Ce liniște te înconjoara din clipa în care intri în curte! Nu știi dacă e de la copaci, pentru ca te uiți la ei și iî vezi goi dar parcă de acolo vin ciripiturile .Te uiți la cer și vântul îți zămbește în goană și te găndeștu că ar fi imposibil ca ceva atăt de trecător să poarte cu el ,în fuga lui nebună ,departe de tot ce e lumesc, mai mult decît propriile-i șoapte.Și apoi te uiți la iarba verde...iarba ce mijește a viață!iarba care tremură la mulțimea vietăților din ea .Aceeași iarbă pe care plăpând și firav calci în dimineți senine de vară fiindu-ți frică să nu strivești roua...
Da toate sunetele pe care le auzi în acele zile vin din iarbă.Sau poate de sub iarbă.Sunt flăcările zglobii și ghidușe ale Gheei care ajung la suprafață sub chipul unor vesele clinchete de păsări și gândaci.Și, încet,încet, cu venirea ploii și a frigului se sting plăpând sub privirile noastre in frunze arămii și se întorc iarăși în focurile începutului și ale sfîrșitului.
Una din acele zile în care auzi vântul șoptindu-ți dulci vorbe de grai păsăresc în goana lui neîncetată era și ziua în care am ajuns la Crucișori. Era Săptămîna Patimilor și satul parcă se scufundase în acea ceaștă molcomă și senină.Parcă toți codrii și toate livezile din jur erau înmuiate în aburi ușori și albi.Nici un zgomot de om sau zumzet de albină sau cotcodăcit de găină nu se auzea înainte de a se crăpa de ziuă.Noaptea umezită în apele limpezi ale răsăritului semăna cu o mare de lumina ușor atinsă de razele întunericului.Cît priveai cu ochii
vedeai arături scăldate de blândul soare și lumină pală jucata de rândunici .
În acea liniște deplină, în acele locuri unde raiul coboară pe pămînt pentru a răsplăti munca oamenilor, ți se părea că răul nu va atinge niciodata ,în nici un fel ținuturile sau oamenii.
În lunea de după florii am pus pentru prima dată piciorul dincolo de răscruce , acolo unde se întind Crucișorii .Oamenii,liniștiți
si buni gospodari se pregateau pentru Săptamîna Mare.Nimeni nu avea odihnă în acea săptămîna(...)