortura. Oare cine ar putea sa nu-si tradeze mama cand i se smulg unghiile, i se taie urechile, nasul, buzele, degetele de la maini si de la picioare, este mutilat fara sa existe macar o urma de speranta ca va scapa? Confruntat cu cea mai mare teama a ta, vei trada pe oricine, numai ca sa scapi, nu conteaza ca e parinte, frate, prieten sau inamic. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate