poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-18 | |
Anii se scurg, picură, perdeaua lor albastră se uniformizează, se nivelează, devine mai clară și îți poți da seama că ții la o ființă pe care o vezi acum zilnic și de a cărei existență până mai ieri nu știai nimic.
Atunci, când baierele inimii sunt gata să se rupă iar nervii încordați gata să plesnească, atunci cu un efort supraomenesc încearcă să te concentrezi și din senin cineva te va consola, îți va apărea doar ție și vei ști ce înseamnă Prietenia. Acel cineva ce exista doar pentru tine, însoțindu-te pretutindeni și ajutându-te în clipe grele, cu care conversezi fără si fii văzut nu este altceva decât o ființă nepământeană, invizibilă pentru cei din jur și nefăcându-se văzută decât pentru cei care au sentimente, pentru cei care știu să iubească. Sub fluxul de idei ce-ți invadează creierul în plină convorbire mută, treptat o descoperi la fel de vaporoasă și imaterială dar parcă mai reală decât tine, de o frumusețe și gingășie diafană, ce te studiază atent cu doi ochi strălucitori, de intensitatea aștrilor, înțelegându-te de fiecare dată și încercând să te aducă pe drumul cel bun, care deseori îți este ascuns privirilor tale de pământean. Mi s-a întâmplat odată să merg prin oraș cu gândul aiurea, pe trotuare și poduri, printre copaci și flori, printre pământeni și cu o singură ființă nepământeană alături... care m-a salvat... da, m-a salvat sacrificându-se pe sine, punându-se în fața mașinii ce urma să mă lovească, oprind-o; dar lovită, dispăru și pentru mine. Au urmat trei zile groaznice, în care cerul era mereu înnourat, florile se vestejeau și mureau, în care eu eram singur cu suferințele, necazurile și bucuriile mele. A patra zi, de dimineață, când m-am trezit, la căpătâiul meu stătea o creatură vaporoasă, imaterială și totuși mai reală decât mine, ce îmi surâdea, mângâindu-mă cu doi ochi strălucitori, de intensitatea aștrilor. Cerul era senin, florile proaspete, înviate, înfloriseră, iar lângă mine revenise zeul fericirii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate