poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-01 | |
Noaptea învaluie câmpul de un galben pământiu. Ea, singură, într-o rochie albă ca aburul ceții, se pierde în zare. Deodată…se oprește. Se întinde în marea de grâu ce-i ranește pielea sensibilă. Nu-i pasă. E liberă, dar singură. Privește cerul luminat timid de luna aurie. Stelele joacă în jurul ei ca într-o horă înnebunitoare. Una câte una coboară și o poartă spre cer. Totul rămâne undeva departe, departe…Acum nu mai e singură: aștrii nopții îi sunt aproape. Îi simte, îi atinge. O caldură rece îi străbate trupul, o înfioară. Simte dragostea. Buzele-i senzuale sărută zarea. Vântu-i alintă întreaga ființă. Plăcerea trăirii o face să înțeleagă viața cu adevărat. Oare asta înseamnă să trăiești sau e doar o închipuire? Viața este visul fiecăruia în parte și acesta este visul ei. Încet se ridică și se pierde în zare. În urma ei rămân cerul, stelele, luna și lanul de grâu, tulburat de trecerea unei fete în alb.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate