Privesc in frigider – e gol. Ma incalt cu tenisii chinezesti si plec la plimbare. Mi-e foame. Ma opresc la magazinul de televizoare din colt. In vitrina, stirile de la Focus, pe Prima, spun despre primii romani bogati iesiti din tranzitie, primii care au ajuns la capatul tunelului fara sa fure. La emisiunea bucatarului Petrisor, plec. Intru in parcul Patinoarului Floreasca. Chiar la intrare ma intalnesc cu Scufita Rosie. Are un cosulet cu merinde.
- Unde te duci, Scufita Rosie?
- La bunica, sa-i duc de mancare.
- Da-mi si mie.
- Nu-ti dau, ca esti urat.
In mijlocul parcului, unde se bifurca aleeile, ma intalnesc cu lupul.
- N-ai vazut-o pe Scufita Rosie? ma intreaba.
- Ba da. Daca-ti spun pe unde a luat-o, imi dai cosuletul ei cu merinde?
- Ti-l dau, eu am treaba doar cu Scufita, bunica-sa e prea atoasa. Hai cu mine.
- Nu, ca sunt milos si nu pot sa vad cum o halesti. Pleaca, nu-ti mai zic.
Cum ajung la brazi, ma intalnesc cu sapte mogaldete. Dupa caciulite si unelte sunt cei sapte pitici.
- Salutare, unde e Alba ca Zapada? ii intreb eu.
- Mestere, n-am ajuns inca la faza asta. Suntem abia la inceputul povestii, abia diseara ne intalnim cu ea, zice Morocanosul.
- N-aveti ceva de bagat sub nas? insist eu.
- Nu, tranzitia ne-a afectat pe toti. Vino maine, poate face Alba ca Zapada o iahnie.
In varful dealului, iar ma intalnesc cu lupul.
- Tot n-ai gasit-o pe Scufita?
- Ce Scufita, dom’le? Eu caut iezii caprei, ce-ti veni? se rasteste lupul la mine.
- Pai semanati. Ce-o sa faci cu iezii? il intreb.
- O sa-i mananc, normal. Pui niste intrebari...
- Sa ai pofta, ii urez gandindu-ma la finalul povestii.
Ma asez pe o banca, imi scot tenisii si ma lungesc. Privesc cerul, norii, urma avioanelor NATO, pasarile, stelele. Ce stele, ca-i inca zi? Nu stiu cand am adormit, dar stiu ca cineva ma zgaltaie de umeri. Deschid ochii si vad un tip imbracat in haine verzi.
- Il cauti pe lup, vanatorule?
- Ce sa fac?
- Mi-e foame. Cand o salvezi pe Scufita Rosie, bunica o sa dea placinta, stiu povestea. Ma iei cu tine?
- Ce Scufita? se mira tipul.
- A, esti din povestea caprei. Pai, e bine si asa, ca si acolo se mananca la sfarsit.
- Ia plimba tu capra de aici. N-ai voie sa dormi in parc. Pantofi n-ai? ma intreaba el.
- Dar tu cine esti?
- Gardian Luca in misiune, tu?
- Unde-mi sunt tenisii? ma trezesc intreband. Erau aici jos, sub banca.
- Erau din aia chinezesti? Pai, l-am vazut pe Costica incaltat cu ei, imi zice Luca.
- Cine-i Costica?
- Unul care acum are tenisi. Hai, elibereaza banca.
Plec descult spre casa. Ce chestie, intotdeauna exista cineva mai sarac. Si tot mi-e foame.